Masca și omul mascat

Masca și omul mascat / The Man and the Masked Man
O călătorie prin cultură / A journey through culture

Obiceiurile cu personaje mascate se desfășoară spre finele anului, când, conform imaginarului popular, soarele îşi încheia drumul, îmbătrânea și începea să renască la solstițiul de iarnă. În această perioadă (12 zile), avea loc regresul lumii în Haos: morții părăseau tărâmul lumii de dincolo și reveneau pe la casele unde au locuit în această lume, familiile făceau ofrande în numele celor decedați; ființele demonice și divinitățile ieşeau din lumea lor și, pentru a comunica cu ele, oamenii recurgeau la ritual, cântec, dans, mască, costum, alimente rituale.

În ajunul Anului Nou, oamenii practică obiceiuri care pun în valoare substraturi ale culturii arhaice de venerare a strămoşilor și a animalelor totemice (Moșii, Babele, Capra, Cerbul, Cocostârcul, Malanca, Căiuții etc.), perpetuate de tradiție până în prezent, dar cu tentă distractivă, estetică, comunicativă. Măştile create de meșterii populari sunt haioase, provocatoare, grotești, acoperind spectrul de stări tipice carnavalești. Ei creează aceste măști din materiale tradiționale sau mai moderne, insistând pe cele ecologice.

Omul a recurs la mască milenii la rând, transferându-se prin însușirea măștii în pielea altcuiva, a unui personaj anume: animal, ființă demonică sau un alt om.

Motivațiile acestei transfigurări erau diferite. Omul fie că dorea să-și asigure o vânătoare reușită, fie că avea nevoie să invoce ajutorul animalului totem sau cel al divinităților, treptat a deprins puterea de transfigurare a măștii și a înscris-o definitiv în rituri ca pe un obiect simbolic, cu o mare putere de influență asupra celuilalt.

Astfel, omul mascat, așa cum apare în obiceiurile de la sfârșitul sau începutul anului, repetă scenarii străvechi cu multiple semnificații, pe cât de simple la prima vedere, pe atất de complexe în esență. Doar o parte din aceste semnificații au fost descifrate, cealaltă parte urmează să fie descoperită de acum încolo.


Este important să cunoaștem diversitatea măștilor și a chipurilor create de omul care poartă mască. Adunând imagine cu imagine din cele care au supraviețuit timpului, vom încerca să înțelegem de ce omul a avut nevoie să-și pună masca pe față, să devină altcineva, dezicându-se de sine pentru o anumită perioadă. Transferarea în altcineva, nu a fost un simplu joc, cum le percepem noi actualmente. Apoi, ce rosturi aveau aceste jocuri cu măști în viața satului tradițional, ce probleme importante rezolvau ele, odată ce au fost respectate an de an, încất au ajuns până la noi? Ca să surprindem sensurile măștilor, ale jocului cu măști, dar și ale omului mascat, credem că este instructiv să privim la ritualuri care s-au păstrat ca practică socială timp de milenii.

Conform obiceiului, doar tinerii, flăcăii aflați la vârsta împlinirilor, puteau să-și asume marile responsabilități de îndepărtare a Haosului și de reinstaurare a ordinii. Cu ajutorul măștilor, al jocurilor cu măști, al textelor rostite sau cântate, tinerii, preluând temporar alte chipuri, comunicau cu reprezentanții tuturor lumilor. Colindătorii, mascații își asumau din perspectivă mitică un mare risc contactând cu forțele lumii de dincolo sau cu cele demonice. După săvârșirea ritualurilor, flăcăii trebuiau să urmeze alte rituri de purificare, ca să iasă de sub puterea măștii. Spre exemplu, flăcăul care a fost în rolul Mălăncii (travestit în mireasă) n-avea voie să se însoare decât după trei ani după acest rol, perioadă în care dispărea, probabil, farmecul măștii.

