CĂLIN (file de poveste) – splendid vis de dragoste

„Opera lui M. Eminescu crește cu rădăcinile în cea mai deplină tradiție și este exponenta deplină, cu toate aspectele sale, a spiritului autohton
G. Călinescu
  • 145 de ani de la publicare

Interesul lui M. Eminescu pentru creația folclorică se leagă deperioada studiilor de la Viena și Berlin, de toate perioadele de activitateale sale și poate fi sintetizat pe trei dimensiuni fundamentale: culegerea de texte populare, inspirația din folclor, viziunea generală asupra problemelor folclorului, aşa cum se degajă din manuscrisele sale. Ce crede Eminescu despre valoarea poetică a textelor populare ,,se vede atât din multele acolade, de creion roşu și albastru, ce îmbrățişează texte întregi sau pasagii demne de atenție, cât şi din calificativele cu care notează ici şi colo «bună, frumnoasă, ciudată, excelentă (Vortrefflich)”. Sunt de semnalat basmele în proză începând cu Călin Nebumul, Făt-Frumos din lacrimă, prelucrarea celor trei basme: Călin Nebumul, cules de poet, și a celor două din culegerea lui Kunisch: Fata-n grădina de aur şi Miron și frumoasa fără corp- elaborate la Berlin și transcrise la laşi.

Apreciind la poezia populară concluziunea, simplitatea și naturalețea, mergând până la absența rimei, Eminescu, care-și leagă anii fragedei copilării de inițierea folclorică, va oferi în poemele sale de maturitate cea mai desăvârşită lecție de rafinament artistic din literatura noastră.

În legătură cu geneza poemului, Perpessicius precizează faptul că poemul Călin (File din poveste) ilustrează talentul eminescian în valorificarea basmului popular, având ca tipar anterior Călin Nebunul. Prima versiune, cu 228 de versuri, dispuse în patru părți ,,cel mai puțin evoluat”, a doua versiune numără 266 versuri, dispuse în şase părți și a treia versiune, care reprezintă textul definitiv, cu 268 versuri, dispuse în opt părți, păstrează mai puțin de 20 de versuri din versiunile anterioare.

Poemul Călin (File din poveste) a fost publicat în „Convorbiri literare” la l noiembrie 1876, după ce a fost citit la una din ședințele ,,Junimii”. Dacă în basmul versificat Călin Nebunul, M. Eminescu punea accent pe eroul năzdrăvan, pe peripețiile luptei cu zmeii, în poemul Călin (File din poveste), Eminescu va da atenție „părților lirice, accentuând asupra sentimentelor gingaşe pe care le exprimă cu multă imaginație poetică”.

Poemul Călin are ca temă motivul zburătorului.

Zburătorul este, în concepția poporului nostru, un personaj fantastic, care poate lua diferite înfățișări. El se arată pe înserat tinerelor fete, le determină să se îndrăgostească de el și apoi dispare. Motivul a constituit punctul de plecare pentru multe creații literare cum ar fi: Zburătorul de Ion Heliade Rădulescu, Sburătorul, Crai Nou de Vasile Alecsandri, Luceafărul de Mhail Eminescu, care au , din această cauză, un profund specific național.

Poezia este romantică, fiindcă are ca subiect o poveste de dragoste, de fapt o dezvoltare a motivului al Zburătorului. Se arată, astfel, prețuirea pentru folclor specifică romaniticilor. Eroii poemului sunt profund romantici. Eroina este excepțională prin frumusețea ei fizică, dar și spirituală. Zburătorul este un personaj fantastic, deci romantic. Călin este un erou excepțional, fiindcă este construit la punctul de interferență dintre motivul Zburătorului și un prinț sau un voinic din basmele populare, dacă nu chiar cu Făt-Frumos, adică Sfântul Soare.

Ideea realizării aduce un decor romantic cu un castel, în care pătrunde un voinic, spre a cuceri inima frumoasei fete de împărat, ascunsă în iatacul tăinuit.

Structurat în opt părți, poemul se deschide cu un gazel- poezie cu formă fixă, format din 14 versuri – despre un splendid vis de dragoste, concentrând, de fapt, întreaga poveste de dragoste împlinită într-un cadru de basm.

