31 august | Limba Noastră cea Română

Cum a apărut sărbătoarea Limba Noastră cea Română?

În contextul mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 din RSSM, la Chișinău are loc Marea Adunare Naţională de la 27 august 1989, o întrunire la care participa aproximativ 750,000 de oameni ( circa 1/6 din populația de atunci a republicii). 

54837În cadrul adunării, se cere declararea limbii române ca limbă de stat în RSSM, precum și trecerea la grafia latină. Discuțiile cele mai aprinse din Sovietul Suprem au loc pe 31 august, când se votează și cea mai mare parte a legislației privitoare la limba de stat și alfabet. Ulterior, ziua 31 august este declarată sărbătoare națională în Republica Moldova. 

Sărbătoarea a început sa fie celebrată în 1990 (la un an de la evenimentul istoric). Este marcată cu manifestări de înalt patriotism, consemnată prin poezie, cântec și joc, prin repunerea în drepturi a vechilor tradiții populare și a momentelor care le-au marcat istoria.

Din 2006, de 31 august este organizat în București, pe treptele Teatrului National din București, Concertul limbii române, eveniment menit sa promoveze libertatea de a vorbi limba română. 31 august – ZIUA LIMBII ROMÂNE,  a devenit sărbătoare oficială și în România, în anul 2013. 

Limba noastră cea română

Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.

mdlargeCânt a patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.

Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.

În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.

Cugetări și aforisme despre limba română
  • la-chisinau-este-marcata-sarbatoarea-limba-noastra-cea-romana-1377947755Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie. Ion Luca Caragiale
  • Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare… Mihai Eminescu
  • Limba română are virtuți complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poți deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Petre Ţuţeaa288e-14188668_1117268608362505_9087462149716375285_o
  • Orice ar fi, pasiune sau dorință, sete sau foame de experiență reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul Dor, care a devenit expresia oricărei dorințe și care implică ființă umană în totalitatea sa. Mircea Eliade
  • A vorbi despre limba în care gândești este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește. Nichita Stănescu

Ion Creangă – o adevărată epopee a poporului român

Ion Creangă
– scriitor, pedagog și povestitor

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului – d. 31 decembrie 1889, Iași). Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită capodoperei sale autobiografice Amintiri din copilărie.  

„Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj.”
Biografie

ion-creanga-305544l-poza

  • 1837|Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești. Această ezitare se datorează lipsei unui document care să ateste ziua de naștere a lui Creangă. Creangă a mai avut încă șapte frați și surori. 
  • 1847|Începe școala în satul natal.
  • 1849|Creangă urmează școala din Broșteni.
  • 1853|Sub numele Ion Ștefănescu, studiază în Tîrgu Neamț.
  • 1859|Se însoară la Iași, cu Ileana, fiica preotului de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind diacon al acestei biserici. 
  • 1860|După dorința mamei, care voia să-l facă preot, își începe studiile la Facultatea de Teologie din Iași.
  • 1864|Creangă intră la Școala de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.
  • 1867|Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare. Apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire.
  • 1872|Creangă părăsește învățământul, fiind exclus. După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, deoarece nu respectă anumite reguli impuse de biserică este exclus definitiv din rândurile clerului, și anume deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. 
  • 1873|Se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire.
  • 1874|Devine profesor din nou, de data asta în Păcurari.
  • 1875|Ion Creangă îl întâlnește pe Mihai Eminescu, cu care se împrietenește. Acesta, dându-şi seama de talentul de povestitor al lui Creangă, îl îndeamnă sa pună pe hârtie ceea ce povestea cu atâta haz. Tot la îndemnul lui frecventează societatea Junimea, unde citește din scrierile sale. Apariția sa la diferite cenacluri literare transforma întâlnirile respective în adevărate evenimente, marele povestitor reușind să impresioneze cu poveștile și povestirile sale.
  • 1876|Începe publicarea poveștilor în „Convorbiri literare”. Publică Soacra cu trei nurori care este foarte bine primită de cititori şi criticii literari și Capra cu 3 iezi.
  • 1878|Pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul Ivan Turbincă.
  • 1881|Începe publicarea capodoperei sale: Amintiri din copilărie. Tinerețea lui este bine cunoscută publicului larg prin prisma acestei opere.
  • 1882|Ales membru de onoare al Societăţii „România jună” din Viena
  • 1883|Pentru meritele sale didactice, i se decernează Ordinul Cavaler al Coroanei României. Tot în acest an Creangă se îmbolnăvește, de epilepsie.
  • 1884|Sănătatea sa se deteriorează mai mult.
  • 1888|Partea a patra din Amintiri din copilărie apare în „Convorbiri literare”
  • Semnatura_Ion_Creanga1889|A aflat din ziare despre moartea poetului Mihai Eminescu cel cu care a legat cea mai frumoasă prietenie din istoria literaturii române. A suferit foarte mult de la aceasta. În data de 31 decembrie, în ultima zi a aceluiași an în care moare Mihai Eminescu,  moare şi marele povestitor. Rămâne însă nemuritor prin opera pe care a scris-o.
  •  1948|Academia Română îl declară, post-mortem, membru de onoare.
Cartea Jubiliară – Amintiri din copilărie,
– 1879, 140 de ani de la publicare