Admirând alaiurile mascaților, înțelegi că temeiurile lumii se țin pe: bucurie și tristețe, râs și plâns, bine și rău, frumos și urât, sublim și josnic, iar deasupra tuturor stau sacrul şi profanul. Masca și jocul măștilor evidențiază simbolic aceste relații între care nu-i decât un pas.

Datorită măștii pe care și-o pune, acum, ca și cu milenii în urmă, omul modern se confundă cu natura, cu stihiile ei, comunică, totodată, cu strămoșii, cu cei care au întemeiat neamul și i-au dat rosturi peste veacuri. Prin mască, omul coboară la origini, inversează tot ce se poate inversa doar la încrengătura dintre ani, ca mai apoi, de parcă a verificat corectitudinea temeiurilor acestei lumi, să redevină cel care a fost – omul social, reprezentant al neamului, parte din trecutul, prezentul și viitorul acestuia.


At the end of the year, take place customs with masked characters. According to the folk imagery, the sun ended its route, got old and revived during the winter solstice. In this period (12 days), the world regressed to Chaos: dead ones left the otherworld realm and returned to the houses they had inhabited in this world; families gave offerings dedicated to the dead ones; demonic entities and divinities left their world. In order to communicate with them, people employed rituals, songs, dances, masks, costumes, ritual foods.

On New Year’s Eve, the same bands practice other customs, they borrow inspiration from archaic culture substrata pertaining to the veneration of ancestors and totemic animals (Moşii [Old Men], Babele [Old Women], Capra [Goat], Cerbul [Stagl, Cocostărcul [Stork], Malanca [a character of the folk theatrel, Căiuții [Horses] etc.). The tradition has perpetuated these customs until nowadays, but having an entertaining, acsthetic and communicative character. The folk craftsmen’s masks are funny, challenging and grotesque, covering the range of typical carnivalesque states. They create these masks from traditional or modern materials, insisting on the ecological ones.

Man has appealed to mask for several millennia. Using the mask character man assumed other one’s identity, namely of a certain character: animal, demonic entity or another man. The motivations for this transformation vary. Man either desired to ensure a successful hunting, or needed to invoke the aid of the totem animal or of deities. He had gradually grasped the transformative power of mask and inscribed it ultimately within rites as a symbolic object, having a great power to influence the other one.

The masked man, the way it appears in the customs from the end and from the beginning of year, repeats thus ancient scenarios bearing plenty of significances. The latter ones amassed, were temporary marginalised or updated within processions. Although simple at first sight, the essence of these processions is a complex one. Only a part of these significances has been deciphered, another part has to be further discovered.

It is important to know the diversity of masks and looks created by the person that wears each imagine that has survived through time we shall try to understand why man needed to put mask on his face, what was the need to assume another identity, to renounce to himself for a certain period. The transfer, sometimes disguising into someone else, was not a mere game, as we mask. Collecting perceive it nowadays. Further, what significances bore these plays with masks in the life of the traditional village? What important problems did they solve, since they were annually observed and have reached our days? To grasp the significances of masks, of the plays with masks, as well as those of the masked man, we consider instructive to regard the rituals from the point of view of those that created them and have preserved them as a social practice during millennia.

According to the folk mentality, only youngsters, lads at the age of fulfilment, could assume big responsibilities withdraw Chaos and restore order in Cosmos and in the world. By means of masks, of the plays with masks, of the texts that are pronounced or sung, youngsters took temporary other looks and communicated with the representatives of other worlds. From a mythical perspective, carollers, persons wearing masks undertook a great risk because they communicated with otherworld forces or with the demonic ones. After accomplishing the rituals, the lads had to pass through other rites of purification, in order to escape the power of the mask. For instance, the lad that played the role of Malancă (he dressed like a bride) was allowed to marry only three years after performing this role, a period during which perhaps disappeared the enchantment of the mask.

