Paul Goma – un scriitor, un destin, o conștiință

Paul Goma e un om ieşit din comun, şi ca simplu cetăţean şi ca scriitor. Este un etalon de conştiinţă, de consecvenţă, de moralitate. Paul Goma nu a cedat nimic din convingerile sale de tinereţe, nu a pactizat cu minciuna – este mereu egal sieşi”.
– Vladimir BEŞLEAGĂ

Paul Goma s-a născut 2 octombrie 1935 la Mana, județul Orhei. Fiu al unui deportat în Siberia (Eufimie Goma) și al Mariei Popescu, el a resimțit profund (în anii zbuciumați de până la refugiere și după, din 1944) pecetea originii sale basarabene. Forța cărților sale: cărți-mărturii cu caracter autobiografic, provine din puterea de reînviere, în amintire, și de transcriere a unei experiențe de viață din timpul totalitarismului comunist. Pentru Paul Goma, arta scriitoricească nu este doar îndeletnicire oarecare, ci mai cu seamă o formă de protest, de contestare și de apărare contra terorii.

Sunt cărți (cele din ciclul autobiografic-memorialistic: Din Calidor, Arta refugii, Astra, Sabina, Roman-intim, care alcătuiesc romanul copilăriei și adolescenței, și cele ale gulagului românesc: Ostinato, Patimile după Piteți, Gherla, Câinele soldatului, Banifacia, Culorile curcubeului, etc.) scrise de un curaj mărturisitor, de un mare dezvăluitor al adevărului.

Proza lui izvorăște dramatic din propria biografie, fiind o continuă și dureroasă spovedanie, memorie în acțiune
și acțiune morală…

 Goma, Paul. Arta refugii: O copilărie transilvană / Paul Goma. -Chişinău: Cartier, 2015. – 399 p.

…Pornim. Plecăm, ne mutăm… nu ne cărăm bagajele cu mâinile ni le duce căruța. Căruță ardelenească ori car basarabean – tot artafugiu, pe drumuri triste, pe drumuri fără întoarcere…

Arta refugii – recompune, în memorie, o copilărie transilvăneana, în care din orfănel copilul devine refugiat, trăind, laolaltă cu alții, drama „des-țăranilor”. Eroul (autorul) are o biografie răvășită de istorie, lovită de neașteptate și dure întâmplări.

Având la temelie o zbuciumată experiență de viață – socială, politică, morală -, scrierile lui Paul Goma sunt, totodată și cărți-document, cărți-mărturii, cu oamenii adevărați și întâmplări reale. Romanele lui sunt, după cum s-a observat, niște memoriale ale durerii, o diagramă a revoltei și un protest al conștiinței etice în fața terorii, împotriva unor perfide încercări de a înstrăina de sine ființa umană.

„Noi, străini-în proprie-țară, ne ofilim, ne trecem iute-iute, coborâm înainte de fi urcat, ne ofilim înainte de a fi dat roade-cel puțin așa cred eu că se petrec lucrurile cu noi. O fi din cauza Soarelui: noi am fugit, ne-am tot re-fugiat spre Apus, mereu aspre Apus, adică în sensul mersului Soarelui…”

Goma, Paul. Din calidor: o copilărie basarabeană / Paul Goma. – Chişinău: Lumina, 2012. – 296 p.

O povestire, într-adevăr, plină de fantezie, de tandrețe,
și mai ales de adevăr.

Din calidor, este un roman – indirect, acela care folosește, ieri ca azi, ficțiunea biograficului. Este povestea unei copilării basarabene, înainte de toate, o carte de amintiri… dar – ce fel de amintiri!… Faptele narate aici s-au întâmplat sau s-ar fi putut întâmpla. Calidorul casei din Mana este „buricul pământului”, locul unde peste ani, copilul de altă dată, revine spre a-și regăsi și retrăi, imaginativ, experiențele prime, de la început – cele fundamentale. De fiecare dată, când își începe rememorarea, de acolo pornește…

Goma, Paul. Basarabia: roman/Paul Goma. -Chişinău: Flux, 2003. -190 p.

„O zi din viața unui Afgan din Basarabia”.

Laitmotivul romanului istoric Basarabia (îl putem numi astfel, conștienți de replica potențială a criticului literar sau a autorului) este aşteptata întâlnire cu personajul misterios care i-ar permite naratorului să scrie virtuala „O Zi din Viața Unui Afgan din Basarabia”.

Această recurență, ca și temele istorice ale cărții, la rândul lor recurente în opera lui Paul Goma, ne permite să devenim empatici cu tot ceea ce înseamnă suferință și nedreptate în istorie. Ce este afgan’-ul? Un fost soldat (basarabean) în Afganistan. Un pretext:

„Sper să pun pe hârtie suficiente informații despre pământul acela; despre pământul nostru”.

