Ion Agârbiceanu este scriitorul care, alături de Sadoveanu, a oferit cu generiozitate-timp de peste jumătate de secol- o bogată şi substanţială literatură mai multor generaţii de cititori. Peste întreaga operă a lui Agârbiceanu se ridică…două din povestirile sale: Luminiţa şi Fefeleaga. Există însă numeroase aspecte în povestirile lui Agârbiceanu care arată că el ştie să utilizeze cuvântul în vederea obţinerii unor efecte artistice. Povestitor prin excelenţă, Agârbiceanu e un maestru al genului scurt, fiind un mare poet al vieţilor umile, al durerilor înăbuşite, al unei lumi cea trăit în bună măsură într-un fel de împărăţie al întunericului, ca să folosim expresia lui Dobroliubov. Multe volume de nuvele şi schiţe ale scriitorului Ion Agârbiceanu sunt consacrate în temei vieţii satului, cu ţărani apăsaţi şi obijduiţi până la sânge de neomenoasele orânduieli capitaliste.
Scriitor inegal şi monoton, Agârbiceanu rămâne totuşi un pictor original, fie şi miniaturist, al lumii transilvaniene, al Fefeleagăi şi al hocmanilor din minele de aur din Ţara Moţilor, un povestitor remarcabil când aşterne peste realitate o lume de fantasme şi de închipuiri.
Agârbiceanu, Ion. Fefeleaga/ Ion Agârbiceanu. Chişinău : Litera, 1997. – 368 p.
Nuvela lui Ion Agârbiceanu – Fefeleaga, publicată în 1906, pornește, într-adevăr, de la o femeie reală, care a trăit printre buciumani, la poalele Detunatei. Fefeleaga lui Agârbiceanu era o femeie simplă. Singurul ei ajutor era calul ei, Bator. Cu el trudea din zi până-n seară. În fiecare dimineață, Maria, poreclită Fefeleaga pornește cu Bator să încarce coșărcile cu pietre din care oamenii scot aur, fiind plătită cu 10 cruceri de povară. Pe vremea când trăia soțul său Dinu, o ducea mai bine căci muncea și acesta. Lucra la baie, unde sfredelea stânca. Aveau împreună cinci copii, însă toți erau bolnăvicioși, ceea ce-l nemulțumea pe Dinu.
A muncit astfel din greu pînă şi-a îngropat bărbatul şi 3 copii, rând pe rând; nemaiavând apoi pentru cine munci. Mai avea o supărare Feleleaga. Bogătanii cărora le vindea pietrele, întârziau să plătească știind-o fără aujor și sperau să uite. Astfel, duminica umbla prin sat să-și strângă plățile și nu mai ajungea pe la biserică. Timpul trecuse, iar Fefeleaga a rămas cu un singur copil, fetița Păunița. Când și aceasta a murit, se vede nevoită să-l vândă pe Bator pentru a avea bani de înmormântare. L-a dus pe Bator la târg și cu lacrimi în ochi s-a despărțit de el. De la moartea bărbatului părea că se înțelege cu acesta ca și cum l-a înlocuit. Însă, ori de câte ori se uitat la el își amintea de șirul lung de morți… Cu banii primiţi, s-a întors în sat să împodobească sicriul cele-i din urmă copile moarte. Prin duioşie, prin fineţe observaţiei, prin intuiţie psihologică, schiţa este strajelă înaintate a literaturii lui Agârbiceanu.
Atenția autorului se îndreaptă asupra puterii acestei femei de a purta cu demnitate poverile unei existențe inumane, de a înfrunta fără vaiet durerile și nedreptatea. Lectura nuvelei înalță sufletul cititorului, făcându-l să admire nesfărșita minune care este omul.
Fefeleaga este un personaj și, totodată, un om de excepție. Ea reprezintă, cu umila ei poveste, zona munților Apuseni, mai exact zona Valea Șesei. Locul de unde provine Fefeleaga are un trecut și totodată un prezent valoros.
De veghe în lanul de secară, este singurul roman scris de J. D. Salinger, care din momentul publicării și până în zilele noastre, a stârnit multe controverse și i-a adus scriitorului recunoașterea mondială. Apărut în 16 iulie 1951, volumul a supraviețuit multor campanii care militau pentru interzicerea sa și este, în continuare, una dintre cele mai citite cărți, devenind emblematic pentru toţi adolescenţii revoltaţi de ipocrizia lumii adulţilor.