Partea I a poemului se deschide solemn, ca și partea a VIII -a, într-o simetrie de evocare a naturii și într-un crescendo, în ultima parte, în care natura capătă valențe hiperbolice, versurile care deschid aceste părți rămânând memorabile în literatura noastră: ,,Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,/ Rumenind străvechii codri și castelul singuratic” şi „De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.”
Până la partea a VIII-a poemul derulează etapele înfiripării dragostei dintre Călin – voinicul care se strecoară în iatacul tăinuit, unde, după pânza de păianjen străvezie ca o mreajă, încărcată de un colb de pietre scumpe, doarme fata de împărat, pe patul căreia sunt presărați trandafiri.

În fragmentul al doilea, fata de împărat constată efectele venirii Zburătorului și în taină îl cheamă: – „Zburător cu negre plete, vin la noapte de mă fură”. Ascensiunea sentimentului de iubire în sufletul fetei o remarcăm în fragmentul al treilea, când eroina se contemplă, asemeni lui Narcis, în oglindă și constată că este că este frumoasă: „Cum că ea – frumoasă fată – a ghicit că e frumoasă”.

În partea a III-a contemplarea frumuseții fetei trimite la mitul lui Narcis. Frumusețea fetei, şăgălnicia jocului scot în prim plan grațiosul, sublimul, rafinamentul sentimentului de dragoste.

În partea a IV-a se realizează comunicarea dintre voinicul-zburator şi ea, fata de împărat, într-un dialog ce aminteşte de Cătălina și Luceafărul din poemul Luceafărul.

În partea a V-a este evocată consecința dramatică a dragostei, asemenea unei nopți mocnite şi pustii din sicriu, iubirea fiind ridicată în plan universal.

În partea a VI-a apare motivul craiului cu barba ca și „câlții“ crai bătrân fără de minți care şi-a alungat fiica departe de părinți, rămânând sărac de suflet. Din acest episod aflăm că fata, ascunsă într-o colibă uitată de lume, „a născut un pui de prinț”.

În partea a VII-a, într-un decor de seară sură de toamnă, în care codrul, dragul codru, işi troieneşte frunza toată, voinicul va întâlni, în peregrinarea lui, un copil desculț încercând să adune într-un cârd bobocii mulți. Răspunde la întrebarea cum îl cheamă, după spusele mamei sale Călin, ca pe tatăl său „Zburătoru-ți este tată şi pe el Călin îl cheamă”. Întâlnirea cu „tânăra nevastă“ în coliba sărăcăcioasă implineşte destinul unei vieți chinuite, dar compensate prin frumusețea și bucuriile vieții, relevate în partea a VIII-a şi ultima, dar cea mai lungă, cuprinzând în economia poemului 60 de versuri.

Partea a VIII-a cuprinde trei momente principale și anume: descrierea cadrului natural în care se vor desfăşura cele două nunți, nunta fetei de împărat și nunta gâzelor. În acest fragment, autorul îmbină măreția și distincția personajelor de basm care iau parte la nunta împărătească, cu veselia, voia bună, tradițile și obiceiurile nunților noastre țărăneşti. Partea a VIII-a este semnificativă pentru elementele folclorice pe care le conține – nunta reprezintă sfârşitul fericit, ritualul unei desăvârşite împliniri a dragostei.

Este un tablou romantic, sugerând mitul comuniunii dintre om și natură. Astfel, „Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă, /Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă”. Masa împărătească este lângă codru, lângă lac și adună împărați și împărătese, veniți ,,din patru părți a lumii”, „Feți-frumoşi cu păr de aur, zmei cu solzii de oțele, / Cititorii cei de zodii și şăgalnicul Pepele”. Craiul este gătit cu mitră, cu schiptru şi şade pe perine de puf. Nunul mare este mândrul soare, iar nună este mândra lună, sugerând o imagine din Miorița, dar mai ales din balada populară Soarele și Luna, ceea ce dă poeziei un profund caracter de specific național.
Modelul de frumusețe, în concepția poporului român, este mireasa prințesă. Ea are „păr de aur moale”, fața îi este „roşie ca mărul”, ,,o stea în frunte poartă”. Florile albastre, pe care le are în păr, sugerează imaginea iubitei din poezia Floare albastră a lui Mihai Eminescu.

