Ion Druţă: univers artistic, filozofic, spiritual

ION  DRUȚĂ LA 92 DE ANI

Druță este o epocă. Muți din așa zișii mari politicieni vor dispăre, unii  au și dispărut  dar Ion Druță va rămânePentru că, prin scrisul său inspirit, a ridicat  valoarea  noastră umană la cea mai înaltă cotă artistică, ne-a luminat calitățile noastre în perspectiva istorică.                 

                                                                                 Haralambie Corbu,
                                                                            critic și istoric literar
 – scriitor, dramaturg, academician     

Ion Druţă născut la 3 septembrie 1928, satul Horodişte, raionul Donduşeni, Republica Moldova), scriitor moldovean. A  lucrat   la ziarele “Ţăranul sovietic”. “Moldova socialistă” şi la revista “Femeia Moldovei”. Primul volum de schiţe şi nuvele, “La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă şi de romanele “Frunze de dor”, “Povara bunătăţii noastre”. În anul 1969 se stabileşte cu traiul la Moscova, publicând şi în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramatică. Este decorat cu Ordinul Drapelul Roşu de Muncă (1960), Ordinul Lenin (1988), Ordinul Republicii (1993). Laureat al Premiului de Stat al RSS Moldoveneşti pentru romanul “Balade din câmpie” şi nuvela “Ultima lună de toamnă” (1967). În anul 1988 i se conferă titlul de Scriitor al Poporului din RSS Moldovenească. Membru de Onoare al Academiei Române (1990). Membru activ al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992). Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Moldova (1999). Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii G. Călinescu afirma odată despre Eminescu că orice vers smuls din creația lui „miroase eminescian”… același lucru s-ar putea spune și despre Ion Druță: „orice frază smulsă din opera scriitorului „miroase druțian.


Druță, Ion. Daruri/ Ion Druță. -Chişinău : Cartier, 2017. – 72 p.

„Ciclul de povestiri incluse în Daruri se structurează unitar în jurul personalităţii lui Bobocel, un erou literar căruia Ion Druţă îi insuflă viaţă şi cuminţenie exemplară, astfel încât acesta se impune, individualizat, într-o tipologie a isteţilor din literaturile pentru copii, de aiurea, prozatorul excelând aici într-un discurs şăgalnic, particularizat tocmai prin tonul mucalit, ponderat, discret al relatării faptelor spectaculoase dintr-un univers domestic prin excelenţă.”

Constantin Cubleşan


Druță, Ion. Pasărea albă a copilăriei mele/ Ion Druță. – Chișinău: Bons Offices, 2013. – 116 p.

… Atunci când peste sat vine iarna cu geruri, cu friguri mari, că îngheaţă copacii în grădină, îngheaţă vrăbiile sub streaşină, atunci Bobocel se face ghem în fundul cuptorului şi îşi zice că – gata: de data asta nu mai scapă. Dar iată că scârţâie îndelung portiţa şi se aud paşi în ogradă. Intră bunelul cu o sarcină de vreascuri, aduse din pădurea Broscăriei. Se lasă în genunchi la gura sobei. Şi pentru că vreascurile au fost adunate de mâna lui, focul pe care îl aprinde e plin de soare, plin de voie bună. Şi încep a se dezgheţa ferestrele, se aud vrăbiile sub streaşină, iar frigul fuge departe în câmp, şi vânturile îl gonesc de pe un sul de zăpadă pe altul, mânându-l încolo hăt spre primăvară…


Druță, Ion. Povestea furnicii/ Ion Druță. – Chişinău : Ştiinţa, 1996 : Comb. poligr. al Departamentului Ed., Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi. – 142 p.