Cartea a fost adăugată în lucrarea „1001 de Cărți de Citit Într-o Viață”
Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani, şi ai căror părinţi s-au născut, probabil, în aceeaşi perioadă că şi romanul, e că trec prin aceleaşi episoade precum Holden Caulfield. Doar că el nu naviga pe Internet. Iar când simţea nevoia s-o sune pe fata de care era îndrăgostit, ori renunţa, pentru că nu avea chef, ori intra în prima cabină de telefon. Problemele lui rămân însă, şi chiar şi modul în care sunt rezolvate: prin revolta, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Există voci care se întreabă de ce totuşi a avut romanul un succes atât de uimitor, în toată lumea şi, deja, de atâția ani. În fond, nu e singura carte care-şi păstrează prospețimea cu trecerea timpului. E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris zeci de mii de pagini. Ceva imposibil de sintetizat într-o scurtă prezentare. Poate, pur şi simplu, e o carte foarte-foarte bună. Atât. Alăturaţi-vă milioanelor de tineri care au citit-o şi veţi înţelege.
„Semnul omului imatur este că vrea să moară nobil pentru o cauză, în timp ce un om matur vrea să trăiască modest pentru una.”
Povestea „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger redă întâmplările trăite de Holden în cele două zile pe care decide să le petreacă hoinărind înainte de a ajunge acasă în vacanţa de Crăciun şi de a le da părinţilor vestea unui nou insucces şcolar. Holden a picat la toate disciplinele înafară de literatura engleză, fiindcă este un prieten fidel al cărţilor, are şi un frate scriitor la Hollywood.
Din cărţi, protagonistul încercă să găsească răspunsuri la întrebările pe care le are. Totodată, învață – „Mereu spun «Încântat de cunoştinţă» unor persoane pe care nu sunt deloc bucuros să le cunosc. Dar dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie, totuşi, să spui lucrurile astea”.
New York este oraşul care găzduieşte o mare parte din acţiunea romanului. Holden, un tânăr pierdut în gândurile sale, decide să descopere New York-ul de noapte purtând dialoguri cu persoane diferite pe care nu le cunoşte. Descrierile oraşului înainte de Crăciun sunt unice şi originale, la fel ca şi traseul spre maturizare a lui Holden.
Citind ai impresia că adolescentul uneori refuză realitatea şi multe din deciziile pe care le ia sunt nejustificate, alteori ai impresia că Holden îţi este un frate mai mare şi-ţi dă sfaturi utile despre viaţă – „Printre alte lucruri, o să îţi dai seama că nu eşti prima persoană care a fost vreodată nesigură sau speriată de comportamentul uman. Nu eşti sub nicio formă singurul care trece prin acele situaţii. O mulţime de oameni au fost în egală măsură tulburaţi din punct de vedere moral şi spiritual cum eşti tu acum. Din fericire, unii deţin recorduri ale acestor stări”.
Impresioneză foarte mult limbajul şi modul de relatare a evenimentelor, naraţiunea este la persoana I, şi e narată chiar de Holden. Recomand cu drag cartea, fiindcă merită din plin citită, deşi finalul puţin dezamăgește, deoarece ai impresia că povestea nu s-a terminat şi ai vrea să ai posibilitatea să-l suni pe autor şi să-l întrebi care-i sfârşitul adevărat, dar după cum spune şi Holden, asta nu se întâmplă prea des.
– RECENZIE DE CRISTIAN PLOP, EDITOR WEB LA BESTSELLER.MD
Încă nu ești decis că vrei să citești această carte? Vă prezentăm 3 motive care vă vor convinge:
Romanul lui J. D. Salinger te va ajuta să înțelegi mai bine ce înseamnă să fii tânăr și ce lupte se duc la acea vârstă. Holden este un adolescent foarte profund, dar pare că suferă de sindromul Peter Pan și își dorește să îi salveze pe copii de maturitate și de minciunile vieții de adult.
Holden se plânge mult și deși te poate scoate din sărite uneori, vei ajunge să te regăsești în foarte multe dintre lamentările sale. Romanul „De veghe în lanul de secară” te va ajuta să faci față mai bine problemelor tale.
Cartea te va ajuta să înțelegi cât de importantă este lectura. Holden este un pasionat de literatură și petrece mult timp printre cărți.