Alegoria nunții gâzelor sugerează pregătirea şi desfăşurarea nunții împărăteşti. Furnicile duc sacii de făină, ca să coacă pentru nuntă pâine și colaci. Albinele aduc miere, cariul face cercei, greierele este vornic, un bondar zice un cântec, fluturele este mirele, alți fluturi îi fac o suită, tânțarii joacă rolul de lăutari, mireasă este o floare delicată, viorica. Felul în care mireasa viorică îşi aşteaptă sfioasă, în dosul uşii, mirele este o atitudine umană. Un greier crainic sprinten sare pe masa împărătească şi-şi cere iertare pentru faptul că pornesc și gâzele o nuntă alături. Alegoria nunții gâzelor are o nuanță ironică. Fluturii sunt ,,săgalnici şi berbanți”, bondarul „rotund în pântec / Somnoros pe nas ca popii glăsuieşte-ncet un cântec'”, fluturele mire are „musteața răsucită„. Este o subtilă notă de critică socială, cu aluzii evidente la epocă. Se poate face o analogie cu poezia Concertul în luncă de Vasile Alecsandri. Alegoria este un procedeu venit din literatura clasicistă. Găsim deci și în această poezie romantică elemente de realism și de clasicism.

Stilul eminescian se caracterizează printr-un imaginar romantic de basm, prin originalitate și muzicalitate, prin simplitate și profunzime, prin specific național, prin marea varietate a mijloacelor de versificație. Pentru a construi imaginea feerică de basm a nunții, în codru, Eminescu utilizează metafore ca: „iarba… de omăt”, „codri de aramă“; „pădurii de argint”, „cuibar rotind de ape”, „bulgări fluizi”, dar și personificări: „trunchii vecinici poartă suflete sub coajă / Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă”, „Lângă lacul care-n tremur somnoros și lin se bate”, „suspină-n flori molatic” pentru a sugera profunda comuniune dintre om și natură. Epitetele au o deosebită expresivitate: „Fața-i roşie ca mărul”, „păr de aur moale”, „foşnea uscat”, „șăgalnicul Pepele”, „somnoros și lin se bate”, fiindcă ele sunt integrate în structura unor metafore și a unor metonimii, sau au sunete care dau asonanțe. Metonimiile sugerează, prin efecte, cauzele care le-au produs: „de noroc i-s umezi ochii”, „Fața-i roşie ca mărul”, „lacul… se bate”, împletindu-se cu metafore, epitete și personificări ca în expresile poetice: „Împlu aerul văratic de mireasnă și răcoare”, „În cuibar rotind de ape, peste care luna zace”, „sar în bulgări fluizi”, „curg în râuri sclipitoare”. Din această împletire a mijloacelor de stil rezultă expresii specifice lui Eminescu, rezultă acea originalitate și densitate a stilului.

Eminescu ştie să dea valoare elementelor de versificație, utilizând rima rară: oțele-Pepele, răstoace-zace, rima asonantă: omăt-tămâiet, rima variată, adică verb cu substantiv: pună-lună, rima bogată: rangul-hangul, sprinten-pinten, rima interioară: nună-lună, mare-soare, precum şi cuvinte cu valoare onomatopeică:„murmuitoare”, „bâzâit”. Apropierea de limbajul popular se face, folosind cuvinte ca: ,,omăt”, „colb” , „hangul”, „zdrumicate”, „răstoace”. Găsim o abundență de elemente narative și de dialog, care dau un caracter spontan stilului.

Zoe Dumitrescu-Buşulenga remarcă faptul că „nu întâmplător finalul din Călin, basmul liric, de dragoste, constituie o sinteză a peisajului eminescian caracteristic primei perioade de creație erotică. Întunericul tainic și strălucitor al pădurii de argint, lucirile apelor și lunii, florile albastre, văzduhul tămâiet, toate aceste elemente converg spre a crea cadrul vrăjit al dragostei împlinite între fata de împărat și zburător”.

