Cărți pline de aventură

Dragi utilizatori vă așteptăm cu drag la biblioteca ”Alexandru Donici” pentru a împrumuta această carte minunată la concursul de lectură ”Bătălia cărților” o poveste  în  special copiilor, adolescenților și maturilor, deoarece relevă anumite aspecte existențiale, ne învață să găsim soluții în diferite situații de criză. Iar prietenia poate fi mai puternică și mai sinceră, dintre om și animal, decît dintre om și om.  În cazul dat, noi înțelegem devotamentul lupilor, care i-au păstrat viața eroinei., și vă îndemnăm că lectura te face învingător! Alege cartea anului ca să devii cititorul anului!

bc1Jean Carolyn Craighead George a fost o scriitoare americană cu mai mult de o sută de cărți pentru copii și adulți tineri, inclusiv Julie of the Wolves( Julie din neamul lupilor), câștigătoare a Medaliei Newbery și a New Side of the Mountain. Temele comune în operele sa sunt mediul și lumea naturală. Jean Carolyn Craighead George s-a născut la Washington, D.C., pe 2 iulie 1919. Provenind dintr-o familie de naturaliști, a dezvoltat și ea o pasiune pentru acest domeniu, din  care s-a inspirat când a scris cele peste o sută de cărți pentru copii. A absolvit Pennsylvania State University în 1941, licențiindu-se în știință și literartură. Cărțile  ei impresionate despre natură i-au adus diverse premii, cum ar fi Premiul Aurianne pentru cartea Dipper of Copper Creek (1956) sau Newbery Honor pentru al treilea roman al ei, My Side of the Mountain (1959). În 1964, a fost nominalizată, din partea Statelor Unite ale Americii, la prestigiosul Hans Christian Andersen Award. Cartea Julie din neamul lupilor a fost inspirată de studiile ei despre lupi din anul 1970, când, în urma unei vizite la Laboratorul de Cercetare artică Navală din barrow, Alaska, a văzut o tânără traversând tundra de una singură. acest roman a primit Medalia Newbery în anul 1973 și a fost finalist la National Book Award, în același an. Succesul cărții a determinat-o pe autoare să scrie alte două volume, Julie(1994) și Julie’s Wolf Pack (1997), precum și scurte povestiri ilustrate despre lupi ca Nutik, the Wolf Pup (2001), Nutik and Amaroq Play Ball (2001).

Craighead George, Jean. Julie din neamul lupilor /Jean Craighead George. – București: Editura arthur, 2018. -152 p. 

Julie din neamul lupilor spune povestea unei tinere eschimoase,  care supraviețuiește în Arctica, făcându-se prieteni cu o haită  de lupi. De-a lungul aventurii sale, ea se îndrăgostește de măreția lumii naturale și se luptă să accepte că trebuie să se întoarcă la civilizație. Atât de viu este reprezentarea scriitoarei Jean Craighead  George din lumea animală, încât cititorii se vor îndrăgosti de lupi. Romanul introduce cititoriilor biomului unic al Arcticului și comportamentele unice ale lupului gri. De asemenea, descrie multe aspecte ale culturii inuite tradiționale și explorează provocările asimilării și modernizării resimțite de popoarele native.

„Jean Craighead descrie subtilitățile vieții de eschimos, obiceiurile animalelor, durerosul proces al maturizării și combină aceste elemente într-o carte de aventuri palpitantă, care spune, în același timp, și o poveste tulburătoare de dragoste”.

Nu uitați că vă puteți înscrie la concursul “Bătălia Cărților 2020”.

La finală participă cei care au citit toate cărțile din concurs și au completat fișele de lectură pentru fiecare carte citită.

Vă așteptăm cu drag la bibliotecă ”Alexandru Donici” pentru a lectura o carte  foarte greu de uitat pentru oricine iubește natura.Vă dorim lectură plăcută!

