Agatha Christie – Regina crimei


Agatha Christie este o scriitoare britanică, supranumită ”Regina crimei“. Alături de William Shakespeare, Christie este cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, cu peste 2 miliarde de exemplare traduse în peste 60 de limbi.

agatha-christie-9247405-1-402

Agatha Christie (Agatha Mary Clarissa Miller) s-a născut la 15 septembrie 1980, în Devon, Marea Britanie. Tatăl ei era un broker american bogat, iar mama, fiica unui căpitan din armata britanică. A avut o soră, Madge, și un frate, Monty. A primit educație acasă, sub îndrumarea mamei sale, aceasta încurajând-o să scrie de la o vârstă fragedă. De la vârsta de 16 ani a urmat școala Doamnei Dryden din Paris, unde a studiat cantoul și pianul. În 1914 s-a căsătorit cu colonelul Archibald Christie, un aviator din Royal Flying Corps. Împreună au avut o fiică, Rosalind Hicks, născută în 1919. În 1928, după ce a descoperit că o înșală, Agatha a divorțat de soțul său.

     În timpul Primului Război Mondial, Agatha Christie a fost asistentă medicală voluntară într-un spital de campanie. Apoi, s-a angajat la o farmacie, specializându-se în otrăvuri – de aici i-au venit cele mai multe idei folosite ulterior în romanele sale.
În 1930, Agatha s-a căsătorit cu arheologul Max Mallowan, cu 14 ani mai tânăr. Căsătoria a rezistat, în ciuda numeroaselor aventuri ale soțului din ultimii ani ai vieții Agathei. Agatha Christie a călătorit mult împreună cu soțul ei, numeroase destinații din Orientul Mijlociu servindu-i drept decor în unele romane. Crima din Orient Express, unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, a fost scrisă la Hotelul Pera Palace din Istanbul, camera sa fiind apoi păstrată ca un memorial dedicat scriitoarei. De asemenea, acțiunea din Moarte pe Nil este situată în Egipt, iar acțiunea din Crima din Mesopotamia este situată în Iraq.
        Agatha Christie a murit la 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 ani, din cauze naturale, la reședința Winterbrook de lângă Wallingford, în Oxfordshire.

Christie, Agatha. Asasinarea lui Roger Ackroyd/ Christie Agatha. – București: Litera, 2018. -300 p.
res_7d36510ce2edbdd2ea6e1668a2c45415_full

În Asasinarea lui Roger Ackroyd, Hercule Poirot, aflat acum la pensie, este solicitat de către Flora pentru aflarea adevăratului ucigaş al unchiului său. Acţiunea este relatată din punctul de vedere al Dr. Sheppard, prieten al Domnului Roger Ackroyd şi totodată vecin al lui Hercule Poirot. Intriga începe cu moartea doamnei Ferrars (despre care se spune că şi-ar fi omorât soţul) în împrejurări neelucidate şi continuă cu moartea domnului Roger, găsit înjunghiat în biroul său. Enigma se adânceşte cu fiecare pagină dată: un șantaj, o scrisoare de destăinuire lipsă, o conversaţie intrigantă, un străin misterios… şi, rând pe rând, fiecare membru al familiei, fiecare angajat al casei este considerat suspect. Toţi ascund câte un secret, toţi ar fi avut motive pentru a-l ucide pe Roger Ackroyd. Însă răspunsul este mult mai simplu, stă chiar în faţa ta, dar tu nu eşti capabil să îl vezi. Este frustrant ce face Agatha Christie cu mintea cititorilor.

Finalul este cea mai bună parte. După lungi „experimențe” şi teorii ale lui Poirot, după conversaţii îndelungate şi răsturnări de situaţie, adevărul te izbeşte şi te trezeşti râzând. Te întrebi cum de-ai putut fi atât de naiv încât să nu ghicești ce se întâmplă. Este imposibil să nu îţi doreşti să reciteşti romanul, pentru a-ţi da seama cum de-ai putut rata toate indiciile.

Recomand „Asasinarea lui Roger Ackroyd” oricărui iubitor de romane poliţiste, cititorilor care îl îndrăgesc pe Hercule Poirot, dar nu au avut încă şansa să îl însoţească în această aventură şi mai ales persoanelor care nu au lecturat încă vreo carte de-a Agathei Christie. Ar fi un început perfect pentru a vă aventura în misterioasa lume a autoarei, pe care cu siguranţă nu veţi mai dori să o părăsiţi.

Christie, Agatha. Adversarul secret/ Christie Agatha. – București: Litera, 2018. -393 p.
adversarul-secret_1_fullsize

Primul Razboi Mondial tocmai s-a încheiat, iar doi prieteni, Tommy, care a fost soldat si Tuppence, o fostă infirmieră pe front, au nevoie disperată de o slujba sau de orice alt mijloc prin care ar putea face rost de bani. Se trezesc în schimb într-o afacere de șpionaj cu miza foarte importantă pentru Marea Britanie și SUA: cele două țări, dar și un misterios și puternic adversar vor să pună mâna pe niște documente transportate în 1915 pe vasul Lusitania. Documentele ar putea împiedica izbucnirea unui nou război, dar cum ar putea Tommy și Tuppence să o găsească după atâția ani pe misterioasa Jane Finn, singura care știe unde se află acestea? Este primul dintre cazurile pe care le vor rezolva Tommy și Tuppence.

