Insula comorii de Robert Louis Stevenson

Opera lui Robert Louis Stevenson aparține în întregime unei perioade a literaturii engleze pe care comentatorii ei au numit-o ,,a noului romantism“. Uimitor de amplă şi de diversă pentru un scriitor care nu a avut decât un răgaz de un deceniu şi jumătate ca să i se consacre (s-a stins la 44 de ani), ea ilustrează, în toate genurile abordate roman, povestire, nuvelă, poezie lirică, dramă, eseu, memorial de călătorie.

Robert Louis Stevenson | Poetry Foundation

După 1875, atmosfera devine tot mai apăsătoare. În anii aceștia (în care se plasează și debutul lui Stevenson), Anglia trăiește o criză gravă – evidentă în datele economiei, dar și în dramatica tensiune a relațiilor dintre oameni. Ultimele decenii ale epocii vietoriene – care se va incheia in 1901 – inseamnă pierderea triumfalei înerederi in sine a englezilor: echilibru rămăsese o vorbă cu ințeles ironic. Scriitorii şi artistii au simțit cu şi mai multă intensitate nevoia înnoirii spirituale a vieții de fiecare zi. Filozofia şi literatura vremii mărturisesc o pătimașă revolta impotriva știintei.

Spiritul de aventură se întorcea, victorios, în literatura engleză, de unde dispăruse o dată cu amurgul romantismului: ținuturile de dincolo ii atrăgeau pe scriitori cu aceeaşi putere pe care o avuseseră in anii 20 ai secolului și o pierduseră după aceea, când savanții și, după ei, oamenii de rând erau convinși că știu totul și înțeleg totul.

Niciodată explorările geografice nu au fost atăt de multe și atất de cutezătoare ca la sfârşitul secolului al XIX-lea. Succesul cărților inspirate de ele (nu numai în Anglia, ci şi în Franța lui Jules Verne) se explică și prin această atmosferă de nemulțumire față de monotonia unei vieți supuse exclusiv idealului, echilibrului atotcuprinzător. Şi se poate presupune că plecarea lui Stevenson în Samoa nu se explică numai prin încercarea de a afla un loc prielnic fortificării organismului slăbit.

„Stevenson era un scriitor înnăscut; el a creat un roman de aventuri de o înaltă calitate artistică, în forma lui cea mai desăvârşită“. El a ştiut să se întoarcă la „izvoarele primitive proaspete ale creației literare. Rafinat, înzestrat cu o percepție precisă a frumosului, capabil să discearnă nuanțele cele mai delicate ale ideilor sau ale cuvintelor”.

Cu toate acestea, trăsătura dominantă a firii lui rămâne înclinația meditativă care învestește episoadele narative, pline de viață şi, adesea, imprevizibile, cu o clară semnificație morală. Romanele sale işi clădesc acțiunea pe temeiul pasiunii pentru miracol și pentru aventură a cititorului, poemele sunt subtile reconstituiri ale vieții sufleteşti ale unui eu liric care trăiește cu intensitate emoțiile tinereții.

Se va recunoaşte dator ,,Franței, care a avut un rol determinant în formarea mea intelectuală”. Stilul lui clar, precis, nervos poartă, încă de la început, semnul unei maiestrii pe care unii dintre cei mai de seamă reprezentanți ai prozei englezeşti au admirat-o adesea fără nici un fel de rezervă.

File:Robert Louis Stevenson by Henry Walter Barnett bw.jpg - Wikimedia  Commons

Și o altă personalitate a literaturii engleze, creatoare a lui Sherlock Holmes, vorbea despre Stevenson in termeni asemănători: „Se poate spune despre el că stăpăneşte toată gama narațiunii literare. Povestirile lui scurte sunt foarte bune, cele de mai mari proporții sunt la fel de bune. In ansamblu, totusi, primele sunt mai caracteristice pentru marele lui talent. Cu unii autori de valoare se întâmplă la fel ca și cu vinurile excelente: o sorbitură are mai mult parfum decât o înghițitură zdravănă. Acesta e și cazul domnului Stevenson. Mă simt însă obligat să observ că sunt cel puțin două romane care păstrează calitățile povestirilor scurte: Răpit de pirați şi Insula Comorii. Pentru că aici domnul Stevenson pare să se amuze împreună cu tinerii săi cititori, să inventeze cât mai multe amănunte atractive, să le prezinte cu simplitate, cu o naturalețe care e a sufletelor alese. Din acest punct de vedere, cred că nu exagerez spunând că marii scriitori ai genului, ai romanului de aventuri sunt Poe, Hawthorne și Stevenson.

Rafinamentul lui Stevenson, despre care vorbesc insistent aproape toți comentatorii operei sale, înseamnă, în primul rând, să știe cum să conducă intriga, având aerul că asistă la întâmplările în care sunt implicați eroii cărții și că el nu are, de fapt, nici un amestec.

