Strada bibliotecii mele: Biblioteca Alexandru Donici


Printre lucrurile demne de văzut pe str.Studenților se numără, desigur, Parcul Gîndirii Inginerești sau Parcul Tehnicii (deocamdată nu are o denumire oficială sau, cel puțin, aceasta nu este afișată nicăieri pe vreun panou) din orășelul Universității Tehnice a Moldovei. Amplasat pe o suprsafață de vreo jumătate de hectar, cu un sistem de planificare clasic (un havuz original cu diferite figuri de animale si iluminare în orele de seară în centru, de la care se desfac sb formă de raze aleile în toate parțile) parcul a devenit de mult un loc de odihnă preferat al locuitorilor din această extremitate a sectorului Rîșcani, dar și a unor orășeni din alte sectoare ale orașului. Aici este  plantată o mulțime de specii de arbori și arbuști, o mare varietate de monumente de sculptură, precum și ale tenhicii retro și moderne (2 modele de tractoare din secolul trecut; modelul primului tramvai, tras de cai, din Chișinău, caii fiind asamblați prin sudare din diferite piese din metal; 2 modele de elicoptere; trei stații electrice eoliene și 2 baterii solare de producere a energiei electrice; un teasc pentru producerea vinului și multe altele). Intrarea principală este admirabilă, vizitatorul avînd în față trei sculpturi de forme mari (“savantul” -pe centru, două  figuri omenești din epoca pre-pre- modernă – pe stănga),  o peliculă  gigantică de film, havuzul, iar după el – pavilionul cu antena parabolică pentru recepționarea semnalelor din cosmos, care   vor fi transmise de primul sputnic al Republicii Moldova,  în curs de elaborare la UTM. Există în parc și o alee a cosmonauticii în continuă formare. Frumoasă și atrăgătoare este și intrarea dinspre corpurile universității – o scară din piatră albă cu două ramificații și flori pe porțiunile de pămînt dintre aceste ramificații. Parcul este frumos în orice anotimp al anului. Pentru odihna vizitatorilor parcul dispune de o mulțime de bănci de diferite construcții, pe lîngă care sînt amplasate lăzi originale pentru gunoi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.