Scriitor român, autor, director de teatru, jurnalist, poet şi publicist. O parte din proza sa a fost tradusă în toate limbile importante ale globului.
Astăzi în cadrul lecției publice am prezentat cartea Desculț de Zaharia Stancu. Anul acesta scriitorul ar fi împlinit 118 ani de la naștere. Zaharia Stancu s-a născut pe 5 octombrie 1902, Salcia, județul Teleorman și a decedat pe 5 decembrie 1974 la București. A fost un scriitor român, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder. Zaharia Stancu și-a început cariera literară ca gazetar și poet liric, a devenit un militant activ de stânga, romancier angajat după război, în primii ani ai puterii populare. Ulterior a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific. A reînceput să scrie poezie în ultimii ani ai vieții.
Stancu, Zaharia. Desculț / Zaharia Stancu. – Pitești: Herra. – 640 p.
Romanul Desculț a fost scris în anul 1948. A fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de limba română și parcurgând globul „în sandale de aur”, după cum îi plăcea autorului să spună. A fost tradus în 24 de limbi până în 1988, existând, printre altele, o traducere și în limba japoneză. Cu toate acestea, în opinia mai multor critici, cele mai importante cărți ale lui sunt romanele Șatra, Jocul cu moartea și Pădurea. Puține sunt cazurile în care opera să fi fost devorată de personalitatea celui care a creat-o, mai mult decât în cazul lui Zaharia Stancu.Legătura este atât de puternică, încât ți astăzi , la trei decenii și jumătate bde la dispariție, orice discuție despre “Desculţ” sfârțețete, în cele din urmă, la om, la calitățile și defectele sale la compromisurile și actele sale de curaj, opera rămânînd undeva, în urmă, ca un fundal. În romanul “Desculţ”, Zaharia Stancu evocă viaţa ţăranului român dinainte de răscoala de la 1907 şi până undeva spre finalul primului război mondial. Numele romanului provine de la faptul că în acele vremuri ţăranii români umblau desculţi începând de primăvara devreme şi până toamna târziu. Era ca un statut social. Ţăranii mai înstăriţi erau descrişi în primul rând prin faptul că “merge încălţat cu..”. Acţiunea se petrece în satul Omida, un sat din Bărăgan, aflat între Turnu Măgurele şi Roşiorii de Vede. În satul Omida nu exista nici un conac boieresc, astfel că la răscoala din 1907, oamenii de aici au descins în alte sate din apropiere. Acţiunea romanului este prezentată prin ochii lui Darie, băiatul lui Tudor, din satul Omida, ce mai avea încă 9 copii. În evocarea autorului am remarcat folosirea cu preponderenţă a enumerării, în descrierea unui peisaj, sau a unei situaţii, încercând să cuprindă tot ansamblul prezentat şi pentru a evita apariţia unor suspiciuni în ceea ce priveşte omisiunea datorită preferinţelor scriitorului. Într-o primă parte a cărţii, Darie ne povesteşte modul de viaţă al ţăranilor români, obligaţi să îndure regimul impus de clasa boierească din acea vreme. Aici imaginea de referinţă este cea în care la strângerea viei, ţăranii au fost obligaţi să poarte botniţe de metal pentru a intra la muncă. Apoi urmează evenimentele de la 1907, unde sunt prezentaţi ţăranii “răcorindu-şi” sufletele, pe conacurile boiereşti. Darie începe apoi şcoala primară, este trimis la Roşiori în grija unor meşteşugari locali, după care acesta revine acasă cu gândul de a începe liceul. Acest din urmă plan este stricat de începerea Primului Război Mondial, de a cărui evocare prin ochii ţăranilor români se ocupă scriitorul în ultima parte a cărţii.
Nu de puține ori critica literară a semnalat apropierile dintre Amintirile din copilarie ale lui Ion Creangă și romanul Desculț. Ambii scriitori își rememorează copilăria cu multă sensibilitate. Ion Creangă reconstituie, cu duioșie și umor, „copilăria copilului universal”, în vreme ce Zaharia Stancu evocă existenta „unui copil fără copilărie”.
“Caută în toate câte le vezi tâlcul lor adevărat şi adânc, Darie”
Vă așteptăm cu drag la bibliotecă dragi noștri cititori în care acest roman să vă ofere oglinda atât de cristalină, slujită de luciditatea cea mai necruţătoare a unui artist izvorât din mediul descris pe care îl iubeşte disperat, justificându-l şi apărându-l şi iertându-l tot timpul, până la a nu-i ascunde de noi, nici păcatul unei dezumanizări a cărei victimă primă este chiar el, ţăranul vitregit de condiţia socială şi sărăcit de vremurile care, necontenit, l-au călcat în picioare şi l-au înstrăinat de atribute sufleteşti care altfel îi sunt proprii, cum se vede în creaţia artistică a acestui individ în care exploadează, clocotitor, o combustie morală şi în general spirituală copleşitoare.
Biblioteca „Alexandru Donici” 