Sfătosul bunic din Humulești


– 180 de la naștere

Revistă bibliografică virtuală

„Aşa eram eion_creanga_2pu la vîrsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de cînd îi lumea asta şi pămîntul, măcar să zică cine ce-a zice…”

Ion Creangă

     Data nașterii lui Ion Creangă a fost permanent pretext de controverse între cecetători. Însă argumentele noastre au lămurit că Ion Creangă s-a născut pe 1 martie în 1837 la  Humuleşti. La școală a fost înscris cu numele Ioan Ștefănescu, așa cum era obiceiul vremii de ase forma numele de familie a copilului de la numele de botez al tatălui. 

    Ion Creangă este unul dintre clasicii literaturii române. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă a intrat în istoria literaturii române, în principal, datorită operei autobiografice Amintiri din copilărie.  Împrietenindu-se cu Mihai Eminescu, a frecventat întrunirile societăţii literare „Junimea” conduse de Titu Maiorescu şi a publicat în „Convorbiri literare” diverse povestiri, anecdote şi chiar Amintirile. Neîntrecutul povestitor  ION CREANGĂ  a preţuit mult comorile folclorice şi a nutrit o dragoste caldă şi plină de înţelegere pentru copii. Animat de aceste sentimente, a creat un bogat şi valoros tezaur de poveşti care au fermecat copilăria a zeci de generaţii şi vor constitui mereu lectura preferată a copiilor. Citind poveştile lui Ion Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viaţa satului: oameni şi buni şi răi, şi harnici şi leneşi, şi cinstiţi şi necinstiţi, optimişti, veseli, glumeţi, dar hotărâţi să lupte pentru o viaţă mai bună. Ion Creangă a realizat pentru prima dată în literatura noastră cea mai atractivă şi mai accesibilă operă, de o deosebită valoare artistică:  „Amintiri din copilărie”. Povestirea năzdrăvăniilor  din vârsta sa fragedă a fost un prilej de a alcătui o frescă realistă a vieţii ţăranului din ţinuturile de munte ale Moldovei, din prima jumătate a sec. al XIX-lea. Întreaga operă este presărată cu proverbe, zicători şi expresii populare, care îmbogăţesc vorbirea copiilor şi-i fac să pătrundă în tainele limbii materne şi în comorile înţelepciunii populare. Petrecându-şi întreaga viaţă printre copii, marele povestitor a cunoscut preocupările şi preferinţele lor şi de aceea a reuşit să creeze pentru ei poveşti care să-i atragă, dar, în acelaşi timp, să-i educe şi să-i instruiască, ajutând şi la formarea unei concepţii optimiste despre viaţă.

b5e4772f1e96ce6b3bdcf40ecad94ed3Opera sa :  Poveşti : Capra cu trei iezi (1875), Dănilă Prepeleac (1876), Fata babei şi fata moşneagului (1877), Făt Frumos, fiul iepei, Povestea lui Harap-Alb (1877), Ivan Turbincă (1878), Povestea lui Ionică cel prost, Povestea lui Stan-Păţitul (1877), Povestea porcului (1876), Povestea poveştilor (1877-1878), Povestea unui om leneş (1878), Punguţa cu doi bani (1875), Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri: Acul şi barosul (1874), Cinci pâini”‘ (1883), Inul şi cămeşa (1874), Ion Roată şi Cuza-Vodă (1883), Moş Ion Roată şi Unirea (1880), Păcală (1880), Prostia omenească (1874), Ursul păcălit de vulpe (1880)

Nuvele: Moş Nichifor Coţcariul (1877), Popa Duhul (1879)

Romane autobiografice : Amintiri din copilărie (1879)

Vă invităm la bibliotecă să sărbătorim împreună a cei 180 de ani d ela nașterea marelui  povestitor, prozator, teolog, autor de manuale şcolare, sau cum îl mai numesc cunoscutul necunoscut Ion Creangă!

 Va urma….

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.