Moldova în timpul domniei lui Ştefan cel Mare


3
Ştefan al III-lea 

Ştefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzeşti – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ştefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ştefan cel Mare şi Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Ţările Române. Ştefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calităţi de om de stat, diplomat şi conducător militar. 

Începutul Domniei

După uciderea tatălui său Bogdan, Ştefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti şi după înfrângerea lui Petru Aron în „tina de la Doljeşti”, la 12 aprilie şi la Orbic pe 14 aprilie 1457 – merge la Suceava şi pe locul ce se chema câmpia Direptăţii, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toţi de faţă, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveţi, ostaşi şi „toată ţara” proclamară pe Ştefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinţilor şi strămoşilor acestuia.

Moldova în timpul domniei lui Ştefan cel Mare

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau chemaţi la solicitarea domnului la „oaste” în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oşteni de pe moşiile lor, şi cetele târgurilor, alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o ,,oaste de ţară”, la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari sau soldneri). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului. Moldova era stabilă politic şi bogată. Incursiunile pretendenţilor la domnie erau rare, şi opoziţia boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) şi invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme. Vămile culese de la aceştia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ştefan să lupte şi să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor – polonezi sau unguri – nu se putea bizui, căci şi unii şi alţii voiau să aibă Moldova sub suzeranitatea lor. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care – după cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih – îşi continua înaintarea spre inima Europei.Stefan cel Mare

Conflictul cu Imperiul Otoman

biruintaMohamed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui Ştefan cel Mare în treburile domniei Ţării Româneşti. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn şi a-i nimici oastea. Ştefan îşi organizează tabăra în faţa Vasluiului în locul numit Podul Înalt şi în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neaşteptate. Marea oştire a turcilor se clătină şi se destrămă într-o învălmăşeală cumplită. Locul mlăştinos, ceaţa, necunoaşterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ştefan trimise o scrisoare în limba latină către toţi principii creştini din Europa, vestindu-le marea izbândă şi cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei şi a Republicii Veneţiene, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra Moldovei. Mahomed II luă comanda oştirii turceşti, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârşiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetăţile Suceava, Neamţul şi Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ştefan pregăteşte o nouă oaste, că ungurii şi polonezii se apropie de graniţele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuţinează, că se ivesc boli în rândul oştenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărţuit de cetele lui Ştefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea ţării şi a domnului ei.

Relaţiile cu Polonia

Văzând că este în pericol să fie răpus de turci, Ştefan se hotărî să ceară ajutor regelui Poloniei. Regele Cazimir îi ceru lui Ştefan să se recunoască vasalul lui şi să-i depună jurământ de credinţă în tabăra militară de la Colomeia (La Colomeia, Stefan cel Mare a acceptat. Domnitorul Moldovei a îngenuncheat în faţa regelui polonez). Ştefan acceptă această umilinţă, în speranţa că va primi ajutorul aşa de necesar împotriva turcilor. Dar polonezii nu s-au ţinut de cuvânt. Lipsit de orice sprijin din partea vecinilor, Ştefan încheie în anul 1503 un tratat cu sultanul Baiazid II, care asigură independenţa Moldovei în schimbul plăţii unui tribut sultanului. Între timp reuşise să respingă o invazie a noului rege polonez, Ioan Albert, nimicind oastea poloneză în bătălia de la Codrii Cozminului din anul 1497. În vara anului următor Ştefan întreprinde o expediţie de pedeapsă, ajungând până în apropierea Cracoviei, capitala de atunci a Poloniei. În cele din urmă se încheie pace în 1499 la Hârlău pe baza de egalitate.

Sfârşitul domniei

manastirea-putna---de-la-stefan-cel-1005105633Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă câştigată o biserică. Bătrân şi bolnav de gută, i s-a amputat un picior. După o domnie îndelungată de 47 de ani – neobişnuită pentru acele vremuri – marele domnitor şi-a închis ochii la 2 iulie 1504. Iară prea Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său…(Grigore Ureche). În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a populaţiei şi resursele limitate au făcut ca, o dată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe şi greu de fabricat) Moldova să nu mai poată ţine pasul cu vecinii mult mai bogaţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.