Un cântec de lebădă: Și a fost noapte…


Romanul Și a fost noapte… a fost scris şi editat în ultimul an de viață al lui Aureliu Busuioc. Este scris cu o nemaiîntâlnită economie de mijloace, comparabilă cu exactitatea şi austeritatea mijloacelor folosite în poeziile cu formă fixă. O sonată în trei părți – cam aşa ar putea fi definit romanul.
si-a-fost-noapte_0

În prima parte, poetică, lirică, scriitorul expune un poem în proză despre două lebede care au ajuns pe plaiuri străine în timpul războiului. Este, într-un anume sens, trama esențializată a romanului, sublimată simbolistic. Partea a doua, dramatic-narativă, cuprinde povestea de dragoste a doi tineri, de naționalități (aproape:de rase) diferite, înghițită şi devorată de un război cumplit. În fine, urmează un epilog cu accente duios sentimentale, care încheie, oarecum optimist, narațiunea,comparabilă cu o suită de o muzicalitate deosebită.

Substanța romanului o constituie istoria celor doi tineri îndrăgostiți, care, cel putin formal, sunt din două tabere beligerante ale celui de-al Doilea Räzboi Mondial. Evenimentele se produc pe segmentul temporal al primăverii verii lui 1944, în Basarabia de Sud. Locotenentul austriac, înrolat în Wermacht, Werner, se îndrăgosteşte de Lenta Velcev, o domnişoară de origine bulgară, locuitoare a unui orășel basarabean.

Povestea a doi tineri din tabere ce luptă între ele pentru dominația mondială, cuprinse într-un război crâncen fảră precedent, este dramatică prin definiție. Într-un anume sens, ea se prezintă ca o dragoste imposibilă, dragoste interzisă, precupoveştile cuplurilor Tristan şi Isolda ori Romeo și Julieta. Războiul le este străin ambilor: austriecii și bulgarii sau Austria şi Basarabia (parte a României până la război și parte a URSS după acest räzboi) nu au nimic de împărțit. 

Evenimentele descrise sunt foarte bine vizualizate, romanul are dimensiunile, ritmul, limpezimea și cursivitatea unei nuvele cinematografice. Un posibil scenariu la film îl sugerează și parabola despre perechea de lebede din debutul narațiunii. Un poem în proză, ușor patetic.

Tema vine în descendența romanelor „generației pierdute” (generația scriitorilor trecuți prin calvarul Primului Război Mondial). Dar primul text care vine în minte e Pădurea spânzuraților al lui Liviu Rebreanu, cu o armată imperială „internaționalistă”, dragostea „interzisă” a lui Bologa, cu dependența destinului de factorii străini, cu atitudinea antirăzboinică a celor implicați fără voie în război etc.

În interiorul ,,taberei” fiecăruia dintre eroi, atât Lenta, cât şi Werner fac micilelor disidențe (Lența este cetățeană ,,sovietică”, dar tatăl ei face puşcărie pentru activități subversive, iar Werner, ostaş în armata Reichului, este o fire antirăzboinicā şi antihitleristă). Ei sunt implicati, fără voia lor, într-o conflagrație străină. Bulgāroaica Lența şi austriacul Werner nu au ce să împartă: nici dominația mondială nu-i interesează, nici problemele de raså și națiune, nici integritatea teritorială a imperiului sovietic sau a României Mari, nici, problema basarabeană. Și tocmai în acest context dramatic al conflagrației mondiale o relație atât de umană cum este dragostea e puțin probabil să se întâmple. Dar se întâmplă!

Cu toate detaliile tehnice ale timpului, istoria relației imposibile dintre cei doi protagonişti umbreşte contextul temporal-istoric, iar povestea lor devine una eternă, atemporală. Fie şi cu elemente previzibile uneori, și cu uşoare note melodramatice. O istorie romantică, neocolită de note sentimentaliste.

Cartea e un fel de roman sincopat. Structura, stilistica şi dinamica textului sugerează, cum spuneam, o nuvelă cinematograficā. Secvențele se succed doar punctând evenimente şi relații. Cortina fiecărui episod cade brusc, ca foarfeca montajului într-un film de acțiune. Cu tot laconismul narativ, secvențele se rețin pentru că sunt foarte bine vizualizate.

Limbajul, simplificat la maximum (aproape minimalist), permite proiectarea-developarea narațiunii pure. Tulburătoarea istorie de dragoste dintre un ocupant ,,fascist” şi o băştinaşă este una dintre cele mai dramatice şi autentice narațiuni scrise cândva în Basarabia. Fără să-și propună, în mod special, acest lucru, Aureliu Busuioc face un roman anti-războinic. Mesajul este în acest sens, implicit, nu unul declarat.

Mesajul – în consecință,- e comparabil cu pagini antologice din literatura ,,generației pierdute”. Umanul nu are nimic cu războiul, cu eroicul și cu patetismul de tribună. Nu există câştigători în război şi, în acest sens, nu numai Werner este cel care e pe cale să piardă bătălia (ocrotind-o discret și pe Lența, ca să nu fie învinuită de ,,colaboraționism”).

Aureliu Busuioc a încercat mai multe registre narative, vorbind despre trecut: romantic-eroic (textele de până la 1989), sarcastic (Spune-mi Gioni), ironic (Hronicul Găinarilor), dramatic (Pactizând cu diavolul). Prin intrarea în zona dramatismului liric, scriitorul închide un cerc necesar şi obține, prin limpezime şi muzicalitate, perfecțiunea firescului, ordonat de ritmul unui om care scrie cum respiră. Până la acest roman, Busuioc putea ti încadrat perfect în tagma postmoderniştilor. Cu Şi a fost noapte… însă, Aureliu Busuioc intră pe terenul minimalismului, un minimalism cu note melodramatic-sentimentale.

 Vă așteptăm cu bucurie la biblioteca Alexandru Donici să descoperiți activitatea creativă a lui Aureliu Busuioc și vă dorim mult succes!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.