„Povestea furnicii” a fost publicată în anul 1963. Referindu-se la admirabilă lucrare „Povestea furnicii”, o capodoperă printre basmele pentru copii, criticul și istoricul literar român Valeriu Cristea avea să remarce: „Ca să creeze literatură, pentru un mare talent și o furnică e de ajuns.” Criticul literar Vasile Coroban, plasând „Povestea furnicii” printre „capodoperele prozei contemporane”, o tălmăcea adecvat și în adâncime:  „Povestea furnicii” este încărcată de un deosebit sens, deoarece  I. Druță pornește de la imaginile vii ale realității pentru a ajunge la idee, aceasta din urmă fiind încorporată în obiecte și gesturi. Efortul furnicii de a  aduce la furnicarul său o coajă de răsărită în timp ce semenele ei se ascund de ploaie, capătă semnificația de simbol al muncii generoase, care nu ține seama de primejdii și greutăți.

Ion Druță face sensibil acest efort datorită faptului că descrie când în ton grav, când în ton umoristic senzațiile de oboseală și de durere ale micii vietăți. Spațiul epic al apologului, latura elevată a naturii se fac îndeosebi simțite prin faptul că furnica e o vietate dintre cele mai mici, iar stihiile naturii în comparație cu ea devin adevărate catastrofe cosmice.”

Vă propunem să vizionați Povestea furnicii.

Îi dorim marelui scriitor Ion Druță sănătate și multă creativitate în continuare pentru a ne bucura cu opere noi.
Vă invităm să lecturați  minunatele lui povestiri la filiala pentru copii  „Alexandru Donici.”

Guy de Maupassant – părintele nuvelei

-170 de la nașterea lui Guy de Maupassant

220px-Maupassant_2Henri Rene Albert Guy de Maupassant (1850 – 1893) fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protege al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un deznodământ eficient şi natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa – multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii 1870.

Guy de Maupassant, Henri Rene Albert. Bel-Ami/ Henri Rene Albert Guy de Maupassant. Bucureşti : Adevărul Holding, 2010. – 331 p.

bel-ami-cover_bigBel-Ami spune povestea lui Georges Duroy de Cantel, poreclit Bel-Ami de către admiratoarele sale, un tânăr ambițios și fără scrupule, și a ascensiunii sale sociale în Parisul de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Departe însă de a fi un simplu roman de dragoste, Bel-Ami este un roman de moravuri, o carte despre bani, sex şi putere, o satiră a lumii  finanțelor, afectată de scandalurile provocate de ciocnirea dintre afaceri și politică, dar și a lumii jurnalismului. Bel-Ami este cel mai bun roman al lui Maupassant și unul dintre cele mai citite romane franceze din toate timpurile.

E atât de adâncă și de tristă tăcerea odăii în care trăiești singur!

Bel-Ami, primul mare roman al lui Maupassant, publicat în 1885, sub formă de foileton în revista pariziană Gil Blas, urmărește ascensiunea socială a lui Georges Duroy, bărbat ambițios și seducator, bel-homme, arivist și oportunist de la un simplu funcționar la centrala căilor ferate a regiunii de Nord, până în vârful piramidei sociale pariziene, grație amantelor și cârdașiei dintre marea finanțare, politică și presă. Pe fundalul unei politici coloniale. Maupassant descrie cu minuțiozitate legăturile dintre capital, politica si presa, dar și influența femeilor, private de activitate politică prin Codul lui Napoleon, dar care, din umbră, lucrează pentru a impune ceea ce își doresc. Satira unei societăți minate de scandaluri politice de sfârșit de secol XIX, romanul se constituie și într-o mica monografie a presei pariziene, în măsura in care Maupassant prezintă experiența personală de reporter. Aşa încât ascensiunea personajului central al romanului poate fi comparată cu propria lui ascensiune. Bel-Ami respectă întru totul canoanele curentului naturalist, se circumscrie contextuluI geopolitic realist. De asemenea, este un roman al uceniciei prin faptul ca personajul central reușește să se debaraseze de primele proiecte de viitor și să deprindă tehnica și mijloacele de realizare a unor noi aspirații. Bel-Ami este romanul care a sedus numeroși scenarişti și regizori de pe toate meridianele. 