Tom Sawyer detectiv și Tom Sawyer în străinătate de Mark Twain

Romanele Tom Sawyer detectiv și Tom Sawyer în străinătate vin în continuarea Aventurilor lui Huckleberry Finn, de-a dreptul celebre. În prefața ediției din 1876 a romanului Aventurile lui Tom Sawyer autorul intredeschidea tainele plăsmuirii operei în cauză, scriind:

„Cea mai mare parte a aventurilor, despre care se povestește în această carte, sunt luate din viață: una – două le-am trăit chiar eu personal, celelalte fiind ale baiețandrilor cu care învățam împreună la școală. Chiar dacă această carte a mea este destinată în mare parte să distreze baieți și fetițe, sper că ea nu va fi negijată nici de bărbații sau femeile care au ajuns la maturitate, deoarece planurile mele conțineau și dorința de a le aminti acestora cum au fost ei înșiși cândva, ce simțeau, ce gândeau, cum vorbeau și în ce fel de aventuri ciudate se implicau uneori.”

MARK TWAIN

Iată de ce aceste romane ale lui Mark Twain țin de aleasa categorie a operelor citite în copilarie și care, peste decenii, sunt recitite la maturitate. Pentru ca milioane de copii din țările lumii citesc aceste romane bucurându-se, delectându-se, regăsindu-se pe ei însăși în chipul și faptele unui sau altui personaj, iar parinții si bunicii lor pur și simplu își reintâlnesc propria vârstă de aur, cea a copilariei. Asfel ca fascinantele aventuri ale lui Tom și Huck nu lasă indiferent nicio generație.

Personajele lui Mark Twain sunt irepetabile, chiar dacă anumiți copii, încearcă să repete peripețiile aflate la lectură, iar în trasăturile proprii, regăsindu-le pe cele a lui Tom și Huck – isteți, luptători ai fanteziilor și neastâmpăratului, dorinței de afirmare și – de ce nu? – de distincție și chiar eroism.

Tom Sawyer poate fi asemănat unui june cavaler rătăcitor care face ordine acolo, unde relațiile dintre oameni se șubrezesc, dar fără a-și etala înadins meritele. Nicidecum nu-și pierde speranța că faima e pe urmele lor, i-ar placea cum zice, să ajungă „erou” și „personaj public”.

Huck ține să sublinieze: „Când ne-am întors din călătoria aia lungă, încununați de glorie, satul ne-a ieșit în întâmpinare cu discursuri și cu ovații, primindu-ne ca pe niște eroi, ceea ce Tom Sawyer își dorise totdeauna să fie”. Tom se plimba prin sat cu nasu-n sus prin târg de parc-ar fi fost moșia lui. Era întristat ca timpul trece de pomană „fără nici un război, iar el devine din ce în ce mai bătrân și n-are cum să-și facă un nume”. Așa că agerul băiețel pune la cale o cruciadă. Însă mai e de remarcat că, în ce privește gloria, Tom nu este egoist, ci se arată dispus să o împartă cu prietenii.

Ușoara laudă de sine a eroilor noștri, nu jenează deoarece autorul pigmentează narațiunea cu umor fin care ca un scurtcircuit al veseliei, scapără la ciocnirea dintre inteligență și școlirea destul de bună a lui Tom. Pentru cititor, naivitatea, neștiința lui Huck și Jim sunt de asemenea… forțe motorice ale narațiunii, ale desfășurării captivante – da și amuzante pe alocuri – a subiectului.


Sawyer le pare amicior săi tobă de carte, plin de cunoștințe și pilduri benefice. Huck îl consideră înzestrat cu o minte fără pereche, presupunând că lui Tom nu-i lipsește decât vârsta corespunzătoare, pentru ca să-și facă un nume egal cu cel al lui George Washington, fostul președinte celebru al SUA, atât de venerat de conaționalii de peste timpuri. Prietenii de drumeție au impresia că lui Sawyer prin vene i-ar curge însăși istoria, inteligența.

