ReVino la biblioteca ta


TARABA SERVICIILOR FILIALEI PENTRU COPII „ALEXANDRU DONICI”

Astăzi filiala „Al. Donici” și-a deschis larg ușile în fața utilizatorilor pentru a-i informa despre activitatea serviciilor, care se desfășoară în incinta bibliotecii. Am avut o deosebită plăcere să fim onorați cu prezența fizică a unor utilizatori, astfel încât să stabilim acea relație tradițională de predare/oferire de servicii față în față. Iar cei care încă nu reușesc să ne pășească pragul, continuăm să le oferim serviciile noastre prin intermediul platformei ZOOM.

Serviciile prestate de colaboratorii filialei Al. Donici oferă utilizatorilor bibliotecii informații, redescoperă lecturi, îi ghidează în tehnologiile moderne, precum și la cunoașterea unor noi orizonturi de cultură generală.

Serviciul de creație plastică și tehnologică
„Pălăria curcubeului”

Serviciul de creație plastică și tehnologică „Pălăria curcubeului” se redeschide din nou pentru toți cei cu vârsta cuprinsă între 6 – 12 ani, care doresc să vină în fiecare zi de miercuri, la ora 15.30, pentru a-și dezvolta motricitatea fină, gândirea, perseverența și imaginația, creativitatea, fantezia, atenția, dar și formarea abilităților de comunicare, precum și un bun stimul de muncă în echipă.

În cadrul atelierelor de artă plastică și tehnologică veți însuși diverse tehnici de lucru cu hârtia: origami, kirigami, quiling, modelare din plastilină și materiale din natură, lucrări din materiale reciclabile, etc.

Ora Poveștilor

Unul din factorii primordiali, care contribuie la dezvoltarea personalității în creștere este literatura artistică, care posedă posibilități vaste de educație și instruire a copiilor. Textul literar contribuie la formarea concepției copiilor despre lume, despre valorile umane.

Prin intermediul serviciului „Ora poveștilor”, vom familiariza utilizatorii preșcolari și școlarii mici, cu texte valoroase prin conținutul lor. Dar ele vor putea sensibiliza inima și sufletul copilului prin intermediul pedagogului, bibliotecarului, care posedă darul tălmăcirii textului literar.

Serviciul “Ora poveștilor” își așteaptă doritorii cu vârsta de la 5 la 12ani, în fiecare zi de vineri la ora 16.00, astfel putem contribui la formarea culturii spirituale și dezvoltarea gândirii copilului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.