Pastel de George Coșbuc

George Coşbuc

20 septembrie 1866 – 9 mai 1918

Poet și traducător

George Coşbuc s-a născut 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud. A debutat  cu volumul de poezii ,,Balade şi idile”-1883. Volumul ,,Fire de tort”, este inspirat din viaţa satului ardelenesc. Creaţiile oglindind istoria țării sunt reunite în volumul de versuri ,,Cântece de vitejie” şi în cele de proză: ,,Povestea unei coroane de oţel” sau ,,Războiul nostru pentru neatârnare, povestit pe înţelesul tuturor”. Unele poezii înfăţişează frumuseţile naturii în diverse anotimpuri: ,,Vara”, ,,Iarna  pe uliţă”, ,,La Paşti”, ,,Vestitorii primăverii”. A decedat la 9 mai 1918, Bucureşti, a fost un poet român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Opere:
  1. Vol.  „ Balade şi idile: Noapte de vară , La oglindă , Trei, Doamne şi toţi trei
  2. Vol.  „ Fire de tort”: Mama, Cântec, Iarna pe uliţă , Concertul primăverii
  3. Vol.  „ Cântece de vitejie”: Cântecul redutei

Poezia lui George Coşbuc pare cititorului aidoma unui imens spectacol în care ceremonialurile rustice se desfășoară într-o manieră ce pune în evidență sentimentele și pasiunile participanților la ele, relevând un bogat fond al trăirilor.

Pastel

Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi adoarme-apoi şi ea.

Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua întreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.

Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
 Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.

Tăciunii-n vatră dau lumină;
Pe drumul de drumeţi sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jăratec;
Grăbit, dă roate, singuratec,
Tăcutul liliac.

Şi tot mai noapte-apoi se face,
Păduri şi ape-adorm acum;
Din cer scoboar-adânca pace.
Ici-colo vrun zăvor mai sună –
Începe-a se zări de lună
Şi-i linişte pe drum.

Copiii dorm, visându-şi jocul.
 Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea înveleşte focul,
Încuie uşile la tindă,
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
S-aude acum rozând.

,,PASTEL” de George Coșbuc este o poezie alcătuită din cinci strofe şi a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Pagini literare” în 1899. 

Termenul ,,pastel” provine din artele plastice, iar la origine, acest termen desemna un creion colorat moale pentru desen. Termenul s-a extins, desemnând atât o tehnică artistică de pictură, cât și orice tablou sau desen executat cu acest fel de creioane. În literatură, preluat de poetul român Vasile Alecsandri – considerat creatorul pastelului în literatura română, termenul a ajuns să desemneze o poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură.

Pastelurile sunt bogate și în imagini artistice (vizuale, olfactive și auditive ) și exprimă sentimentele poetului în mod direct, prin intermediul descrierii și al figurilor de stil precum epitete, comparații și personificări. Autorul creionează un tablou al naturii având în prim plan elemente ale naturii, pe care le descrie.    

În literatura română au mai scris pasteluri Mihai Eminescu, George Bacovia, George Coșbuc, George Topîrceanu, Ion Pillat, Lucian Blaga, Ion Heliade  Rădulescu.    

Pastelul este o specie a liricii peisagistice, în care se descrie un colț din natură: grădina, pădurea, dealul și valea, apele, satul, vatra, drumul, întreaga natură – cer și pământ. Poetul, exprimându-și propriile sentimente în strânsă legătură cu aspectele înfățișate, simte pacea naturii, se lasă copleșit de împăcarea din întregul Univers. Aspectele din natură prezentate sunt  peisaje de diferite  dimensiuni.

Modul de expunere predominant este descrierea, iar, când poetul zugrăvește un peisaj de început al serii, înfățișând  momentele înserării în derularea ei, pastelul dobândește caracteristicile unui tablou în versuri. Aspectele zugrăvite și sentimentele poetului sunt puse în evidență prin intermediul imaginilor artistice, predominante fiind cele vizuale, locul culorilor din pictură fiind luat de figurile de stil, între care epitetele cromatice ocupă un loc important. 

Titlul „Pastel” este sugestiv, indicând denumirea speciei liricii peisagistice, utilizată doar în cadrul literaturii române. Astfel, titlul are rolul de a anticipa descrierea unui colț de natură, în care poetul își exprimă discret sentimentele de încântare în liniștea ce cuprinde împrejurimile satului. Treptat, orice trimitere spre ideea de mișcare dispare.