Creangă, Ion. Amintiri din copilărie/ Ion Creangă. –Bucureşti: Biblioteca pentru toți copii, 2014. -144p.

„Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul.”

_174403_1_1402669229Amintiri din copilărie se intitulează cea mai importantă creaţie a lui Ion Creangă, primul roman rural românesc, nu prin întindere, ci prin faptul că ne dă o imagine a universului rural românesc de la mijlocul sec. al XIXlea. În roman predomină tema realistă, satul şi ţăranul. Ideea este însă romantică, fiindcă dragostea faţă de satul natal, de casa părintească, de fraţi şi surori, de părinţi şi rude, de cei cu care împarte bucuriile şi necazurile, este, în esenţă, dragostea faţă de ţară. Motivaţia scrisului este lirică, romantică, de aceea Amintiri din copilărie este o carte realistă, dar şi de evaziune romantică în lumea copilăriei. 

Compoziţia este clasică, din patru capitole. În prima parte adună, episoade din viaţa de şcolar a lui Nică, împănată cu proverbe, zicători, datini, obiceiuri, fragmente de cântece populare, care dau textului un profund caracter naţional, îi dau un aspect de unicat, de viu, de stil popular autentic. În partea a doua avem evenimente din viaţa de copil la casa părintească, iar în partea a treia — întâmplări din viaţa de şcolar la Fălticeni, Târgu-Neamţ, pentru a încheia, în partea a patra, cu plecarea la Seminarul Socola din Iaşi.

  „Creangă este însuşi poporul român într-un moment de genială expansiune“. – Călinescu

Arta de povestitor a lui Ion Creangă constă în autenticitatea episoadelor, în măiestria de a surprinde tipuri umane, în profundul specific naţional, în umorul robust, în limbajul viu, colorat, expresiv, moldovenesc. Eroii sunt vii, reprezintă categorii sociale, ca în estetica realistă, dar, prin însumare, sugerează prototipuri ca în estetica clasicistă, fiindcă au şi trăsături general-umane. cu personaje conturate din câteva linii sigure

El retrăieşte „vârsta cea fericită“, „aşa cum au fost toţi copiii“, „cu ruşinea zugrăvită în faţă şi cu frica lui Dumnezeu în inimă“, care dintr-un „boţ cu ochi“ ajunge un flăcău, căruia îi „sălta inima de bucurie“. De aceea, pentru el, satul este plin de farmecul copilăresc, plin de jocuri şi jucării. Creangă scrie pentru a retrăi acele clipe, pentru care-i „saltă şi acum inima de bucurie“, fiindcă ea, copilăria, „este veselă şi nevinovată“.

094-Amintiri_din_copilarie-739x1096Umorul însoţeşte situaţiile comice ca în fragmentele care istorisesc cum săreau noaptea în capul tatălui, distrugerea cânepii în episodul cu cireşele, prinderea pupezei, acestea redau imagini pline de viaţă autentică. În episodul cu scăldatul, când mama îi ia hainele şi, ca băiat mare, trăieşte ruşinea de a veni în pielea goală prin grădini acasă, fiind de râsul fetelor. Umorul are şi un sens moralizator, fiindcă Nică redevine harnic, o ajută pe mama sa, încât aceasta îl laudă şi el plânge de bucurie. Aceasta ne arată, că ironia şi umorul sunt, de fapt, masca sub care autorul îşi ascunde sensibilitatea.

Umorul izvorăşte din bucuria de a trăi „de-ţi părea tot anul zi de sărbătoare“ sau cum redă cuvintele unei babe: „Dare-ar Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru şi chiar atunci să fie praznic şi nuntă în sat“.

Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.

Stilul lui Ion Creangă se caracterizează prin oralitate, expresivitate, densitate, nuanţare, duioşie, care dau specific moldovenesc textului, îmbogăţind limba literară cu tezaurul termenilor dialectali. Densitatea şi varietatea continuă a acestor procedee dau acel timbru unic al textului, originalitatea, „semnul celor aleşi“ cum spunea Titu Maiorescu, farmecul limbajului.

