Umberto Eco este din viață una din cele mai sclipitoare minți…


Numai pentru voi, fii ai doctrinei și ai învățăturii, am scris această operă. Cercetați atent cartea,  concentrați-vă asupra acelei intenții pe care  am presărat-o și am strecurat-o în mai multe locuri; ceea ce am arătat în alt loc, ca să poată fi înțeles de înțelepciunea voastră.

umberto ecoUmberto Eco s-a născut în Alessandria( Piemonte), la 5 ianuarie 1932. Își face  studiile universitare la Torino, luându-și  licența  în estetică.  Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. În  anii’ 60 a fost unul dintre exponenții avangardei culturale italiene, numărându-se printre fondatori revistelor Marcatre și Quindici. A primit numeroase premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare(1993). A predat la cele mai faimoase universității din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. A scris romane( Numele Trandafirului, 1980, Premiul  Strega, 1981, și Premiul pentru cea mai bună carte a anului; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella; Insula din ziua  de ieri, 1994;  Baundolino, 2002, Cimitirul din Praga,2010), studii de semiotică, estetică și teorie literară(Opera deschisă, 1962; Apocaliptici și  integrați, 1964; Poeticile lui Joyce 1966; Structura absentă, 1968; Formele Conținutului, 1971; Tratat de semiotică generală, 1975; Cum se face o teză de licență, 1977; Lector în fabulă, 1979; Semiotică și filosofia limbajului, 1984; Limitele interpretării, 1990; Șase plimbări prin pădurea narativă, 1994; Despre literatură, 2002), eseuri( Kant și ornitorincul, 1997), articole( reunite în volumele Jurnal minim, 1963; Al doilea Jurnal Minim, 1990; Secretul  Minervei, 2001).

Eco,Umberto. Numele Trandafirului / Umberto Eco. – Iaşi : Polirom, 2011. – 562 p. 

1-max-720Vreau să recomand cititorilor Biblioteci Alexandru Donici, două cărții interesante pe care le-am citit cu mare drag și cu mult interes. Prima carte, a Umberto Eco, este Numele Trandafirului, a devenit imediat un bestseller planetar, dovedind astfel ca pariul semiologului cu romanul  a fost câștigat cu brio. După succesul mondial cu această carte( pentru care i-a fost intentat și un proces de plagiat de către un grec, aceasta fiind una dintre festele semiologiei), iată-l aventurându-se într-o întreprindere românească și mai ambițioasă care a întrecut cu multă proba inițială.

 

Eco,Umberto.Pendulul lui Foucault / Umberto Eco. – Iaşi : Polirom, 2011. – 747 p. 

Iar a doua carte pe care am citit-o a lui Umberto Eco este um pend focPendulul lui Foucault, Editura Polirom, Iași 2013. Romanul Pendulul lui Foucault e un mega roman, elaborat cu ingeniozitate inginerească prin adjoncțiunea programatică a diverselor nivele/etaje semantice și stilistice; e un fel  de Babel romanesc în burta căruia intră, ca într-o arcă a lui Noe, toate obiectele realului și imaginarului omologate până în prezent prin canonizarea în semnul scriptural.

Romanul  lui Eco se petrece, în cea mai mare parte( prin anamneza naratorului), în Conservatoire des Arts et Metiers din Paris, adică în locul unde se află Pendulul, în ceea ce prin analogie, presupune o identificare cu acest potențial Puct Fix, căutat cu atât încrâncenare de către toți diabolici ahtiați de putere.

Pendulul lui Focault este un roman elaborat cu ingeniozitate inginerească, în care ia naștere printr-o banală întâmplare. Trei redactori ai unei edituri de texte ezoterice construiesc, printr-un pur joc intelectual, ipoteza misterioasă a unui Complot uriaș, inițiat de Cavalerii Templierii( după dizolvarea Ordinului de către regele Franței) pentru păstrarea în custodiei a Secretului absolut al cunoașterii și al puterii. Tot jocul pornește de la un manuscris delirant și ia proporțiile unui „vârtej”care,  de la un anumit punct, nu mai poate fi dominat de inițiatorii lui.  Cuvintele( semnele) se răzbună chiar pe cei care le manevrează, în momentul  în care aceștia transformă jocul combinatoriu în scopul în sine.

Este un roman interesant și profund de pătruns și de citit.  Personal, chiar dacă fac un efort să citesc o carte de-a sa, deseori ducându-mă la dicționar, recunosc ceva idei pe care vrea să le aducă la lumină, prin beletristică, Stereotipuri, mituri pe care își propune să le spargă. Trebuie doar să vrei să crezi.

Utilizator fidel al filialei Alexandru Donici Elena B

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.