William Shakespeare- suflet al epocii

Scriitori jubiliari -455 de ani de la naștere

william-shakespeare---the-life-of-the-bard

William Shakespeare 23.04.1564-23.04.1616

El nu a fost pentru epocă, ci pentru toate timpurile!

William Shakespeare era un om într-adevăr onest, cu o fire deschisă și generoasă, avea o imaginație remarcabilă, idei îndrăznețe și impresii alese, care izvorau sub pana-i cu atâta ușurință, încât uneori era nevoie să fie oprit cum spunea August despre Hateriu. Geniul său era în propriile sale mâini, și ar fi fost bine dacă ar fi putut să și-l strunească.

William Shakespeare a fost omul care, dintre toți poeții moderni, și poate și antici, a avut cel mai larg și mai cuprinzător suflet. Shakespeare a fost un Homer sau părinte al poeților noștri dramatici. Dar Shakespeare excelează nu numai în capacitatea de a trezi simțăminte, ci a cugetării. Aprecierile sale asupra fiecărui subiect sunt nu numai în general cele nai juste și mai judicioase, dar, datorită unui talent foarte  deosebit, ceva între forță de pătrundere și descoperire norocoasă, el găsește acel punct anumit, care constituie pivotul oricărei argumentări sau de care depinde forța fiecărui motiv. Acest lucru este cu totul uimitor de la un om care nu a cusnoscut prin educație sau din experiență mărețele scene de viață publică asupra cărora se opresc de obicei gândurile sale, așa încât pare să fi cunoscut  lumea intuitiv, să fi scrutat natura umană dintr-o singură privire și să fie unicul autor care îndreptățește părerea foarte nouă că filosoful și chiar omul de lume se poate naște, ca și poetul. Piesele lui Shakespeare nu sunt, în termeni stricți și critici, nici trategii, nici comedii, ci compoziții de un gen deosebit, înfățișând adevărata stare a firii pământești, cu părțile ei de bine și de rău, de bucurie și de durere, amestecate într-o infinită diversitate de proporții și în nenumărate moduri de combinare, și exprimând mersul lucrurilor în lume, unde ceea ce este o pierdere pentru unul reprezintă un câștig pentru altul. La Shakespeare capacitatea de a stârni râsul și aceea de a provoca tristețea s-au îmbinat nu într-o singură minte, ci într-o singură compoziție. Aproape în toate piesela sale există atât personaje serioase, cât și personaje comice, și în evoluțiile succesive ale acțiunii efectul produs este când, seriozitate și tristețe, când frivolitate și râs.

Vă propunem următoarele opere a marelui  rege al dramaturgiei engleze William Shakespeare: 

Shakespeare , William. Hamlet / William Shakespeare. – București: Ștefan, 2004. – 175 p. 
20190423_131553 (2)

Hamlet, capodopera supremă a lui Shakespeare,20190423_131631(0) realizează imaginea contradicțiilor sociale grave ale epocii, reflectate, în zguduitoarera criză morală a prințului Danemarcei. Întors acasă de la studii,  Hamlet descoperă adevăruri oribile: asasinarea tatălui să pentru a i se lua tronul, infidelitatea mamei sale, care s-a căsătorit cu asasinul soțului ei, și falsitatea curții care acceptă toate aceste montruzități. Suferința lui Hamlet, care adună în sine durerile și revolta unei întregi, cauzată nu atât de omorul tatălui său, căci el de unul singur este incapabil să îndrepte această crudă realitate.

Shakespeare , William. Romeo și Julieta  / William Shakespeare. – București: Eiditura Cartex, 2003. – 160 p. 

william-shakespeare-romeo-si-julieta-cartex-2000-2003-a-976523-120x182

Prima din seria celor cinci mari trategii ale lui Shakespeare, Romeoolivia-hussey-3281484-57e9b7115f9b586c3504a54c și Julieta a cărei  primă ediție in-folio datează din 1623, are o facttură mai mult lirică decât profund tragică, deoarece drama celor doi tineri îndrăgostiți din Verona, sacrificați de ura dintre familiile lor nobile, este mai presus de toate un adevăr imn închinat dragostei, tinereții și purității sufletești.

”Faptul că, pentru prima oară, în Romeo și Julieta Shakespeare dat iubirii omenerști o formă atemporală conferă acestei piesei un loc important în evoluția dramei elisabetane” (Leon Levițchi).

Shakespeare , William. Sonete / William Shakespeare. – București: Litera Internațional, 2004. – 172 p. 

20190423_131513 (2)

Sonetele lui Shakespeare, în care tema dominantă este iubirea, sunt dedicate în mare parte (în număr de 126) unui tânăr (”frumos stăpân”), iar restul cântă dragostea faâă de femei , întruchipată în ”doamna neagră”. Dificil din punct de vedere lingvistic, sonetele sunt inimitabile prin muzicalitate, sensibilitatw și imagini poetice. Ele conțin într-o formă condesată întreaga filozofie a lui Shakespeare, expusă pe larg în operele sale. Marile tragediin shakespearene, scrise în perioada a doua a creației, au izvorât dintr-un sentiment de grea deazamăgire, din cauza crizei generale a umanismului, precum și, probabil, a unei drame sufletești personale. Bucuria exaltată a vieții din piesele de pînă acum este înlocuită prin accente de melancolie, tonuri întunecate și sentimente de amărăciune. Shakespeare adoptă în tragediile sale o atitudine  sceptică și adesea extrem  de critică față de viață  și societate. personajele din aceste piese sunt ființe complexe, înzestrate cu mari virtuți sau vicii, iar trăirile și comportamentul lor sunt în permanență motivate, explicit sau implicit.

