Ion Creangă – cel mai mare povestitor român


Cuprinși de înalta tehnică şi mânaţi de farmecul calculatorului  şi al Internetului, copiii din întreaga Lume sunt în pericol: nu-i mai citesc pe marii scriitori, nu-şi mai apleacă deloc atenţia asupra descifrării tainelor cărţilor sau a dezvoltării vocabularului. Astfel că, stând prea mult timp în faţa calculatoarelor, nu  contenesc să descopere pe „net” diverse jocuri de strategie care, deşi bune şi ele pentru dezvoltarea memoriei, a atenţiei, a imaginaţiei şi a inteligenţei chiar, obosesc şcolarii şi-i reduc la tăcere ore în şir… Aşadar, haideţi să-i ajutăm!

Cum? Citindu-le „Amintirile…” lui Ion Creangă la care sigur vor râde cu poftă sau poveștile acestuia atât de plăcute dar și educative în același timp,să-i punem să aștearnă pe hârtie impresiile lor, să creeze inspirându-se din operele acestuia.

Astăzi 1 Martie în cadrul orei de lectură pe platforma Google Meet am avut o întâlnire cu clasa a II-a „D” al Liceului „Ion Creangă” împreună cu profesoara Elena Luca. Copiilor li s-a pus întrebarea: Ce zi este astăzi? Ce culori are Mărțisorul? Apoi au făcut cunoștință cu datele bibliografice a scriitorului Ion Creangă – cel mai mare povestitor român.

Ion Creangă s-a născut 1 martie 1837, la Humulești, a decedat pe 31 decembrie 1889, la Iași au fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale. Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”. Este renumit pentru poveștile sale: Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani, Dănilă Prepeleac, Harap-Alb, etc. Copii prin intermediul platformei au vizualizat Interiorul casei memoriale „Ion Creangă”, nu doar chiar au fost și provocați cu niște imagini sau fragmente din povești care au fost plasate și copii au ghicit din ce poveste face parte. Au aflat despre marea prietenie dintre Ion Creangă și Mihai Eminescu.

Apoi a fost lecturată povestea Făt-Frumos, Fiul Iepei.

Amu, cică era odată un om, care avea o iapă. Şi într-o zi vroia omul să bage iapa în ocol, şi ea nu vrea nici în ruptul capului; şi înciudându-se omul pe dânsa începu a o bate. Atunci iapa a sărit peste gardul de răzlogi şi a fugit într-o pădure depărtată. Iapa era a făta şi, peste noapte, a fătat un băiet în loc de mânz, care băiet s-au chemat Făt-Frumos, Fiul Iepei. Şi băiet ca acela nici că mai era altul prin meleagurile acele: era frumos şi creştea ca din apă; cât creştea el într-o zi, altul creştea într-un an. Şi când a împlinit anul, socotind băietul, în gândul său, că-i destul de voinic, s-a dus prin codru şi a chitit un copac care era mai gros, pe care a vrut să-l smulgă din pământ, dar n-a putut…

Şi cum pornesc ei, Strâmbă-Lemne se face o surcică şi se pune sub laiţă. Nu trece multă vreme la mijloc, şi numai iaca ce vede el o pocitură intrând pe uşă: la stat de-o palmă şi cu barba de-un cot, cu capul cât nuca, cu ochii cât talgerele, cu mânele cât fusele, cu picioarele cât drugii şi cu şezutul cât o faţă de arie. Acesta era Statu-palmă-barba-cot, urieşul zmeilor. Şi cum întră pe uşă, o dată e un topor şi se duce drept la surcică ş-o buchisază bine cu muchea toporului. Pe urmă se aşază la masă: şi-ntr-o clipă linge tot ce era pus pe dânsa. Apoi iese şi se duce, el ştie unde.

După lecturarea unui fragment din carte copii au fost invitați la biblioteca „Alexandru Donici” să descopere protagoniștii și de asemenea alte povești, povestiri și nuvele, scrise de marele povestitor român Ion Creangă. Să-i îndemnăm deci, pe elevii noştri, să citească operele lui Creangă, trezindu-le astfel interesul pentru lectură şi să-i lăsăm mânaţi de fantezia specifică copilăriei, să-şi poarte peniţele pe foile albe, pentru a-şi aşterne gândurile şi impresiile despre magica lume a lui „Nică”, devenind astfel mici scriitori, învăţăcei ai lui Creangă.

Acest basm poate fi lecturată aici: https://www.tititudorancea.com/z/ion_creanga_fat_frumos_fiul_iepei.htm

Și vizionat:

Făt Frumos, Fiul Iepei de Ion Creangă (1877)

                 
                             

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.