Viața este un povârniș. Cât urci, îi privești vârful și te simți fericit, dar când ajungi sus în creastă, zărești dintr-o dată coborâșul, și sfârșitul, care e moartea. Merge încet la suiș, dar la coborâș merge repede. 

Maupassant, Guy de. O viață/ Guy de Maupassant. Bucureşti : Ed. pentru Literatură, 1961. – 310 p. 

„Iubirea! De doi ani o simțea apropiindu-se, cu o neliniște mereu sporită. Acum era liberă să iubească. Nu-i mai rămânea decât să-l întâlnească pe el! Cum va fi el? Nu prea știa, și nici măcar nu se întreba. Va el, si atat… Vor merge mâna în mâna, strânși unul langa altul, ascultandu-si bataile inimilor, simțindu-și căldura umerilor, topindu-și iubirea în limpezimea suavă a nopților de vară, atât de uniți, încât își vor afla ușor, doar prin simpla putere a dragostei, până și cele mai nemărturisite gânduri. Și asta va dura la nesfârșit, în seninătatea unei iubiri fără de moarte.“

9786066008891-1997231Romanul, publicat în anul 1883, o are în centrul atenției pe Jeanne, o tânără de șaptesprezece ani care se întoarce la casa părintească după ce și-a petrecut bună parte din copilărie într-o mănăstire. Asta pentru a fi ferită de probleme.  Nu după mult timp, întoarsă la conacul părintesc, fiind fiică de baron, îl cunoaște pe Julien Lamare. Un tânăr misterios dar atrăgător.  La numai trei luni după ce fac cunoștință, cei doi tineri se căsătoresc. Julien se schimbă foarte mult după căsătorie, de unde rezultă că se însoară cu Jeanne doar pentru a pune mâna pe averea ei. Devine zgârcit și răutăcios cu soția, socrii și angajații. 

De acum, baroană de Lamare, Jeanne se va obișnui greu cu viața de familie. Tânără naivă și prostuță, va fi înșelată de soțul ei cu propria slujnică, cu care acesta va avea un fiu. Nu după mult timp, rămâne și Jeanne însărcinată, părinții îi sunt alături în tot acest timp. Naște un băiețel prematur cu o sănătate șubredă. Realizează că soțul ei e din ce în ce mai distant, ajungând chiar să fie ucis de  soțul ultimei amante. Nici după acest eveniment, viața femeii nu e lipsită de greutăți. Părinții ei mor pe rând. Pe măsură ce crește, fiul ei Paul (poreclit Poulete) devine un om cu preocupări necinstite, fiind mereu dator și cerând mereu bani mamei sale.  Acesta se căsătorește cu o prostituată. Dezamăgită și singură, Jeanne, este nevoită să își crească nepoata, fiica lui Poulete, rămasă orfană de mamă. 

Această carte urmărește decăderea nobilimii și a moravurilor proaste care nu au lipsit nici din viața cotidiană a oamenilor din secolele trecute. E adevărat, pe parcursul cărții veți trăi intens prin ce trece Jeanne, care la suprafață pare o femeie lașă. Își iartă soțul prima dată când o înșeală, dar a doua oară, pare că soarta nu-l iartă și este ucis de soțul amantei sale.  Se poate spune, că cea mai bună persoană din carte este Jeanne, care își iartă soțul dar și fiul.  Din generații diferite, fiul seamănă mult cu tatăl său, chiar dacă Julien moare când Paul era bebeluș, acesta ajunge să-i calce pe urme tatălui său în purtări și reacții.

Vă dorim lectură plăcută!

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Guy_de_Maupassant

Nicolae Dabija- cel mai autentic moștenitor al testamentului spiritual și național

unnamed (1)Personalitatea complexă a literaturii românești din Basarabia (și nu numai), poet în vocația lui fundamentală,publicist formator de conștiința națională,  povestitor și romancier de succes, eseist și creator de reviste de prim-plan,  grafician romantic și orator de profundă rezonanță  comunicativă, caracter dârz  și cunoscător al tainelor limbii române,  membru de onoare al Academiei Române,  tradus în vreo douăzeci de limbi,  Nicolae Dabija este cel mai autentic moștenitor al testamentului  spiritual și național lăsat de  Grigore Vieru.
– Theodor Codreanu

 

Dabija, Nicolae. Pe urmele lui Orfeu/ Nicolae Dabija. – Chișinău: Hiperion, 1990. – 350p.

