Eu citesc (3)

Bătălia cărților este un concurs de lectură pentru copii de 11-14 ani și adolescenții cu vârsta între 15 și 18 ani, care sunt îndemnați să citească 10 cărți recomandate din literatura română și universală.

Scopul concursului este de a stimula lectura în rândul copiilor şi adolescenţilor, de a promova cărţile de valoare destinate acestor categorii de vârstă. Participantul care va prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată şi va răspunde cel mai bine la întrebări va deveni Cititorul anului. Cartea care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea anului.

Vă recomandăm cartea pentru copii (10-14 ani) din concursul de lectură Bătălia Cărților: 

Gavalda, Anna. 35 de kile de speranţă / Anna Gavalda. – Iaşi: Polirom, 2017. – 112 p.
Anna GavaldaAnna Gavalda
s-a născut pe 9 decembrie 1970 la Boulogne-Billancourt, este o romancieră franceză. Este profesoară de limba franceză la Colegiul Nazareth din satul Voisenon, Seine-et-Marne. În prezent, trăieşte la sud-est de Paris, în orăşelul Melun din Seine-et-Marne, mărturiseşte că îşi petrece în fiecare dimineaţă cîte trei ore scriind „pentru adulţii care trebuie să fie treziţi din somn“ şi susţine rubrica de cronică literară în ediţia franceză a revistei Elle.

În 1998, a cîştigat trei premii întii la trei mari concursuri de proză: Melun, Saint-Quentin şi Issy-les-Moulineaux. Un an mai tîrziu, îi apare volumul de povestiri „Aş vrea să mă aştepte şi pe mine cineva“, ajuns acum la a douăsprezecea ediţie, vîndut în Franţa în sute de mii de exemplare, tradus în treizeci şi şase de limbi şi distins cu Le Grand Prix RTL-Lire 2000.

    În februarie 2002 publică romanul „O iubeam“, uriaş succes de public (peste 250 000 de exemplare vîndute în primele opt luni de la apariţie), iar în 2004, „Împreună“, intrat imediat pe listele de bestselleruri din toată Europa. A mai publicat o carte pentru adolescenţi, „35 de kilograme de speranţă“ (2002).

Gavalda, Anna. 35 de kile de speranţă / Anna Gavalda. – Iaşi: Polirom, 2017. – 112 p.

35 kile35 de kile de speranță este povestea unui băiat de 13 ani care nu-și găsește locul la școală:

 ”Urăsc școala.

O urăsc mai mult decât orice pe lume.

Ba chiar mai mult…

Îmi mănâncă viața.”

Pentru Gregoire, problemele încep încă din prima zi de grădiniță, dar adolescența este momentul în care lucrurile încep să se complice cu adevărat. El ia numai note proaste, este exmatriculat, ca mai apoi să rămână repetent, nu numai o dată, ci de două ori! Ajunge să-și piardă încrederea în propria persoană, dar ce-i mai dureros pentru el, dezamăgește singura persoană pe care o iubește cu adevărat, bunicul său Leon.  Nici o școală nu mai vrea să-l primească, părinții lui se ceartă permanent, iar dezastrul atinge punctul culminant atunci când bunicul se îmbolnăvește. Unde el se roagă foarte mult, iar între stâlpi spunea în gând:

“Să nu mori. Rămâi cu noi. Am nevoie de tine. Şi eu, şi Charlotte, şi ea are nevoie de tine. Ce-o să facem fără tine. O să fie foarte necăjită. Şi cu mine cum rămâne? Nu muri. N-ai voie să mori. Sunt pre mic. Vreau să mă vezi cum cresc. Vreau să fii mândru de mine. Nu sunt decât la începutul vieţii. Am nevoie de tine. Şi apoi, dacă într-o și o să mă însor, aş vrea să-mi cunoşti soţia şi copiii. Vreau să-mi aduc copii în atelierul tău. Vreau ca micuţii mei să ţină minte cum miroşi ”

Toată lumea lui Gregoire se prăbușește! Nici faptul că este admis, în cele din urmă, la o școală tehnică nu prea îl mai ajută. Ceva se întâmplă, însă, și Gregoire face un mic efort…Pentru bunicu’…

Acțiunea cărții este centrată pe relația minunată dintre Gregoire și bunicul său Leon. Bunicul e singura persoană care-l înțelege, care-i vede potențialul și care-l încurajează. Bunicul e de fapt singurul care-i este aproape, părinții săi fiind prea ocupați și prea nefericiți ei înșiși pentru a se mai interesa de problemele copilului lor. Cu bunicul își petrece cel mai mult timp, construind în atelierul acestuia tot felul de lucruri interesante, sfătuindu-se sau doar stând așa, degeaba. Baraca de scânduri a bunicului este singurul loc unde Gregoire se simte fericit: ”Când intru în cămăruța asta ticsită, deschid larg nările ca să simt mirosul bucuriei”.