Această operă literară poate fi încadrată în două teme literare diferite: tema familiei în care ne sunt detaliate relațiile dintre personajul principal, Holden Caulfield familia și prietenii săi și tema călătoriei în care, sunt prezentate drumul și peripețiile prin care va trece Holden când se întoarce la New York, unde petrece câteva zile pe care le are la dispoziție până la momentul în care va ajunge acasă și le va spune părinților vestea cea rea.
Ce este cu adevărat minunat la această carte este că vei citi lupta unui tânăr pentru a rămâne sincer și pur într-o lume plină de prefăcătorie. Salinger a recunoscut, într-un interviu, că romanul este semi-autobiografic.
Vă așteptăm la biblioteca Alexandru Donici să lecturați această carte!
În incinta bibliotecii „A. Donici” activitățile online continuă! În cadrul orei de lectură, împreună cu clasa II-a „D” de la liceul „Ion Creangă”, elevii doamnei Elena Luca, am continuat discuția despre barza-albă – pasărea care aduce primăvara. Activitatea a fost desfășurată pe platforma Google Meet.
Această oră de lectură fost dedicată Zilei Internaționale a Păsărilor, iar copii au așteptat cu nerăbdare să afle câte mai multe informații și curiozități despre acestă pasăre, cum ar fi:
Călătoriile berzei-albe
De ce pleacă păsările călătoare în țările calde?
După ce semne se orientează ele în timpul călătoriilor?
Cum stabilesc zburătoarele când timpul să plece în țările calde și când trebuie să se întoarcă?
Acestea sunt, probabil, doar unele dintre numeroasele întrebări pe care și le-a pus omul vizavi de fenomenul migrației păsărilor încă din timpurile străvechi. Desigur că în prezent savanții au găsit răspunsurile la aceste și multe alte întrebări referitoare la migrația păsărilor și la mecanismele de orientare ale acestora. Să încercăm, în continuare, să le expunem pe unele dintre ele.
Așadar, de ce păsările călătoare pleacă toamna în țările calde?
S-a stabilit că pentru majoritatea păsărilor nu frigul este factorul principal care le face să-și părăsească meleagurile natale, ci dispariția, spre toamnă, a hranei. Este vorba, în primul rând, despre speciile de păsări insectivore, dar și, în general, despre păsările ce preferă hrana animală. Cine dintre noi nu știe că spre toamnă toate insectele, dar și alte multe nevertebrate dispar, iar astfel de animale precum peștii, broaștele, șopârlele, șerpii și altele pleacă pe la sfârșitul toamnei la iernat, confruntându-se într-un somn de durată – o stare de încetinire profundă a proceselor fiziologice din organism (de respirație, ritm cardiac, de metabolism ș.a), care este definitivă de biologi dreptproces de hibernare.
Din această cauză, păsările care au o capacitate uimitoare de deplasare sunt nevoite să-și părăsească locurile de cuibărire și să pornească în căutarea unor zone mai bogate în hrană pe durata perioadei de iarnă. Plecând în țările calde, păsările călătoare găsesc acolo hrana necesară, care le permite să ierneze cu succes până când pe meleagurile lor natale din zona temperată se instalează din nou primăvara și… ”instinctul casei” le cheamă să se întoarcă.
Prin observații și experimente, ornitologii au stabilit următoarele particularități:
1. Păsările au așa-numitul ”ceas biologic”, care este calibrat cu schimbarea anotimpurilor zonei temperate (zonei natale); acesta le permite să stabilească cu exactitate care este anotimpul în țară de origine și când începe acesta. Prin urmare, păsările, cu toate că se află pe meleaguri străine (în Africa, de exemplu), ceasul lor biologic le permite în orice moment să stabilească ce se petrece acasă – adică ce anotimp este acum în Europa. De aceea, când acasă este începutul primăverii, păsările migratoare care se află în locurile de iernare devin neliniștite, pierd pofta de mâncare, se adună în stoluri și”dorul de casă” le mână spre meleagurile natale. În timpul migrațiilor, păsările se conduc de unele și același trasee, care s-au transformat pe parcursul unui proces îndelungat de evoluție. În memoria păsărilor, la nivel genetic, se conține informația exactă despre direcția și calea de migrare spre casă și în direcție opusă.
2. Ceasul biologic al păsărilor are drept punct de reper pentru stabilirea anotimpului în zona de origine. Durata frazei de lumină a zilei, se schimbă treptat și periodic pe parcursul fiecărui sezon. Această capacitate de evaluare exactă a duratei fazei de lumină, la fel, este de natură genetică, de aceea speciile de păsări, odată cu schimbarea duratei fazei, încep a se pregăti de plecare, deși căldura și hrană este îndeajuns. Această particularitate a ceasului biologic le permite păsărilor să plece la timp, fără a se expune unui eventual pericol de schimbare bruscă a vremii.