50937076._SX0_SY0_Pornind de la primele mărturii istorice cu privire la mitul despre trecerea lui Orfeu pe aceste meleaguri, autorul readuce în actualitate  figurile marilor bărbați ai neamului nostru: Dosoftei, Varlaam, Miron Costin, Grigore Ureche, Dmitrie  Cantemir, Gheorghe Asachi, B. P. Hașdeu, I .Creangă, M. Eminescu  ș.a., punând în lumina vechii file și mărturii privind opera și activitatea lor întru ctitorire a istoriei, culturii și literaturii naționale. Având drept punct de reper anumite documente și date istorice adunate din arhivele Moscovei, Harcov  , Kiev, Lvov  eseurile conțin meditații și divagații lirice cu rezonanțe de poeme în proză.

 

Dabija, Nicolae. Nu vă îndrăgostiți  primăvara: nuvele / Nicolae Dabija. – Chișinău: Universul, 2013. – 210 p.

„Dragostea fără sentimentul prieteniei – doi îndrăgostiți trebuie să fie în primul rînd doi buni prieteni – e una searbădă. Doar prietenia poate face o dragoste să dăinuie.”

unnamedNicolae Dabija vine cu cea de-a doua carte de proză cu un titlu provocator ”Nu Vă Îndrăgostiți Primăvara!”, o colecție de nuvele, însoțite de desene grafice ale autorului.

Lucrarea a fost desemnată Cartea Anului 2013 la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, ediția a XVII-a.

„Şi totuşi ce frumoasă e viaţa. Dacă oamenii n-ar face-o urâtă, ar fi minunată. Ea merită să fie trăită. Mai ales dacă nu ţi-o trăieşti cu porţia. De la o ceartă la alta. Sau de la o împăcare la alta.”

Dabija, Nicolae. Oul de piatră / Nicolae Dabija.- Chișinău : Editura Eminescu, 1995. – 238 p.

18386504._UY465_SS465_Poeziile lui Dabija sunt autentice emanații ale unei vocații și ale unei conștiințe estetice pe măsura vocației sale. Spațiul mitic-baladesc, postura romantic-vagantă, ironic- sentimentală  sau  violent-sarcastică  alternează  cu cea a contemplației ideatice în care deschiderea alegorică vizează, cu siguranță, câmpul cunoașterii artistice.

‘’Tot  eșuând din adevăr   în adevăr  /  istoria cu marile-I secrete ‘’, ajungem să credem împreună cu poetul în singura  bucurie indubitabilă– că mai există viață pe pământ. Și că mai trec printre noi zburători cu aripile ascunse sub cămașă.
                                                                                                                          – Natalia Cantemir

Dabija, Nicolae. Aripa sub cămașă : nuvele / Nicolae Dabija. – Iași : Junimea, 1991. – 143 p.

50842071._SX0_SY0_Aripă sub cămașă – publicat în ultimii  cincisprezece ani și relevând o rapidă  descoperire a unui sunet personal. De remarcat, ca preocupare constantă, monologurile despre Poezie  în  genere, aceasta  fiind:

 

,,Precum un cerc cu centrul în afara sa, /precum  o secundă în care încape vecia, /precum un cer născându-și propria stea…,,  O  Rugă de aed e, nici vorbă, ruga contemporanului nostru, care–prin intermediul unui poem -speră ,,c-ar putea face lumea mai bună… ,,Legat prin mii de fire de fenomenul basarabean în complexitatea  lui, tribun rapsod și evocator, Nicolae  Dabija continuă, alături de alții,  cântul atât de repede întrerupt al lui Alexe Mateevici. Continuare la nivelul altui timp și cu alte mijloace, dar o continuitate sui generis, ca început perpetuu!…
                                                                                                                   – Constantin  Ciopraga

Dabija Nicolae. Vai de capul nostru ! / Nicolae Dabija. – Craiova: Fundația ,,Scrisul Românesc,, 2001. – 310 p. 

