Mark Twain: invitaţie la aventură

Mark Twain
– Scriitorul, eseistul şi umoristul
„Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.”

Pe 30 noiembrie 1835, Halley, cea mai cunoscută dintre comete, trecea aproape de Pământ. Tot atunci s-a născut Mark Twain, „părintele literaturii americane”, cum l-a numit William Faulkner și cel mai mare umorist al acestei țări.

Cu o viață aventuroasă, situat când la o extremă, când la cealaltă, prieten cu președinți, bancheri sau bogate familii nobiliare ale Europei, nevoit să-și câștige existența din slujbe umile alteori, posesorul unor câștiguri importante, dar și amenințat cu închisoarea pentru datorii, Mark Twain și-a privit propria viață cu umor. Iar din această perspectivă asupra existenței s-au născut povești apreciate de noi toți: „Prinț și cerșetor”, „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Aventurile lui Huckleberry Finn”, „Bancnota de 1 milion de lire” sau „Un yancheu la curtea regelui Arthur”. Printre rândurile acestor cărți să descoperim viața creatorului lor.

Mark Twain, pe numele său adevărat Samuel Langhorne Clemens, s-a născut pe 30 noiembrie 1835, în Florida, Missouri. A venit pe lume cu două luni mai devreme și până la vârsta de zece ani a fost un copil bolnăvicios. Tatăl scriitorului își dorea o viață mai prosperă pentru familia sa, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Când Samuel avea 11 ani, tatăl său moare de pneumonie, iar băiatul este nevoit să se retragă de la școală și să muncească. Se angajează ca ucenic în tipografia unui ziar local și astfel are ocazia să citească știri zi de zi.

La 18 ani, Mark Twain pleacă la New York și în Philadelphia, unde își continuă meseria de tipograf la diverse ziare. În paralel, publică texte amuzante, din ce în ce mai apreciate – avea deja doi ani experiență! Visul său cel mare era însă să piloteze un vas cu aburi. Era o meserie foarte bine plătită și respectată. În doi ani, Twain își ia licența în navigație. Vasul explodează, iar fratele sau este ucis, tragedie pentru care Twain se va simți vinovat toată viața. Continuă să lucreze însă în marină până la debutul Războiului Civil. Pleacă spre Nevada, minele de argint de aici sunau promițător pentru tânărul Twain, care lucrează o vreme ca miner. Speranțele nu i se împlinesc, iar ceea ce câștigă este doar experiență –bună și aceea, pentru că o va folosi în viitoarele sale cărți.

Cum eșuase în cariera de miner, scriitorul se angajează la un ziar din Nevada, „Territorial Enterprise”, unde va folosi pentru prima dată pseudonimul Mark Twain – o expresie marinărească ce se referea la faptul că apele sunt sigure pentru navigat.

În 1865, la rugămintea unui prieten, Twain scrie o povestire umoristică, „Faimoasa broască săltăreață din ținutul Calaveras”, care are un succes uimitor – este preluată și retipărită de publicații din toată țara. Un an mai târziu, Twain lucrează ca reporter în Hawaii, iar succesul său la public rămâne constant. Un ziar local îi sponsorizează o călătorie în Europa și Orientul Apropiat (inclusiv în Israel), cu condiția să scrie un jurnal de călătorie. S-a căsătorit în 1870 și își întreținea familia exclusiv din scris și colaborări la diferite ziare. Discursurile publice și cărțile au fost principalele mijloace prin care Twain și-a câștigat existența. Era o fire curioasă și îndrăzneață.

„Nu te certa niciodată cu oamenii proști. Te vor trage în jos la nivelul lor și te vor bate cu experiență.”

„Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce” mai spunea Mark Twain, scriitorul care și-a prezis sfârșitul cu un an înainte, el știa lucrul acesta mai bine ca oricine: „M-am născut odată cu cometa Halley, în 1835. Va veni din nou anul următor şi mă aştept să părăsesc lumea aceasta odată cu ea. Va fi cea mai mare dezamăgire din viaţa mea dacă nu plec odată cu cometa Halley. Cel Atotputernic, fără îndoială, a spus: Iată-i pe aceşti doi ciudaţi, fără niciun rost; au venit împreună, trebuie să plece împreună”. Și exact așa s-a întâmplat: la doar o zi după ce cometa Halley a strălucit pentru ultima dată cu putere pe cer, Mark Twain a plecat odată cu ea. Cel Atotputernic l-a scutit de o mare dezamăgire! Iată cum, vorba scriitorului, „adevărul este mai ciudat decât ficţiunea!”

Cartea jubiliară

„Aventurile lui Huckleberry Finn”  de Mark Twain, 1884
135 de ani de la publicare

Aventurile lui Huckleberry Finn, unul dintre cele mai citite romane clasice din întreaga literatură universală, e o poveste savuroasă, construită în jurul a trei băieţi curajoşi aflaţi într-un tărâm magic – malurile fluviului Mississippi. 

Twain, Mark. Aventurile lui Huckleberry Finn/ Mark Twain. –Chișinău: Prut, 2008. -332p.

Aventurile lui Huckleberry Finn prezintă continuarea povestirilor din Aventurile lui Tom Sayer, avându-l în rolul principal pe Huck Finn, un băiat care trăieşte în târguşorul american imaginar St. Petersburg Missouri, situat pe râul Mississippi, care duce o viată de hoinar, până când o văduvă îl ia să îl educe şi să îl înveţe carte. Finn nu se poate obişnui cu mult prea rigidul trai impus de aceasta, astfel încât pune la cale un plan să evadeze. Huck evadează de acolo, înscenând totul ca şi cum ar fi fost omorât. Aşa începe o călătorie fabuloasă la capătul căreia cei trei eroi, Huck, inimosul Jim şi ştrengarul Tom, vor descoperi ce înseamnă libertatea, curajul şi prietenia.

Toată literatura americană a ieşit dintr-o carte a lui Mark Twain intitulată Huckleberry Finn… Este cea mai bună carte pe care am avut-o noi. Este cel mai mare roman american. – Ernest Hemingway

Roman controversat la publicare, considerat a fi scris într‑un limbaj prea licenţios, Aventurile lui Huckleberry Finn a reuşit să-şi păstreze prospeţimea şi caracterul jucăuş, rămânând unul dintre cele mai citite şi mai iubite cărţi ale literaturii americane, odiseea celor care caută nu doar libertatea, ci şi dreptatea, prietenia şi fericirea.

Această carte, Aventurile lui Huckleberry Finn, e dintre operele cu adevărat mature în care copilăria noastră nu va îmbătrâni niciodată. -Leo Butnaru

“Dă șansă fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viaţa ta.”

Mara de Ioan Slavici

Ioan Slavici s-a născut la 18 ianuarie 1848 în comuna Siria din Munții Apuseni, județul Arad, ca fiu al lui Savu Slavici, „maistru cojocar”, și al Elenei Borlea. Educația lui se datorează mamei, despre care Slavici scrie cu multa dragoste și respect în opera memorialistă „Lumea prin care am trecut”, amintindu-și că ea l-a învățat dragostea de oameni, fără să țină seama de barierele dintre națiunile ce conlocuiau în Transilvania acelor ani.

În perioada 1854-1868 urmează cursurile școlii primare din satul natal și gimnaziul la liceul maghiar din Arad. Din cauza lipsurilor materiale, părinții consideră ca ajunge cât învățase și că se putea angaja „scrietor la vreun notar”, dar ambițiosul tânăr se înscrie în toamna anului 1868 la Facultatea de drept a Universității din Budapesta. Dezamăgit de mediul universitar și chinuit de neajunsurile materiale, Slavici se întoarce în Ardeal și se angajează la notarul din Cumlaus, sat vecin cu Siria. În această calitate, Slavici are o relație directă cu oamenii și recunoaște că:

„eu tot am învățat () neasemănat mai multe decât la Universitatea din Pesta, căci trăiam în cea mai strânsă legătură cu lumea cea adevărată și vedeam în fiecare zi lucruri care mă ajutau să cunosc oamenii și împregiurările după adevărata lor ființă”