Mesajul acestei povestiri,  este că nimeni nu poate fi bun la tot, că oameni diferiți vor reuși în moduri diferite și că fiecare trebuie să găsească locul unde simte mirosul bucuriei. Toți merităm să fim sprijiniți de-a lungul drumului, chiar dacă lucrurile nu au mers așa cum a fost planificat, iată un mesaj foarte frumos transmis de Gavalda prin această poveste înduioșătoare!

”În fiecare seară, după ore, mă plimbam în loc să mă uit la televizor cu ceilalți. Traversam satele, pădurile, câmpurile. Mă plimbam mult. Respiram încet și adânc. Mereu cu aceeași frază în cap: <<Ia-le pe toate, Bunule-Leon, respiră aerul ăsta curat. Respiră. Trage în piept mirosul ăsta de pământ și ceață. Sunt aici. Eu sunt plămânii tăi, elanul tău și inima ta. Lasă-te pe mâna mea. Ia!>>

Era un fel de respirație gură la gură de la distanță.

Mâncam bine, dormeam bine, atingeam scoarța copacilor și mă duceam să mângâi caii vecinului. Îmi strecuram mâna sub coama lor caldă și șopteam: Ia!Îți face bine.”

35 de kile de speranță este o carte minunată, atât pentru copiii de la +12 ani, cât și pentru părinții şi bunei, bunici lor.

Volumul este  disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu„ filiala ”A.Donici„ . Disponibilitatea titlurilor poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://catalog.hasdeu.md/cgi-bin/koha/catalogue/detail.pl?biblionumber=327058

Lectură plăcută!

Doina Aldea-Teodorovici a plecat, dar i-a rămas cîntecul

Doina Aldea-TeodoroviciDoina Marin (Aldea Teodorovici) s-a născut în anul 1958 în orașul Chișinău. Harul său artistic s-a manifestat încă din copilărie. Astfel, începînd cu vîrsta de 6 ani și pînă în clasa a 8-a, Doina Marin participă la dublarea filmelor în românește la Studioul „Moldova-Film”. Concomitent studiază muzica în particular.

În 1975 a absolvit școala Nr.1, româno-franceză, mun. Chișinău, Republica Moldova. Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Institutul „Ion Creangă” din Chișinău.

Din 1982, Doina își descoperă o altă latură a talentului său, cea de interpretă de estradă. Din acest an, ea este nedespărțită atît în viață, cît și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici. Talentul său multilateral, vocea caldă și răscolitoare, frumusețea unică, civismul fierbinte, curajul au impus-o încă de la debut ca pe una din cele mai îndrăgite artiste atît în Republica Moldova, cît și peste hotarele ei. Participând la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaștere a poporului nostru, lansînd cîntece de un profund patriotism, cum sunt „Suveranitate”, „Sfîntă ni-i casa”, „Mănăstirea Căpriana” și altele, cîntăreața Doina Aldea Teodorovici devenise simbolul Moldovei. La începutul anului 1992, pentru talent, muncă îndelungată pe scenă și spirit civic, Doinei Aldea Teodorovici i s-a acordat titlu de Artistă Emerită a Republicii Moldova.

Au ieşit pe scenă împreună prima dată în 1982: un compozitor şi o interpretă. Astfel au format duetul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Au colindat satele şi oraşele Moldovei şi ale României: Doina, Ion şi chitara. Nu este adevărat că inima contemporanilor noştri nu e receptivă la cântecul patriotic! Şi azi, ca şi atunci, pe când erau în viaţă, oamenii cu lacrimi în ochi ascultă cântecele compozitorului Ion Aldea-Teodorovici, interpretate de cuplul Doina şi Ion, Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Dida Drăgan, Ion Suruceanu, Zinaida Julea, Sofia Rotaru, Ştefan Petrachi: „Reaprindeţi candela”, „Scrisori pe zăpadă”, „Mănăstirea Căpriana”, „Iubiţi învăţători”.