IMG_2360,,Nicolae Dabija este și un mare ziarist. Ca și Eminescu,  însă, el intuiește foarte exact prăpastia despărțitoare dintre poezie și politică. Și, totodată, paradoxal, extraordinara  completitudine (obligatorie!) între aceste două sectoare ale activității și operei unui mare scriitor.
Verva și energia, trăirea intensă  alături de suferințele și de tot răul prin care trece la momentul de față Moldova, exprimarea directă, foarte exactă, fraza  tăioasă , abruptă sunt calitățile ziaristului militant care este Nicolae Dabija, cum ne dăm seama din cartea cu un titlu atât de frumos   Libertatea are chipul lui Dumnezeu
(Ed. Scrisul Românesc, 1997), culegere de articole apărute săptămânal la rubrica Vai de capul nostru!

(Sintagmă inspirată de condeiul lui Iorga!) în una dintre cele mai bune reviste românești de azi, ,,Literatura și arta’’, al cărui redactor-șef este autorul’’.

Ion Rotaru

Dabija Nicolae. Icoană spartă, Basarabia/  Nicolae Dabija.- Craiova: Fundația ,,Scrisul Românesc”, 1998. – 350 p.

copy-of-cargo-1,,La 27 martie 1918 (stil vechi), prefăcând actul istoric de la Alba Iulia, prin această desăvârşire a României Mari, Basarabia se alipea trup şi suflet de Regatul României. Aşa a coexistat până la 28 iunie 1940, când, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, a fost “săltată” şi trecută, prin rapt, în componenţa URSS. Deşi fraţii noştri de peste Prut continuau să-şi vorbească în dulcele grai al Moldovei lui Eminescu, scriau totuşi cu chirilice şi au tot scris, până şi-au luat înapoi grafia latină în 1999, rezultat al luptei neostenite pe frontul unionist. Dar bătălia pentru limbă, identitate şi origini, ca şi pentru însemnele naţionale, nu s-a încheiat aici, pseudolingviştii, despre care ştim ce-i mâna în luptă, croşetând, aberant (un ochi pe faţă, doi pe dos), în aşa-zisa „limbă moldovenească”. 

– Virgil  Dumitrescu

Dabija Nicolae.  Icoană spartă, Basarabia  Harta noastră care sângeră/  Nicolae Dabija.- Craiova:   Fundația ,,Scrisul Românesc”, 1999. – 312 p.

copy-of-cargo-5

Dabija Nicolae. Harta noastră care sângeră la est de vest/  Nicolae Dabija.- Craiova  : Fundația ,,Scrisul Românesc,, 2001. – 380 p.

d1Începând cu o publicistică de esențe culturale, dintre căutări documentare și palpit de viață sănătoasă națională, Nicolae Dabija a trecut la fenomenologia socială bazată pe marile adevăruri ale neamului milenar, umbrite  de țarism și sovetism.

Dezvăluind jocurile istorice de umbre și lumini, sondând ascunzișuri pentru a da grandoare dacismului basarabean, ca orice poet dublat de publicist, din stirpea lui Nichita, Sorescu și Adrian Păunescu, Nicolae Dabija a făcut din jurnalism un sistem puternic  pentru că nu-l putea transforma în a patra putere. Într-o istorie a presei românești integratoare, care este momentul să se scrie, numele lui exprimă forța de expresie a unui neam care, meritând să râdă, încă plânge!

– Victor Crăciun

Vă așteptăm cu drag la biblioteca A. Donici pentru a lectura nemuritoarele volumele ale contemporanului nostru – Nicolae Dabija!