Goma, Paul. Culoarea curcubeului 77: Cutremurul oamenilor / Paul Goma – Chișinău: S. n., 2003. – 272 p.

Universul creației lui Paul Goma este a unui intelectual cu o traiectorie de viață dramatică și cu o carieră literară plină de obstacole și constrângeri politice. Aria tematică este largă, însumând probleme sociale și de creație, dar ceea ce particularizează acest orizont artistic, ceea ce îl face pe Paul Goma cu adevărat original este perseverenta sa atitudine insurgentă față de epoca comunistă și față de criminalii care au instalat totalitarismul. – Aliona GRATI

Goma, Paul. Soldatul câinelui. / Paul Goma. – Chișinău, 2003. – 208 p.

„Marele merit al lui Paul Goma e acela de a exprima adevărul cu o autenticitate ce nu admite nici o notă de contrafăcut şi cu o ardoare etică ce nu permite nesocotirea măcar parţială a lui…”
– Mihai CIMPOI


Sursa:

Maestrul și Margareta – Evanghelia lui Satan

Ce poate salva o lume în care răul produs metodic de om nu mai lasă loc nici unui strop de speranță?

Bineînțeles, nimic din elementele lumii paralizate. Și atunci e nevoie de ceva din afară. Moscova anilor 1930, care primeșe vizita Satanei, deghizat ca „profesorul” Woland, un misterios gentilom „magician” de origini misterioase. Alaiul acestuia este alcătuit din Koroviev/Fagotto, motanul Behemoth, asasinul Azazello, Abadonna și vrăjitoarea Hella. Dezastrul provocat de acest grup vizează elita literară, împreună cu sindicatul MASSOLIT. Pe un plan alternativ, se desfășoară în Ierusalim, pe vremea lui Ponțiu Pilat, evenimentele descrise de Woland în discuția sa cu Berlioz și oglindite în paginile romanului Maestrului. Este vorba de judecata lui Pilat din Pont asupra lui Yeshua Ha-Nozri, recunoașterea unei afinitati și a unei nevoi spirituale față de Yeshua și acceptarea ezitanta, dar resemnata – din partea lui Pilat – a executării lui Yeshua.

Şi ce s-ar fi făcut binele tău dacă n-ar fi existat răul, şi cum ar fi arătat pământul văduvit de umbre?Căci umbrele vin de la lucruri şi oameni.
Mihail Bulgakov
(1891 – 1940)

~55 de ani de la publicare~

Mihail Bulgakov este unul dintre acei autori ruși care a încercat să se lupte cu dictatura stalinistă prin metodele pe care le avea la dispoziţie… cum altfel decât încercând să transmită prin scris, un mesaj subtil, ascuns sub un văl de fantastic, acoperit de satiră, denunțând astfel atrocitatea și nedreptățile regimului stalinist, încercând totodată să nu atragă atenția asupra sa. Nu a reușit însă în totalitate, având în vedere că publicarea romanului a fost împiedicată o lungă perioadă de vreme.

Bulgakov, Mihail. Maestrul și Margareta / Mihail Bulgakov. București : Litera, 2019. 605 p.

În 1933 cartea a fost citită prima dată în public, iar în 1966-1967 a fost publicată. Autorul s-a temut că nu o va termina de scris. Cea care îl ajută să își ducă la bun sfârșit corecturile este ultima sa soție, Elena Sergheevna despre care se crede că ar fi fost chiar modelul în viață al Margaretei. Primul titlu al cărții a fost Inginerul cu copite.

~Rezumat~

Romanul începe cu o confruntare directă între capul ateist al birocrației literare, Berlioz (Берлиоз), și un gentilom străin, care se prezintă ca profesorul Woland, consultant de magie neagră. Tema este existența lui Iisus Cristos. Profesorul îi prezice moartea, Berlioz ajunge să-l creadă nebun, și pleacă să sune un ospiciu. Profeția se îndeplinește, peste doar câteva pagini ale carții. La moartea acestuia, este martor tânărul său prieten și angajat, poetul Ivan Ponîrev. Încercările sale disperate de a fugări străinul și conspiratorii acestuia și a avertiza lumea asupra naturii lor misterioase și răuvoitoare are drept consecință o trimitere la un azil de nebuni. Astfel, Ivan ajunge să-l cunoască pe Maestru, un autor pe care respingerea manuscrisului său despre Cristos și Ponțiu Pilat îl împinge să-l ardă și să-și întoarcă spatele lumii, inclusiv iubitei lui, Margareta (Маргарита). A doua zi după moartea lui Berlioz, Woland și escorta lui se mută în apartamentul acestuia, de unde Azazello îl aruncă pe co-locatar, Stepan Bogdanovici Lihodeev, „afară din Moscova la toți dracii”, în Ialta. Printre punctele importante care urmează, este o portretizare satirică a grupării MASSOLIT și a locului de întrunire al acesteia, Casa Griboedov și spectacolul profesorului Woland la Teatrul de varietăți, o satiră la adresa vanității, lăcomiei și credulitatii celor recent îmbogățiți.