Cărţi pe care să le citeşti în luna Martie

Primăvara e cel mai frumos, dar și cel mai capricios anotimp. Plină de zile calde, animate de adieri parfumate, dar și de zile mai răcoroase, în care pare că iarna revine cu ultimele puteri, ca să ne amenințe abia-cuceritul paradis. E timpul speranței, al optimismului, al revenirii la viață și al regenerării.

Luna martie e dedicată femeilor, de la primele la ultimele sale zile. E luna în care ne simţim mai apropiate de mamele, surorile, fiicele, prietenele noastre, luna în care celebrăm feminitatea din noi. Este motivul pentru care şi opţiunile noastre literare se îndreaptă către cărţi scrise de femei, despre femei, poveşti pline de sensibilitate, dar şi de putere.

În rândurile de mai jos vă recomandăm astfel de lecturi: cărţi pe care să le citeşti în luna Martie!

Honore de Balzac. Femeia la 30 de ani / Honore de Balzac.- București: Polirom, 2012. – 228 p.

Картинки по запросу "Eugénie Grandet; Femeia la 30 de ani"Pentru o iubitoare de literatură clasică o carte care i-ar aduce bucurie este „Femeia la treizeci de ani” de Honoré de Balzac. Marchiza Julie d’Aiglemont este eroina acestei cărți, care ne propune să medităm la subiecte actuale în orice epocă, nu numai la începutul secolului al 19-lea, când are loc acțiunea cărții. Fiică dornică să cunoască dragostea adevărată în ciuda sfaturilor părintelui ei, soție dezamăgită de mariajul pe care chiar ea l-a dorit, amantă pasională sau mamă, Julie sintetizează în destinul ei toate posibilele ipostaze din viața unei femei. Recunoscut ca unul dintre marii creatori de tipuri umane în domeniul literar, Balzac surprinde cu finețe psihologică și în mod realist destinul unei femei de la tinerețe și până la crepuscul, trecând, bineînțeles, prin „frumoasa vârstă de treizeci de ani, culme poetică a vieții unei femei”. Romanul lui Balzac este o lectură plăcută, fie că suntem aproape de această vârstă, fie că am trecut binișor de ea.

Zola, Emile. La Paradisul femeilor / Emile Zola.- București: Adevărul Holding, 2010. – 429 p.

1160513

Octave Mouret innebuneste femeile de dorinte. Marele sau magazin parizian, La Paradisul femeilor, este o adevarata desfatare a simturilor. Octave Mouret vinde, prin tehnici revolutionare, tot ceea ce o femeie poate cumpara in 1883. Succesul este imens. Dar acest bazar devine o catastrofa pentru cartier, micul comert moare, speculatiile imobiliare se inmultesc, iar personalul traieste o viata de infern. Denise patrunde in acest vulcan, fara resurse, dar tenace. Zola face din tanara fata si din puternicul sau patron indragostit de ea simbolul modernismului si al crizelor pe care acesta le genereaza. Cititorul este introdus intr-o baie de multime erotica. Citind aceste pagini, nimeni nu va mai putea intra intr-un mare magazin fara sa resimta ceea ce Zola surprinde cu geniu: freamatul vietii.

Collins, Wilkie. Femeia în alb / Wilkie Collins.- București: Adevărul Holding, 2011. – 588 p.

Femeia in alb este un roman clasic, un thriller captivant, cu crime, intrigi, rautate si identitati schimbate.

femeia-in-alb_1_fullsize

Femeia in alb, publicata in anul 1860, continua si in zilele noastre sa se bucure de acelasi imens interes din partea cititorilor. O carte plina de scene palpitante, cu eroi de neuitat, a carei actiune il poarta pe cititor inapoi in timp, in perioada romantismului tirziu. Parcurgind-o, veti afla cit de mult poate fi pusa la incercare rabdarea unei femei si ce lucruri extraordinare poate realiza tenacitatea unui barbat. 

