Eu citesc (1)

Bătălia cărților este un concurs de lectură pentru copii de 11-14 ani și adolescenții cu vârsta între 15 și 18 ani, care sunt îndemnați să citească 10 cărți recomandate din literatura română și universală.

Scopul concursului este de a stimula lectura în rândul copiilor şi adolescenților, de a promova cărţile de valoare destinate acestor categorii de vârstă. Participantul care va prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată şi va răspunde cel mai bine la întrebări va deveni Cititorul anului. Cartea care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea anului.

Vă recomandăm cartea pentru copii (10-14 ani) din concursul de lectură Bătălia Cărților: 

veronica_niculescu

 

Veronica D. Niculescu s-a născut 4 mai 1968, Pitești, România. Este o scriitoare de origine română, traducătoare și jurnalist.

Activitatea profesională

Autoare cunoscută cu precădere pentru proza și traducerile sale. Activitatea de jurnalist a început-o din anul 1996, având funcția de redactor-șef la un cotidian local, iar apoi lucrând ca redactor și colaborator la diverse publicații culturale naționale, cum ar fi Evenimentul zilei, Adevărul, Suplimentul de cultură, LaPunkt. Din 2004 a început să publice proză, iar din 2008 publică traduceri literare la Editura Polirom. Acum locuiește în București împreună cu soțul ei, o mulțime de flori adevărate și câteva animale imaginare.

Activitatea literară

A publicat volumele de proză scurtă Adeb (2004, Premiul pentru Debut al USR Sibiu), Orchestra portocalie (2008), și Roșu, roșu, catifea (2012), precum și volumele pereche Simfonia animalieră (2014) și Hibernalia (2016) și romanele Spre văi de jad și sălbăție (2016) și O vară cu Isidor (2017). De asemenea, Basmul Prințesei Repede-Repede (2009). Cad castane din castani (2014) dialoguri cu Emil Brumaru. Povestiri de-ale ei au fost incluse în antologii precum Kikinda Short 06, antologie internațională de proză scurtă, Serbia, 2012; Scräpliv, antologie de nuvele românești, Suedia, 2013; 10+, Antologie de proză Tiuk!, 2013; Best of – proza scurtă a anilor 2000, 2013.
A tradus în premieră în limba română numeroase romane din opera lui Vladimir Nabokov, printre care celebrul Foc palid, roman care include un poem de 1000 de versuri și o proză cu aluzii intersectate și era considerat de mulți specialiști o carte imposibil de tradus, acordată cu o distincție pentru traduceri, Premiul „Antoaneta Ralian“. De asemenea, a tradus toată proza lui Samuel Beckett scrisă în limba engleză. A tradus peste 30 de volume din limba engleză, din opera lui Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier.
__________________________________________________________________________________

Editura Polirom a lansat la finele anului 2016 colecția „Junior”, un proiect editorial ce se adresează juniorilor de toate vârstele. Aceștia vor găsi aici cărți de aventuri, romane fantasy, cărți ilustrate, semnate de nume mari ale literaturii universale actuale. Colecția se adresează unui public tânăr foarte variat, de la elevii de școală primară și pâna la tinerii de orice vârsta.

O vară cu Isidor de Veronica D. Niculescu, este cel mai recent titlu apărut în colecția „Junior” a Editurii Polirom, disponibil acum și la biblioteca Alexandru Donici.

Ediţie ilustrată
Vârsta recomandată: 10+

Niculescu, Veronica. O vară cu Isidor/ Veronica Niculescu.- Iași: Polirom, 2017. – 218 p.

1982041-0O fetiță de 13 ani din București se hotărăște să-l salveze pe condorul Isidor, cel mai bătrîn locatar de la Zoo Băneasa, după ce vede la televizor știrea. Doar că, după zeci de ani de captivitate, condorul, deşi a dobândit calităţi uluitoare – a învăţat să scrie şi să citească – nu mai ştie să zboare. Dar ce te faci când reușești să eliberezi o pasăre care nu mai știe să zboare? Fetița aduce condorul acasă, unde îl ascunde o vreme, și descoperă lucruri fascinante despre el. Apoi cei doi fug împreună la Sinaia. La munte, în locul care seamănă cu casa de demult a condorului, ea speră să-l învețe să zboare din nou și să-l elibereze cu adevărat, în timp ce legătura dintre ei devine tot mai puternică.

