Călătorii minunate prin pagini de carte


.

Oscar Wilde

16 octombrie 1854 – 30 noiembrie 1900

Oscar Wilde se adresează copilului din noi, adultului care este capabil să păstreze intactă deschiderea spre misterul lumii, să se bucure de frumos și să aprecieze o poveste ca pe un obiect de artă, să se apropie de ea mai curând decât de un tratat de filosofie uscată, căci povestea ne aduce de fiecare dată în preajma miracolului creației și arhitecturii subtile a intimității sufletului. Plecând de la aceste povețe, putem înțelege mai profund ce ascundea, de fapt, masca de dandy a lui Oscar Wilde.

Oscar Wilde | Biography, Books, & Facts | Britannica

Oscar Wilde s-a născut la 15 octombrie 1854 în orașul Dublin din Irlanda. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, câștigând numeroase premii și burse de studii. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford. În 1878, după absolvire, se mută în Londra. În același an, 1878, primește premiul Newdigate pentru poezie și inițiază mișcarea ”Artă pentru Artă”, prin care dezvoltă teoria sa asupra estetismului. Debutează în 1881 cu placheta de versuri Poems (Poeme), care îi aduce un mare succes. Poveștile pentru copii, piesele de teatru și mai ales Portretul lui Dorian Gray (1891) îi aduc lui Oscar Wilde, pe lângă niște citații în tribunale, mult dorita faimă.

Oscar Wilde este poet, prozator și eseist de origine irlandeză, este cel mai cunoscut dintre scriitorii englezi legați de estetism și decadentism. Creator al principiului decadent ”artă pentru artă”. El știa să picteze prin cuvinte, zugrăvind în fața ochilor fanteziei cititorului tablouri de frumusețe uimitoare. Privită în ansamblu, creația lui a oglindit declinul umanismului și cultul artei în ceea ce are ea mai elegant.

Wilde, Oscar. Remarcabila rachetă / Oscar Wilde. – Chișinău: Cartier, 2020. -32 p. 

Scrisă cu ironia și sarcasmul cu care ne-a obișnuit autorul, Remarcabila rachetă este o poveste care va fi apreciată de copii și adulți deopotrivă.

O rachetă cu remarcabilă părere despre sine urmează a fi folosită într-un foc de artificii la nunta unui prinț și a unei prințese. Dar lucrurile nu se desfășoară pe măsura așteptărilor sale, iar destinul măreț de care era convinsă o aduce, la propriu, în noroi.
Editura: Cartier codobelc
Traducere din engleză de Lavinia Braniște.
Ilustrații de Anca Smărămdache.

Wilde, Oscar. Uriașul egoist / Oscar Wilde. – Chișinău: Cartier, 2020. -32 p. 

Uriașul egoist vrea să țină numai pentru el frumoasa lui grădină, iar copiilor nu le este permis să se joace acolo. Dar, unde nu sunt copii, nu e nici primăvară, și fără primăvară, totul rămâne încremenit și rece.
Editura: Cartier codobelc
Traducere din engleză de Lavinia Braniște.
Ilustrații de Anca Smărămdache.

O poveste înduioșătoare despre generozitate și despre cum copii din jurul nostru ne pot însenina viața.

Wilde, Oscar. Prietenul devotat / Oscar Wilde. – Chișinău: Cartier, 2020. – 32 p. 

Prietenia este unul dintre cele mai prețioase daruri pe care le putem primi de la cei din jur. E unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem oferi. Dar nu întotdeauna prieteniile își găsesc echilibrul, iar fiecare dintre noi poate ajunge la un moment dat în postura micului Hans. Prietenul devotat este o poveste în ramă despre devotament, încredere și inocență.

Wilde, Oscar. Prințul fericit / Oscar Wilde. – Chișinău: Cartier, 2020. – 32 p. 

Citește basmul pentru copii „Prințul fericit” în care este vorba despre niște rândunici care în zborul lor către țările calde, au ajuns în orașul Egipt și s-au așezat la picioarele Prințului Fericit, o statuie poleită cu aur care privea spre oraș. Prințul fericit stă singur deasupra orașului în care, cândva, a copilărit. Într-o bună zi, se adăpostește de frig un mic rândunel la picioarele lui. De fiecare dată când rândunelul vrea să plece, prințul găsește un motiv că rândunelul să rămână: de fiecare dată, prințul vrea ca rândunelul să ajute niște oameni sărmani sacrificându-și giuvaierurile.

Când prințul rămâne fără niciun pic de aur sau pietre prețioase, rândunelul rămâne lângă el și moare înghețat de frig. A doua zi, primarul orașului, văzându-l pe prinț fără giuvaierurile sale, hotărăște ca statuia să fie topită și înlocuită cu una care îl înfățișează pe domnul primar. În final, inima de plumb a prințului și trupul neînsuflețit al rândunelului sunt luate de un înger și aduse în fața lui Dumnezeu. Astfel, cei doi rămân împreună în rai.

Wilde, Oscar. Privighetoarea și trandafirul/ Oscar Wilde. – Chișinău: Cartier, 2020. – 32 p. 

Un tânăr îndrăgostit are nevoie de un trandafir roșu pentru ca aleasa inimii sale să danseze cu el. Dar prețul plătit pentru acest trandafir este enorm și nu tânărul este cel care-l plătește. Plină de duioșie și umor, dar și de comentarii morale, ca toate povestirile lui Wilde, Privighetoarea și trandafirul este o lectură încântătoare despre iubire, sacrificiu și recunoștință.

Dragi utilizatori, vă așteptăm cu drag la biblioteca Alexandru Donici să lecturați despre creația și operele lui Oscar Wilde, iar dacă doriți să aflați mai multă informație despre autor consultați cartea:

  • 100 de scriitori notorii ai lumii: viața, activitatea, opera. – Chișinău, 2006. -p. 198-202

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.