Christie, Agatha. Ceasurile/ Christie Agatha. – București: Litera, 2018. -397 p.
res_6dbbba8a434be9f1a9a7dbfee4212e11_full

Sheila Webb, sosește la Wilbraham Crescent pentru o slujbă pentru care a fost angajată. Ceea ce găsește însă este un cadavru bine îmbrăcat, înconjurat de cinci ceasuri, fiecare indicând o altă oră. Dar până la sosirea polițiștilor, patru dintre ceasuri au dispărut – și, din nefericire, stăpâna casei, nu a văzut nimic. Hercule Poirot, pensionar acum, are din fericire suficient timp să pună cap la cap indiciile din cel mai ciudat caz al carierei sale…

Sheila Webb, o simplă dactilografă, e informată că o bătrânică a cerut special serviciile ei, drept pentru care tânăra îi face pe plac, ducându-se la ea acasă. Însă ce a văzut Sheila a fost contrar tuturor așteptărilor ei, căci nu s-ar fi gândit niciodată că în casa acelei femei va da de un cadavru…

Din acest punct, acțiunea capătă un contur captivant, totul fiind pus sub semnul întrebării. Căci, să nu credeți că aici s-a terminat totul… Cele două ceasuri din casa bătrânicii arată ora 05:13, pe când patru ceasuri apărute din neant indică cu o oră mai târziu decât ar fi trebuit în mod normal. Însă, de unde au apărut acele ceasuri? Doamna Pebmarsh, proprietara casei, susține că nu are decât două ceasuri în casă, de existența celorlalte neștiind din cauza faptului că e oarbă.

O carte misterioasă, captivantă, așa cum ne-a obișnuit renumita Agatha Christie să ne ofere…

„E groaznic cum funcționează memoria când ai nevoie de ea.

 
Christie, Agatha. Trenul din Paddington/ Christie Agatha. – București: Litera, 2018. -286 p.
res_6686b817b60d213e7e20496e4c7c59b8_full

Un bărbat a strangulat o femeie într-un tren.
„Am văzut!” declară doamna McGillicuddy, o femeie cu picioarele pe pământ, prea puțin predispusă spre halucinații – însă când e martoră la o crimă și mărturisește ce a văzut, nimeni nu o crede. Fără alt martor și nici un cadavru, ea apelează la singura persoană care o poate ajuta. Cum poate însă Miss Marple să rezolve o crimă care, aparent, nici nu s-a petrecut? Este una dintre cele mai cunoscute cărți ale autoarei, în care, pentru prima și ultima oară apare un persosunaj care a încântat critica – Lucy Eyelesbarrow – un ajutor de nădejde al lui Miss Marple în soluționarea crimei.

Atmosfera de mister răzbate din paginile cărții combinată cu o prezentare detaliată a societății în care trăiesc personajele.
 
Christie, Agatha. Crimă la vicariat/ Christie Agatha. – București: Litera, 2018. -394 p.

“Crimă la Vicariat” este o carte polițistă de excepție.

crima-la-vicariat-agatha-christie-53404-1000x1000

Povestea cărții se desfășoară în orașul în care locuiește pensionara noastră Jane Marple. Orășelul pentru că vorbim de unul micuț se numește, St. Mary Mead. Este o localitate ficțională pe care autoarea a mai folosit-o în 1928 într-o carte al cărui personaj principal este Hercule Poirot.
Colonelul Protheroe este persoană pe care nimeni nu o îndrăgește în această localitate. Și pentru că toți îl detestă termină prin a fi asasinat. Crima nu se petrece oriunde ci tocmai în biroul vicarului de la vicariat. Ce este un vicar și ce este vicariatul?
Conform dicționarului, un vicar este un înlocuitor al unui slujitor bisericesc iar vicariatul este reședința vicarului, mai exact locul unde acesta locuiește.

     Bun, deci colonelul este omorât în biroul slujitorului bisericesc din casa parohială cum s-ar spune pe la noi. Nimic surpinzător până acum. Dar ce te faci când te trezești cu mai multe persoane care își asumă vina pentru moartea colonelului? Polițiștii care anchetează cazul sunt în impas. Au nevoie de o mâna de ajutor și cine este mai potrivită pentru a-i ajuta să descifreze cazul decât o pensionară curioasă și băgăcioasa cum este Miss  Marple?
Cartea este savuroasă și este prezentată la persoană întâi din perspectiva vicarului. Este o abordare inedită pentru că îți permite să o descoperi pe Miss Marple prin ochii acesteia. Nu este o carte ce prezintă dificultate cititorului. Este genul de carte perfectă pentru vacanță.

Biblioteca Alexandru Donici vă invită la lectură să rezolvați cele mai misterioase cazuri criminale ghidați de incomparabila Agatha Christie! 

Surse:  https://www.libertatea.ro/stiri/agatha-christie-scriitoare-biografie-specializata-in-otravuri-2728217
https://www.elefant.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.