Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române | 31 august 2021

„Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră…”

Mihai Eminescu

Sărbătoarea celui mai de preț bun al nostru, limba în care am învățat să rostim cele dintâi cuvinte nu este doar un simplu mijloc de comunicare, ci prima relație emoțională pe care o avem cu lumea valorilor. Limba noastră maternă semnifică, înainte de toate, forma pură a cunoștințelor cu care pornim la drum, este fundamentul identității noastre. Cultivarea ei nu este o activitate oarecare, ci o responsabilitate asumată în fața culturii din care provenim.

În aceasta zi, sărbătorim, de fapt, cel mai de preț bun al nostru, și ca atare avem obligația să reflectăm asupra aprecierii limbii în viața noastră de zi cu zi.

Să ne gândim dacă avem toate posibilitățile, drepturile și mijloacele ca această valorificare individuală să aibă ca rezultat o autentică diversitate culturală care să dăinuie în timp.

Considerăm că valorile legate de limba maternă și cultură primează – trebuie să prindă rădăcini în beneficiul întregii noastre societăți și în interesul generațiilor tinere.

Limba noastră
de Alexei Mateevici

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,

Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Întotdeauna m-am mirat cum poţi să rămâi un prost în mijlocul unei Limbi atât de frumoase şi înţelepte cum este Limba Română?  (Grigore Vieru)