De veghe în lanul de secară de J. D. Salinger

– 70 de ani de la publicare

„De veghe în lanul de secară”, este singurul roman scris de J. D. Salinger, care din momentul publicării și până în zilele noastre, a stârnit multe controverse și i-a adus scriitorului recunoașterea mondială. Apărut în 16 iulie 1951, volumul a supraviețuit multor campanii care militau pentru interzicerea sa și este, în continuare, una dintre cele mai citite cărți, devenind emblematic pentru toţi adolescenţii revoltaţi de ipocrizia lumii adulţilor.

Cartea a fost adăugată în lucrarea „1001 de Cărți de Citit Într-o Viață”

SALINGER, J.D. DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ / J.D. SALINGER ; TRAD. DE CRISTIAN IONESCU.  IAȘI : POLIROM, 2011. – 279 P.

Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani, şi ai căror părinţi s-au născut, probabil, în aceeaşi perioadă că şi romanul, e că trec prin aceleaşi episoade precum Holden Caulfield. Doar că el nu naviga pe Internet. Iar când simţea nevoia s-o sune pe fata de care era îndrăgostit, ori renunţa, pentru că nu avea chef, ori intra în prima cabină de telefon. Problemele lui rămân însă, şi chiar şi modul în care sunt rezolvate: prin revolta, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Există voci care se întreabă de ce totuşi a avut romanul un succes atât de uimitor, în toată lumea şi, deja, de atâţia ani. În fond, nu e singura carte care-şi păstrează prospeţimea cu trecerea timpului. E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris zeci de mii de pagini. Ceva imposibil de sintetizat într-o scurtă prezentare. Poate, pur şi simplu, e o carte foarte-foarte bună. Atât. Alăturaţi-vă milioanelor de tineri care au citit-o şi veţi înţelege.

„Semnul omului imatur este că vrea să moară nobil pentru o cauză, în timp ce un om matur vrea să trăiască modest pentru una.”

Povestea „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger redă întâmplările trăite de Holden în cele două zile pe care decide să le petreacă hoinărind înainte de a ajunge acasă în vacanţa de Crăciun şi de a le da părinţilor vestea unui nou insucces şcolar. Holden a picat la toate disciplinele înafară de literatura engleză, fiindcă este un prieten fidel al cărţilor, are şi un frate scriitor la Hollywood.

Din cărţi, protagonistul încercă să găsească răspunsuri la întrebările pe care le are. Totodată, învață – „Mereu spun «Încântat de cunoştinţă» unor persoane pe care nu sunt deloc bucuros să le cunosc. Dar dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie, totuşi, să spui lucrurile astea”.

New York este oraşul care găzduieşte o mare parte din acţiunea romanului. Holden, un tânăr pierdut în gândurile sale, decide să descopere New York-ul de noapte purtând dialoguri cu persoane diferite pe care nu le cunoşte. Descrierile oraşului înainte de Crăciun sunt unice şi originale, la fel ca şi traseul spre maturizare a lui Holden.

Citind ai impresia că adolescentul uneori refuză realitatea şi multe din deciziile pe care le ia sunt nejustificate, alteori ai impresia că Holden îţi este un frate mai mare şi-ţi dă sfaturi utile despre viaţă – „Printre alte lucruri, o să îţi dai seama că nu eşti prima persoană care a fost vreodată nesigură sau speriată de comportamentul uman. Nu eşti sub nicio formă singurul care trece prin acele situaţii. O mulţime de oameni au fost în egală măsură tulburaţi din punct de vedere moral şi spiritual cum eşti tu acum. Din fericire, unii deţin recorduri ale acestor stări”.

Impresioneză foarte mult limbajul şi modul de relatare a evenimentelor, naraţiunea este la persoana I, şi e narată chiar de Holden. Recomand cu drag cartea, fiindcă merită din plin citită, deşi finalul puţin dezamăgește, deoarece ai impresia că povestea nu s-a terminat şi ai vrea să ai posibilitatea să-l suni pe autor şi să-l întrebi care-i sfârşitul adevărat, dar după cum spune şi Holden, asta nu se întâmplă prea des.

