Ziua Internațională a Animalelor


4 octombrie – Ziua Mondială a Animalelor | Blog Romstal Moldova
Dragi utilizatori, Biblioteca Alexandru Donici vine la dumneavoastră cu un slogan al zilei:

„Copii, iubiți animalele!”

Din 4 octombrie 1226, Sfîntul Fransisc de Asissi, ocrotitorul animalelor, alături de cei care au scris “cântecul creaturilor”, (sora luna și sora soare) au luminat și mângaiat viața animalelor. Data de 4 octombrie a devenit o sărbătoare: Ziua Internațională Animalelor.

4 octombrie, Ziua internațională a animalelor ©

În multe biserici se împarte animalelor binecuvântarea preotului. La noi se obișnuiește ca în ziua de Bobotează, atunci când locuințele sunt sfințite, animalele sa nu fie nici ele uitate și stropite cu apa sfântă. Sărbătoarea are ca scop atragerea atenţiei asupra importanţei pe care o are protecţia necuvântătoarelor.

Despre Sfântul Francisc de Assisi, papa Benedict al XV-lea spunea: „Este imaginea lui Cristos cea mai desăvârşită din toate timpurile”, iar pentru Dante Alighieri este omul „a cărui viaţă minunată mai bine s-ar cânta-n cerescul cor”. Deşi dintr-o familie modestă, prin dragostea lui vie faţă de Tatăl Creatorul şi surorile creaturi, a exercitat o influenţă extraordinară asupra vieţii religioase a creştinismului apusean, cu ecouri binefăcătoare în manifestările sociale şi artistice. S-a născut în anul 1182 şi a murit la 3 octombrie 1226 lângă Assisi. Este întemeietorul Ordinului Fraţilor Minori (Ordo Fratrum Minorum, OFM), ordin călugăresc cunoscut sub numele de Ordinul franciscan, diacon, patron al Italiei.

Legendele  spun că odată, a fost surprins vorbind unei mulţimi imense de păsări, de toate soiurile. Păsărelelor, le spunea el ca unor copii, voi sunteți îndatorate Domnului nostru Creator şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc. Şi voi nu trebuie să ştiţi să toarceţi sau să coaseţi. El vă dă totul de-a gata. De aceea, surioarele mele, păziţi-vă de păcatul nerecunoştinţei şi întotdeauna străduiţi-vă să-l iubiţi pe Dumnezeu.

Sfântul Francisc de Assisi este ocrotitorul viețuitoarelor

Păsărelele l-au ascultat în linişte, cu ochişorii ţintă la el, iar acum, la sfârșit, şi-au plecat cu umilinţă capetele pînă la pământ şi prin gesturi şi triluri dovediră că omul sfânt le-a bucurat peste măsură. Formară apoi din trupurile lor în zbor o cruce pe cer, după care s-au răspândit spre toate cele patru puncte cardinale. Dar nu doar blândele păsărele ascultau vrăjite cuvântul Sfântului Francisc. Un lup care terorizase un ţinut întreg, omorând chiar şi oameni, fu îmblânzit imediat când Francisc îi vorbi: Vino aici, frate lup. Eu ştiu că eşti flămând şi de aceea ai devenit rău, dar nu e drept să-i faci atâtea necazuri omului creat după chipul şi asemănarea Stăpânului nostru, Creatorul.

Lupul stătea smerit la picioarele omului sfânt. Promite-mi că nu vei mai ucide şi ne vom îngriji de tine, să nu duci lipsă de nimic… Lupul făcu semn că a înţeles şi s-a ţinut de cuvânt. A devenit răsfăţatul tuturor şi a murit de bătrânețe. Oamenii au plâns după el ca după un prieten.

Poate de aici, poate din alte legende sau adevăruri Francisc din Assisi nu este doar un Sfânt al oamenilor ci este şi un Sfânt al animalelor şi este astăzi recunoscut ca Francisc din Assisi – ocrotitorul animalelor.

Animalele și Meteorologia
Foarte multe viețuitoare, cunoscute la noi, se manifestă uneori într-un mod deosebit, în funcţie de starea timpului, în orele sau zilele următoare.

● Înainte de ploaie vacile întind botul în sus şi înghit aerul cu lăcomie, iar producţia de lapte scade uşor.
Pisica bea o cantitate de apă mult mai mare înainte de ploaie decât în zilele obişnuite, iar dacă nu o are la îndemână, caută fără astâmpăr până găseşte să-şi satisfacă setea.
● La apropierea ploii, găinile caută să-şi găsească un loc mai ridicat pe care să se aşeze, în coteţ, şopron sau chiar în aer liber. Când găinile nu fug din ploaie, e semn că aceasta va fi de lungă durată.
Peştii sar din apă şi prind musculiţe din aer înainte de venirea ploii şi, în acest timp, nu se apropie de momeală. Dacă într-o zi senină peştele încetează brusc să mai vină la undiţă, este semn sigur că timpul se va schimba, că va fi timp urât multe zile în şir.
 Vitele dorm cu labele răsfirate dacă va fi timp frumos şi, dimpotrivă, se strâng ghem dacă va fi frig.
Vrăbiuţele, ca găinile, se tăvălesc în praf prevestind ploaie, iar atunci când aceasta s-a apropiat, îşi umflă penele. După o perioadă mai îndelungată de nor şi ploaie, ciripitul vesel al vrăbiilor ne poate da speranţe că timpul se va îndrepta.
Ciocârliile, pe timp frumos umblă pe arătură, însă, înaintea furtunii stau nemişcate şi se umflă în pene.
Rândunelele zboară jos, aproape de pământ, înainte de ploaie.
● Chiar şi bufniţa face prognoze: ea ţipă strident prevestind sosirea frigului.

Top 10 animale simbol pe care le găsim
pe drapelele și stemele unor țări:

Acvila

Această pasăre se află pe stema României.
O regăsim și pe drapelul Republicii Moldova.

Lupul

Steagul dacic
După Strabon, dacii s-au numit daoi. Daos era numele frigian al „lupului”. În Moesia Inferioară se găsește orașul Daous-dava – „oraşul lupilor”.

Tigrul

Se regăsește ca simbol în multe țări din Asia: Malayesia, Bangladesh, India, Republica Coreea.

Taurul

Se regăsește în stema statului Andorra.

Șarpele

Martinica, stat insular aparținând Arhipeleagului Caraibe aflată sub protectorat francez, are o stemă pe care sunt reprezentați șerpi.

Leul

Sri Lanka are această felină reprezentată pe drapelul național.
În Europa este un animal heraldic des întâlnit în țări precum: Anglia, Belgia.

Belgia
Sri Lanka

Vulturul

Se regăsește pe stema Egiptului și a Germaniei.

Lama

Această specie de erbivore înrudită cu cămila, se regăsește pe stema statului Peru.

Vulturul cu cap alb

Se regăsește pe stema Statelor Unite ale Americii.

Vulturul și șarpele

Se regăsește pe stema statului Mexic.

Vă așteptăm cu drag la biblioteca Alexandru Donici să veniți să face-ți cunoștință cu o serie de colecții de cărți!
La mulți ani, dragi animale!

Un comentariu la „Ziua Internațională a Animalelor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.