Recomandare de carte -Vulpea argintie

„VULPEA ARGINTIE” este romanul unei mari iubiri, a unei pasiuni care arde, fulgerător, ca o torță, lăsând în urma-i multă suferință, dar și fericirea de a fi trăit un sentiment înălțător, care dă sens și culoare existenței.

„Această carte am citit-o cu mare plăcere. Mi-a plăcut cum autoarea descrie o istorie de viață. Amintiri frumoase, dar dureroase. Sonea în acte de botez, Anastasia a crescut și a fost educată într-o familie de funcționari. Ea își amintește cele mai triste amintiri din copilărie, frumoase dar durute. Își amintește de asemenea cum mama o lovea cu putere. Deseori Sonea se întreba dacă este mama ei? În vise ea vedea o mamă blândă, iubitoare. Tata a părăsit-o, dar își amintește cum bunica mergea la croitor să-i coase o rochiță. Acestea erau câteva amintiri din copilărie, restul a fost un vid.
Mi-a plăcut cât de frumos autorul ne descrie chipul Sonei: fata frumoasa, ascultătoare, dornică de a avea o profesie, cu un talent mare de pictură și mâinidin dibace.
După sfatul tantei Ghina, Sonea se înscrie la școala de arte și meserie, unde îsușește „Tehnologia țesutului covorului” și vopsitul. Datorită talentului, Sonea picta flori – ornamente geometrice pentru covoare.
A trecut timpul și se căsătorește. Nu a fost fericită însă, deoarece își pierde feciorul și bărbatul o părăsește. Peste un timp se cunoaște cu un fotograf, se îndrăgostește, dar nu durează mult căci bărbatul moare. Se recăsătorește cu un băiat din sat doctor- veterinar, naște doi copii, dar în familie apare violența. Trec clipe grele, dar amintirea de Efim și cadoul care l-a primit de la el – blana vulpii argintii, mereu îi aduce fericire.
Toată durerea a suportat cu demnitate.
Cu părere de rău și astăzi se întâlnește violența în familie, unde tot femeia și copilul suferă. Să luptăm cu violența!

Utilizator fidel,
Veronica C.

Romanul e un amestec de stări, situații, peisaje, dar și de regimuri politice, tăvălugul „comunismului înfloritor” distrugând destine umane și bune practici, dar marea pasiune dintre Sonia și Efim trece ca un fir roșu prin tot textul, făcându-l pe cititor să-și îndrepte privirea asupra ființei sale interioare.