– RECENZIE DE CRISTIAN PLOP, EDITOR WEB LA BESTSELLER.MD

Încă nu ești decis că vrei să citești această carte? Vă prezentăm 3 motive care vă vor convinge:
  1. Romanul lui J. D. Salinger te va ajuta să înțelegi mai bine ce înseamnă să fii tânăr și ce lupte se duc la acea vârstă. Holden este un adolescent foarte profund, dar pare că suferă de sindromul Peter Pan și își dorește să îi salveze pe copii de maturitate și de minciunile vieții de adult.
  2. Holden se plânge mult și deși te poate scoate din sărite uneori, vei ajunge să te regăsești în foarte multe dintre lamentările sale. Romanul „De veghe în lanul de secară” te va ajuta să faci față mai bine problemelor tale.
  3. Cartea te va ajuta să înțelegi cât de importantă este lectura. Holden este un pasionat de literatură și petrece mult timp printre cărți.

Această operă literară poate fi încadrată în două teme literare diferite: tema familiei în care ne sunt detaliate relațiile dintre personajul principal, Holden Caulfield familia și prietenii săi și tema călătoriei în care, sunt prezentate drumul și peripețiile prin care va trece Holden când se întoarce la New York, unde petrece câteva zile pe care le are la dispoziție până la momentul în care va ajunge acasă și le va spune părinților vestea cea rea.

Ce este cu adevărat minunat la această carte este că vei citi lupta unui tânăr pentru a rămâne sincer și pur într-o lume plină de prefăcătorie. Salinger a recunoscut, într-un interviu, că romanul este semi-autobiografic.

Vă așteptăm la biblioteca Alexandru Donici să lecturați această carte!

Portretul lui Dorian Gray – capodoperă de estetism

-130 de ani de la publicare

,,Portretul lui Dorian Gray reflectă mult din mine însumi: Basil Hallward este ceea ce cred eu că sunt, lordul Henry- ceea ce crede lumea că sunt, iar Dorian- ceea ce aș vrea să fiu- în alte vremuri, poate.”
– Oscar Wilde

 Wilde, Oscar. Portretul lui Dorian Gray / OsCar Wilde. Chişinău : Cartier, 2012. –  283 p.

,,Portretul lui Dorian Gray”, având titlul original „The Picture of Dorian Gray este un roman de ficțiune, scris de Oscar Wilde în anul 1890 și publicat la Londra. Acest roman a fost criticat încă de la prima sa apariție, considerat scandalos și imoral. Din această cauză Wilde l-a revizuit și, cel mai important, i-a adăugat o prefață, în care anticipează părerile negative ce vor fi emise la adresa romanului, pe care îl explică din punctul de vedere al curentului literar în care se regăsește, și anume estetismul, astfel romanul apare în forma sa finală în 1891. Pe lângă estetismul prezent în opera lui Oscar Wilde, agent al transformării personalității umane în opera de artă, prin sfidarea constrângerilor morale și adoptarea frumosului drept unica justificare a faptelor imorale ,mai este de remarcat și prezența unei fuziuni de dandysm-decadentism ce dă valoare întregii opere.

Maximul estetismului „arta de dragul artei“ este reflectată în deschiderea romanului, care specifică scopul artei de a „dezvăluie arta și ascunde artist.“

Basil Hallward pictează într-o bună zi portretul tulburător al lui Dorian Gray. Doar ca, odată cu trecerea timpului, tânărul din tablou îmbătrânește, pe când modelul lui, Dorian, rămâne neschimbat. Fiecare faptă, fiecare an trecut lasă pe chipul pictat încă un semn, fără ca acest amănunt să fie cunoscut de ceilalți; doar creatorul lui, Basil Hallward, știe, iar pentru aceasta e ucis de Dorian Gray. Acesta din urmă va ajunge și el la confruntarea fatală cu reflexia să pictată și va sfârși, îmbătrânit fără veste, victima misterioasa a imaginii din tabloul pe care atât l-a prețuit.

„Orice portret care e pictat din suflet este un portret al artistului şi nu al modelului. […] Motivul pentru care nu voi expune acest tablou este pentru că mi-e teamă că am expus în el secretul propriului meu suflet.”

Romanul lui Oscar Wilde a fost o operă literară a cărui spectru şi influenţă depăşea limitele literaturii, intrând în sfera mai multor ştiinţe sociale precum psihologia, filosofia sau chiar şi istoria, în funcţie de abilitatea cititorilor de a descifra evenimentele narate de autor. Din perspectiva psihologică, trebuie să fim atenţi la felul în care cuvintele pot influenţa şi modifica felul de a fi al unei persoanaj din punctul de vedere al filosofiei, Oscar Wilde îşi foloseşte propria creaţie pentru a stabili o nouă abordare a artei şi a hedonismului. Aspectul istoric al acestei lucrări este în strânsă relaţie cu celelalte ştiinţe sociale menţionate mai sus deoarece ea se ocupă de spiritul decadent care apare în comportamentul personajelor din roman şi în aşteptările cititorilor de asemenea.

