Barza-albă – pasărea care aduce primăvara

În incinta bibliotecii „A. Donici” activitățile online continuă! În cadrul orei de lectură, împreună cu clasa II-a „D” de la liceul „Ion Creangă”, elevii doamnei Elena Luca, am continuat discuția despre barza-albă  pasărea care aduce primăvara. Activitatea a fost desfășurată pe platforma Google Meet.

Kapcsolódó kép | Beauty animals, Bird art, Stork

Această oră de lectură fost dedicată Zilei Internaționale a Păsărilor, iar copii au așteptat cu nerăbdare să afle câte mai multe informații și curiozități despre acestă pasăre, cum ar fi:

Călătoriile berzei-albe
  1. De ce pleacă păsările călătoare în țările calde?
  2. După ce semne se orientează ele în timpul călătoriilor?
  3. Cum stabilesc zburătoarele când timpul să plece în țările calde și când trebuie să se întoarcă?

Acestea sunt, probabil, doar unele dintre numeroasele întrebări pe care și le-a pus omul vizavi de fenomenul migrației păsărilor încă din timpurile străvechi. Desigur că în prezent savanții au găsit răspunsurile la aceste și multe alte întrebări referitoare la migrația păsărilor și la mecanismele de orientare ale acestora. Să încercăm, în continuare, să le expunem pe unele dintre ele.

Așadar, de ce păsările călătoare pleacă toamna în țările calde?

S-a stabilit că pentru majoritatea păsărilor nu frigul este factorul principal care le face să-și părăsească meleagurile natale, ci dispariția, spre toamnă, a hranei. Este vorba, în primul rând, despre speciile de păsări insectivore, dar și, în general, despre păsările ce preferă hrana animală. Cine dintre noi nu știe că spre toamnă toate insectele, dar și alte multe nevertebrate dispar, iar astfel de animale precum peștii, broaștele, șopârlele, șerpii și altele pleacă pe la sfârșitul toamnei la iernat, confruntându-se într-un somn de durată – o stare de încetinire profundă a proceselor fiziologice din organism (de respirație, ritm cardiac, de metabolism ș.a), care este definitivă de biologi drept proces de hibernare.

Din această cauză, păsările care au o capacitate uimitoare de deplasare sunt nevoite să-și părăsească locurile de cuibărire și să pornească în căutarea unor zone mai bogate în hrană pe durata perioadei de iarnă. Plecând în țările calde, păsările călătoare găsesc acolo hrana necesară, care le permite să ierneze cu succes până când pe meleagurile lor natale din zona temperată se instalează din nou primăvara și… ”instinctul casei” le cheamă să se întoarcă.

Prin observații și experimente, ornitologii au stabilit următoarele particularități:

1. Păsările au așa-numitul ”ceas biologic”, care este calibrat cu schimbarea anotimpurilor zonei temperate (zonei natale); acesta le permite să stabilească cu exactitate care este anotimpul în țară de origine și când începe acesta. Prin urmare, păsările, cu toate că se află pe meleaguri străine (în Africa, de exemplu), ceasul lor biologic le permite în orice moment să stabilească ce se petrece acasă – adică ce anotimp este acum în Europa. De aceea, când acasă este începutul primăverii, păsările migratoare care se află în locurile de iernare devin neliniștite, pierd pofta de mâncare, se adună în stoluri și ”dorul de casă” le mână spre meleagurile natale. În timpul migrațiilor, păsările se conduc de unele și același trasee, care s-au transformat pe parcursul unui proces îndelungat de evoluție. În memoria păsărilor, la nivel genetic, se conține informația exactă despre direcția și calea de migrare spre casă și în direcție opusă.

Stork PNG

2. Ceasul biologic al păsărilor are drept punct de reper pentru stabilirea anotimpului în zona de origine. Durata frazei de lumină a zilei, se schimbă treptat și periodic pe parcursul fiecărui sezon. Această capacitate de evaluare exactă a duratei fazei de lumină, la fel, este de natură genetică, de aceea speciile de păsări, odată cu schimbarea duratei fazei, încep a se pregăti de plecare, deși căldura și hrană este îndeajuns. Această particularitate a ceasului biologic le permite păsărilor să plece la timp, fără a se expune unui eventual pericol de schimbare bruscă a vremii.

