Chișinău – veșmînt al toamnei


 Programul de activități culturale organizate de Biblioteca „Al. Donici”, prilejuite Decadei “Chișinău orașul meu”, continuă și săptămîna aceasta. Prin diverse forme de activitate cum ar fi: concurs de erudiție “Vreu să știu mai mult, pentru a fi deștept”, discuții-dezbateri cu genericul “Personalități marcante a Chișinăului”, prezentare de carte “Chișinău”, de Amedeo Carrocci și ore de lectură cu tematica “Chișinău – oraș natal, tezaur sfînt”.

Toate acestea axîndu-se în deosebi pe diseminarea informațiilor despre orașul Chișinău, pe care le propunem publicului larg în scopul promovării orașului și patrimoniului chişinăuian. Toți participanții care sunt implicați în acest program începînd cu copii, elevii și adolescenții au posibilitatea de a afla, învăța ceva nou, și anume istoria orașul în care locuiesc. Pe care trebuie s-o cunoască, fiecare din noi și s-o transmită următoarelor generații. 
Așa cum fiecare din noi, ne mîndrim cu patria noastră, locul natal, care ne reprezintă ca personalitate. Dacă nu ai reușit încă să participi la aceste activități dedicate orașului Chișinău o poți face și în continuare participînd la prezentarea revistei bibliografice “Chișinău: momente de glorie” și concursul de creație “Chișinău oraș de viitor”, care se vor desfășura la data de 11 octombrie curent în incinta bibliotecii.

Sunt așteptați toți doritorii. Orașul Chișinău este inima Moldovei în care locuim și care ne iubește enorm de mult pe toți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.