Oricum și orice ar fi fost să fie, călătoria cu un aproape atoateștiutor, ca Tom care, pe deasupra, mai era ghidat și de o intuiție deosebită, are o puternică și benefică latură afectiv-educativă, Huck Finn băgând de seamă că „ ăl mai singur mijloc de-a afla dacă iubești sau urăști un om cu adevărat este să călătorești cu el”.

Cu toate ale sale, Tom Sawyer reprezintă întruchiparea generalizatoare a adolescentului (american și nu numai) ce relevă implicit, dar și măiestos trăsăturile portretistice pe care le face autorul, pe parcursul unei serii de aventuri sau doar întâmplări hazlii, de cele mai multe ori, dar alteori, și triste până la dramatism, care scot în evidență inteligența, istețimea și inepuizabilele sale însuflețiri, buna dispoziție, franchețe.

Prin referițe concrete, dar reinterpretate în optica fantezistă, plină de umor a tinerilor săi protagoniști, Mark Twain îi oferă cititorului diverse aspecte ale vieții Americii din sec. XIX-lea. Sawyer este gata să săvârșească „fapte de eroism” zi de zi, non-stop, neavând timp să se plictisească, păstrându-și o stare de spirit independentă și, parcă, lipsită de griji împovărătoare. Deoarece dânsul e înzestrat cu calitatea de a vedea extraordinarul în ordinar, în ceea ce pentru altcineva nu e decât simplu de tot, chiar banal. Chiar și Huck spune că „Sawyer era totdeauna amator de mistere. Dacă puneai în față un mister și o plăcintă, nu trebuia să-ndemni s-alegem – alegerea venea de la sine: eu am alergat toată viața după plăcinte, Tom după mistere”. El este mereu predispus să încerce uimirea în fața lucrurilor ce s-ar părea obișnuite și să ofere oricâtor întâmplări și evenimente propria sa interpretare, ce le duce spre grandios, fascinant, nemaiîntâlnit, nemaipomenit. Lumea în care trăiește Tom nu poate fi concepută în afara tainelor și aventurilor, fanteziei și romantismului.

Plus că scrierele lui Mark Twain nu sunt împovărate cu moralism obsesiv, ci ar pedala pe explicații și concluzii didactice care, de regulă, fac copii să caște de plictiselă, în esență înseși aceste opere fiind morale prin pledoriile lor de a trăi liber, simplu și vesel, dincolo de superstiții. Fără îndoială, și din acest motiv, Tom Sawyer rămâne eternul semn al copiilor, indiferent de naționalitatea acestora și de epoca în care trăiesc.

Leo BUTNARU
Sursa: Tom Sawyer detectiv; Tom Sawyer în străinătate

Aleksandr Blok – poetul meditației, visătorul solitar

– 140 de ani de la naștere

Aleksandr Blok – Russiapedia Literature Prominent Russians

Aleksandr Al. Blok (1880-1921)
poet şi teoretician simbolist rus, dramaturg, critic literar și eseist, a constituit în istoria literaturii o prezență incontestabilă și proemi-nentă. Stihia lirico-muzicală, civică și universal-umană se revarsă în lirica poetului.