În doar câţiva ani (cariera sa literară se încheie practic în 1883), Creangă reuşeşte să dea viaţă unor opere de o certă valoare care l-au situat printre cei mai mari autori ai literaturii române din toate timpurile. S-a bucurat de aprecierea contemporanilor, exprimată şi prin acordarea unor titluri şi distincţii, iar scrierile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi.

  Creangă ne-a făcut tuturor copilăria mult mai frumoasă datorită poveștilor și basmelor sale. 
„Din cărţi culegi multă înţelepciune, şi, la dreptul vorbind, nu eşti numai aşa, o vacă de muls pentru fiecare!”
(„Amintiri din copilărie”, 1879)

Casa mare a lui Ion Druţă

-60 de ani de la publicarea operei Casa mare


    Ion Druţă
născut la  Horodişte, judeţul Soroca, România este un scriitor, poet, dramaturg şi istoric literar din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române. A absolvit şcoala de silvicultură şi Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1969 se stabileşte la Moscova, Rusia. 1597327
    Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor ’50. Operele sale, adunate în 4 volume, Frunze de dor, Balade din câmpie,Ultima lună de toamnă, Povara bunătăţii noastre, Clopotniţa, Horodişte, Întoarcerea ţărânii în pământ, Biserica albă, Toiagul păstoriei ş.a. fac parte din „fondul de aur” al literaturii naţionale contemporane

         Creaţia dramatică a lui Ion Druţă, care cuprinde în mare parte piesele Casa mare, Păsările tinereţii noastre, Frumos şi sfânt, Doina, Cervus divinus, ia în dezbatere teme şi motive care pot fi găsite şi în prozele sale: raporturile om- morală, sacru şi profan, ecologia naturii versus ecologia spiritului, repercusiunile tehnocratizării, problema memoriei şi a istoriei. 

 

Casa mare- un simbol al purităţii morale şi un spaţiu al sacralităţii

Druţă, Ion. Casa mare/ Ion Druţă. -Chişinău : Cartier, 2015. -116 p.

1-257x374Casa mare este una dintre cele mai reprezentative piese în acest sens, pentru că înglobează componentele, dominantele dramaturgiei lui Ion Druţă. 
    Textul se constituie , în linii mare, din nararea a trei evenimente centrale: „gătirea” casei mari, relaţia sentimentală a Vasiluţei şi a lui Păvălache şi despărţirea protagoniştilor. 
Vasiluţa deschide galeria unor personaje dramatice druţiene la fel de memorabile: Călin Ababii, Horia Holban, mătuşa Ruţa, Doina etc. 
    Aidoma personajelor tragediilor antice, ea trebuie să facă dificila alegere între datorie (să rămână fidelă memoriei soţului căzut în război) şi sentiment (să accepte dragostea lui Păvălache). 
     Piesa lui Ion Druță, “Casa mare” este, în felul său, o metaforă în care se cuprinde drama tuturor satelor golite de viața lor firească, în urma războaielor, drama oamenilor a căror soartă se înscrie sub însemnul neîmplinirii dragostei autentice. E ca un cântec trist de nostalgică resemnare solară.casamare Conflictul principal al acestei drame este unul de natură interioară. Natură înzestrată, complexă, eroina posedă şi capacităţi disociative. 
    Drama Casa mare este o operă profund poetică, are un subtext bogat, vorbele Vasiluţei, ca şi ale bătrânului ei tată, comportă sem­nificaţii adânci în context, viorile din aminti­rile Eleonorei şi alte detalii formează un al doilea plan al textului, ca şi replica finală a Vasiluţei:
“Ce păcat că avem numai un singur pământ şi un singur cer deasupra lui …”
    Astfel, gestul final al Vasiluţei semnifică asumarea destinului, împlinirea de sine , accederea în spaţiul sacru. Este drama unei femei care a ales deliberat singurătatea şi care ani de-a rândul va trăi cu gândul că ar fi putut fi fericită. 

“Casa mare” nu e decât un spaţiu sacru în care sufletul păstrează o ordine etică şi se ra­portează intim la lumea dinafară.

    Drama Casa mare poate fi considerată, de altfel ca şi alte texte epice şi dramatice ale lui Ion Druţă, un veritabil manual de etică, valabil şi pentru lumea de astăzi, care se schimbă rapid şi radical. 

Vă dorim o lectură plăcută a operei „Casa mare” – simbolul fericirii dar şi al deznădejdii.