Nina Slutu-Soroceanu poetă și publicistă -65 de ani de la naștere

img_3290Discuție/dezbatere

Nina Slutu-Soroceanu este o scriitoare înzestrată cu harul de a reproduce într-un mod deosebit situatii şi întâmplări ale vieţii sale. Poezia  Ninei Slutu-Soroceanu este o ambarcațiune în largul oceanului (vieții), dar nu în lupta cu morilor de vînt, ci întrun continuu dialog cu ceea ce se află dincolo de ele, pentru a le da redadscn2689 prin niște ziceri înțelepte antice: ”Nil sine nobis”, adică ”Nimic fără noi” inclusiv fără protagonista acestui eseu, o promotoare a frumosului – optimistă, cu lumină, mereu cu dor de omenie și reflectarea acestor supreme valori.Opera scriitoarei este un gând prin care se face trimitere la mesajul din Eminescu ”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, cu finalul ”pe mine mie redă-mă”, ce dezvăluie filosofa noțiune de a trăi cu misiunea îndeplinită de pământean. Așa cum speranșa moare ultima ea nu poate fi strivită simplu de norii ce te ademenesc într-un desiș, pentru al cărui cojoc există ac  raza de lumină. Eul liric pedlează pentru trăirile de un parfum primăvăratic și, străbătând energii setoase, ententat despațiul libertății imense a păsării în zbor. Poezia nu are vârstă, ea poeta Nina Slutu-Soroceanu, mereu aflată în apogeul creației, nevindecă de închistare sufletele cu splendori ale trăirilor intense, mai păstrând cu lacrima ce curge o taină încă nedescoperită pentru fiecare din noi. Despre orice ar scrie Nina Slutu-Soroceanu, lucrările sale ne ghidează într-o lume binevoitoare, cu dragoste față de om, cu blândețe sufletească – calități care în concepția Domniei Sale și a noastră, alcătuiesc bazele morale ale vieții.

Ajunsă la o vârstă frumoasă , un jubileu de 65 de ani , colectivul Bibliotecii ,,Alexandru Donici’’ Vă urează să aveți parte de realizări frumoase, de oameni dragi alături, de cât mai muţi cititori şi cât mai multe cărţi noi pentru pici care le așteaptă cu mult drag.Succese și realizări!

LA MULTI ANI !!!