Fișă biologică
Dimensiuni, masă corporalăLungimea corpului – 110 cm; anvergura aripilor – 180 cm; masa 3500-4000 g.
HabitatLuncile, bălțile, lacurile, cuibărește în localitățile din apropierea apelor.
NutrițieCu hrană animală-rozătoare, broaște,pești, șopârle, insecte ș.a
Organizare socialăSpecie monogamă, călătoare și teritorială
Maturitate sexuală1-2 ani
Perioada de reproducereaprilie-iulie
Durata incubației33-34 de zile
Tipul puilorNidicol
ProlificitateO pontă pe an, din 3-5 ouă
Longevitate8-10 ani
Efectiv și tendințeÎn Republica Moldova cuibăresc câteva sute de perechi, cu efectiv aflat în declin continuu
Statut de protecțieSpecie ocrotită la nivel internațional: SPEC 2, CEE 1, BERNA 2, BONN2, AEWA, inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova și a României la categoria speciilor vulnerabile.
Legenda berzei-albe

Ați auzit, probabil, legenda despre barză-albă care a salvat oștenii asediați de turci în Cetatea Soroca. Se zice că o armată numeroasă de turci a asediat Cetatea Soroca timp de mai multe luni: luptătorii din cetate, lipsiți de hrană și apă, îți pierdeau pe zi ce trecea puterile și speranța. Într-o zi, deasupra cetății și-a făcut apariția un cârd de berze-albe, purtând în ciocuri ciorchini de struguri, pe care i-au aruncat în cetate. Strugurii au sporit forțele oștenilor, care au respins eroic atacurile invadatorilor, până când oastea condusă de Ștefan cel Mare le-a venit în sprijin. De atunci, în semn de recunoștință față de aceste păsări, oamenii le ies în întâmpinare cu bucurie primăvara și le petrec cu privirea toamna, la plecare.

Proverbe și zicători despre barză
Stork Download Transparent PNG Image | PNG Arts

Fiecărui om îi sunt hărăzite o barză și o steabarza reprezintă o întruchipare a libertății, iar steaua – spațiul imens, fără hotare, spre care omul tinde pe parcursul vieții sale.
S-a înfoiat ca varza și îngâmfat ca barza despre omul lăudăros, care își atribuie calități de supremație nejustificate.

Barza călătoarea n-are sărbătoaredespre situația în care omul este nevoit să muncească zi și noapte, fără odihnă.
În satul fără berze, liliacul e considerat pasăre – despre situația în care omul este nevoit să nu muncească lucrurile pe nume (după cum, în acest caz, liliacul care este un mamifer zburător, nicidecum nu poate fi numit pasăre).
Berzei-aripi, omului-rațiune – exprimă, de fapt, chintesența existenței acestor două ființe, deoarece nici pasărea fără zbor, dar nici omul fără rațiune nu mai pot fi concepute făpturi depline.

Știați că…

Barza este una dintre puținele păsări mute.
De obicei, o pereche de berze folosește mai mulți ani la rând același cuib. Unele cuiburi pot atinge o vechime de câteva decenii.
Masculul este, în medie, cu 0,5 kg mai greu decât femela.
Longevitatea berzei în captivitate poate ajunge la 30 de ani.
În România, cea mai mare longevitate s-a înregistrat la o barză inelată în 1960 în Delta Dunării, care a fost regăsită după 12 ani și 6 luni în Tanzania.
Numărul berzelor-albe pe Terra la ora actuală este aproximativ 166,000.
Cele mai multe perechi de berze cuibăresc în Polonia – peste 40.000 de perechi.
Cea mai mare colonie de berze se găsește pe acoperișul catedralei din Alfaro (Spania), unde cuibăresc peste 100 de perechi.
În cursul anilor, în urma reparațiilor, cuibul berzei-albe poate să ia mărimi impresionante, atingând un diametru de 1,5 metri, o înălțime de până la 2 metri și o greutate de până la 2 tone.

Va urma: Obiceiurile de cuibărire ale berzelor, Comportamentul nupțial al berzelor-albe, Viața de familie a berzelor, Oare berzele mănâncă doar broaște?

