Critica literară a romanului „CIULEANDRA” de Liviu Rebreanu

„Ciuleandra” este povestea care a lăsat ecouri pe care le simt chiar şi acum.


Un roman al analizei psihologice, în care Liviu Rebreanu îmbină drama omului comun, psihologia criminalității şi investigarea stratului psihic abisal.

Scriitorul Liviu Rebreanu este permanent interesat de descifrarea destinului indivizilor. În romanele sale, se joacă drama multiplicată a existenţei, interceptată de un spirit centralizator, dar cu ajutorul unor procedee distincte de la un roman la altul. Romanul Ciuleandra poate fi lesne considerat inovator din punct de vedere al intruziunii în umbra ascunsă a psihicului uman.

Liviu Rebreanu | Story writer, Novelist, Music book


Acest mic roman trebuie citit, drept analiza unui eu infantil, deci imatur, anulându-se ideea unei iubiri transformate în ură. Rebreanu va reface perechea primordială prin ascensiunea psihică în domeniul fantasticului. În Ciuleandra scriitorul va pătrunde în psihoza organică a unui suflet aflat în regres. Acesta este un roman ce nu se diferenţiază, din punct de vedere al esenţei sale, de celelalte romane de factură psihologică ale lui Liviu Rebreanu, dar se constată înnoirea preocupării autorului din punct de vedere al tematicii alese, manifestându-şi seriozitatea pentru psihologismul cazului ales.

Ciuleandra va întâlni diverse opinii şi critici literare în momentul publicării ei. Romanul, în ciuda criticilor mai mult sau mai puţin virulente, a trecut foarte repede hotarele ţării, fiind tradusă în franceză, italiană portugheză, şi chiar ecranizată încă din timpul vieţii lui Liviu Rebreanu.

Ciuleandra. În curând – Vitalie Coroban

Romnul este comparabil cu opera lui Zola „La béte humaine”. Liviu Rebreanu îşi demonstrează capacităţile de prozator modern cu ajutorul romanului Ciuleandra, interesat fiind de zone profunde ale gândirii. Romanul evidenţiază un analist tenace, al proceselor minuţioase dezvoltate de psihicul uman, dar în acelaşi timp este şi un observator sever al pasiunilor şi obsesiilor abisale, ce se manifestă atât în adâncul cât şi în interioarul conştiinţei.

Instinctele, atât de îndrăgite de Rebreanu, se dezvoltă liber în paginile romanului. În orice caz, pentru mine creaţia este mult mai dureroasă decât agreabilă. Ciuleandra, pentru mine, e o operă în care se exprimă şi se clarifică o taină sufletească mare, e cazul des repetat al iubirii. Tratat simplu, direct, fără complicaţii, poate să nu mulţumească pe amatorii de acţiuni întortocheate, dar eu aşa am simţit-o.

Ciuleandra s-a născut şi e cum e. O carte care o dată începută, va fi şi terminată datorită interesului pe îl stârneşte cititorului prin maniera în care este structurată. Au trecut mai bine de 75 de ani de la apariția (1927) romanului, dar narațiunea și sensurile ei simbolice își dovedesc o excepțională vitalitate. Posteritatea a făcut, printr-o serie de argumente și conjuncturi imprevizibile, ca micul roman rebrenian să devanseze cota marii, impecabilei și recii construcții din Răscoala, pentru ca astăzi să poată fi așezat, fără vreo manevră de supralicitare in preajma operilor Ion și Pădurea spînzuraților pe care timpul nu le-a clintit din prima linie valorică a operei prozatorului ardelean.

Cărți care au fost folosite în această analiză literară a operei :

  1. Rebrenu, Liviu. Ciuleandra / Liviu Rebreanu. – Chișinău, 2007.
  2. Alexandrescu, Emil. Literatura română în analize și sinteze / Emil Alexandrescu. -București: Editura Didactică și pedagogică, 2005. p. 382.
  3. Mihailescu, Dan C. Literatura romănă în postceaușism. V.2 / Dan C. Mihailescu. Iași, 2006. p.23, 225.