Admiring the processions of masked persons, one realises that the world fundaments are based on joy and sorrow, laughter and weeping, good and evil, beauty and ugliness, sublime and base; and above all these connections stay the sacred and profane. The mask and the plays with masks symbolically emphasize this kind of relationships, which just one-step separates.

Due to the mask he wears, nowadays, likewise millennia ago, modern man confounds himself with nature and its elements. He communicates at the same time with the ancestors, with the founders of his family who invested it with senses along ages. Through mask, one descends to the origins, he inverses everything that can be inversed only at the twilight of years; later, as if he had checked up the righteousness of the world fundaments, he reverts to the one he previously was – a social man, representative of his family, a part of her past, present and future.

Sursa: Arta traditionala din Republica Moldova | Traditional art from Republic of Moldova / Varvara Buzilă

MASCA în literatură și în alte științe socioumane

Sloganul: „TEXTUL… CA MASCĂ”

Trăim timpuri în care MASCA a devenit a doua noastră FAȚĂ. Cu o periodicitate de cca o dată la un secol, ISTORIA și NATURA ne pun în fața unei provocări pe VIAȚĂ și pe MOARTE. Niciodată, în ultimul secol, omenirea nu a mai fost la fel de încercată, cu excepția celui de-Al Doilea Război Mondial, ca acum. Toată populația globului e pusă în fața unei dileme majore: A FI sau a nu FI cu MASCĂ? Între sceptici și paranoici, lumea științifică este antrenată în activități care o obligă să ne dea răspunsul așteptat. În fața unui inamic invizibil, unica ARMĂ a omului modern, aproape bizar, este o simplă MASCĂ. Fiecare om conștient își pune întrebări, trăiește angoase existențiale și impulsul de împotrivire sau nevoia de solidarizare, se informează individual sau în comunități reale și virtuale. Realitatea feței umane, cu GURA ca simbol al exprimării, vocii sau comunicării, iată că ne-a fost substituită cu o față dublată de un SIMBOL, care poate fi descifrat în toată gama de semnificații: de la PROTECȚIE la suprimarea LIBERTĂȚII. Ce pot face INSTITUȚIILE în această situație pentru generația care o trăiește în TIMP REAL?

Vă prezentăm măștile din varii domenii literare și socioumane, care vorbesc despre un erou cu mască.

Gramaţki, Valeriu. Povestea celor trei măscărici / Valeriu Gramaţki. Chişinău : Silvius Libris, s. a. – 28 p.

Poveste modernă pentru copiii claselor primare, cu ilustrații color pe fiecare desfășurată. Peripeţiile unui motan şi a trei clovni într-un oraş adormit de către o putere supranaturală.
Povestea celor trei măscărici de Valeriu Gramațki, include aventurile a trei clovni: Krums, Plums și Fidley, care călătoreau prin lume și bucurau oamenii cu spectacole. Averea lor consta din costume de circ și alte rechizite ce le foloseau pentru spectacole. Casă, masă, mijloc de transport, cabină pentru grim și scenă le servea carosiera unui vechi furgon pe care măscăricii îl iubeau ca pe un prieten. Într-o dimineață trupa Krums, Plums și Fidley au pornit într-un orășel provincial ca să dea spectacol, dar într-un oraș care ar trebui să fie aglomerat, mai ales în miezul zilei, n-au găsit nici suflet de om. Citește Povestea celor trei măscărici de Valeriu Gramațki și vei afla evenimentele neobișnuite ce au avut loc în acest orășel provincial.

Garcia Marquez, Gabriel. Un veac de singurătate / Gabriel Garcia Marquez. -Bucureşti : RAO, 2011. – 475 p.