Cu atât mai greu cu cât întreaga narațiune e relatată, de pildă, în Insula Comorii, la persoana întâi: fie Jim, fie doctorul Livesey sunt cei care iși povestesc amintirile. Romancierul știe să mlădieze fraza, introducand diferente perceptibile intre stilul celor doi povestitori. Arta caracterizării prin stilul vorbirii eroilor contribuie, fără îndoială, la completarea unor portrete credibile în această atmosferă.

Robert Louis Stevenson - Insula Comorii - elefant.md

John Silver e, fără îndoială, un ticălos, un trădător, gata să tragă foloasele din răscoala pusă la cale de echipa. Duplicitatea lui, lupta dintre lăcomia de bani şi amestecul surprinzător de remușcare, de teamă de nelegiuire și de afecțiune față de Jim fac din Silver personajul cel mai complex al romanului. Câtă vreme se afla alături de pirați, bătrânul olog e întruparea cea mai vie a răului, a unui rău ce vine din adâncurile unei ființe deprinse cândva cu crima şi pe pocăitul John Silver nu a avut puterea să-l reprime la timp.

Personajul principal, naratorul din cele mai multe capitole ale cărții, e un adolescent. Şi aici, şi în cealaltă carte de aventuri a lui Stevenson, Răpit de pirați (publicată la trei ani după Insula Comorii), partitura principală e încredințată unui copilandru. Surprinşi într-un moment al vieții în care se formează caracterul, Jim Hawkins din romanul Insula Comorii, reprezintă idealul de puritate, de curaj, de ingeniozitate, cultivat de Stevenson. Jim are puterea să rămână credincios legământului de credință față de protectorii săi, doctorul Livesey şi domnul Trelawney; nu e atras de ispita, atât de vie la vârsta lui, de a trece de partea celor tari, a răsculaților, ceea ce i-ar fi adus, bineînțeles, o viață lipsită de griji. Seamănă, în această privință, cu Dick, căpitanul de 15 ani, sau cu copiii căpitanului Grant, eroii adolescenți ai lui Jules Verne.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Insula Comorii era frecvent comparată cu Robinson Crusoe („singura carte cu care valorosul roman al lui Stevenson poate fi comparat“). Comparație, totuşi, neconvingătoare. Singurul personaj care îl evocă, într-o oarecare măsură, pe Robinson e, aici, Ben Gunn, marinarul părăsit de ai lui pe o insulă pustie și pe care Jim îl întâlnește, transformat într-o sărmană făptură sălbăticită, speriată, ascunsă printre hățişurile insulei. Cel mult, să conducă la concluzia că individul uman, izolat de semenii lui, poate degenera dacă nu e înzestrat, cum fusese Robinson, cu o mare rezistență a puterii judecății. De aceea, în mai toate ilustrațiile la romanul lui Defoe ni se înfățișează un adevărat senior din colonii, impunător, îmbrăcat cam bizar, dar plin de demnitate, pe când bietul Ben Gunn arată ca o maimuță păroasă, cu o căutătură fioroasă.

O concluzie foarte clară se degajează din romanul de aventuri al lui Stevenson: izbânda finală a celor care întruchipează principiile unei morale
sănătoase. Livesey şi Trelawney sunt, din această perspectiva, apariții mai șterse, umbrite de forța vitală a misteriosului pirat găzduit la hanul „Amiralul Benbow”, cel care declanşează, de altminteri, întreaga acțiune a romanului. Sau, mai ales, de Silver, care nu se poate despărți de deprinderile unei tinereți de demult, când işi câştigase viața cu cerșitul și hoția. E un imens aventurier, ajuns la rosturile lui, stăpân al unei cârciumi prospere, dar care nu rezistă impulsurilor de a se întoarce la ticăloşiile de odinioară. Fără îndoială, Silver e unul dintre cele mai izbutite portrete monumentale din literatura secolului al XIX-lea.

De altminteri, comentatorii lui Stevenson au atras de multe ori atentia asupra spațiului pe care îl ocupă oamenii simpli în opera sa, în comparație cu intelectualii, cu aristocrații, în general cu cei care reprezintă straturile superioare ale societății. Când, de pildă, a ajuns in Franţa, literatura de aici trecea printr-un moment care, fără îndoială, nu l-a lăsat indiferent: naturalismul se afla atunci la zenitul orbitei sale, în vreme ce simbolismul se ridica la orizont. Prin temperament, el nu se simțea atras de cel dintâi, dar avea multe afinităti cu celălalt.

Stevenson a ştiut să asocieze umorul popular scoțian cu simțul francez al măsurii. Şi, totuşi, împotriva lui Stevenson s-a declanşat, încă din timpul vieții lui, o adevărată ofensivă a criticii, mai ales a celei tradiționaliste. Motivul era „natura neobişnuită a operei sale”. Pentru că el a evitat forma consacrată a romanului şi i-a preferat genurile de mare popularitate, dându-le strălucirea şi rigoarea formală rezervată până atunci narațiunii „serioase”. Aşa se şi explică faptul că Insula Comorii şi Răpit de pirați au devenit opere clasice, încă din ultimii ani ai secolului al XIX-lea, dar ele au continuat să fie trecute cu vederea multă vreme de critica academică. Abia în secolul XX avea să li se recunoască arta de a crea o atmosferă vie, plină de autenticitate, folosind descrierea amănunțită a unui singur obiect.