Shakespeare , William. Furtuna / William Shakespeare. – Târgoviște: Litera Pandora M, 2004. – 216 p. 

Untitled

De nu voi împlini ce-mi cere soarta
Îi voi închide, mântuirii, poarta.
Acuma țtii destul. Te odihnește.
Duioasă, vraja îți poruncește.
PROSPERO

Ca și alte 16 piese ale lui Shakespeare, Furtuna a făcut parte din seria pieselor înregistrate în mare grabă, la cererea lui Condell și Heminges, la Oficiul de cenzură a oricăror publicații așa-numitul The Stationer`s Register – înființat în anul 1557, sub domnia reginei ultracatolice Maria Tudor (1553-1558), pentru cenzurarea oricărei publicații protestante. Furtuna reprezintă concluzia finală a lui Shakespeare asupra unei omeniri ale cărei avânturi, pozitive și negative, nu a încetat să le experimeneteze, pe scenă, de la mitul organic, dar benefic și malefic în același timp, până la ordinea feudală, eroică, a relațiilor individuale directe, contractuale, de la om la om, ordine,  care generează – dar exclusiv pentru societățile care au avut posibilitatea să experimenteze feudalismul – o societate a relațiilor de onoare și de vitejie, în cele din urmă orientate spre tema imperială, meticulos birocratizată de către Octavian Augustus, nu de Marcus Antonius, prin iubire malefică, sclavul și jertfa Cleopatriei. Lumea nouă, intuită de Shakespeare și dramatizată în furtuna, se pregătește într-o insulă necunoscută, utopică, împrejmuită de somn și bântuită de vrăji.

Shakespeare , William. Macbeth / William Shakespeare. – Târgoviște: Litera Pandora M, 2006. – 224 p. 

macbeth-de-william-shakespeare-editie-bilingva-traducere-de-dan-amedeu-lazarescu-2006-p155478-0

Macbeth rămâne astfel cea dintâi traducere în limba română a unei piese shakespeariene, după noul procedeu. Macbeth a fost reprezentat în luna aprilie 1606, la teatrul regal de la Hampton Court, în prezența regelui James I ( 1603-1625) și a reginei sale, în onorea fratelui acesteia din urmă, regele Christian al IV-lea al Danemarcei (1588-1648), venit în vizită oficială la cumnatul său. Macbeth, cea mai scurtă dintre dramele shakespeariene, este și cea mai patetică. În ea se contopesc, trei teme tragice esențiale, într-un universcufundat, treptat, în beznă, până la sfârșitul, veșnic compensator, al tutror operelor dramatice shakespeariene. Cea dinâi temă este  aceea a vinei, a doua temă  este iubirea pătimașă, a treia temă  aceea a iubirii deznădăjduite.

Shakespeare, William. Viața și moartea regelui Richard al III-lea / William Shakespeare. – Pitești: Paralela 45, 2008. – 282 p. 

Richard_III_Shakespeare_2008_clapa_coperta1_0

Piesa aceasta, Viața și moartea regelui Richard al III-lea care se înscrie în seria marilor drame istorice, a cronicarilor engleze shakespeariene, merge pe urmele unei tradiții puternice. Cea mai jucată piesă shakespeariană, Viața și moartea regelui Richard al III-lea, este o o creație prin care dramaturgia elisabetană valorifică nebunia puterii. Drama prezintă, într-un decor medieval sumbru, ascesiunea și căderea unui tiran sângeros care, dintr-un garant al legii, devine un spoliator și un ucigaș.

”Un lucru al artei e, în primul rând, un lucru moral. E imoral să iei în deșert tainul tău de muncă și să nu faci atât de bine cît poți face„- Ion Barbu

Shakespeare , William. Eduard al III-lea  / William Shakespeare. – Pitești: Paralela 45, 2006. – 191 p. 

eduard-al-iii-lea-de-william-shakespeare-2006-p143672-0

Piesa „Eduard al III-lea” abordează clasicele teme shakespeariene: onoarea, simţul datoriei, iubirea pătimaşă. Eduard al III-lea este o piesă istorică, morală și culturală. Tehnica structurării și redactării lui Eduard al III-lea este tipic shakespeariană. Autorul prelucrează și transfigurează în mod creator informațiile prelucrate din mai multe surse. Practic, acțiunea din Eduard al III-lea se desfășoară între 1329 și 1356.

 

 

Sursa bibliografică: 100 de scriitori notorii ai lumii: viața , activitatea, opera. -Chișinău: Epigraf, 2006. p.180-184

Vă dorim lectură plăcută!