Căutând să surprindă momentul înserării, Coșbuc recompune, în spațiul imaginar al poeziei, un peisaj rustic, în care noaptea se insinuează treptat, până reușește să ia în stăpânire întregul tablou. Cadrul descrierii este vast.

Astfel, în strofa întâi privirea poetului se oprește în grădină, simțind adierea muzicală a vântului, ființă supranaturală, înzestrată cu ,,aripi” (folosind aliterația, alternează repetiția consoanelor ,,v”, care dă senzația de mișcare a vântului cu ,,ș” ce aduce liniștea înserării), urmărindu-l alinându-se în căutarea ,,culcușului”; macul ,,roș”, cicoarea își închid florile, adormind.

Imaginile vizuale urmăresc roșul macului, culoarea bucuriei, freamătul petalelor, refugiul vântului, prin vișinii grădinii, personificat asemenea unui plimbăreț prin natură.
Personificarea „Din ochi clipește-ncet cicoarea/ Și-adoarme-apoi și ea” exprimă starea de liniște redată de contemplarea naturii, cu puternice reverberații în sensibilitatea eului liric. Această personificare are rolul de a crea o atmosferă în care liniștea își pune amprenta asupra florilor.
Elementul uman este prezent prin ființa poetului: ,,eu, care se oprește lângă pădure ce-a obosit ,,căci ziua-ntreag-a tot cântat”, pare o ființă ce ocrotește arborii, păsările, le ascultă glasurile. În tăcerea amurgului, ființa ei se retrage în gânduri. Privirea alunecă spre dealuri, spre cărarea și mai departe spre sat, totul umbrit de noaptea ce se apropie.
Personificarea pădurii, verbele: a obosit, tace, amurgește, întunecă – aduc liniștea care cuprinde natura. Verbele la prezent, predominante în poezie, au rolul de a transmite ideea eternizării naturii surprinse în acest pastel, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserării.

În a treia strofă a pastelului este prezentat un tablou static, care întregește starea de liniște ce a cuprins întreaga natură în momentul înserării. Descrierea surprinde trecerea de la crepuscul la noapte, prin imaginea vizuală:amurgul moare… dă semne nopții din ponoare”. 

Personificarea „Ea-mbracă haine-ntunecate”, precum și epitetul personificatortăcută”, au rolul de a crea o atmosferă plină de mister, noaptea este o ființă de basm, un înger întunecat, care ,,bate din aripi, plutind”. Se remarcă impersonalitatea vocii lirice, pentru că poetul a  accentuat spectacolul naturii, o magnifică panoramă surprinsă în toate detaliile ei. Verbele sugerează încremenirea naturii cuprinsă de o liniște profundă.
În atmosfera întunecată apare lumina ,,tăciunilor”, imagine caldă, odihnitoare, de pace, singura mișcare este graba unei femei ,,să ceară cu-mprumut jăratec”și a păsării de noapte care ,,dă roate-tăcutul liliac”, epitet ce completează liniștea, ușoara mișcare.
Tabloul plin de mișcare lină devine, în final, static, totul este copleșit de somn, de adânca pace, iar sunetul ,,zăvorului” închide poarta dintre om și natură. Liniștea domină pe ,,drum”și în cer, iar luna devine stăpâna nopții.

Crisp Autumn Leaves Twitter Header Cover | Cover pics for facebook,  Facebook cover, Cover pics

În ultima strofă, poetul redevine copilul ,,visându-și jocul”, alături de mama care face ultimele mișcări casnice: ,,mai toarce, învelește focul”, grijulie ,,încuie ușile” și apoi ,,se culcă”. Noaptea în sat e încremenită într-un prezent etern. Singurele zgomote în liniștea nopții sunt: zăvorul și cariul care roade ,,în grindă”, sunete calde, plăcute în noaptea odihnitoare, o muzică abia șoptită în tăcerea desăvârșită.

Măsura versurilor de 8-9 silabe, ritmul iambic, rima inegală: pereche, monorimă dau o legănare a timpului în pacea nopții ce cuprinde natura.

Sursă:
  1. Literatura română : Dicţionar-antologie de istorie şi teorie literară. – Chişinău: Museum, 2005, p. -144-153.
  2. Ciocanu, Ion. Literatura română: studii şi materiale pentru învăţământul preuniversitar. -Chişinău: Prometeu, 2003. -p. 196-205.