Fișă biologică
Dimensiuni, masă corporală
Lungimea corpului – 110 cm; anvergura aripilor – 180 cm; masa 3500-4000 g.
Habitat
Luncile, bălțile, lacurile, cuibărește în localitățile din apropierea apelor.
Nutriție
Cu hrană animală-rozătoare, broaște,pești, șopârle, insecte ș.a
Organizare socială
Specie monogamă, călătoare și teritorială
Maturitate sexuală
1-2 ani
Perioada de reproducere
aprilie-iulie
Durata incubației
33-34 de zile
Tipul puilor
Nidicol
Prolificitate
O pontă pe an, din 3-5 ouă
Longevitate
8-10 ani
Efectiv și tendințe
În Republica Moldova cuibăresc câteva sute de perechi, cu efectiv aflat în declin continuu
Statut de protecție
Specie ocrotită la nivel internațional: SPEC 2, CEE 1, BERNA 2, BONN2, AEWA, inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova și a României la categoria speciilor vulnerabile.
Legenda berzei-albe
Ați auzit, probabil, legenda despre barză-albă care a salvat oștenii asediați de turci în Cetatea Soroca. Se zice că o armată numeroasă de turci a asediat Cetatea Soroca timp de mai multe luni: luptătorii din cetate, lipsiți de hrană și apă, îți pierdeau pe zi ce trecea puterile și speranța. Într-o zi, deasupra cetății și-a făcut apariția un cârd de berze-albe, purtând în ciocuri ciorchini de struguri, pe care i-au aruncat în cetate. Strugurii au sporit forțele oștenilor, care au respins eroic atacurile invadatorilor, până când oastea condusă de Ștefan cel Mare le-a venit în sprijin. De atunci, în semn de recunoștință față de aceste păsări, oamenii le ies în întâmpinare cu bucurie primăvara și le petrec cu privirea toamna, la plecare.
Proverbe și zicători despre barză
•Fiecărui om îi sunt hărăzite o barză și o stea – barza reprezintă o întruchipare a libertății, iar steaua – spațiul imens, fără hotare, spre care omul tinde pe parcursul vieții sale. •S-a înfoiat ca varza și îngâmfat ca barza – despre omul lăudăros, care își atribuie calități de supremație nejustificate.
•Barza călătoarea n-are sărbătoare – despre situația în care omul este nevoit să muncească zi și noapte, fără odihnă. •În satul fără berze, liliacul e considerat pasăre– despre situația în care omul este nevoit să nu muncească lucrurile pe nume (după cum, în acest caz, liliacul care este un mamifer zburător, nicidecum nu poate fi numit pasăre). •Berzei-aripi, omului-rațiune – exprimă, de fapt, chintesența existenței acestor două ființe, deoarece nici pasărea fără zbor, dar nici omul fără rațiune nu mai pot fi concepute făpturi depline.
Știați că…
•Barza este una dintre puținele păsări mute. • De obicei, o pereche de berze folosește mai mulți ani la rând același cuib. Unele cuiburi pot atinge o vechime de câteva decenii. • Masculul este, în medie, cu 0,5 kg mai greu decât femela. • Longevitatea berzei în captivitate poate ajunge la 30 de ani. • În România, cea mai mare longevitate s-a înregistrat la o barză inelată în 1960 în Delta Dunării, care a fost regăsită după 12 ani și 6 luni în Tanzania. • Numărul berzelor-albe pe Terra la ora actuală este aproximativ 166,000. • Cele mai multe perechi de berze cuibăresc în Polonia – peste 40.000 de perechi. • Cea mai mare colonie de berze se găsește pe acoperișul catedralei din Alfaro (Spania), unde cuibăresc peste 100 de perechi. • În cursul anilor, în urma reparațiilor, cuibul berzei-albe poate să ia mărimi impresionante, atingând un diametru de 1,5 metri, o înălțime de până la 2 metri și o greutate de până la 2 tone.
Va urma: Obiceiurile de cuibărire ale berzelor, Comportamentul nupțial al berzelor-albe, Viața de familie a berzelor, Oare berzele mănâncă doar broaște?
Biblioteca „Alexandru Donici” 