O poveste despre prietenie, libertate și visuri.

La originea romanului „O vară cu Isidor” stă povestirea „C şi O şi N şi Dor”, publicată de Veronica D. Niculescu într-o antologie de acum câţiva ani şi transformată în capitol de roman după mici modificări.
Aceasta este prima carte pentru copii scrisă de Veronica D. Niculescu. Însă povestea nu este numai pentru copii. Sigur că, atunci când citești ca adult o carte pentru copii, trebuie să uiţi puţin de seriozitatea vârstei tale. Şi să accepţi nişte reguli de bun-simţ din domeniul ficţiunii de acest gen. Altfel, unele lucruri vor părea implauzibile.

„O vară cu Isidor” este o poveste de dragoste. Relaţia dintre Serena şi Isidor e cea dintre două fiinţe care ştiu cât de important este visul. Serena vrea să-l ajute pe Isidor să-şi redescopere plăcerea zborului şi să-şi depăşească temerile, iar Isidor o învaţă pe fetiţă, printre altele, faptul că libertatea nu este doar atunci când zbori, ci şi atunci când ştii să priveşti.

Romanul este divizat în capitole, și conține atât capitole narate de Serena, dar şi de Isidor. Are şi câteva desene drăguţe, realizate de Radu Răileanu.

Veronica-Niculescu-ilustratie-avanpremeira-1.jpg

Romanul propune două lumi. Pentru Isidor, viața în cușcă înseamnă o lume mică, departe de amintirea munților pe înălțimile cărora văzuse lumina zilei și simțise tentația absolutului. E apoi cealaltă lume, a visului, a cântecului pe care îl îngână și a fetiței. E lumea libertății despre care Isidor nu mai știe foarte multe, dar pe care o păstrează în amintire. Când Serena a reușit să îl salveze, el a înțeles că există într-adevăr zâne și că ele uneori coboară și în viața bătrânilor condori lipsiți de speranță.

veronica_d_niculescu_o_vara_cu_isidor

 Cu toate că Isidor visase de mult timp la libertate, a uitat ce înseamnă ea și de aceea nu a putut să zboare spre locurile visate. Zilele petrecute alături de Serena l-au făcut să înțeleagă treptat frumusețea lumii și a lui însuși, să descopere încrederea, sentimentul de siguranță și iubirea necondiționată.

Adolescenta trece prin multe dificultăți pentru a-l ascunde și a putea avea grijă de prietenul ei. După momente emoționante, cei doi urmează să se despartă, iar Isidor să se îndrepte spre Munții D’Or. Dualitatea sentimentelor fetiței este atent prezentată: bucuria că el va fi din nou liber, dar și teama pentru ceea ce va urma și, în special, regretul că a pierdut un prieten.

Povestea în sine este simplă, dar ceea ce impresionează sunt imaginile și stările pe care autoarea le creează, care reflectă apropierea profundă dintre fetiță și pasăre. Sperăm să parcurgeți pe nerăsuflate cartea, și să aveți dorința ca paginile să se lungească interminabil și zborul lui Isidor să nu însemne sfârșitul întâlnirii cu el. E posibil ca, la sfârşitul lecturii, să te uiţi pe cer, în căutarea unui punct, care ar putea fi condorul Isidor.
O vară cu Isidor v-a fi pentru voi o avalanșă de sentimente, câteva lacrimi în colțul ochiului, curiozitatea de a descoperi emoțiile unei fetițe și ale prietenului ei de o vacanță, o lume familiară și totuși nouă. 


Volumul este  disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu„ filiala ”A.Donici„ . Disponibilitatea titlurilor poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii :   Caută în catalog

