Paul Goma – un scriitor, un destin, o conștiință

Paul Goma e un om ieşit din comun, şi ca simplu cetăţean şi ca scriitor. Este un etalon de conştiinţă, de consecvenţă, de moralitate. Paul Goma nu a cedat nimic din convingerile sale de tinereţe, nu a pactizat cu minciuna – este mereu egal sieşi”.
– Vladimir BEŞLEAGĂ

Paul Goma s-a născut 2 octombrie 1935 la Mana, județul Orhei. Fiu al unui deportat în Siberia (Eufimie Goma) și al Mariei Popescu, el a resimțit profund (în anii zbuciumați de până la refugiere și după, din 1944) pecetea originii sale basarabene. Forța cărților sale: cărți-mărturii cu caracter autobiografic, provine din puterea de reînviere, în amintire, și de transcriere a unei experiențe de viață din timpul totalitarismului comunist. Pentru Paul Goma, arta scriitoricească nu este doar îndeletnicire oarecare, ci mai cu seamă o formă de protest, de contestare și de apărare contra terorii.

Sunt cărți (cele din ciclul autobiografic-memorialistic: Din Calidor, Arta refugii, Astra, Sabina, Roman-intim, care alcătuiesc romanul copilăriei și adolescenței, și cele ale gulagului românesc: Ostinato, Patimile după Piteți, Gherla, Câinele soldatului, Banifacia, Culorile curcubeului, etc.) scrise de un curaj mărturisitor, de un mare dezvăluitor al adevărului.

Proza lui izvorăște dramatic din propria biografie, fiind o continuă și dureroasă spovedanie, memorie în acțiune
și acțiune morală…

 Goma, Paul. Arta refugii: O copilărie transilvană / Paul Goma. -Chişinău: Cartier, 2015. – 399 p.

…Pornim. Plecăm, ne mutăm… nu ne cărăm bagajele cu mâinile ni le duce căruța. Căruță ardelenească ori car basarabean – tot artafugiu, pe drumuri triste, pe drumuri fără întoarcere…

Arta refugii – recompune, în memorie, o copilărie transilvăneana, în care din orfănel copilul devine refugiat, trăind, laolaltă cu alții, drama „des-țăranilor”. Eroul (autorul) are o biografie răvășită de istorie, lovită de neașteptate și dure întâmplări.

Având la temelie o zbuciumată experiență de viață – socială, politică, morală -, scrierile lui Paul Goma sunt, totodată și cărți-document, cărți-mărturii, cu oamenii adevărați și întâmplări reale. Romanele lui sunt, după cum s-a observat, niște memoriale ale durerii, o diagramă a revoltei și un protest al conștiinței etice în fața terorii, împotriva unor perfide încercări de a înstrăina de sine ființa umană.

„Noi, străini-în proprie-țară, ne ofilim, ne trecem iute-iute, coborâm înainte de fi urcat, ne ofilim înainte de a fi dat roade-cel puțin așa cred eu că se petrec lucrurile cu noi. O fi din cauza Soarelui: noi am fugit, ne-am tot re-fugiat spre Apus, mereu aspre Apus, adică în sensul mersului Soarelui…”

Goma, Paul. Din calidor: o copilărie basarabeană / Paul Goma. – Chişinău: Lumina, 2012. – 296 p.

O povestire, într-adevăr, plină de fantezie, de tandrețe,
și mai ales de adevăr.

Din calidor, este un roman – indirect, acela care folosește, ieri ca azi, ficțiunea biograficului. Este povestea unei copilării basarabene, înainte de toate, o carte de amintiri… dar – ce fel de amintiri!… Faptele narate aici s-au întâmplat sau s-ar fi putut întâmpla. Calidorul casei din Mana este „buricul pământului”, locul unde peste ani, copilul de altă dată, revine spre a-și regăsi și retrăi, imaginativ, experiențele prime, de la început – cele fundamentale. De fiecare dată, când își începe rememorarea, de acolo pornește…

Goma, Paul. Basarabia: roman/Paul Goma. -Chişinău: Flux, 2003. -190 p.

„O zi din viața unui Afgan din Basarabia”.

Laitmotivul romanului istoric Basarabia (îl putem numi astfel, conștienți de replica potențială a criticului literar sau a autorului) este aşteptata întâlnire cu personajul misterios care i-ar permite naratorului să scrie virtuala „O Zi din Viața Unui Afgan din Basarabia”.

Această recurență, ca și temele istorice ale cărții, la rândul lor recurente în opera lui Paul Goma, ne permite să devenim empatici cu tot ceea ce înseamnă suferință și nedreptate în istorie. Ce este afgan’-ul? Un fost soldat (basarabean) în Afganistan. Un pretext:

„Sper să pun pe hârtie suficiente informații despre pământul acela; despre pământul nostru”.

Goma, Paul. Culoarea curcubeului 77: Cutremurul oamenilor / Paul Goma – Chișinău: S. n., 2003. – 272 p.

Universul creației lui Paul Goma este a unui intelectual cu o traiectorie de viață dramatică și cu o carieră literară plină de obstacole și constrângeri politice. Aria tematică este largă, însumând probleme sociale și de creație, dar ceea ce particularizează acest orizont artistic, ceea ce îl face pe Paul Goma cu adevărat original este perseverenta sa atitudine insurgentă față de epoca comunistă și față de criminalii care au instalat totalitarismul. – Aliona GRATI

Goma, Paul. Soldatul câinelui. / Paul Goma. – Chișinău, 2003. – 208 p.

„Marele merit al lui Paul Goma e acela de a exprima adevărul cu o autenticitate ce nu admite nici o notă de contrafăcut şi cu o ardoare etică ce nu permite nesocotirea măcar parţială a lui…”
– Mihai CIMPOI


Sursa: