Casa mare a lui Ion Druţă

-60 de ani de la publicarea operei Casa mare


    Ion Druţă
născut la  Horodişte, judeţul Soroca, România este un scriitor, poet, dramaturg şi istoric literar din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române. A absolvit şcoala de silvicultură şi Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1969 se stabileşte la Moscova, Rusia. 1597327
    Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor ’50. Operele sale, adunate în 4 volume, Frunze de dor, Balade din câmpie,Ultima lună de toamnă, Povara bunătăţii noastre, Clopotniţa, Horodişte, Întoarcerea ţărânii în pământ, Biserica albă, Toiagul păstoriei ş.a. fac parte din „fondul de aur” al literaturii naţionale contemporane

         Creaţia dramatică a lui Ion Druţă, care cuprinde în mare parte piesele Casa mare, Păsările tinereţii noastre, Frumos şi sfânt, Doina, Cervus divinus, ia în dezbatere teme şi motive care pot fi găsite şi în prozele sale: raporturile om- morală, sacru şi profan, ecologia naturii versus ecologia spiritului, repercusiunile tehnocratizării, problema memoriei şi a istoriei. 

 

Casa mare- un simbol al purităţii morale şi un spaţiu al sacralităţii

Druţă, Ion. Casa mare/ Ion Druţă. -Chişinău : Cartier, 2015. -116 p.

1-257x374Casa mare este una dintre cele mai reprezentative piese în acest sens, pentru că înglobează componentele, dominantele dramaturgiei lui Ion Druţă. 
    Textul se constituie , în linii mare, din nararea a trei evenimente centrale: „gătirea” casei mari, relaţia sentimentală a Vasiluţei şi a lui Păvălache şi despărţirea protagoniştilor. 
Vasiluţa deschide galeria unor personaje dramatice druţiene la fel de memorabile: Călin Ababii, Horia Holban, mătuşa Ruţa, Doina etc. 
    Aidoma personajelor tragediilor antice, ea trebuie să facă dificila alegere între datorie (să rămână fidelă memoriei soţului căzut în război) şi sentiment (să accepte dragostea lui Păvălache). 
     Piesa lui Ion Druță, “Casa mare” este, în felul său, o metaforă în care se cuprinde drama tuturor satelor golite de viața lor firească, în urma războaielor, drama oamenilor a căror soartă se înscrie sub însemnul neîmplinirii dragostei autentice. E ca un cântec trist de nostalgică resemnare solară.casamare Conflictul principal al acestei drame este unul de natură interioară. Natură înzestrată, complexă, eroina posedă şi capacităţi disociative. 
    Drama Casa mare este o operă profund poetică, are un subtext bogat, vorbele Vasiluţei, ca şi ale bătrânului ei tată, comportă sem­nificaţii adânci în context, viorile din aminti­rile Eleonorei şi alte detalii formează un al doilea plan al textului, ca şi replica finală a Vasiluţei:
“Ce păcat că avem numai un singur pământ şi un singur cer deasupra lui …”
    Astfel, gestul final al Vasiluţei semnifică asumarea destinului, împlinirea de sine , accederea în spaţiul sacru. Este drama unei femei care a ales deliberat singurătatea şi care ani de-a rândul va trăi cu gândul că ar fi putut fi fericită. 

“Casa mare” nu e decât un spaţiu sacru în care sufletul păstrează o ordine etică şi se ra­portează intim la lumea dinafară.

    Drama Casa mare poate fi considerată, de altfel ca şi alte texte epice şi dramatice ale lui Ion Druţă, un veritabil manual de etică, valabil şi pentru lumea de astăzi, care se schimbă rapid şi radical. 

Vă dorim o lectură plăcută a operei „Casa mare” – simbolul fericirii dar şi al deznădejdii.