, experiența ce se va reflecta în întreaga sa opera.
În 1869, printr-o ciudată împrejurare, ajunge la Viena ca student în anul al doilea al Facultății de drept, făcându-și aici și stagiul militar. Îl cunoaște pe Mihai Eminescu, de care nu se mai desparte timp de trei ani, până în 1872, când poetul părăsește definitiv Viena. Între ei s-a consolidat o prietenie intelectuală, Eminescu descoperind în Slavici un fin observator al sufletului omenesc, îndemnându-l să scrie, chiar și în „sirieneasca lui de acasa” și dezvăluindu-i acestuia farmecul unic al limbii romane. În 1870 Mihai Eminescu îl introduce pe Ioan Slavici la „Junimea” și-i face cunoștința cu Titu Maiorescu, iar în 1871, viitorul nuvelist publică în „Convorbiri literare” comedia „Fata de birau”, iar în 1872 povestea „Zâna Zorilor„.

Cu ajutorul societății „Junimea” și a lui Maiorescu personal, Ioan Slavici se întoarce la Viena pentru a-și termina studiile și a-și da doctoratul, dar se îmbolnăvește și stă o perioadă lungă în „Spitalul obștesc imperial regal, Secția studenților”, fiind în pericol să-i fie amputat brațul stâng, dar el refuză cu fermitate. În perioada spitalizării scrie nuvela „Popa Tanda”. Însănătoșindu-se, urmează sfaturile lui Maiorescu și se întoarce la Iași în 1874, fiind găzduit în locuința lui Samson Bogdănescu, împreună cu Mihai Eminescu și Miron Pompiliu.

Mediul artistic și prietenia celor doi îl determină pe Slavici să continuie activitatea literară, astfel încât, citind la „Junimea” nuvela „Popa Tanda” pe care o refăcuse, îi determină pe junimiști să exclame că „în sfârșit, am dat de un nuvelist”.

În 1875 este numit profesor suplinitor de filozofie la Liceul „Matei Basarab” tot cu sprijinul lui Titu Maiorescu, ministru al instrucției publice.

Ca redactor la „Timpul”, Slavici militează pentru unirea tuturor romanilor într-o singură țară, pentru ca „Soarele pentru toți romanii de la Bucuresti rasare”.

În 1884, Ioan Slavici acceptă oferta de a conduce ziarul „Tribuna” din Sibiu, care se voia un organ al marii burghezii românești, așa că se întoarce în Ardealul natal. Pe manșeta primelor numere ale „Tribunei” era imprimată cu litere de-o șchioapă următoarea maximă a lui Montesquieu:

„Nu există tiranie mai cruntă ca cea exercitată la umbra legilor și păstrând aparențele justiției”.

Din cauza atitudinii curajoase privind lupta românilor împotriva monarhiei bicefale, strădania pentru „o unitate culturală a tuturor Românilor” are de înfruntat trei procese de presă și arestări pentru mai multe luni în închisoarea imperială din Vacz (1888). În 1881 i se acordă medalia „Bene-merenti”, iar în martie 1882 este ales membru corespondent al Academiei Romane. vatrOperele scrise în această perioada ii apar în diverse publicații ale vremii, „Pădureanca” în revista „Tribuna” (1884), iar romanul „Mara” este tipărit mai întâi în 24 de numere consecutive ale revistei „Vatra” (1894), apoi în volum abia în anul 1906.