„Idealul pe care eroul îşi propune să-l instaureze prin trăirea plenară lipsită de orice inhibiţii de ordin etic sau religios, a tuturor senzaţiilor, printr-o perfectă armonizare între afect şi intelect, prin acceptarea supremaţiei simţurilor ca regulă de viaţă se concentrează în formula „un nou hedonism”.

Unul dintre aspectele decadenţei care este oglindit în Portretul lui Dorian Gray este înlocuirea limitelor şi regulilor morale impuse de societatea engleză cu un comportament mai degrabă imoral şi preferinţa unui nou scop poetic, acela al estetismului. Lipsa de morală din romanul lui Wilde este anunţată de autorul însuşi în Prefaţa romanului unde afirmă că „Nu există carte morală sau imorală.” Această afirmaţie implică faptul că a căuta principii morale poate fi o îndeletnicire care nu are niciun rezultat. Un alt motiv pentru căutarea neproductivă este conceptul de „artă pentru artă” care presupune că nu trebuie să existe niciun alt scop în artă decât acela de a-şi demonstra valoarea artistică. Totuşi, dacă citim mai atent povestea, putem observa că sunt câteva referiri la moralitate şi tot ce poate fi dedus este că Wilde a folosit acele aspecte morale doar ca opus al imoralităţii şi astfel să îi evidenţieze efectele.

Portretul lui Dorian Gray reuneşte mai multe motive şi teme literare precum tema oglinzii, tema dedublării, care le erau comune chiar şi Romanticilor, dar Oscar Wilde le relaţionează în sfera artei decadente pe care o exprimă prin intermediul dezbaterii despre moralitatea inclusă în acest roman. Interesul decadenţilor şi a dandyilor pentru natura diabolică a omenirii este atribuită de mulţi critici imposibilităţii lor de a găsi împlinirea visurilor, dorinţelor şi a iluziilor lor în aspecte pozitive precum credinţa sau dragostea. Datorită acestui fapt, Wilde, care nu în mod accidental era considerat un reprezentant atât al decadenţilor cât şi a dandyilor de la sfârşitul epocii victoriene, privea păcatul ca un element indispensabil oricărei forme de progres şi astfel, l-a discutat în romanul său. Toate elementele stilistice obscure ale literaturii decadente funcţionează ca mijloace de evadare din tradiţionalism şi prin urmare de creare a unei noi forme de artă care se preocupă mai mult de esenţa pământească a oamenilor şi de felul în care ea le afectează personalitatea:

„Frumusețea este o formă a Geniului – e mai presus, cu adevărat, decât Geniul, de vreme ce nu are nici un fel de explicație.”

Vă recomand cu multă căldură acest roman care vă face pentru câteva momente să uitați de voi și să asistați la evoluția personajelor, învățând cum treceți prin situații-limită.
     Lectură plăcută !

Punguța cu doi bani – operă jubiliară

Punguța cu doi bani de Ion Creangă
-145 de ani de la publicare-

CREANGĂ, ION. PUNGUȚA CU DOI BANI / ION CREANGĂ. BUCUREŞTI: FLAMINGO GD, S.A. – 16 P.

Punguța cu doi bani este o poveste scrisă de Ion Creangă, a cărei ediție originală a fost publicată pentru prima oară în „Convorbiri literare” nr. 10 din 1 ianuarie 1876.

În aceasta poveste autorul subliniază defectele oamenilor într-un mod ironic și plin de umor. Totul pornește de la o babă și un moș. Baba avea o găină și moșul un cucoș; găina babei se ouă de câte două ori pe fiecare zi și baba mânca o mulțime de ouă; iar moșneagului nu-i da niciunul.

La îndemnul babei, moșneagul pofticios și hapsân, prinde cocoșul și îi dă o bătaie zdravănă pentru a face ouă. Cocoșul, pleacă de acasă și găsește o punguță cu doi bani. Pe drum se întâlnește cu un boier lacom, care vrea să-și mărească avuția chiar și cu acei câțiva bănuți din punga cocoșului. Cocoșul, trece prin mai multe pericole puse la cale de către boier, din care scapă cu bine de fiecare dată. Ba mai mult, lasă boierul fără animale, fără galbeni și fără păsări în curte, ducându-le moșului acasă. Baba, lacomă pe averea moșului, bate și ea găina, dar găina nu i-a adus decât o mărgică acasă. Baba când vede, o bate până-o omoară, rămânând și fără unica ei bogăție, căci

„Lăcomia strică omenia”.