1 iunie – ziua tuturor copiilor din lume!

Fie soare întruna
Fie cerul întruna
Fie pace întruna
În pace să cresc și eu

Astăzi, biblioteca pentru copii Al. Donici, cu ocazia zilei copiilor, a avut ca oaspeți copiii de la instituția preșcolară nr. 146, ghidați de doamna educatoare Corina Șurgalski. Ne-au dat binețe, apoi au întrebat, dacă biblioteca are pe rafturile sale o carte în care sunt stipulate toate drepturile copiilor. Educatoarea le-a spus că există așa o carte și că ea trebuie să fie în casa fiecărei familii în care cresc copii.

Am invitat gloata în sala de lectură, le-am pus la dispoziție trei „Convenții cu privire la drepturile copilului”. Fiecare copil a avut posibilitatea de a se familiariza cu această broșură. Copiii au pipăit-o, au cercetat minuțios coperta colorată, apoi au deschis-o și au răsfoit-o. După care, fiecare a primit câte o fișă cu drepturile copilului reprezentate prin imagini.

Împreună, fără grabă, am descris fiecare imagine, pentru a memoriza care sunt drepturile fiecărui copil. Copiii au venit cu multe întrebări, ca de exemplu: de ce mai mulți copii suferă de foame; de ce mulți copii cresc fără părinți;… etc. la care noi maturii, am ocolit răspunsul. În loc de răspuns, le-am cerut să recităm poezii, să cântăm, să dansăm… Sunt sigură că în sinea lor și-au zis: „-Maturii nu știu nimic”.

La plecare, copiii mi-au reamintit că la 1 septembrie vor pleca la școală și că ne vom vedea mai rar. Fie și mai rar, dar să vină, pentru că m-am obișnuit cu ei.

Colaboratoarea filialei Al. Donici,
Marcu Valentina

Prezentarea de carte „Trăistuța cu poeme”

După câțiva ani de absență, Filiala „Al. Donici” a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” în parteneriat cu Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din raionul Rezina și-au reluat activitatea de colaborare culturală. Sunt recunoscătoare pentru faptul că am fost cea care a contribuit la aceasta prin prezentarea de carte pe care am organizat-o în raionul Rezina.

Am fost așteptată de copiii din clasa I-a, profesori și părinți. Le-am adus cu mare drag o trăistuță plină de gânduri alese pentru fiecare suflețel și câteva cărticele dedicate copiilor. Mă bucur că am putut recita câteva dintre versurile mele prin intermediul cărora sper ca am ajuns la sufletul ascultătorilor prezenți la acest eveniment.

Valentina Cebotar-Camerzan, Director adjunct-educație, a menționat următoarele: „Universul operei literare a poetei Zinaida Ambroci e o gamă relevantă de culori și armonii profunde, care ne poartă pe aripile dragostei, de la delicat până la neant, până la cele mai sincere sentimente. Indubitabil, cartea scrisă de dumneaei nu ar trebui să lipsească din biblioteca nimănui.”!

Am împărtășit cu cei din sală momente prețioase legate de nașterea unei deosebite cărți „Trăistuța cu poeme” pentru nepoțelele mele, scrisă în anul 2017, în perioada când mă aflam în vizită la copiii mei, în Canada. Sursa de inspirație a fost chiar nepoțelele de peste Ocean.

La acea prezentare de carte, am rămas încântată de atitudinea bună-voitoare a cadrelor didactice și a elevilor, de amenajarea cu gust a sălii festive. O atenție deosebită mi-a atras expozițiile din această sală care oglindesc tradițiile și cultura neamului nostru. Prosoape, fețe de masă, cuptorul din care imaginar îmi mirosea a pâine coaptă.

A fost o întâlnire cu oameni calzi ca pâinea proaspăt scoasă din cuptorul casei părintești.
Le mulțumesc pentru ospitalitate!

La sfârșitul activității, fiecare copil a primit câte o carte semnată de mine.