Discuție/dezbatere: Chișinău-580 de ani Teatrul Național „Mihai Eminescu”

teatr-eminescu2Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău își începe istoria pe 10 octombrie 1920, atunci când primul teatru stabil de expresie română în Basarabia a fost înființat din inițiativa unui grup de fruntași ai vieții publice locale de epocă în frunte cu Sergiu T. Niță, ministru al Basarabiei în guvernul României, Ștefan Ciobanu, membru al academiei Române, scriitorii: Nicolae N. Beldiceanu, Nicolae Beldiman, Leon Donici și regizorul Gheorghe Mitu Dumitriu. Denumirea legată de numele lui Mihai Eminescu îi este oferită din anul 1988, iar din iulie 1994, în urma unui concurs de creație, este oficializat ca Teatru Național. În anul 1994 teatrul devine Național „M.Eminescu”, titlu care onorează, dar și obligă. O nouă perioadă a debutat cînd trupa teatrului a fost revigorată cu forțe actoricești tinere, foști absolvenți ale prestigioaselor școli de teatru din Moscova, Tbilisi, Iași, Chișinău. Clădirea Teatrului tetrul-eminescuNațional „Mihai Eminescu” are statulul de monument de artă, arhitectură și istorie de însemnătate națională și a fost introdusă în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău la inițiativa Academiei de Științe din Moldova. Prima încercare de construcție a acestei clădiri a fost la începutul anilor 30 ai secolului al XX-lea în stil neoclasic, dar în legătură cu depresia economică, construcția lui a fost conservată. În anii 1949–1953 a fost finisat proiectul, sub conducerea arhitectei Galadjeva de la trustul unional „Teatrproiect”, interioarele și fațadele – sub conducerea arhitecților din RSSM V. F. Smirnov și V. P. Alexandrov, cu păstrarea formelor și stilisticii interbelice. Construcția clădirii a fost finisată în primăvara anului 1954. Clădirea teatrului, ridicată în trei niveluri, dintre care ultimul este un atic, construită pe un subsol, ocupă colțul unui cartier, care fusese cândva rezervat pentru piața polițienească, mărginit lateral de strada Mihai Eminescu. A fost amplasat cu o retragere de la linia bulevardului, cu intrarea principală ridicată pe un podium din trepte, ce-i conferă edificiului o monumentalitate sporită. Planul teatrului este rectangular, cu fațada îngustă perpendiculară bulevardului Ștefan cel Mare. În compoziția spațială a teatrului domină volumul cilindric al sălii de teatru, înconjurată din trei părți de balcoane, spațiile foaierelor și culoarelor, încununată cu o cupolă sferică. Fațada principală este soluționată monumental, cu un portic central situat în axa de simetrie, alcătuit din patru coloane ale ordinului corintic, flancate de doi piloni pătrați în secțiune, soluționați în aceiași cheie stilistică, pe care se sprijină un fronton triunghiular. Relieful sculptat al timpanului, executat de sculptorul L. Dubinovsky, la ultima reconstrucție a dispărut. Fațadele laterale au o compoziție simetrică, cu porticuri centrale din șase coloane la mijlocul fațadelor, cu rezalite, încununate cu frontoane triunghiulare, prin care au loc intrările laterale în clădite.. Sala teatrului, aflată la mijlocul teatr-eminescu3clădirii, are o configurați circulară, acoperită cu o cupolă, suprafața căreia a fost pictată cu imaginea dansatorilor unei hore, după schițele pictorului L.P. Grigorașenco. Lojele și balcoanele repetă configurația sălii, fiind dispuse perimetral, în care se ajunge printr-o scară monumentală cu trei rampe și scări aflate la colțurile pătratului circumscris sălii de patru. Două intrări laterale secundare, amplasate la sud și nord conduc direct din stradă și din scuarul aferent în foaierul teatrului. Alte două intrări, amplasate simetric celor secrise mai sus, conduc în partea scenei, în administrație și camerele pentru actori, depozite de rechizite, ș.a.

Sursa: Chișinău: Enciclopedie. – Chișinău,1997. -p. 509.

Vă dorim lectură plăcută!

Discuție/dezbatere: Teatrul „Eugène Ionesco”

