Ion Aldea-Teodorovici – un desăvârșit talent

A-3036767-1446485652-3290.jpegIon Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot. De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai tîrziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vîrsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Ca și fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată. Mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică ”Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică ”Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, în 1969, se înscrie la „Școala medie de muzică” din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvă în 1973.

Din 1975 și pînă în 1981, cînd devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului „G. Musicescu” din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară ”Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Ion își duce steaua și crucea mai departe, în seri albastre, împreună cu Doina Marin. Se căsătoresc în 1981. Tot atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion i-a chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. A scris muzică simfonică, de cameră, cîntece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Împreună cu soția sa, a militat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care au cîntat despre limba română, despre Eminescu. La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea Teodorovici au cîntat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională.

Au ieşit pe scenă împreună prima dată în 1982: un compozitor şi o interpretă. Astfel au format duetul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Au colindat satele şi oraşele Moldovei şi ale României: Doina, Ion şi chitara. Nu este adevărat că inima contemporanilor noştri nu e receptivă la cântecul patriotic! Şi azi, ca şi atunci, pe când erau în viaţă, oamenii cu lacrimi în ochi ascultă cântecele compozitorului Ion Aldea-Teodorovici, interpretate de cuplul Doina şi Ion, Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Dida Drăgan, Ion Suruceanu, Zinaida Julea, Sofia Rotaru, Ştefan Petrachi: „Reaprindeţi candela”, „Scrisori pe zăpadă”, „Mănăstirea Căpriana”, „Iubiţi învăţători”.

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici – două ramuri, două strune, doi copii desprinşi de lume. Numele lor, din două, de la naștere – Ion și Doina, au ajuns, pentru neam, unul, de nedespărțit – Doina și Ion Aldea-Teodorovici, de parcă separat nici parcă n-ar fi existat vreo data.

S-au bucurat în preajma lor de Flori de tei, împreună ci Cristi, feciorul lor drag, s-au bucurat de prieteni – prieteni de suflet şi credinţă, s-au bucurat de viaţă, pe care au trait-o cu rost, s-au bucurat de lumina dragostei, izvorîtă din suflet şi dăruită tuturor.

Au fost fericiţi? Da, fiindcă au iubit viaţa. Doina şi Ion au trăit fericirea dimineţii. Ei au învăţat să rîdă de la răsăritul soarelui, de la aprinsul zorilor, de la ciripitul păsărilor, de la bucuriile dimineţii cu rouă, de la vorba dulce a mamei, de la şopotul izvorului, de la zîmbetul copilului.

Au fost fericiţi? Da, au fost fericiţi pentru că au ştiut cum să-i facă fericiţi pe ceilalţi, dăruindu-şi inima, sufletul, talentul, bonomenia celor care au avut nevoie de sprijinul lor . Au fost fericiţi pentru că au luptat nu cu arma, au luptat cu cîntecul, cu sufletul lor curat.

Visuri, drumuri, aspirații, stele, lacrimi, cîntece… Două ființe, care și-au lăsat amprentele tălpilor pe aceiași porțiune de pământ, semănând lumină și dragoste, dragoste și cântec, cântec și aspirații, sete de viață și creativitate, cîntec… mult cîntec… sublim cîntec… Dumnezeiesc cîntec…

Prin Cântec s-au unit şi sacrificat…

Prin cântecul lor Doina şi Ion au adus un omagiu limbii noasrte dulci „ca un fagure de miere”, tricolorului drag, tradiţiilor strămoşeşti. Ei au intonat ceea ce avem mai sfânt: Dumnezeu, mama, limba, neamul, Eminescu, suveranittea, pacea etc… Cântecele lor sunt cântece măreţe, în ele e mişcare şi conflict, curaj şi bărbăţie, sunt cântece ce te impun să te bucuri şi să plângi.

Poate, cine ştie, dacă n-ar fi cântat cu atâta dăruire – mai erau printre noi?! Nu se făceau atât de dragi lui Dumnezeu! Dar, aşa să fie: ascultându-le glasul, Bunul se va îndura de Neamul care ne are şi-i va întinde mâna să se înaţle precum îi este menit. Aşa e de când lumea – pentru a înaripa un vis, a apăra o cauză, cineva (dar nu oricine!) trebuie să fie răstignit. Pentru aceasta se aleg cei mai buni, cei mai dragi şi – irepetabili. De astă dată au fost Ei. Prin cântecul Lor îi amintesc lui Dumnezeu – Tatăl de Noi. Am pierde cel mai frumos cântec din memoria Noastră, dacă i-am uita!    (C. PARTOLE)