Având șase copii și o situație materială precară, scriitorul a fost nevoit ca, în septembrie 1910, să accepte un post de profesor de limba romana și de geografie la Școala evanghelică germană din Capitala, iar în 1914 să conducă o gazeta de orientare pro-germana, „Ziua”, care milita pentru ideea „neutralității” României în primul război mondial. Ca urmare, în vara anului 1916, Slavici a fost închis în fortul de la Domnești împreuna cu alți susținători pro-germani. La 18 ianuarie 1919, adică exact în ziua în care împlinea 71 de ani, este din nou arestat și judecat de Curtea martiala sub acuzația de „trădător” și că ar fi fost plătit de străini. Deși Slavici se apăra, invocând sărăcia în care se zbătea, precum și „toate cărțile pe care le-am publicat în românește”, care ar putea dovedi „românitatea mea”, este condamnat la 5 ani de închisoare și dus la Văcărești, de unde este eliberat la sfărșitul anului 1919. Amintirile și reflecțiile perioadelor de detenție sunt consemnate în impresionanta lucrare memorialistică, intitulată sugestiv „închisorile mele” și publicata în 1921.În iunie 1925 i se refuză Premiul național pentru proză în favoarea scriitorului I.Al.Brătescu-Voinești, presa considerând că s-a făcut o nedreptate.
Ioan Slavici se stinge din viață la 17 august 1925 în locuința fiicei sale, Lavinia, fiind înmormântat la schitul „Brazi” de lângă Panciu.

 

Slavici, Ioan. Mara/ Ioan Slavici. -Chișinău: Litera, 1996. – 317 p. 

-125 de ani de la publicarea operei Mara

Romanul „Mara” de Ioan Slavici a fost publicat în 1894, în revista „Vatra”, iar în volum a apărut abia în 1906.

Proza lui Ioan Slavici conturează o frescă a moravurilor şi a comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume în care triumfa binele şi adevărul, cinstea şi dreptatea, norme etice pe care omul trebuie să le respecte.
Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el însuşi mărturiseşte, ca adept înflăcărat al lui Confuciu, aplică în opera sa principalele virtuţi morale exprimate de acesta; sinceritatea, demnitatea, buna-credinţă, franchetea, cinstea, iubirea de adevăr etc, afirmând ca filozoful chinez este

„cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi”. („Educatia morala”)

întreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sancţionată de autor.

Romanul „Mara” de Ioan Slavici este „cel mai bun roman al nostru, înainte de A«IonA»”, conform afirmaţiei lui Serban Cioculescu şi „aproape o capodoperă”, în viziunea lui George Călinescu, deoarece destinul eroilor şi mediul social sunt evocate cu o remarcabilă artă a detaliului şi cu o mare forţă de construire a ansamblului.

Semnificaţia titlului este sugestivă, deoarece această creaţie este, mai întâi, „romanul Marei”, al cărei destin constituie axa fundamentală a epicii, fiind şi „prima femeie-capitalist din literatura noastră” (Nicolae Manolescu). Pe ea n-o interesează averea, ci banii, care îi aduc respect şi împăcare. Mara se încadrează în vederile etice ale autorului, care consideră că oamenii trebuie să fie chibzuiţi, harnici şi virtuoşi, ea întruchipând un adevărat exemplu de moralitate.

Tema romanului o constituie fresca socială a lumii ardeleneşti, cu moravurile ei specifice, aşezată la interferenţa satului cu oraşul, într-un târg ardelenesc, Radna. Acţiunea este plasată la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea, când relaţiile capitaliste incipiente evoluează spre structuri sociale meşteşugăreşti, cu o anumită psihologie, proprie burgheziei aflate în ascensiune.

Lectură plăcută!

 

Trei într-o barcă (fără a mai socoti și câinele)

 „Aşa e viaţa, iar noi suntem precum iarba care se coseşte şi e pusă la cuptor ca să se usuce” – Jerome K. Jerome

Jerome Klapka Jerome (n. 1859 – d. 1927) a fost un renumit scriitor şi umorist englez. Cea mai cunoscută lucrare a sa este povestirea Three Men in a Boat (Trei oameni într-o barcă) publicată în 1889. Jerome a scris această povestire după ce s-a întors din luna de miere cu o barcă pe râul Tamisa. Ceilalţi doi protagonişti ai povestirii sunt inspiraţi de figurile a doi buni prieteni cu care pleca deseori în călătorii cu barca.

Imediat după apariţie, cartea a devenit un bestseller şi în primii 20 de ani de la publicare s-au vândut peste un milion de exemplare în toată lumea, fapt ce i-a asigurat confortul financiar. Datorită acestui succes copleşitor Jerome s-a hotărât să scrie şi o continuare, intitulată Three Men on the Bummel publicată în 1900, inspirată de o scurtă şedere în Germania. A continuat să scrie eseuri, nuvele şi piese de teatru, dar nu a reuşit să egaleze succesul obţinut cu Three Men in a Boat.

