Chişinău – 580 de ani: Biserica Sfântul Pantelimon


 

_16-oldBiserica Sfântul Pantelimon a fost construită pe bani donați de către frații Ioan și Victor Sinadino, cetățeni de onoare ai Chișinăului, în 1891, în spiritul stilizărilor istorice, în baza arhitecturii medievale grecești după arhitectul Alexandru Bernardazzi. La subsolul bisericii se afla un cavou rezervat pentru 26 răposați din neamul sinsdino. Biserica avea 3 case de locuit – și acestea donate de frații – ctitori ai locașului sfânt. Pe lângâ biserică funcționa o școală parohială, întemeiată în 1898 și întreținută financiar de către frații Anastasie și Teodor  Cuflea. Este construită în stil neobizantin, are 2 tambure cu cupole, goluri arcuite cu vitralii color.  Fosta capelă a comunității grecești, ctitoria fraților Ivan și Victor Sinadino. Biserica a fost apreciată în presa vremii drept una din cele mai valoroase creații artistice de acest gen din anii respectivi din Imperiul Rus. Evocă aspectul arhitectural exterior al unei biserici caracteristice pentru Grecia, patria istorică a comanditarilor chișinăueni. Planul în formă de cruce cu ramurile egale. La ramura de est este alipită absida altarului, la cea de vest – clopotnița. O particularitate constructivă este perechea de arcuri care se intersectează spațiul central, și prezintă baza cupolei octogonale, acoperită cu o cupolă. Silueta este înviorată de două turle voluminoase, cu cornișele în „volane”, repetându-se forma în arc a golurilor de la ferestre, iar parametrul se remarcă prin alternarea după tonalitate a asizelor din piatră și includerea cărămizii roșii în decorul fațadelor. Spațiul Sf._Pantelimon_-_Sideinterior este compus dintr-o sală cruciformă în plan, supraînălțată de turla masivă, susținută prin intersecția a patru arcuri, soluție de origine armenească. Golurile ferestrelor sunt împărțite în trei arcade prin menouri de piatră, ce amintesc aceiași sursă de inspirație ce-a fost utilizată la crearea formelor exterioare. Clădirea se distinge prin unitatea stilistică a bisericii și clopotniței, cizelarea detaliilor și elementelor construcției, utilizarea savantă a materialului de construcție. Grație căptușirii originale a zidăriei, organizată în asize orizontale – două de pietre de nuanțe deschise și unul de nuanță întunecată, fațadele sunt pitorești. S-au păstra elementele de ameranjare a terenului – gardul compus din grilaje din fier forjat, ridicate pe soclu din piatră, izolate între ele de tumbe acoperite în două pante, decorate cu capete de lei.

Sursa: Chișinău Enciclopedie.- Chisinău,1997.-p.87

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.