 

MILLAS, JUAN JOSE. Două femei la Praga/ JUAN JOSE MILLAS.- București: Humanitas, 2010. – 195 p.

res_c6ee173346b4d6f5383010398d29a66b_450x450_sk0iLuz Acaso, o femeie solitara si enigmatica de patruzeci de ani, si-ar dori ca Álvaro Abril, tanar scriitor promitator, sa-i scrie biografia. Álvaro traieste cu obsesia ca a fost adoptat la nastere. Luz, cu fantasma ca a avut un fiu; in confesiunile ei isi asuma, rand pe rand, rolul de mama singura, vaduva, prostituata. Fiecare detaliu il contrazice pe cel de dinainte. Care e realitatea si unde incepe fictiunea? Un roman despre cautarea identitatii, singuratate, teama si spatiul interior in care ne putem refugia, ca pe o straduta ingusta din Praga.


Uliţkaia, Ludmila. Minciunile femeilor
/ Ludmila Uliţkaia.- București: Humanitas, 2008. – 193 p.

ulitkaia

Volumul Minciunile femeilor e construit sub forma de tema cu variatiuni, in sase registre diferite: o femeie frivola inventeaza o poveste despre copiii pe care nu i-a avut, o fetita de zece ani inventeaza întamplari cu un frate mai mare care nu exista, o adolescenta isi inventeaza prima iubire, o profesoara de literatura „vinde“ poeziile altora drept ale ei, prostituatele isi inventeaza biografii induiosatoare, femeile isi construiesc viata pretinzând ca-i iubesc pe aceia pe care de fapt ii invidiaza si-i urasc. Un infern, ar spune unii. Poate, ar spune altii, dar se poate trai si asa…

Morsi, Pamela. femeie de succes/ Pamela Morsi.- București: Litera Internaţional, 2012. – 379 p.

o-femeie-de-succes-pamela-morsi-19411-1000x1000Drumul spre inalta societate nu a fost usor pentru Jane Lofton, insa recompensa nu s-a lasat asteptata. Un sot bogat, o fiica frumoasa, un loc de munca pasionant, un cerc de prietene inteligente si elegante. Desigur, sotul indiferent o insala, fiica adolescenta ii arunca vorbe dispretuitoare dupa fiecare sedinta de psihoterapie, iar compromisurile profesionale sunt uneori greu de suportat. Totul se schimba radical cand, in urma unui accident de masina,  Jane primeste o a doua sansa la viata in schimbul promisiunii de a se dedica numai faptelor bune. Acest lucru se dovedeste insa destul de dificil, caci, toata viata, Jane a fost obisnuita sa cheltuiasca, nu sa daruiasca! Acum, cand totul se prabuseste in jurul ei, Jane se confrunta cu o mare provocare: sa invete sa faca diferenta intre ceea ce are pret si ceea ce are cu adevarat valoare.

Oz, Amos. Să cunoşti o femeie / Amos Oz.- Iaşi: Polirom, 2004. – 385 p.

sa-cunosti-o-femeie-editia-a-ii-a-top-10-amos-oz-30711-1000x1000

 

Romanul Sa cunosti o femeie aduce in prim-plan nehotararile lui Yoel, agent al serviciilor secrete israeliene, care, dupa moartea misterioasa a sotiei, decide sa se retraga, sa se izoleze de lume. Revazand momente ale unei vieti conjugale mai mult sau mai putin ratate, el incearca sa se trezeasca, sa-si reconstituie, din amintiri, viata alaturi de sotia sa, sa-i descifreze enigmele si sa se cunosca pe sine.

 

Luna martie este ocazia perfectă pentru a sărbători femeile de pretutindeni, realizările şi meritele lor, amprenta specială pe care o lasă asupra lumii. Considerăm că cărțile de mai sus vă vor ajuta să petreceți util luna Martie! Vă dorim lectură placută și un martie cât mai frumos alături de cei dragi!