Viața și activitatea

Alexander Blok. Russian Poems In Translations


Aleksandr Aleksandrovici Blok s-a născut la 16 noiembrie 1880, la Sankt Petersburg, într-o familie aristocrată de origini germane și ruse.
• Tatăl său era profesor universitar de drept, iar mama translatoare. După ce părinții au divorțat, băiatul şi-a petrecut copilăria la moșia bunicului său, pe care a moștenit-o în 1902.
La Universitatea din Sankt Petersburg, Blok a studiat fără succes dreptul. A urmat apoi Facultatea de Filologie și și-a luat licența în 1906.
Blok a început să scrie poezii la vârsta de 17 ani. În perioada de început a carierei literare, Blok a fost influențat în mare măsură de eternul feminin și înțelepciunii divine.
Debutează editorial la vârsta de 24 de ani cu volumul de lirică de dragoste Versuri despre Preafrumoasa Doamnă. Poeziile reflectau experiența mistică prin care trecuse și relația sa cu Liubov’ Dimitrievna Mendeleeva, fiica marelui chimist Dmitri Mendeleev. Liubov’ a fost sursa de inspirație a poeziilor lui Blok, fiind pentru el întruchiparea unei ființe divine. Liubov’ și Aleksandr s-au căsătorit în 1903.
• Mariajul a fost unul nefericit, iar Versurile despre Preafrumoasa Doamnă au marcat sfârşitul admirației simboliste a lui Blok pentru frumusețea spirituală. După 1905, viziunile exaltate ale lui Blok au făcut loc ironiei şi pesimismulul.
Na pole Kulikovom (1908) este consacrată bătăliei de pe câmpia Kulikovo și celebrei victorii rusești asupra mongolilor din 1380. Imaginea Eternului Feminin este acum înlocuită de pământul natal al lui Blok, încântător şi dumnezeiesc.
Balagancik (Spectacolul păpuşilor), o satiră a simbolismului, a fost pusă in scenă in 1906.
Sărăcia, băutura și deziluziile, alături de dragostea pentru Rusia, au influentat temele amare ale protestului social care marchează lucrările mai tarzii ale lui Blok. Din 1908 până în 1918, Blok reia în discuție diferența dintre conceptul sau idealizat despre Rusia și realitatea contrastantă: birocrația funcționarilor publici, moartea spirituală a negustorilor și conservatismul burgheziei.
Zemlea v snegu (Pământ în zăpadă, 1908), a patra sa carte de poezie, s-a
bucurat de popularitate.
• Călătoriile lui Blok spre Italia, în 1909, și Franța, doi ani mai târziu, i-au inspirat câteva dintre cele mai bune lucrări, printre care ultima sa piesă majoră – Roza i krest (Trandafirul și crucea), bazată pe o legendă medievală franceză.
• Odată cu apariția bolşevismului, Blok s-a asociat Partidului Comunist. Alături de mulți alți scriitori, el a sprijinit revoluția din 1917 ca pe îndeplinirea unui vis. S-a alăturat armatei în 1916 şi a luptat în spatele liniilor de atac în apărarea civilă, lângă Minsk.
• După 1918 Blok şi-a petrecut majoritatea timpului lucrând pentru editoriale guvernamentale și comisii de teatru. In 1919 a fost arestat şi a riscat să fie executat pentru presupusele activități contrarevoluționare. • Din 1918 până în 1921 a tradus cărți pentru editura lui M. Gorki, Vsemirnaia Literatura.
• Între 1919 și 1921 Blok a fost președintele Teatrului Mare și conducătorul reprezentanței de la Petrograd a Uniunii Poeților (1920-1921).
• Sănătatea fizică și psihică a lui Blok a început să degradeze. El şi-a pierdut credința în Revoluție și a încetat să scrie poezie.
„Mă sufoc, sufoc, sufoc!”
„Noi ne sufocăm, toți ne vom sufoca”

– i se plângea Blok artistului de avangardă Iuri Annenkov.
Lenin, care a citit poeziile lui Blok, a refuzat să-i dea permisiunea să părăsească țara.
• La Festivalul Puşkin, în februarie 1921, Blok şi-a prezentat o ultimi apărare a „libertății creației”, pentru care a luptat întreaga-i viață, spunând despre sine:

„Era întru totul devotat libertății, / era întru totul devotat luminii!” (1914).


În afară de poezii și piese, Blok a scris eseuri și critică de teatru. Majoritatea eseurilor sale aveau un stil liric, impresionist cu rafinamente emotive. Blok se privea ca pe un martor al unei revoluții istorice. Bolşevicii au fost deranjați de gândirea sa liberă și caracterul vag, simbolic al scrierilor sale. Ultimele eseuri ale lui Blok au ajuns la un public extrem de mic.
• Se stinge din viață la 7 august 1921, la Petrograd, în urma unui atac de cord provocat de malnutriție. Moartea timpurie (la 40 de ani) a poetului a curmat geniul artistic promițător.


Opera

Poetul rus a fost şi dramaturg, eseist, conducător al simboliștilor ruşi de la început de secol. Mulți critici consideră că Blok este cel mai important poet după Puşkin.