Biserica Înălțarea Domnului

Church-of-the-Ascension_2  Biserica Înălțarea Domnului se află în partea veche a orașului, având un amplasament oblic față de stradă, respectând orientarea canonică a absidei către est.
Prima biserică cu hramul Înălțarea Domnului construită pe acest loc data din 1807, ridicată de bulgari, așezați aici la începutul secolului trecut.  În scurt timp această biserică devine neîncăpătoare pentru toți veniții de peste Dunăre și s-a intenționat în 1813 construcția unei noi biserici (viitoarea Biserică Sf. Gheorghe), în 1814 obținându-se permisiunea. În 1815 bisericii bulgarilor i se acordă statut de Catedrală, rămânând unicul locaș sfânt al bulgarilor din Chișinău, Sf. Gheorghe, fiind finisată de populația localnică. În 1823 biserica suferă un incendiu dezastruos în urma căruia este refăcută integral între anii 1827 – 1830, păstrându-și hramul vechi. 
                    Are o formă alungită, partea centrală se lărgește treptat și este încununată cu o turlă, cu turnul-clopotniță alipit în fața intrării și cu absida altarului circulară la est. Arhitectura bisericii a fost creată sub influența stilului baroc, care se evidențiază mai ales în realizarea artistică a interiorului. 
56f79a330756c        Compusă din compartimente obișnuite  ale bisericii ortodoxe din arealul balcanic, comun și pentru cele autohtone și pentru cele bulgărești, ele își pierd delimitarea precisă, fiind boltite la fel cu calote sferice. Pilaștrii, care susțin construcția bolților, alipiți în linie curbă pereților laterali, sunt decorați cu o cornișă proeminentă, formând două travee cu contur plastic, care corespund naosului. Impresia integrității spațiale este întregită de pictura murală (executată în 1936 de P. Piskariov), care acoperă toate suprafețele: pereții și sistemul constructiv de boltire (arce-dubleuri, cupolele, pandantivele, pilaștrii cu cornișe etc.) Influența stilului baroc se simte și în exterior , remarcându-se silueta elegantă a bisericii cu trei porți, precum și în detalii în profilul frânt al acoperișurilor turlelor, în rotunjirea colțurilor pereților și în prezența firidelor semicirculare, destinate amplasării sculpturilor în țările de origine a stilului. 
A funcționat fără întrerupere. În anii ’80-’90 au fost demolate clădirile dintre biserică și str. Vasile Alecsandri, ce a condus la avantajarea poziției ei, deschisă vederii din câteva părți. Cu aceeași ocazie a fost mutată poarta de intrare în axa bisericii și au fost construit gardul din piatră cu grilaj turnat din metal. 

Volumul este  disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu„ filiala ”A.Donici„ . Disponibilitatea titlurilor poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://catalog.hasdeu.md/cgi-bin/koha/catalogue/detail.pl?biblionumber=164996

Sursa: Chișinău: Enciclopedie. – Chișinău: Editura Museum, 1997. – p. 81 

Obiceiuri de Dragobete sau Obiceiuri de Sfântul Valentin(2)

Dragobetele e o contrapondere la sărbătoarea de Sfântul Valentin

dragobete_17315300 Sfântul Valentin a trăit în secolul al doilea şi a fost un preot în timpul împăratului Claudiu al II-lea. Acest împărat a interzis toate căsătoriile şi logodnele în Roma, considerând că soldaţii necăsătoriţi se luptau mai bine decât cei căsătoriţi pentru că nu aveau pe nimeni care să ii aştepte acasă. Preotul Valentin a fost unul dintre cei care i-a ajutat pe tineri să se căsătorească în secret. Valentin a fost prins, încarcerat şi torturat pentru că a încălcat porunca împăratului Claudiu. Se spune că Asterius, unul din judecătorii lui Valentin, avea o fiică oarbă, iar Valentin s-a rugat alături de ea, astfel că ea s-a vindecat. Ca rezultat, Aterius a trecut la creştinism. În 269, Valentin a fost condamnat la moarte. Legenda spune că ultimele sale cuvinte au fost scrise către fiica lui Asterius si erau „al tău Valentin”, aceasta fiind motivaţia pentru scrisorelele şi felicitările de Ziua Îndrăgostiţilor. În 496, papa Gelasius a oficializat data de 14 februarie ca ziua Sfântului Valentin. Treptat, 14 februarie a devenit ziua în care se făcea schimb de mesaje de dragoste, iar Valentin a devenit sfântul patron al îndrăgostiţilor. Ziua era sărbătorită prin trimiterea de cadouri cu mesaje de dragoste. Sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin îşi are origi­nea într-o tradiţie a Romei antice, respectiv ser­bările numite Lupercalia, care se organizau pe 15 fe­bruarie. Acestea erau nişte sărbători în cinstea lui Lupercus sau Faunus, acea lupoaică ce era emblema Romei, cea care i-ar fi hrănit şi pe Romulus şi Remus, care pentru perioada respectivă reprezenta un simbol al autenticitaţii lumii romane. În acea perioadă pe 15 februarie era în lumea păgână un fel de pregătire, purificare. Februarie înseamnă la rândul său purificare. O purificare a aşa numitelor elemente feminine: ogoare, femei. Sărbătoare în care se aducea un câine şi o capră jertfă lui Lupercus pe Palatin în Roma la aşanumita  Peşteră a Lupului. Iar cei care formau Frăţia Lupului, fraţii lupului erau nişte tineri preoţi care apoi jupuiau animalul, capra. Tăiau în fâşii pielea ei şi alergau apoi goi cu pielea aceea muiată în sânge şi loveau cu ele pământul şi pe femeile întâlnite, considerând că aşa le vor face mai apte de dragoste şi mai rodnice. Mai mult decât atât tot în această perioadă pe 13 februarie se băgau numele femeilor, se scriau pe biletele numele femeilor şi burlacii din Roma trăgeau câte un bilet, urmând ca timp de un an să petreacă cu acea femeie al cărei nume îl scotea din urnă şi după un an de zile să constate dacă putea să fie sau nu o căsătorie.