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici – două ramuri, două strune, doi copii desprinşi de lume. Numele lor, din două, de la naștere – Ion și Doina, au ajuns, pentru neam, unul, de nedespărțit – Doina și Ion Aldea-Teodorovici, de parcă separat nici parcă n-ar fi existat vreo data.

S-au bucurat în preajma lor de Flori de tei, împreună ci Cristi, feciorul lor drag, s-au bucurat de prieteni – prieteni de suflet şi credinţă, s-au bucurat de viaţă, pe care au trait-o cu rost, s-au bucurat de lumina dragostei, izvorîtă din suflet şi dăruită tuturor.

Au fost fericiţi? Da, fiindcă au iubit viaţa. Doina şi Ion au trăit fericirea dimineţii. Ei au învăţat să rîdă de la răsăritul soarelui, de la aprinsul zorilor, de la ciripitul păsărilor, de la bucuriile dimineţii cu rouă, de la vorba dulce a mamei, de la şopotul izvorului, de la zîmbetul copilului.

Au fost fericiţi? Da, au fost fericiţi pentru că au ştiut cum să-i facă fericiţi pe ceilalţi, dăruindu-şi inima, sufletul, talentul, bonomenia celor care au avut nevoie de sprijinul lor . Au fost fericiţi pentru că au luptat nu cu arma, au luptat cu cîntecul, cu sufletul lor curat.

Visuri, drumuri, aspirații, stele, lacrimi, cîntece… Două ființe, care și-au lăsat amprentele tălpilor pe aceiași porțiune de pământ, semănând lumină și dragoste, dragoste și cântec, cântec și aspirații, sete de viață și creativitate, cîntec… mult cîntec… sublim cîntec… Dumnezeiesc cîntec…

Prin Cântec s-au unit şi sacrificat…

Prin cântecul lor Doina şi Ion au adus un omagiu limbii noasrte dulci „ca un fagure de miere”, tricolorului drag, tradiţiilor strămoşeşti. Ei au intonat ceea ce avem mai sfânt: Dumnezeu, mama, limba, neamul, Eminescu, suveranittea, pacea etc… Cântecele lor sunt cântece măreţe, în ele e mişcare şi conflict, curaj şi bărbăţie, sunt cântece ce te impun să te bucuri şi să plângi.

Poate, cine ştie, dacă n-ar fi cântat cu atâta dăruire – mai erau printre noi?! Nu se făceau atât de dragi lui Dumnezeu! Dar, aşa să fie: ascultându-le glasul, Bunul se va îndura de Neamul care ne are şi-i va întinde mâna să se înaţle precum îi este menit. Aşa e de când lumea – pentru a înaripa un vis, a apăra o cauză, cineva (dar nu oricine!) trebuie să fie răstignit. Pentru aceasta se aleg cei mai buni, cei mai dragi şi – irepetabili. De astă dată au fost Ei. Prin cântecul Lor îi amintesc lui Dumnezeu – Tatăl de Noi. Am pierde cel mai frumos cântec din memoria Noastră, dacă i-am uita!    (C. PARTOLE)

Ivan S. Turgheniev (1818-1883)- maestrul prozei scurte, creatorul romanului problematic

-200 de ani de naștere

Ivan S. TurghenievUna dintre enigmaticele figuri ale literaturii universal, Ivan Turgheniev a fost cel mai popular scriitor rus în anii 40-60 ai secolului al XIX-lea. Exponent al naturalismului, este creatorul unei proze realiste de fină  observație psihologică, manifestându-și simpatia față de oamenii simpli, față de meleagul rus , față de idealurile umaniste ale epocii. În contact cu marii scriitori francezi, Turgheniev și-a format o viziune progresistă asupra lumii.