Un veac de singurătate este prima operă literară, de la Cartea Facerii încoace, care ar trebui citită de întreaga omenire. Un veac de singurătate este un roman scris de către câștigătorul Premiului Nobel în 1982. Dacă diverși critici au dreptate când afirmă că cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea se definește prin remarcabila vigoare a scriitorilor din America Latină, la apogeul realizărilor lor se află, fără îndoială, opera în continuă evoluție a lui Gabriel García Márquez. „Un veac de singurătate” reprezintă o sinteză a tradiției literare hispanice și a temelor și tehnicilor moderne internaționale. Romanul poate fi citit la mai multe niveluri de semnificație, ca o alegorie a istoriei latino-americane, a condiției umane și ca o meditație asupra timpului. Capodopera lui García Márquez, „Un veac de singurătate”, este un roman care îmbină realul cu fantasticul, meditația filozofică și narațiunea captivantă într-o creație unică, vie, tulburătoare, somptuoasă și plină de culoare. Titlul romanului semnifică sentimentul tragic al singurătății pe care îl trăiesc membrii familiei Buendía în toate aspectele vieții lor: în dragostea redusă la aspectul său fizic sau în moarte (Melchiade se întorsese din lumea morților, deoarece nu putuse îndura singurătatea).

Nu există nici timp, nici spațiu. Generații, fapte, personaje se amestecă între ele. O epocă se suprapune cu cealaltă, visul se confundă cu realitatea, lucrurile evoluează, și totuși nimic nu pare a se schimba. Totul se petrec la limita dintre tragic și comic, dintre viață și moarte. O lume extravagantă, pe cât de îndepărtată de a noastră, pe atât de familiară, cuprinsă într-un vârtej de repere care se regîsesc în toate amintirile, în toate instoriile marilor familii.

Herbert, Frank. Ciuma albă / Frank Herbert. – Bucureşti, Chişinău : Uranus, 1994, Chişinău : Tip. Centrală. – 573 p.

Tradus din engleză-The White Plague este un roman science fiction din 1982, de Frank Herbert, care explorează nebunia și răzbunarea la scară globală. Este o carte avertisment scrisă în perioada 1980-1982, reprezintă un semnal de alarmă adresat atât membrilor grupărilor teroriste cât și autorităților care ignoră luarea unor măsuri impotriva elementelor instabilizatoare a siguranței și păcii mondiale, precum și oamenilor de știință prin evidențierea pericolului reprezentat de o eventuala alienare mentală a cuiva ori de acțiunile extremiste. În carte alienarea mentală se produce în cazul unui cercetător ca urmare a unei traume provocate de pierderea celor dragi într-un atentat terorist. Cartea evidențiază puterea și precizia cu care știința este capabilă să acționeze chiar și atunci când este utilizată în defavoarea omului, o precizie atat de mare incat permite determinarea cu exactitate impotriva carei clase sociale,a carei rase sau a carui grup sa actioneze o arma conceputa prin mijloace genetice. Citind această carte și analizând implicațiile prezentate a reusit Frank Herbert să-mi creeze imaginea unei civilizații a carei membrii danseaza cu toții pe o sârmă subțire, un pas greșit al unui singur membru poate determină moartea tuturor. Pesimista și înfricoșătoare viziune, totuși aș zice că este foarte necesară dacă vrem să supraviețuim ca specie.

James, E.L. Cincizeci de umbre întunecate. Vol. 2 : din trilogia Fifty Shades / E.L. James. – Bucureşti : Trei, 2012. – 623 p.

Romantic, amuzant şi încărcat de erotism, acest roman te cucereşte, te captivează şi te domină.

Acest roman te cucereşte, te captivează şi te domină. Intimidată de gusturile speciale şi secretele întunecate ale tânărului şi frumosului om de afaceri Christian Grey, Anastasia Steele se desparte de acesta şi îşi începe cariera la o editură din Seattle. Însă dorul de Christian o urmăreşte neîncetat, iar atunci când acesta îi propune un nou „contract”, Anastasia nu poate rezista. Ei reîncep relaţia, iar Anastasia află mai multe despre trecutul chinuitor al iubitului ei pervertit, provocator şi măcinat de frământări. În timp ce Christian se luptă cu demonii săi interiori, Anastasia este nevoită să se confrunte cu furia şi invidia unei femei care a făcut parte din trecutul lui Grey şi trebuie să ia cea mai importantă decizie din viaţa sa.