Paștele – Sărbătoarea Învierii, a Miracolului, a Luminii și Iubirii divine (2)

saptamina mareSăptămâna Mare

Ultima săptămână a Postului Paștelui, numită și Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este o perioadă importantă de interiorizare și comemorare. Acum se rememorează Patimile lui Iisus, chinurile prin care a trecut, de la trădarea Lui de către Iuda, până la răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, moartea și Învierea Sa.
Săptămâna începe cu Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim și se încheie cu Duminica Paștelui, ziua Învierii Sale. Ziua de miercuri este ziua în care Iuda l-a trădat, iar cea de vineri ziua în care a fost răstignit. De aceea aceste două zile au devenit zile de post de-a lungul întregului an. Joia este ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani și a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă.

„Trufia cea mai mare poate fi nimicită doar prin umilința cea mai profundă. De aceea, este necesar să Mi se petreacă Mie aceasta. Dar voi să nu vă înspăimântați atunci, căci nu voi rămâne în mormânt, nici nu mă voi descompune, ci voi învia în a treia zi și voi veni din nou la voi, exact la fel ca acum! Abia aceasta va fi mărturia cea mai mare și mai adevărată pentru sufletele voastre a misiunii Mele divine și ea vă va întări pe deplin în credința voastră.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber

„Aceasta va constitui o judecată extrem de supărătoare pentru acești oameni răi și îndărătnici, iar pentru ai Mei va reprezenta apogeul iubirii Mele, în timp ce învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toți cei care Mă urmează.” – Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber

Sărbătoarea bucuriei
„…un astfel de act, oricât de înspăimântător ar părea el a fi pentru ochiul omenesc, este totuși necesar pentru ca, în timp, toate creaturile să revină la pura viață divină, liberă și independentă…”– Marea Evanghelie a lui Ioan de Jakob Lorber
Învierea lui Iisus Hristos simbolizează refacerea legăturii dintre ființa umană și Creatorul său. Celebrarea ei în fiecare an duce la retrezirea aspirației către îndumnezeire, la transfigurarea vieții pământești într-o viață impregnată de prezența lui Dumnezeu. De aceea Paștele este o sărbătoare a bucuriei, o bucurie asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus înviat. Iar salutul care se obișnuiește cu această ocazie este tot o expresie a acestei bucurii: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”.

Tradiții populare

Ca și alte sărbători creștine, Paștele este însoțit de numeroase obiceiuri populare care își au originea în tradițiile străvechi (considerate azi de mulți a fi păgâne) și de credințe și superstiții legate de ciclul anotimpurilor și treburilor gospodărești.

În Vinerea Mare se obișnuiește să fie duse flori la biserică pentru Iisus. În timpul slujbei se trece pe sub masă de trei ori ca simbol al poticnirilor lui Iisus atunci când și-a dus crucea. Tot în această zi, numită și Vinerea Seacă se obișnuiește să se țină post negru. Se mai spune că dacă va ploua în această zi, anul va fi unul roditor și îmbelșugat, iar dacă nu va ploua va fi un an secetos. Un alt obicei spune că cel care se va scălda în apă rece de trei ori în această zi, așa cum Ioan Botezătorul boteza în apele Iordanului, va fi sănătos pe tot parcursul anului.

În Sâmbăta Mare se prepară pasca și cozonacul ce vor fi duse la biserică pentru a fi sfințite în noaptea de Înviere. Seara, toată lumea merge la biserică pentru a asista la slujba de Învierea Domnului, pentru a lua lumina, pentru a lua tradiționalele Sfinte Paști precum și flori sfințite, dintre cele care au fost duse în Vinerea Mare la biserică. În după amiaza zilei de sâmbătă se încheie postul de 40 de zile și clopotele încep să bată din nou. Cel mai important moment al zilei este sfințirea apei botezătoare la biserică. Se spune că prima persoană care urmează să fie botezată cu această apă „nouă” va avea noroc toată viața.

În Duminica Învierii este obiceiul să fie purtate haine noi ca semn de înnoire a trupului și a sufletului. Dimineața se pune într-un ibric apă rece, un ou și un ban de argint. Cine se spală cu această apă va fi rumen în obraji ca oul, tare ca banul și va avea o viață îmbelșugată. 