Romancierul, poetul și dramaturgul rus Ivan Sergheevici Turgheniev s-a născut la 28 octombrie/9noiembrie 1818 la Oriol, într-o familie de aristrocrați avuți. Creația lui Turgheniev a constituit o etapă între două mari perioade ale prozei ruse: gogoliană și tolstoiană. A studiat la Moscova, Sankt-Petersburg și Berlin. Cele mai cunoscute romane sunt:  Părinți și copii (1862), Un cuib de nobili (1859), Rudin (1856), etc. A fost ales vicepreședinte al  Congresul  Internațional  de literatură, prezidat de Victor Hugo și a primit titlul de doctor  al Universități Oxford. Ivan Turgheniev a rămas unul dintre cei mai importanţi scriitori ai veacului trecut, însemnătatea operei sale egalând-o pe cea a scrierilor celebrului Gustave Flaubert, de care l-a legat şi o prietenie de lungă durată. De altfel, cunoscutul prozator rus s-a impus în peisajul literar încă din tinereţe, mai exact de la 25 de ani. Romanele şi povestirile sale, în care sunt elementele de proză psihologică fină se combină cu observaţia de ­natură socială, continuă să cucerească şi azi cititorii.

Într-o stagiune de teatru, dacă îți propui poți vedea o mare parte din piesele clasicilor ruși. Așa ca nume precum Tolstoi, Turghniev, Pușkin , Dostoievski devin familiare.

Vă recomandăm să mergeți la teatru, dar să citiți și romanele.  Clasicii literaturii ruse au un parfum aparte, descriptivi fără a deveni monotoni, introspectivi fără a fi anatomici.

Părinți și copii

Turgheneiev, Ivan S. Părinți și copii / Ivan S. Turgheneiev. – București Llitera Internațional,2010. – 254p.

Pentru un om înzestrat cu raţiune nu există fundături…

Părinți și copii, considerat de critică ce mai reușit roman al lui Turgheniev, a provocat aprinse discuții contradictorii, legate de conflictul dintre generația părinților, care se inspiră din idealurile umaniste tradiționale, și cea rebelă a fiilor, mateterialistă, dezamăgită și lipsită de iluzii. Părinţi şi copii este desigur despre conflictul dintre generaţii; dar, în el, mai vedem supuse analizei prietenia, iubirea, categoriile sociale, principii de viaţă, orgolii şi încă un lucru, pe care, antrenaţi în propriile noastre lupte, părem să-l uităm adesea:  suntem doar simpli oameni, avem un destin şi Cineva veghează mereu acolo Sus…

Turgheneiev, Ivan S. Povestirile unui vânător. Vol.1: Biriuk / Ivan S. Turgheneiev. Povewstirile unui vânător– București Llitera Internațional, 2007. – 280 p.

Povestirile nu sunt atât ale unui vânător de păsări şi animale, cât ale unuia de destine omeneşti. Vânătoarea şi pescuitul îi prilejuiesc autorului descoperirea şi dezvăluirea nenumăratelor firi de oameni, psihologii şi mentalităţi individualizate.  Ciclul de Povestirile unui vânător constituie apariția unui nou gen literar. Viața satului, a țăranilor, moșierilor și intelectualilor constituie temele dominante ale ciclului. Pentru prima oară în literatura universală eroii sunt țărani care întruchipeză trăsăturile nobile ale neamului.

 

adevarul-29-un-cuib-de-nobiliTurgheniev, Ivan S. Un cuib de nobili / Ivan S. Turgheneiev. -București Litera Internațional, 2011. – 280 p.

Romanul Un cuib de nobili, de Ivan Turgheniev, a fost tipărit la jumătatea secolului al XIX-lea, numărându-se printre capodoperele literaturii universale. Un cuib de nobili ne reprezintă o familie rusească din înalta societate, aduce în prim plan o poveste din înalta societate rusească unde onoarea familiilor și obediețna femeilor sunt cele mai importante lucruri în societate. Pe acest fond orice răzvrătire este puternic taxată, iar viețile oamenilor pot fi distruse printr-un simplu gest sau banal cuvânt.

 

… În viaţă există asemenea clipe, asemenea simţiri… Poţi doar să le pomeneşti – şi să mergi mai departe…

Vă las pe dumneavoastră plăcerea de a decoperi intriga și conexiunile dintre personaje. Pentru a vă convinge de ce merită să citiți aceaste cărți, am să închei cu un citat al Virginiei Woolf

“O scenă oricât de mică (dintr-un roman de Turgheniev) se întinde asupra sufletului și rămâne acolo emițând idei, sentimente și imagini ca acelea care emană uneori în viața reală, abia după ce momentul a trecut de mult. Observăm că oamenii, chiar dacă vorbesc cu glasul lor cel mai firesc, spun întotdeauna lucruri neașteptate; înțelesul continuă după ce sunetul a încetat”.