DRAGOBETE- ZEUL IUBIRII

Pe vremuri, la sfârşitul lui februarie era deja considerat un început de primăvară, iar Dragobetele era o sărbătoare ce marca reînvierea naturii. Este momentul în care totul se trezeşte, păsările îşi renovează cuiburile, căutându-şi perechile, iar oamenii, în special tinerii, se îndrăgostesc. De aceea sărbătoarei Dragobete i se mai spunea  Ziua Îndrăgostiţilor, Cap de primăvară, Logodnicul păsărilor.
CINE ESTE DRAGOBETELE?

Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei. E un bărbat chipeş şi iubăreţ, nevoie mare. Nu blând ca Sf. Valentin, ci năvalnic şi pasional. Pe timpuri, la daci, era zeul care, ca un „naş cosmic” oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor în decursul anilor, această tradiţie s-a extins. Astfel, de Dragobete, fetete şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în această zi. Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui făcându-se, petreceri, iar deacolo porneau demulte ori viitoarele căsnicii…
De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor.
În pădure, în jurul focurilor aprinse băieţii şi fetele stăteau de vorbă.
La prânz fetele, începeau să coboare în sat, în fugă, această goană fiind numită „zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care-i plăcea.
Pentru că mulţi se tem să nu sufere şi puţini ştiu să iubească cu adevărat. Dureros este faptul că lumea refuză să mai creadă în iubirea adevărtă.
Vino să zburăm,
S-atingem cerul,
Să prindem îngerii în nori,
Când se-ntâlnesc
Şi se iubesc…
Aş vrea să zbor,
nu zvori cu mine?
Să legăm pământul de-adevăr,
să strig lumii-n aştepatre,
că inima-mi cântă de dor…
Aş vrea să zbor,
nu vii cu mine?
Să trecem peste limite,
să  traversăm prin mii de stele,
să renunţăm la orice-avere…
eu vreau să zbor…

Tu zbori cu mine???

Concursul de lectură: Bătălia Cărților a II-a ediţie Continuă…

Dragi cititori, faceți cunoștință cu cărțile, care le propunem spre lecturare în 2016.

Lectură pentru copii (11-13 ani)
Kadohata, Cynthia. KIRA-KIRA / Cynthia Kadohata. – București, 2007. – 190 p.
Când nu faci faţă greutăţilor iar lipsurile materiale sunt din ce în ce mai multe, ai vrea să munceşti dar nu ai unde sau nu eşti plătit după efortul depus, eşti obligat să-ţi părăseşti ţara, comunitatea în care trăieşti şi să încerci să-ţi faci un rost în altă parte, într-o lume necunoscută. Aşa se întâmplă şi în cartea de faţă, în care doi tineri japonezi se căsătoresc şi îşi întemeiază o familie stabilindu-se în SUA, Iowa, în comunitatea japoneză. Aici îşi deschid un magazin cu specific oriental, dar, în Iowa trăind foarte puţini asiatici, în scurt timp dau faliment şi hotărăsc să se mute în Georgia împreună cu cele două fete ale lor, Lynn şi Katie. Fetele erau triste, nu voiau să plece deoarece aveau o copilărie fericită, erau libere să alerge, să se joace, să fie în mijlocul naturii. Hotărârea fusese însă luată, şi, ajutaţi de unchiul lor, ajung în Georgia unde  acomodarea – a fetelor cu şcoala, a părinţilor cu noul loc de muncă – a fost destul de grea. La scurt timp vine pe lume frăţiorul lor Sammy, iar ele trebuie să aibă grijă de el. La un moment dat Lynn se îmbolnăveşte, familia trece prin momente grele, e acum rândul lui Katie să fie puternică şi să ajute cât poate, să o îngrijească pe Lynn şi să-i aducă aminte că pe lume sunt multe lucruri Kira-Kira. Pentru Lynn, cuvântul Kira-kira însemna tot ce este frumos, cerul albastru, fluturii, păsările, câinii şi o învăţase pe Katie încă de mică să-l pronunţe.
Lectură pentru adolescenţi (14-18 ani)
Levy, Marc. Un alt fel de fericire / Marc Levy.– București, 2014. 320 p.
În prima zi din primăvara lui 2010, Agatha părăseşte închisoarea, însă nu pe poarta principală. După trei ani petrecuţi în spatele gratiilor, pedeapsa care i-a mai rămas de ispăşit nu mai este atât de mare. Atunci de ce s-a hotărât brusc să evadeze? Într-o benzinărie se împrieteneşte cu Milly şi cele două femei pornesc într-o călătorie de-a lungul Statelor Unite. Agatha nu-i dezvăluie secretul ei, ci dimpotrivă, îi transmite bucuria sa nestăvilită de a trăi. Deşi le despart douăzeci de ani, Agatha şi Milly ajung să împărtăşească aceleaşi visuri şi aceeaşi credinţă în iubire.
Până unde suntem dispuşi să mergem în căutarea fericirii? Şi la ce nu trebuie să renunţăm niciodată?
Green, John, Oraşe de hârtie / John Green. – București, 2014, 368 p.
Cartea lui John Green scoate în evidență diferența dintre tipul de educație din familia lui Margo și cel din familia lui Quentin. La fel, autorul lasă să se înțeleagă importanța cercului de prieteni asupra comportamentului și a deciziilor luate. Foarte interesantă este partea cu căutarea și descifrarea indiciilor lăsate de Margo. E un fel de „Codul lui Da Vinci” pentru adolescenți, în care simbolurile sunt înlocuite cu citate din cartea „Fire de iarbă” de Walt Whitman și însemnări pe harta Statelor Unite. N-o dezvăluim finalul cărții, deoarece am strica și ultima fărâmă de mister sau farmec pe care aceasta o are. Rămâne ca fiecare curios să citească și să descopere singur ce s-a întâmplat între cei doi la final, dar vă scrimaici un citat care ne-a plăcut teribil și ne-aurămas în minte;
”E atât de greu să pleci – până ce pleci. Și apoi devine cel mai ușor lucru din lume”.
Wolitzer, Meg, Belzhar / Meg Wolitzer. – București, 2014, 304 p.
Belzhar de Meg Wolitzer este o carte tipică care îi are în prim plan pe cinci adolecenți (citez) „fragili emoționali și foarte inteligenți”, aceștia cunoscându-se la cursul de Teme Speciale în Engleză din cadrul școlii cu internat. Fiecare dintre cei cinci au fost aleși de către profesoara care predă cursul respectiv să participe la oră, iar acest algoritm de alegere sporește misterul cărții, întrucât niciunul dintre ei nu are habar de ce a fost ales. La acest curs toți cei cinci trebuie să citească Clopotul de sticlă de Sylvia Plath și, de asemenea, fiecare dintre ei primește câte un jurnal în care să își scrie gândurile din când în când – acest jurnal reprezentând cheia către Belzhar, cu precizarea că Belzhareste numele ales de ei pentru a descrie acea lume „suprarealistă” în care pătrund de îndată ce încep a scrie în jurnal. Această carte este în mod special datorită imaginației autoarei care a ales să-și transforme povestea în ceva diferit. Aflăm ce se întâmplă atunci când nu mai există dorința de întoarcere la realitate și care este puterea dezamăgirilor fie că sunt trăite de noi, fie că sunt trăite de alții din cauza noastră…
Vă invităm să citiţi aceeste cărți  care a fost premiate ,iar apoi să vă spuneţi părerea despre ele pe Blogul bibliotecii: bibliotecaalexandrudonici.blogspot.com

Vă invităm la lectură!