Joi – ZIUA PROVOCĂRILOR: O carte pe masă Discuție/ dezbatere: Acul și Barosul

DSCN1823Astăzi, joi, ziua provocărilor am lecturat și discutat povestea Acul și Barosul de Ion Creangă. Discuția dintre personaje este structurată ca un schimb de replici între două unelte personificate: Acul și Barosul. După înfățișarea lor, oamenii le-au transferat celor două diferite însușiri, dintre care unele se remarcă, în sens figurat, în expresii, fiind preluate de povestitor.Am intervenit cu o explicație ce însemnă Baros, deoarece mulți dintre copii nu înetelegeau sensul cuvântului. ”Baros” își are originile din limba țigănească baros (ciocan foarte mare și foarte greu utilizat în fierărie și minerit), de aici barosan – important, care se bucură de considerație. Acul, le reproșează barosului și nicovalei că produc prea mult zgomot de-mi țiuie urechile, în timp ce Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. La acest argument, acul caută și-și găsește un alt avans civilizator: încă din toate timpurile, omul a avut nevoie de haine ca să nu umble cu pelea goală și desculț ca gâștele. Dar, adversarul său verbal, barosul, a demonstrat că oamenii înainte de toate au avut nevoie de hrană și locuință. Din dialogul celor două personaje copiiiDSCN1741 învață cu ușurință despre cele două instrumente. Totuși în stilul său inconfundabil, Ion Creangă are întotdeauna și o morală la purtător, atribuind fiecărei povești un rol moralizator, ceea ce îi asigură actualitatea. Ne determină să urmărim retorica amuzantă a celor doi protagoniști și să culegem învățăturile din aceasta. Noitoți  știm că cele două unelte au fost la fel de importante pentru evoluția omenirii. La final am ajuns la concluzia că  între generații mereu va exista un conflict, angajându-se iar și iar într-o falsă problemă, deși oamenii, indiferent de vârstă, ar trebui să învețe continuu și, pe cât posibil, să-și cunoască trecutul. Între oamenii de rând și elita lor, la fel, deși fără respect reciproc nu poate exista colaborare, progres și beneficii pe termen lung.

Vă așteptăm cu drag la bibliotecă la o nouă dicuție dezbatere…