Constantin Stamati – scriitor luminist al istoriei noastre


-150 de ani de la stingerea din viață a lui Constantin Stamati

constantin-stamatiStamati Constantin (1786, Huşi sau Iaşi − 12.09.1869, Ocniţa). Scriitor şi traducător. Fiul paharnicului Toma Stamati şi nepot de frate al mitropolitului lacov Stamati. Învaţă, probabil, la Şcoala Domnească de la Iaşi, apoi îşi desăvîrşeşte instruirea ca autodidact. Însuşeşte limbile franceză, rusă şi greacă. Îndeplineşte diferite slujbe în cancelaria Vistieriei Moldovei (1806). În 1812 se stabileşte cu traiul la Chișinău. Ocupă diferite funcţii în administraţia Basarabiei: expeditor şi referent în departamentele guvernului local, ispravnic al ţinuturilor Ismail şi Hotin, agent cu însărcinări speciale pe lîngă guvernator ş.a. Devine consilier titular (1818), este decorat cu ordinul „Sf. Ana” de gradul III (1828). Face cunoştinţă cu scriitorul rus P. Svinin (1815-1816) şi cu marele poet A. S. Puşkin exilat în Basarabia (1821). C. Stamati debutează în literatură cu traduceri. Publică în „Albina românească” a lui Gh. Asachi tălmăcirea poeziei „Dumnezeu” de G. Derjavin (20 februarie 1830).  A mai tălmăcit poemul „Prizonierul din Caucaz” de A. Puşkin; poeziile „Întemniţatul” şi „Mi-e urît şi trist”, „Hăulitul închisului” şi respectiv „Bătrîneţele” de M. Lermontov; baladele „Harpa eoliană”, „Fiica lui Decebal şi Armin cîntăreţul”, „Gromoboi” de V. Jukovski; „Omul şi cugetul”, „Ce daune fac banii” de F. Bulgarin ş.a. A tradus şi a adaptat peste 30 de fabule din creaţia lui I. Krîlov şi I. Hemniţer.
Partea valoroasă a creaţiei lui C. Stamati, o constituie scrierile cu tematică istorică. În schiţele „Suceava şi Alexandru cel Bun în secolul al XV-lea”, „Domnul Moldovei”, „Marele Ştefan şi bravul său hatman Arbore” evocă momente importante din trecutul glorios al poporului. Supune criticii unele momente negative din viaţa societăţii din Moldova secolului al XlX-lea: „Neneaca, cuconaşul ei şi dascălul”, ş.a. Este ales membru al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi (1834); membru al Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi din Odessa (1841), în „Însemnările” căreia publică articolul „Despre Basarabia şi cetăţile ei vechi”, scris în ruseşte (1850). În 1866 este ales membru al Societăţii Literare Române, viitoarea Academie (22 aprilie 1866); peste un an însă îşi dă demisia. În 1870 este numit membru onorific al Academiei Române. La 23 octombrie 1988, în satul Ocniţa, unde este înmormântat scriitorul, a  fost inaugurată Casa-muzeu „C. Stamati”. Tot atunci în curte a fost instalat un bust al acestuia.

„Modestă ca valoare artistică, moştenirea literară a lui C. Stamati se încadrează eforturilor depuse de primii noştri scriitori la înfiriparea şi statornicirea literaturii moldovenești de tip modern.” (Vasile Ciocanu)

 

Stamati, Constantin. Imnul lăutei românești/ Constantin Stamati. – Chișinău: Litera, 1997. -319 p.

Imnul lăutei românești conține poezii, fabule și alte scrieri. 

1561718322„Lăsați versurile și proza mea să se rătăcească, să curgă neregulat ca vântul, norii și pâraiele… Și de-ar fi răsplătirea mea ca și a albinei căreia răpim rodul, fără a-i mulțumi, eu însă ca servul credincios întorc talentul vechei mele patrii și zic:

Sum mulțumit, ca albina, de am putut cu a mea gură 
Să pun în fagurii noștri de miere o picătură…
Și în fine:
Quod potui feci faciant meliora potentes…”
Constantin Stamati

„În Basarabia din rumâni este domnul tituleanâi sovetnic Constantin Stamati, bărbat literat, cinstitor de oameni învățați, sârguitor spre luminarea neamului său, are tălmăcite și nu contenește de a tălmăci alese istorii pentru întocmirea năravurilor celor bune, fabule, romanțuri, versuri ce se numesc versuri albe, versuri împleticite, versuri drepte și alte frumoase istorii.” 
                                                                                                                          Dimitrache Pastiescul 

Cultura sa literară era într-adevăr bine orientată și destul de bogată, lecturile lui îl dusese până la literatura cea mai nouă din vremea lui. 
Poezia istorică a lui Stamati este o prelungire a poeziei istorice de dincoace de Prut: admirație pentru trecut, pentru vechile cetăți, pentru foștii eroi, melancolie în fața ruinelor și chemare către contemporanisă nu uite ce-au fost odată…

…Stamati realizează cu elementele poeziei noastre anonime o poemă epică plină de imaginație și de poezie și dă satisfacție, în mai mare măsură decât scriitorii de dincoace de Prut, dorinței generale de a se scrie o epopee românească cu elemente populare.
                                                                                                                                            Petre Haneș

Urmând pe Asachi, Stamati cultivă miturile naționale însă cu mijloace artistice superioare.

Simțul fabulosului, umorul satanic, desenul teratologic îi sunt hărăzite în cel mai înalt frad. 

George Călinescu 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.