Cântarea României de Alecu Russo

Dacă dușmanul vostru va cere legăminte rușinoase de la voi, atuncea mai bine muriți prin sabia lui, decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării voastre. Domnul părinților voștri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale și va ridica dintre voi pe cineva, care va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte.(Cronică moldovenească)

-170 de ani de la publicare

Alecu Russo – poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român, ideolog al generației de la 1848.
Alecu Russo s-a născut la 17 martie 1819 la Chișinău, în familia lui Iancu Rusul, proprietar și arendaș de moșii în Basarabia. Mama lui Alecu Russo provenea din familia boierilor Donici. A.Russo își petrece copilăria într-un „sat frumos, rășchirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bâcului”, după cum scria mai târziu însuși scriitorul.

În 1829 – Este trimis de către tatăl său (mama îi murise în acest an în urma epidemiei de holeră) în Elveția, la Institutul lui François Naville de la Vernier, unde învață limbile franceză și germană.
În 1835 studiază un an la Viena.
Alecu Russo revine în Moldova în 1837, alăturându-se lui Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi contribuind la afirmarea literaturii și teatrului național. La Mânjina, moșia lui C. Negri, face cunoștință cu mai mulți intelectuali progresiști munteni, printre care și Nicolae Bălcescu.
În 1846 sunt puse în scenă comediile „Băcălia ambițioasă” și ”Jignicerul Vadră” semnate de Alecu Russo care conțineau atacuri satirice la adresa moravurilor boierimii, a parvenitismului burgheziei, parodiau dulcegăria și idilismul dramelor ”ce au copleșit scena”. Piesele au fost calificate de autorități ca un atac la regimul existent, iar autorul a fost surghiunit la mănăstirea Soveja.
În timpul aflării la Soveja, Alecu Russo descoperă balada ”Miorița”, culege cântece epice, pe care le transmite lui Vasile Alecsandri ajutându-l la alcătuirea culegerii lui de poezii populare. După încercarea lui Negruzzi din 1840, Poezia populară devine o operă fundamentală de cercetare a folclorului. În creațiile sale dramatice A.Russo folosește pe larg tezaurul limbii populare, a surselor poetice folclorice și a tradițiilor scrisului din trecut, considerând că „datinile, poveștile, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor”, iar „Moldova are și ea analele sale, scrise pe frunzele codrilor, și ea are eroii săi de drumul mare, ale căror balade sunt cu drag cântate de popor”.
În 1850 apare în ”România Viitoare”, revistă politică a românilor exilați la Paris – ”Cântarea României” (versiune franceză).

Russo, Alecu. Cântarea României/ Alecu Russo. -Galați: Editura Porto-Franco, 1994.-154 p.

Este primul poem în proză din istoria noastră literară, care a fost scris în limba franceză la Paris şi publicat în România viitoare, revista revoluţionarilor români, exilaţi după înăbuşirea mişcărilor de la 1848 din principatele româneşti.
Textul cultivă un profund sentiment patriotic şi un vădit mesaj pe linia programului Daciei literare. A vorbi de România, într-un moment când ea nu exista, însemna a da glas şi expresie idealurilor generaţiei de la 1848, adică dobândirea independenţei şi unităţii naţionale.

Poemul este o vibrantă imagine a istoriei naţionale în metafore, personificări, metonimii, simboluri şi alegorii. Textul se pare că a fost tradus în limba română de Nicolae Bălcescu, de aceea a fost atribuit de unii cercetărori acestuia. Contribuţia lui Bălcescu însă este a unui traducător, şi nu de autor.

Imaginile par a fi o meditaţie pe tema fortuna labilis şi aduc aminte de „deşertăciunea deşertăciunilor“ din Ecleziastul: „şi oase peste oase de morţi acoperă pământul…”. De aici imaginile, ce vor fi reluate de Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, sugerându-se imensa năvală de popoare asupra neamului nostru: „pe fiecare din acele morminte era un semn deosebit… pe una, o cruce roşie plecată, pe alta un turban însângerat cu semiluna înfiptă pe dânsul… mai departe o suliţă tătărască sfărâmată… şi acolo stau mormane grămădite, după seminţii şi lege, oasele neamurilor care se întâmpinaseră pe acest câmp de bătaie“. Mesajul patriotic este rostit de doi supravieţuitori simbolici: „Fală şi mândrie ţie, ţara noastră, binecuvântată şi cuvântâtoare de Dumnezeu… feciorii hunilor s-au încumătat să te supuie… şi tu ai fost peştera ciolanelor lor… potopul Asiei a vrut să înghită lumea… şi tu ai fost stavila lumei.“

Vă așteptăm cu drag la biblioteca ”Alexandru Donici” .
Vă dorim lectură plăcută!

Surse: https://1md.online/ro/versuri/comentariu/russo-cantarea-romaniei
https://1md.online/ro/moldova/personalitati/alecu-russo