teatr1Teatrul „Eugène Ionesco” este unul din principalele teatre din Chișinău. A fost fondat la puțin timp după proclamarea independenței Republicii Moldova, la 11 septembrie 1991. Teatrul a fost creat la inițiativa unei echipe de actori, proaspeți absolvenți ai Școli de teatru „Șciuikin” din Moscova, în frunte cu Petru Vutcărău. Eugène Ionesco și-a dat personal acordul ca noul teatru să-i poarte numele, acesta fiind primul trofeu obținut de către descendenții școlii vahtangoviene. Cunoscutul regizor și actor basarabean Petru Vutcărău a fost primul regizor și director artistic al teatrului, actualmente fiind și directorul teatrului. În 1990, un grup de 13 actori, în frunte cu Petru Vutcărău, părăsesc teatrul „Luceafărul” și devin un teatru „ambulant”. Noua trupă, numită deja Teatrul „Eugene Ionesco” (directorul treatr2teatrului fiind în acel moment Alexandru Corduneanu), se stabilește temporar la Râmnicu-Vâlcea, România, unde li se oferă cazare și o scenă în care pot monta și prezenta spectacole. După 5 luni de ședere la Vâlcea, teatrul întreprinde primul său mare turneu, care a cuprins cele mai mari orașe din România – Târgu-Mureș, Cluj, Oradea, Timișoara, Arad, București. În această perioadă teatrul cucerește primele sale premii la diverse festivaluri de teatru și înregistrează două spectacole din repertoriul său la Televiziunea Română, spectacole păstrate și în ziua de azi în fondurile TVR. În vara anului 1991 teatrul revine la Chișinău, iar în toamna aceluiași an este oficializat în cadrul Ministerului Culturii. Petru Vucărău devine prim-regizorul teatrului. Val Butnaru, jurnalist și dramaturg, își asumă direcția artistică a TEI, direcția administrativă fiind asigurată de Valentin Todercan. Teatrul a fost temporar situat în incinta Palatului Republicii, pe strada Nicolae Iorga 21A. În perioada 1991–1995 în teatru au fost montate spectacole renumite, cum ar fi Așteptându-l pe Godot, Cântăreața cheală, Iosif și amanta sa, Pescărușul, Chirița în provincie, Regele moare, Voci în lumina orbitoare – spectacole treatr1premiate în toate colțurile lumii, din Franța până în Japonia. În 1994 teatrul a fost invitat să participe la Festivalul de teatru de la Avignon (Franța) cu trei spectacole din repertoriu. Tot de atunci datează și colaborarea teatrului cu regizorii din SUA Kenneth Kampbell și Moshe Yassur. În 1993 teatrul devine membru al ITEM (Informal European Theatre Meeting). În 1994, la inițiativa directorului artistic Val Butnaru, teatrul inițiază și organizează, împreună cu Ministerul Culturii, Bienala Teatrului „Eugène Ionesco” (BITEI) – primul în Moldova Festival Internațional de Teatru –, un eveniment teatral și cultural unic în țară. În 1995 ambii directori – Val Butnaru și Valentin Todercan – părăsesc teatrul. Direcția artistică este preluată de Petru Vutcărău (aici se încheie prima perioadă a existenței teatrului), iar din 1997 director manager al TEI devine Veaceslav Reabcinschi. În 2000, teatrul „Ionesco” este nevoit să-și părăsească primul sediu temporar – din strada N. Iorga – pentru a se muta în altul, la fel temporar – sediul Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină”, pe strada Sfatul Țării 18. Anul 2001 marchează, într-un fel, începutul celei de-a treia perioade în istoria TEI, legată de venirea, în bloc, a unui nou grup de actori – absolvenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. În această perioadă teatrul își diversifică sensibil spectrul activităților – abordează teme noi, dezvoltă în continuare tradiția „spectacolelor mari”, colaborează cu regizori invitați, acordă o atenție sporită dramaturgiei moderne, naționale și internaționale, cu un pronunțat aspect social, promovează noi nume în regie. În 2000, Ion Sapdaru, actor și regizor la Teatrul Național din Iași (România) montează la TEI spectacolul Hamlet după Shakespeare, o importantă realizare atât pe plan regizoral, cât și pe cel actoricesc. Unul dintre cele mai importante proiecte din această perioadă a fost spectacolul Mașinăria Cehov după piesa lui Matei Vișniec – prima colaborare internațională a teatrului cu compania de teatru Les Oiseaux de Passage din Die, Franța. Regizorul Nugzar Lordkipanidze din Georgia vine la TEI să monteze spectacolul Mizantropul după Labiche. Interesul TEI față de problemele sociale, reflectate în dramaturgia modernă națională și internațională, se materializează în montarea spectacolelor Un orb și o oarbă pe culmile Caucazului, Oameni ai nimănui, Stopped EU.ro.PA!, Chip de foc. Unul dintre cele mai recente proiecte ale TEI este teatru4„stagiunea retro” – reluarea spectacolelor de cea mai largă rezonanță, cu anumite modificări de regie și distribuție. În cadrul acestui proiect au fost deja relansate spectacolele Revizorul de Gogol și Chirița în provincie de Alecsandri. În 2002 Andrei Locoman devine director manager al teatrului. În februarie 2007, prin decizie guvernamentală, Teatrului „ Eugène Ionesco” i se acordă un sediu propriu – clădirea fostului centru de agrement „Moscova”.

Sursa: Chișinău: Enciclopedie. -Chișinău,1997. -p 506

Vă dorim lectură plăcută!

