Teo Chiriac
– 65 de ani de la naștere
Sa născut la 29 mai 1956, Florești. Absolvent al Universității de Stat din Chișinău, facultatea de filologie, secția jurnalism. Redactor de programe la radioul național (1985-1997), redactor șef al editurii Hyperion din Chișinău, 1985-1993. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și Uniunii Scriitorilor din România, 1995-1997. Vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2010). Redactor-șef al publicației Revista literară.
Teo Chiriac: Primul scriitor pe care l-am întâlnit în carne și oase (mai mult oase decât carne, va preciza chiar el, zâmbind ironic; în realitate, dovedindu-se a fi mai mult suflet decât carne și oase!), a fost Grigore Vieru. Student în anul trei al Universității de Stat din Chişinău (1974-1979), i-am sugerat profesorului Mihail Grinberg, șef de grupă, să-l invite pe poet la primul nostru dialog cultural, intitulat „Poeți printre studenți”. Astfel că, într-o bună zi, după un sfios ,,bun găsit” al oaspetelui și un ,,bun venit”, la fel de sfios, al tinerelor gazde, a urmat dialogul propriu-zis. Iar aproape de finalul acestuia, Grigore Vieru a citit versuri din Numele tău, un volum de format mic, având în cuprins mai multe poeme de zile mari. Volum în care, pentru prima dată în literatura din RSSM, figurau nume de poeți români, clasici și contemporani, precum Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nicolae Labiș, Marin Sorescu. Iar un poem se intitula chiar așa: Brâncuși. Acest volum mi se pare a fi produsul unui efort mai apăsat de reflecție asupra lumii și, în același timp, asupra propriei poezii.
Chiriac, Teo. Salonul 33, Teo Chiriac. – Chișinău; Literatura Artistică, 1989. – 84 p.
„Oricât de nou, de original ar fi un debutant, el nu va izbuti să înfrunte „vânturile, valurile” decât în cadrul unei generații, al unui grup literar puternic.” Urmează câteva semnificații numerologice: titlul cărţii – Salonul 33, editată când împlineam vârsta de 33 de ani, şi poemul cu același titlu, dedicat lui Grigore Vieru, după mai multe vizite în salonul 33, Secția cardiologie a Spitalului Clinic Republican, unde era internat adesea pentru îngrijiri medicale. Grigore Vieru a fost unicul scriitor de la Chișinău care, în 1996, alături de câţiva poeţi bucureşteni, a participat la prezentarea volumului Critica iraţiunii pure, eveniment organizat de librăria Editurii Cartea Românească, în cadrul căreia a vorbit elogios despre poezia „optzecistă” din Basarabia și despre necesitatea reunificării literaturii române de pe ambele maluri ale Prutului. Apoi desele noastre întâlniri şi discuţii, aici şi în Ţară, despre cultură, artă și literatură, despre neam, credință și onoare, despre viață și moarte, despre totul, uneori, și despre nimic, alteori… Tema principală a poemelor din această carte este destinul omului în timp și spațiu, adevărul și minciuna, pacea, dragostea.
Chiriac, Teo. Monstrul sacru, Teo Chiriac. – Chișinău: Arc, 2009. – 94p.
Poemele lui Teo Chiriac sunt pe jumătate cerebrale, pe jumătate senzoriale, în ultimă instanţă, el fiind un poet cu „vână teoretică”.
Penultimului meu volum, Monstru Sacru (Scările lui Teo), apărut în anul dispariției sale. Toate acestea constituind doar câteva repere, câteva borne spirituale de pe traseul terestru al poetului, traseu care s-a intersectat atât de firesc și de emoționant cu al meu, care, deocamdată, continuă… Şi „Scările lui Teo”, ca să fie înţelese, trebuie citite cu ochiul, cu inima, dar şi cu întreaga fiinţă. „Sunt Monstrul Sacru/ Sunt realul simulacru/ Jumătate sunt cuvânt/ Altă jumătate – vânt/ Jumătate sunt luceafăr/ Jumătate – lucifer/ Sunt nebunul cel mai teafăr/ Sunt căzutul – brusc – în cer”, scrie el în poemul „Monolog în cer”.
Pe fundalul acestor vremuri noi cu iz de catastrofă veche, când se scrie şi se vorbeşte mult, dar se gândeşte şi se ascultă puţin, în această margine de lume născută din refuzul unităţii în întreg, aici, unde relaţia limbă-om-fiinţă este substituită prin raportul teamă-fals-ipocrizie, iar „cuvântul tăcut” al fiinţei poartă stigmatul crimei sau parafa secretului de stat, aici, în dulcea provincie sinucigaşă, alături de gânditor, omul „atins de ciumă” e poetul.
Teo Chiriac îşi aşteaptă cititorul să urce pe cele nouă scări ale sale, pentru a ajunge în… al nouălea cer.
Chiriac, Teo. Sufletul meu de până la BIG BANG: Poeme, Teo Chiriac. – Chișinău: Arc, 2009. – 94p.
„Cartea are o logică aproape matematică”, susține A. Suceveanu.
Acest volum este foarte frumos editat. Teo Chiriac s-a situat în primul pluton care a impus în contextul nostru o nouă fațetă poeziei din Basarabia. Eugen Lungu a afirmat că poeziile scrise de Teo Chiriac sunt complicate, din simplul motiv că nu se deschid la prima citire, dar necesită citire repetată, pentru a înţelege bine care sunt relaţiile descrise în poezie, fie că sunt relaţii cu natura, sau relaţii cu semenii, etc. În opinia lui Eugen Lungu, acest volum este unul dintre cele mai reuşit, deoarece e nou şi nu e o antologie.
„Teo Chiriac este pentru mine un poet liric, un poet romantic, un poet adevărat. Îmi place poezia lui, fiindcă însăşi poezia emoţionează şi transmite sentimente: amare, ale zbuciumului, trecerii timpului, ale consumării, de dinaintea sufletului intrat în mişcare…” , declară Maria Şleahtiţchi, critic şi istoric literar.
„Poezia lui Teo Chiriac este una ceremonioasă, modernă, uşor autocompătimitoare”.
Poezia este una delicată, chiar dacă pare a se ridica spre culmi… Poezia lui Teo Chiriac este curioasă, inedită, interculturală şi care necesită mai mult decât un sentiment”.
Teo este templierul poeziei române din Basarabia.
Biblioteca „Alexandru Donici” 