Busola Feng Shui - AstroApex

E adevărat că romanele de aventuri ale lui Stevenson folosese elemente tipice obținerii unor efecte dragi autorilor și cititorilor literaturi populare; portretul hidos al lui Bone, din primele pagini, prăbuşirea lui disperată în patima betiei, apariția piratului orb, care aduce cu sine un aer de nelinişte şi de spaimă, șocul întâlnirii cu nefericitul proscris, sălbăticit de anii îndelungați de însingurare pe insula pustie. Dar asemenea mijloace de creare a atmosferei nu au scăzut defel prestigiul unei cărți cum e Notre-Dame de Paris, a lui Victor Hugo, în care atâtea elemente sunt chemate să provoace neliniște și spaimă.

Şi încă un detaliu care, fără îndoială, aşază Insula Comorii în rândul romanelor de factură populară: acțiunea nu e niciodată întreruptă de descrieri largi care ar fi putut să pună în primejdie dinamismul narativ. Ajunge să asculți cum se apropie zgomotul ritmic al bastonului teribilului orb sau să asiști la moartea îngrozitoare ca să înțelegi cum se răspândește groaza în rândul personajelor lui Stevenson, fără ca scriitorul să recurgă la descrieri înspăimântătoare. Procedeele sale sunt, indiscutabil, mai subtile.

Ceea ce explică și de ce scrierile lui au cunoscut, mai des decât ale oricărui scriitor englez, atâtea versiuni cinematografice: Insula Comorii – patru (în care au jucat, pe rând, mari actori), Răpit de pirați – trei, Doctorul Jekyll şi domnul Hyde – patru, plastica narațiunii i-a atras pe scenariști și regizori.

Silul e preocuparea centrală a scriitorului. Uneori, „el pictează cu trăsături largi, alteori caligrafiaza miniaturi, alteori ascultă sunete imperceptibile, când lent si liric, când violent, când repetând efectele ce enunță momentele de maximă intensitate. Toate acestea dovedesc – așa cum au stabilit-o exegeții operei lui – că îl citise cu multă luare-aminte pe Balzac si, mai ales, pe Flaubert. Preluându-le exemplul, el a dus narațiunea engleză pe cele mai mari inălțimi ale artei. Alături de Henry James, el a fost cel care a stabilit, în Anglia, premisele modernismului.

Dan GRIGORESCU




Maxime și cugetări despre știință

Știința, amestec de rezervă și îndrăzneală, de exactitudine și imaginație, își îngăduie anume construcții sub controlul permanent al experienței. (Lucian Blaga)

Știința este un instrument ascuțit, cu care oamenii se joacă asemenea copiilor și își taie propriile degete. (A. Eddington)

Știința este o dramă a ideilor. (A. Einstein)

Știința este doar o formă mai târzie de religie. (O. Spengler)

Pentru unii știința pare o zeiță cerească, iar pentru alții – o vacă grasă ce le dă unt. (J.F. Schiller)

Știința nu există, doar științe. (N. Berdiaev)

Cheia pentru orice știință este semnul întrebării. (H. de Balzac)

Cunoașterea excită dragostea: cu cât mai mult faci cunoștință cu știința, cu atât mai mult o iubești. ( N.Cernâșevski)

Știința începe doar odată cu moartea dogmei. (G. Galilei)

Orice știință este previziune. (H. Spencer)

Limitele științei seamănă cu orizontul: cu cât ne apropriem, cu atât ele se îndepărtează. (P. Boiste)

Acolo unde cândva erau hotarele științei, acum se află centrul ei. ( G. C. Lichtenberg)

Știința ne-a făcut zei, înainte ca noi să ne învățăm să fim oameni. (J.Rostand)

Orice știință exactă se bazează pe aproximație. (B.Russell)

Știința este căpitanul, iar practica-soldații. (L.da Vinci)

Știința are două fețe, la fel ca o monedă. poți cunoaște în dimensiunea materiei, în realitatea obiectivă, dar poți cunoaște și în dimensiunea interioară – în ființa ta, în conștiința ta- în realitatea ta subiectivă. Ar fi bine să facem o știință supremă, o sinteză a științelor exterioare și interioare. (Osho)

Domnul Știință vă invită să faceți cunoștință cu literartură din toate domeniile. Cărțile sunt absolut fascinante, nu doar pentru copii, ci și pentru adulții captivați de știință, care, poate, nu au avut parte de asemenea materiale în copilăria lor. Aceste titluri prezintă aspecte ale științei care pot fi folosite în viața reală, mai cu seamă, la matematică – ştiinţa despre care mereu ne plângem că nu ne foloseşte niciodată în viaţa de toate zilele.