Mergem la vânătoare de urși de Michael Rosen


ORĂ DE LECTURĂ
Mergem la vânătoare de urși de Michael Rosen

Michael Rosen

– 75 de ani de la naștere

Scriitorul britanic Michael Rosen, născut la 7mai în 1946 în nordul Londrei, anul acesta împlinește 75 de ani. Una dintre cele mai cunoscute figuri din lumea cărții pentru copii, este renumit pentru munca sa de poet, interpret, difuzator și scenarist. Ca autor și prin selectarea operelor altor scriitori pentru antologii, a fost implicat în peste 140 de cărți. Este profesor de literatură pentru copii, la Universitatea “Goldsmiths” din Londra, unde predă abordări critice ale cărților pentru copii și supervizează proiectele studenților privind încurajarea citirii și scrierii.

A fost unul dintre primii poeți care a făcut vizite în școli din Marea Britanie și a vizitat și școli din întreaga lume. Michael Rosen a început să scrie poezie la vârsta de doisprezece ani, creând poezii satirice despre oameni pe care îi cunoștea. Părinții săi, care erau atât profesori, cât și educatori distinși, erau din tradiția evreiască din East End, părinții și bunicii lor provenind din Polonia, Rusia, România.

De la sfârșitul anilor 1960, Michael Rosen scrie cărți, articole, piese de teatru și diverse tipuri de scenarii; interpretează poezie pentru publicul de toate vârstele. Printre numeroasele sale cărți pentru copii se regăsește și cartea „Mergem la vânătoare de urși” o aventură pentru copiii de vârsta 1-5 ani cu conținut ritmic și joacă.

În cadrul OREI DE LECTURĂ din incinta bibliotecii “Alexandru Donici”, copiii de la grădinița 146 grupa medie „Lăcrămioara” au ascultat povestea “Mergem la vânătoare de urși” de Michael Rosen, prin intermediul platformei ZOOM. O poveste numai bine potrivită pentru vârsta copiilor de 4-5ani în care predomină ritmul și joaca.

Ne-am pornit cu toți într-o aventură imaginară, să vânăm un urs mare, dar pentru aceasta, a trebuit să trecem peste mai multe obstacole exact cum ne îndeamnă autorul poveștii.

Mai întâi a trebuit să trecem prin iarba înaltă și deasă imitând foșnetul: Fâșșș! Foșșș! Fâșșș! Foșș…, după care a urmat un râu adânc, Pleosc! Pleasc! Pleosc! Pleasc…, prin noroi Lipa! Lip !Lipa! Lip!…, prin pădure Trosc! Trasc! Trosc! Trasc!…, prin vijelie Vâjjjjj! Foșșșșș! Vâjjjjj! Foșșșșș!…. În sfârșit am dat de o peșteră am intrat în ea Tiptil! Ttiptil! Tiptil! Tipti!… Un urs !!!

Repede prin peșteră, înapoi! Tiptil! Tiptil!…
Prin vijelie, înapoi! Vâjjj! Foșșș! Vâjjj! Fâșșș!…
Prin pădure înapoi Trosc! Trasc! Trosc! Trasc!..
Prin noroi înapoi Lipa! Lip !Lipa!…
Prin râu înapoi Pleosc! Pleasc! Pleosc! Pleasc…
Prin iarbă înapoi Fâșșș! Foșșș! Fâșșș!…
Ajungem la ușa casei deschidem ușa urcăm pe scări.
O, nu!
Am uitat să închidem ușa.
Coborâm înapoi.
Închidem ușa.
Urcăm din nou.
În dormitor.
Direct în pat.
Sub plapumă.
Nu mai mergem niciodată la vânătoarea de urși.

Când vine ora de culcare, fie la prânz sau seara, dar prichindeilor cheful de joacă nu le trece, educatorul, părinții, bunicii ar putea recurge la o asemenea poveste, aventurile sunt pe placul copiilor.

Mergem la vânătoare de urși.
Mergem să prindem unul uriaș.
Ce zi minunată e azi!
Nu ne e teamă, nu.

2 comentarii la „Mergem la vânătoare de urși de Michael Rosen

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.