Masca. Vol. 2 : Proză fantastică românească. – Bucureşti : Minerva, 1982. -352 p.

Proza fantastică românească este bazată pe idei, teme și motive din folclorul românesc, gândirea mitico-magică; filosofia și/sau din proza fantastică străină: Vasile Beneș – Wilhelm Temerarul duce de Brabant, Victor Papilian – Lacrima, Lucrețiu Fulga-Taina în care s-a pierdut Sonia Condrera, Cella Delavrancea -Semnul, Emil Ivănescu- Metempsihoză, Oscar Lemnaru – Omul care și-a vândut tristețe, Mircea Eliade- La Țigănci, Vasile Voiculescu- Ultimul berevoi, etc.

Proca, Pavel. O mască tremură-n oglindă… : Monoloage împrăştiat. Pavel Proca. Chişinău : Bons Offices, 2009. – 100 p.

Fiecare soartă, măcinată în cutia magică a scenei, lasă o cicatrice adâncă ăn inima creatorului ”de sorți”. Astfel, la o anumită vârstă, pe care la arbori o poți calcula după cercurile trunchiului, ”tinerețe fără batrânețe” a artistului o poți prețelui după rolurile trăite și după kilometrii parcurți pintre reflectoare. Paulina Potângă, despre care se spunea că este ”o artistă specială și o femeie de fier”, trăia aceste dubluri în deplin echilibru sufletesc: cei doi ”chiriași grăbiți”, nu s-au întâlnit, nu s-au războit, nu s-au hărțuit, oferindu-și ”amabil” locul în funție de situații(de piesă, rol și regie). Paulina Potângă și-a început cariera scenică cu piesă de Ion Luca Caragiale. Repetițiile la ”Conu Leonida față cu reacțiunea” , cu Mihai Curagău și Paulina Potângă,în rolurile centrale, erau o adevărată sărbătoare pentru întreaga trupă. Talentul celor doi mari actori, naturalețea și dezivoltura prezente în mijlocul scenetic, improvizațiile, glume savuroase și, pe de altă parte, seriozitatea cu care se pregăteau de repetiții, munceau continuu la rol, a constituit o școală veritabilă de măiestrie scenetică pentru tinerii actori ai Teatrului ”Satiricus I.L.Caragiale.”

Mihail Muntean: o viaţă în lumea muzicii. – Chişinău : Ştiinţa, 2013. – 215 p.

„Mihail Muntean este o legendă vie a artei interpretative din Republica Moldova. Domnia sa întruchipează personalitatea emblematică a artistului realizat pluridimensional, fiind o stea de primă mărime a Operei Naționale și un solist îndrăgit și așteptat în cele mai redutabile bastioane muzicale ale lumii” afirmă în capitolul introductiv al cărții, academicianul Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei. Numele solistului Mihai Muntean e cunoscut atât pe plan național, cât și internațional. Melomanii l-au putu admira în diverse spectacole, cum ar fi: Canio în „Paiațe”, Manrico în „Trubadurul”, Ricardo în „Bal mascat”, Radames în „Aida”, Don Alvaro în „Forța destinului” etc. Monografia include șase capitole şi reflectă activitatea artistică a solistului Mihail Muntean. În primul capitol sunt inserate impresii despre Mihail Muntean consemnate de academicianul Eugen Doga, Artista Poporului din URSS Elena Obrazțova şi academicianul Gheorghe Mustea. Celelalte capitole includ: studii și articole, Mihail Muntean prin el însuși (discursuri, interviuri), Mărturii. Consemnări. Dedicații, viața în imagini și anexe.

Citiți cărțile despre care vorbește toată lumea!