A doua parte a romanului o prezintă pe Margareta, amanta Maestrului, care refuză să accepte disperarea iubitului. Ea este invitată la balul diavolului din noaptea Valpurgiei, unde Woland îi oferă șansa de a deveni o vrăjitoare cu puteri supranaturale. Acest moment coincide cu noaptea din Vinerea Mare – din moment ce romanul Maestrului are de-a face, de asemenea, cu același motiv al lunii pline, atunci când soarta lui Hristos a fost pecetluita de Pilat din Pont și el a fost răstignit în Ierusalim. Toate cele trei evenimente din roman sunt legate de acest moment.

Margareta învață să zboare și să-și controleze temperamentul nestăpânit, nu înainte de a se răzbuna pe gruparea de scriitori pentru disperarea iubitului ei. Luând-o pe entuziasta ei cameristă Natașa cu ea, Margareta zboară peste pădurile și râurile URSS, se îmbăiază și se întoarce cu Azazello, escorta ei, la Moscova, drept gazda balului. Alături de acesta, va întâmpina celebritățile întunecate ale iadului. Ea supraviețuiește și Satana îi oferă Margaretei o dorință. Aceasta cere iertare pentru o femeie pe care o întâlnise la bal, care fusese violată și își sufocase copilul cu o batistă; pedeapsa ei era să se trezească, în fiecare zi, cu batista pe noptieră. Diavolul acceptă și-i oferă încă una, de vreme ce prima nu avea nici o legătură cu dorințele Margaretei. Aceasta cere să elibereze Maestrul și să trăiască – deși, în sărăcie – alături de el.

Nici Woland, nici Yeshua nu apreciază alegerea ei și după îndeplinirea dorinței, Azazello este trimis după ei. Toți beau din vinul otrăvit al lui Ponțiu Pilat, în subsolul Maestrului. Maestrul și Margareta mor – deși, moartea lor este metaforică. Azazello le vede manifestările fizice murind și îi trezește și ei părăsesc Moscova, împreună cu diavolul, în ziua de Paște. Cei doi, pentru a nu-și fi pierdut încrederea în umanitate, primesc „pace”, dar nu și „lumină” – altfel spus, vor trăi eternitatea într-un domeniu al umbrelor, dar plăcut (similar cu descrierea Primului cerc din Divina Comedie a lui Dante). Ponțiu Pilat este eliberat – Maestrul îl cheamă, spunându-i că este, în sfârșit, liber.


Omul fără surprize lăuntrice, fără ceva aparte acolo, în cutiuţa lui, nu e interesant.

Toate vor fi bine într-un final. Este fundația pe care a fost creată lumea. „


~Magicul, iubirea, neprevăzutul, profunzimea, filosofia, meditația, toate vor caracteriza literatura rusă. Niciodată plictisitoare, niciodată lipsită de substanță, niciodată o lectură pentru așteptarea la ușa doctorului.~

Întotdeauna o carte pentru o lectură fascinantă!

Dănilă Prepeleac – omul lui Dumnezeu, cu năravul dracului

Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru. În Creangă trăiesc credințele, datinile, obiceiurile, limba, poezia, filozofia poporului, cum s-au format în mii de ani de adaptare la împrejurările pământului dacic…


145 de ani de la publicare

Povestirea Dănilă Prepeleac are ca temă lupta dintre bine și rău, ca în poveştile populare. Ideea este că omul are mai multă minte de la Dumnezeu, decât demonii.

„Dănilă Prepeleac” – o poveste scrisă de Ion Creangă și publicată la 1 martie 1876 în revista Convorbiri literare din Iași.

Subiectul este comic, fiindcă povestitorul, adică autorul, are umor, iar eroul său Dănilă Prepeleac este un hâtru. La început el este sărac, leneş, avea o mulțime de copii, dar, ori fugea el de noroc și norocul de dânsul. Fiindcă-i lipseau cele necesare pentru gospodărie, se ducea mereu la fratele său să împrumute ba carul, ba uneltele de muncă la câmp. Acesta-i spune să-și ducă boii la târg să-i vândă și să-și cumpere car și alți boi mai mici. Dănilă Prepeleac, fiind „nechibzuit la trebi”, schimbă boii pe un car, apoi carul pe o capră, capra pe un gânsac, gânsacul pe o pungă goală și se întoarce acasă. Îi spune fratelui său ce a pățit şi-l roagă să-i mai dea o dată carul cu boi, ca să-și aducă lemne din pădure. Fiind leneş, trage carul lângă copacul, pe care-l doboară, și distruge carul, omoară boii fratelui său și, disperat, se gândeşte să-i ceară și iapa ca să fugă în lume. De aceea fratele său îi spune: „se vede că tu ai fost bun de călugărit iar nu de trăit în lume, să necăjeşti oamenii şi să chinuieşti nevasta și copiii!”.