Lirica lui Blok, erotică ori etică, este străpunsă de meditații filozofice asupra vieții și a etemelor întrebări puse de om. Fiecare poezie este o fereastră în lumea sentimentelor nobile și a gândurilor sublime.
Prima carte Versuri despre Preafrumoasa Doamnă reprezintă o confesiune tinerească de dragoste, o elogiere a acestui sentiment fundamental în viață. Idealizarea dragostei și a femeii este înveşmântată în
versuri de o muzicalitate aparte. Atmosfera naturii satului în care a copilărit se resimte în acest volum, pentru a se schimba radical, sub influența cataclismelor social-politice, în culegerea ulterioară – Neciainnaia Radosti (Bucuria întâmplătoare). Mitingurile, baricadele, luptele stradale aduc în lirica lui Blok sentimentul istoriei, poetul luând o poziție civică și uneori profetică:

„Deschide-mi cărțile, / în ele se spune tot ce se va întâmpla”.

Simbolismul este înlăturat în calea căutărilor unei căi proprii în artă, ale unei expresii originale, deosebit de reuşite în cel de-al treilea volum poetic. Nu mai este tânărul poet intimist, este poetul popular care suferă pentru soarta Rusiei. Poemele Vozmezdie (Răzbunarea), Dvenadțati (Cei doisprezece), Skifî (Sciții) denotă maturitate istorică, dar și măiestrie artistică.
• Poemul cel mai important al lui Blok, Dvenadțati (1918), aici Blok asociază eroii Revoluției cu chipul legendar al lui Hristos, acesta situându-se în fruntea unut grup din 12 comisari roşii, apostolii distrugerii vechiului sistem. Deşi controversat, poemul s-a bucurat de o mare popularitate, fiind vândute 2 milioane de exemplare în 3 ani.
Poezia lui Blok, produsă de focul sufletului și de răceala minții, a fost apreciata pentru curgerea muzicală a cuvintelor, spontaneitate, în care sunetele și repetiția erau folosite pentru a evoca stări sufleteşti. Poetul considera că rolul artistului este de a fi un intermediar între lumea aceasta și alte lumi, precum și de a revela scopul omului pe Pământ.
Autor al unor drame istorico-lirice, cu accente ironice, sarcastice (Trandafirul și crucea, Baraca saltimbancilor), eseuri, critică literară (Despre însemnătatea poetului), traduceri, Blok rămâne maestrul expresiei poetice de mare forță. Teoretician al simbolismului, Al. Blok este autorul eseurilor Situația actuală a simbolismului rus, Despre lirică, Despre romantism.

În necrolog, V. Maiakovski îl numea pe Blok „maestrul simbolist”.

Operele complete ale scriitorului au fost editate în nouă volume.
Volume publicate:

  • Stühi o Prekrasnoi Dame (Versuri despre Preafrumoasa Doamnă), 1904
  • Neciaiannaia Radosti (Bucuria întâmplătoare), 1905
  • Snejnaja maska (Masca de zăpadā), 1907
  • Liriceskie dramî (Drame lirice), 1908
  • Zemlea v snegu (Pământ în zăpadă), 1908
  • Straşnâi mir, 1909-1916
  • Vozmezdie (Răzbunarea), 1910-1921
  • Sobranie stihotvorenii (Culegere de poezii), 1911-1912 (3 vol.)
  • Pleaska smerti (Dansul morții), 1912-1914
  • Roza i krest (Trandafirul şi crucea), 1912
  • Skazki (Poveşti), 1913
  • Stihi o Rossii (Poezii despre Rusia), 1916
  • Kniga pervaia (Cartea întâi), 1898-1904, 1916
  • Kniga vtoraia (Cartea a doua), 1904-1907, 1916
  • Solovinâi sad (Grădina cu privighetori), 1918
  • Stihotvoreniia (Poezii), 1921
  • Kniga tret’ia (Cartea a treia), 1907-1916, 1921
  • Sobranie socinenii (Opere), 1923 (7 vol.)
  • Dnevnik Al. Bloka (Jurnalul lui AI. Blok), 1911-1913, 1917-1921, 1928 (2 vol.)