         Observăm în ceea ce se întâmplă astăzi o reluare a ideii precreştine cu conotaţii foarte negative, pentru că şi astăzi există asemenea practici care justifică imoralitatea, desfrâul dintre tineri, ideea de căsătorie de probă sau de o zi, ideea de petrecere şi nu ideea de jertfă, de bucurie, de familie întărită aşa cum o vede sfântul Valentin.
            Tradiţia spune că dacă gaseşti o manuşă în ziua de Sfântul Valentin, stăpânul  ei va fi alesul tău; dacă sufli într-o păpădie vei avea atâţia copii câte seminţe rămân pe ea; primul nume de bărbat auzit în această zi, va fi numele bărbatului tău; te vei căsători cu un bărbat sărac, şi vei fi fericită dacă va zbura o vrabie deasupra ta şi te vei căsători cu un bărbat bogat dacă vei vedea un sticlete.
            În epoca modernă, ziua de 14 februarie, s-a transformat în Ziua Îndrăgostiţilor Valentine’s Day, şi din raţiuni comerciale s-a accentuat sărbătorirea ei,ceea ce a făcut-o celebră  la inceput în Statele Unite, mai apoi şi în Europa. La noi Valentine’s Day a fost importată recent, după anul 1990. Dragobetele, fiul Dochiei, numit şi Cap de primăvară, Ziua Îndrăgostiţilor, sau Logodnicul păsărilor se sărbătoreşte pe 24 februarie, zi considerată începutul primăverii, ce aduce renaşterea naturii. Poate de aceea, spre deosebire de blajinul Sfânt Valentin, Dragobetele este perceput de-a lungul tradiţiei ca un bărbat chipeş, plin de viaţă şi năvalnic. Povestea lui e veche de pe vremea dacilor, când el reprezenta divinitatea mitologică similară cu Eros sau Cupidon şi oficia în cer nunta tuturor animalelor. De-a lungul anilor, romanii au transformat Dragobetele în protectorul iubirii, tradiţia s-a extins şi la oameni, astfel se spune că băieţii şi fetele se întâlneau în această zi pentru că iubirea lor să ţină tot anul. Odinioară, satele răsunau de zicala: Dragobetele sărută fetele. Obiceiul era că tinerii satelor, îmbrăcati de sărbătoare, să se întâlnească dimineaţa, în faţa bisericii şi să plece cântând către pădure sau lunci în căutarea florilor de primăvară. La prânz, fetele plecau spre sat în fugă, urmărite îndeaproape de băieţi. Când băiatul era acceptat de fată, aceasta se lăsa prinsă şi sărutată în văzul tuturor. Gestul avea semnificaţia unei logodne, care mai târziu se putea transforma în logodna adevarată. Obiceiul se numea zburătorit. După-amiaza avea loc petrecerea. Se spunea că tinerii care nu petrec de Dragobete nu-şi vor găsi perechea tot restul anului. Femeile îşi doreau să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi drăgăstoase tot anul.
            Sărbătoarea Dragobetelui, Ziua Indrăgostiţilor românească, pierdută în timp, a fost şi ea „resuscitată” în ultimii ani ca o reacţie la pătrunderea insistentă a Zilei Îndrăgostiţilor – varianta de import.

Alegeţi sau distraţi-vă cu ambele prilejuri, dar iubiţi în fiecare zi!