După ce ia și iapa fratelui său, se întoarce în pădure să caute toporul, ce-l aruncase după nişte lişițe. Aici își aduce aminte de cuvintele fratelui său, că ar fi bun de călugăr și începe să însemne locul. să aleagă copacii, ca să dureze un schit. Este ispitit de un diavol ieşit din iaz, care, aflând ce vrea să facă, dă de ştire lui Scaraoschi. Acesta îl ispiteşte cu un burduf de bivol, plin cu bani, ca să-l dea „pusnicului Dănilă” şi să-l poată „mătura de-acolo”. Ispita este mare și Dănilă recunoaşte: ,,Aveți noroc, spurcaților, că-mi sunt mai dragi banii decât pusnicia, că v-aş arăta eu vouă”. Scaraoschi este tare mâhnit pentru pierderea unei comori atât de mari, cu care ,,ar fi putut dobândi o mulțime de suflete” şi de aceea trimite un alt drac şi-i zice lui Dănilă, ca să-şi încerce mai întâi puterile şi apoi să ia banii. Prima încercare propusă de drac era să înconjoare iazul cu iapa în spate de trei ori, fără s-o pună jos, ca să răsufle. Dracul înconjoară iazul cu iapa în spate, iar Dănilă o încalecă, zicând că el o duce între picioare. A doua încercare la fugă îl pune pe drac să se ia la întrecere cu un iepure, zicând că acela-i copilul lui cel mai mic.

Dracul este depăşit de iepure și propune să se ia la trântă. Dănilă îl duce la bârlogul unui urs şi-i spune că acolo stă un unchi de-al lui și să se bată cu el. A patra încercare este care chiuie mai tare. Dănilă ascultă felul în care dracul chiuie de se cutremură pământul. El îi leagă ochii și urechile cu un ştergar, ca să nu-i sară creierii din cap, şi-i trage ,,cu o drughineață groasă de stejar” una la stânga, alta la tâmpla dreaptă şi alta în frunte. Dracul fuge în iad, dar vine altul cu un buzdugan mare de fier, care-l aruncă de nu se mai vede trei zile și trei nopți și când cade, ,,s-a cufundat în adâncul pământului”; de s-au zguduit temelile lumii. Dănilă se preface că vrea să-l arunce în lună și dracul se sperie, ia buzduganul și sare în iaz. Vine alt drac şi-i spune să se întreacă în blesteme. Dracul îl blestemă și-i plesneşte un ochi în cap. Dănilă îl pune să ia burduful cu bani şi să-l ducă acasă, unde-i pune pe copii ,,să ia ragila și pieptenii de pieptănat câlți“ şi „să tabere pe el să-l schingiuiască dụpă placul lui Dănilă”.

Umorul se împleteşte cu fantasticul, cu expresivitatea limbajului popular. Întâmplările au o succesiune şi-l determină pe cititor să-l asculte pe povestitor, care ca un hâtru şuguieşte pe seama eroului său Dănilă, făcându-l să piardă boii, apoi reabilitându-l, făcându-l să câştige întrecerea cu dracii, spre a sublinia ideea că și un oarecare om, nu tocmai isteț, poate ieşi învingător în lupta cu forțele răului.
Oralitatea stilului este realizată prin interjecții: ,,u! ia! na! na!, „Măi, măi, măi!“ și substantive la cazul vocativ: „Doamne!” „Sărmanul!” „băieți!” ,,dă, dă,” ,,Măi omule”, ,,A… leu”.. V..leu”, ,,Bun!”, ,,Mă, Michiduță!”, prin expresii ale limbii vorbite: „Ce vrei să faci aici, mặi omule?”, „Na-i-o frântă că ți-am dres-o”, „Mai şede el cât şede, de cască gura prin târg, ș-apoi își ia tălpăşița spre casă”, „Bine v-am găsit, bădiță!”, „Apoi dă, bặdiță, m-am pornit cu graba și m-am întors cu zăbava”.

Prin poveştile și basmele sale, lon Creangă se alătură marilor scriitori Mihail Eminescu, I.L.Caragiale, loan Slavici în sensul că ei pun bazele prozei fantastice în literatura română.