După ce am căutat fără să găsim, se întâmplă să găsim fără să căutăm.

În timpul primului război mondial s-a oferit ca voluntar, dar din cauza vârstei sale (56 de ani) a fost respins. A servit totuși ca şofer de ambulanţă pentru armata franceză. După încheierea războiului, şi-a scris memoriile sub titlul My Life and Times publicată cu un an înainte de moartea sa (1926).

Stilul său scriitoricesc cald, glumeţ şi nepretenţios l-a ajutat să devină popular şi să influenţeze numeroşi umorişti şi satirişti englezi şi străini.

 

 

Cartea Jubiliară – Trei într-o barcă,
– 1889, 130 de ani de la publicare

Jerome, Jerome K. Trei într-o barcă (fără a mai socoti şi cîinele)/ Jerome K.Jerome. – Bucureşti : Adevărul Holding, 2009. -398 p. 

Trei într-o barcă este un roman satiric, în care trei londonezi, J., George și Harris, împreună cu Montmorency, câinele lui J., fac o călătorie de plăcere pe Tamisa.

Jurnalul de călătorie a lui J. (de la Jerome) este „condimentat” cu amintiri amuzante sau cu întâmplări din istoria Angliei, care au avut loc în locurile prin care treceau.

Ceea ce se dorea a fi o călătorie relaxantă, se dovedește până la urmă o aventură în toată regula, plină de peripeții amuzante, începând cu facerea bagajelor și până la ploaia care a pus, în mod neașteptat, capăt expediției. Apropo de ploaie, buletinul meteo era cam ca în zilele noastre. Sau pe aproape. 

„Eu cred că, dintre toate prostiile enervante cu care suntem bombardați, mistificarea numită „buletin meteo” este cea mai gravă. Aceasta prognozează cu precizie ce s-a întâmplat ieri sau alaltăieri și exact opusul a ceea ce se va întâmpla astăzi.”

Cei trei eroi ai romanului: autorul, George şi Harris, (fără a mai socoti şi câinele) pornesc să petreacă două săptămâni pe apele Tamisei, întru a se întrema de sutele de boli de care li se năzare că suferă. Situaţiile comice prin care trec aceste personaje te binedispun şi te încurajează să citeşti cu pas galopant. Felul cum îşi pregătesc bagajele pentru călătorie, tendinţa autorului de a uita întotdeauna periuţa de dinţi, încercările nereuşite de a deschide o conservă, ciocnirile amuzante cu tot felul de indivizi stranii pe parcursul călătoriei, comicul situaţiilor când pregătesc mâncarea, când aleg unde să doarmă şi când se ciondănesc cu ,,Eu muncesc mai mult decât toţi”, toate astea şi încă multe altele îţi dezvăluie stilul umoristic bine individualizat al autorului. Şi mai sunt incursiunile interesante în care se amintesc mai multe întâmplări amuzante din viaţa eroilor, precum cea cu brânza cu miros insuportabil, care a scos afară pe toţi pasagerii dintr-un compartiment de tren, sau cea cu instalarea unui tablou pe perete, unde s-au implicat mai multe persoane la cererea celui care ,,vroia să facă totul singur” etc.

Romanul impresionează nu doar prin comicul situaţiilor, ci şi prin identităţile bine conturate ale celor trei prieteni. 

Harris întotdeauna ştie ,,un locşor după colţ unde se găseşte ceva ce nu s-a mai pomenit în materie de băutură”, George iubeşte să doarmă mult şi se pare că este cu adevărat treaz doar când se adună toţi să mănânce, iar câinele iubeşte să se ia la harţă cu ceainicul şi să latre şi el când se face vreun toast.

Trei într-o barcă e o carte pe care s-o citești în vacanță, în metrou, în tren sau în sala de așteptare a medicului stomatolog. E o lectură ușoară, amuzantă, care poate contrazice cam tot ce credeai despre umorul englezesc.

Lectură plăcută!!!