În noaptea de Înviere cei care merg la biserică au câte o lumânare pe care o vor aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al victoriei vieții asupra morții, a luminii divine asupra întunericului ignoranței. Unii obișnuiesc să păstreze restul de lumânare rămas, pe care îl aprind în cursul anului când au vreo problemă gravă.

O credință răspândită este aceea că, timp de o săptămână, începând cu noaptea Învierii, porțile raiului rămân deschise. Astfel încât sufletele celor decedați în timpul Săptămânii Luminate ajung cu siguranță în rai.

Ouăle roșii simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa. De aceea atunci când se sparg ouăle prin ciocnire se obișnuiește să se spună: „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!” Aceste formule se pot folosi ca formule de salut timp de patruzeci de zile, până la Înălțarea Domnului. Există credința că cei care ciocnesc ouă se întâlnesc pe lumea cealaltă. Culoarea roșie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus. În unele zone se obișnuiește să se picteze ouăle. În funcție de zona în care se fac ele se numesc ouă încondeiate, închistrate, muncite, picate (cu ceară) etc.

Circulă și numeroase legende despre ouăle roșii. În unele, Maica Domnului, hăituită, fie face ouă roșii pe care le aruncă în spate pentru a-i deruta pe urmăritori, fie transformă pietrele pe care le aruncau aceștia în ouă roșii. Altă legendă povestește că, la răstignirea lui Hristos, Sfânta Maria pune un coș cu ouă sub cruce ca să-i îmbuneze pe soldați, iar acestea sunt înroșite de sângele Mântuitorului. Se mai spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roșii. O altă legendă povestește că vestea Învierii lui Iisus a fost primită cu neîncredere de unii: o precupeață care vindea ouă în piață a zis că ea va crede doar atunci când ouăle se vor înroși, iar ouăle s-au înroșit pe loc.

Ouăle simbolizează și reîntinerirea, primăvara. Ouăle împodobite sau colorate erau dăruite primăvara, ca simbol al renașterii, încă din era pre-creștină. În Egiptul antic, oul era simbolul legământului vieții și reprezenta totodată sicriul ori camera mortuară. În tradiția populară românească, ouăle de Paști sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, au capacități protectoare.

Pasca este o prăjitură specifică Paștelui, de formă rotundă, cu o cruce la mijloc și aluat împletit pe margini, umplută cu brânză de vaci. În momentul în care se pune în cuptor, femeile de la țară fac semnul crucii cu lopata pe pereții cuptorului. Despre originea ei există o legendă care spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit la un om foarte generos. Acesta le-a pus în traistă la plecare, fără știrea lor, pâine pentru drum. Apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paștele, iar el le-a răspuns că atunci când vor găsi pâine în traistă. Au căutat și au găsit pâinea. De atunci e obiceiul să se coacă pască de Paști.

Alte obiceiuri:

* Primii creștini numeau prima săptămâna după Paști, „Săptămâna Albă”, deoarece cei care se botezau atunci purtau veșminte albe, simbol al reînnoirii.
* Austriecii împodobesc ouăle cu frunze sau flori, apoi le introduc în vopsea legate într-un ciorap, modelul păstrându-se alb. Românii folosesc și ei frunze de pătrunjel sau leuștean pentru decorarea ouălor.
* În a doua zi de Paști, fetele din Ardeal sunt stropite cu parfum.
* Polonezii încondeiază și ei asemenea românilor ouăle, obiceiul fiind denumit „pisanski” (de la verbul pisac, a scrie).
* Bulgarii ciocnesc, în noaptea de Înviere, un ou de zidul bisericii.
* În Italia preotul binecuvântează toate ouăle de Paști așezate la loc de cinste în mijlocul mesei de duminică.
* Germanii adună toți pomii de Crăciun pe care îi aprind apoi în „Focul de Paști”, simbol al trecerii iernii și venirii primăverii.
* În Spania, „Semana Santa” (Săptămâna Mare) este sărbătorita prin procesiuni de care alegorice, care amintesc de festivalurile de dinainte de creștinism.
* A doua zi de Paști galezii urcă pe munte pentru a întâmpina primele raze ale Soarelui care vestesc Învierea.
* În Mexic, în „Semana Santa” (Săptămâna Mare) sunt organizate spectacole având ca subiect patimile lui Iisus Hristos, actorii purtând veșminte ca acum 2000 de ani.