Discuție/dezbatere: Hram de hram

chis1Prima atestare a Chișinăului ca așezare rurală a avut loc ca început de octombrie 1436. Hramul Chișinăului se sărbătorește la inițiativa Primăriei Municipiului. Ziua orașului marcată anterior în prima duminică a lunii octombrie. Această sărbătoare a fost alesă de Primăria Chișinău împreună cu reprezentanții Mitropoliilor Moldovei și Basarabiei drept hramul orașului din cele 3 hramuri a Catedralei Nașterea Domnului. n aceasta zi locuitorii capitalei sarbatoresc Ziua, sau cum o mai numesc ei Hramul Orasului. La această mare ăarbătoare vin nu doar localnicii, dar și mulți oameni din toate colțurile lumii. De asemenea la chis2această sărbătoare se invită oaspeți din țări străine: România, Turcia, Franța, Suedia s.a.Toate străzile și toate locurile publice în această zi devin locul exposițional, unde agenții economici își demonstrează cea mai bună producție din țară, de asemeni aici puteți admira lucrările meșterilor populari. Tot în această zi se desfășoară un complex program cultural, care include participarea celor mai renumiți artiști și a ansamblurilor folclorice nașionale. Chisinaul este unul dintre cele mai frumoase orașe, care este capital Republicii Moldova. Este unul dintre cele mai mari orașe ale țării, este imina și sufletul acesteia. Aici se află o multime de locuri și pitorești si parcuri deosebite. Chișinaul este romantic îndeosebi domna, cum se mai spune la moldoveni “Toamna de Aur”.

1996

La 560 de ani ai Chișinăului a fost deschisă linia de troleibuze spre porțile de sud-est a orașului. Ruta 18 leagă acest cartier al sectorului botanica în care locuiesc peste 120 mii de orășeni cu centrul urbei. În aceeași zi a fost dezvelit monumental poetului Mihai Eminescu în scuarul Teatrului Național. Sculptor Tudor Cataragă.

1997

Locuitorii de la Schinoasa Nouă au mers pentru prima oară cu troleibuzul până acasă. Primăria a investit în acest proiect peste 14 mln. lei. Rutele 17-9 nu numai că leagă cele 3 gări ale Chișinăului, dar și aproprie orașul Ialoveni de capitală. În fața Bibliotecii Naționale Președintele Petru Lucinschi, împreună cu Primarul Serafim Urechenu, dezvelesc monumental bardului de la Mircești – Vasile Alexandri. Autorul lucrării este Ion Zderciuc.

1998

Este reluată circulația pe fosta stradă Ismail,acuma bulevard. După modernizare artera are 22 de metri lățime, mai multe benzi de circulație, inclusive pentru transportul electic și una rezervată tramvaiului. Alocațiile de la bugetul municipal pentru acest proiect au fost de circa 20 mln. lei. Prentru prima dată, de ziua Hramului din 1998, au fost lansate imnul orașului Chișinău și drapelul urbei. Imnul este o versiune nouă a cîntecului ”Orașul meu” pe versurile lui Gheorghe Vodă și muzica lui Eugen Doga. Autorii drapelului sînt Dorina și Gheorghe Vrabie.

1999

Potrivit datelor statistice, în ultimii zece ani numărul unităților de transport din Chișinău s-a dublat. Pentru a facilitaaccesul spre și dinspre sectorul Botanic ape viaduct, Primăria Chișinău strda Ciuflea. Transportul circulă în două direcții pe 6 benzi.

2000

Peste 50 de mii de locuitori ai cartierului Poșta Veche au acess direct la transportul electric din Chișinău. Cu ocazia inaugurări rutelor de troleibuze numerele 25,26 au fost modernizată și strda Iazului din sectorul Râșcani.

2001

În anul 2001  primăria a făcut cadou chișinăuienilor o librărie și o bibliotecă. La intersecția bulevardului Dacia cu strada  Cuza Vodă a fost inaugurată librăria ”Pro Noi”, iar pe strada Alba iulia a fost deschisă biblioteca ”Maramureș”. Serafima Urecheanu a subliniat că de Hramul orașului Primăria municipiului este fidelă tradiției de a veni cu frumoase realizări.

2002

Către Hramul orașului, în anul 2002 în capitală va fi dată în explotare Gara de Nord. Primăria Chișinău a repartizat un teren de 2,17 hectare la intersecția străzilor Izmail și Calea Moșilor.

2011

Sărbătorirea Zilei Oraşului sau a Hramului Oraşului Chişinău a devenit deja tradiţie şi chiar una dintre sărbătorile preferate, la care participă tot mai mulţi chişinăuieni şi oaspeţi ai capitalei. Nici ziua de 14 octombrie 2011 nu a fost o excepţie în acest sens, în special pentru că Chişinăul a sărbătorit în acest an aniversarea de 575 de ani.

hramul-chisinaului-14-octombrie1

Vă invităm la Hramul Orașului și veți simți personal ospitalitatea moldovenească!