Fata cu palton albastru

pboxMonica Hesse este autoare și o jurnalistă americană. Pe lângă bestesellerul internațional Fata cu palton albastru a mai publicat romanul American Fire, o poveste stranie inspirată dintr-un caz real, despre cuplu de piromani. Monica Hesse lucrează pentru Washington Post, unde a acoperit subiecte ca nunți regale, campanii politice, spectacole cu câini, cine oficiale la Casa Albă și diverse alte evenimente  care au fost un soi de amestec al celor de mai sus. A câștigat un premiu pentru jurnalism narativ oferit de Society for Feature Journalism și a fost finalistă a Premiilor Livingston și James Beard. Autoarea  locuiește în Maryland alături de soțul ei și de câinele lor extrem de inteligent.

Deși poveștile și personajele din cartea  aceasta sunt ficționale, locurile și evenimentele istorice menționate au fost locuri și întâmplări reale din Olanda celui de-al Doilea Război Mondial. Olanda a fost invadată în 1940. 

Hesse, Monica. Fata cu palton albastru/ Monica Hesse. -București: Youngart, 2018. -296 p. 

41698bcf-7f82-4d15-8e03-cb445a25d6be_1Fata cu palton albastru este un roman extraordinar despre curaj, durere și dragoste în vremuri imposibile. Este povestea a mii de evrei dispăruți după ce au fost strânși în centre și deportați. Știm ce-a însemnat Holocaustul… N-a ținut nimeni cont că unii erau bătrâni sau doar niște prunci. Toți erau un pericol și trebuiau exterminați. Cum sunt vânați, unde sunt ținuți până la deportare și în ce condiții, cum devine un șir de evrei, mergând spre gară cu puștile îndreptate spre ei, o normalitate de zi cu zi – despre asta e vorba.

Recomandăm romanul tinerilor de astăzi. Au ce învățat poate vor descoperi și care sunt lucrurile care merită cu adevărat atenția noastră, ce înseamnă empatia și spiritul de echipă dictat de un țel comun care transcede, mutește, o lume îngenunchiată de un criminal. Deși este un roman de ficțiune, autoarea a pornit întreaga poveste de la evenimente reale care au marcat fiecare nație implicată. Finalul este surprinzător și revine la tema revanșării pentru un rău făcut. O răzbunare, o trădare, o decizie pripită au fost pe cale să ia o viață. N-au luat-o. Dar cineva a plătit un preț prea mare pentru asta. Prea mare și totuși corect.

”O carte minunat scrisă, cu o eroină pe care n-o s-o uitați” The Guardian

„Palpitant și inteligent. Contextul istoric este redat cum numai un expert ar fi putut s-o facă.” The Washington Post

NU UITAȚI CĂ VĂ PUTEȚI ÎNSCRIE LA CONCURSUL “BĂTĂLIA CĂRȚILOR 2020”. LA FINALĂ PARTICIPĂ CEI CARE AU CITIT TOATE CĂRȚILE DIN CONCURS ȘI AU COMPLETAT FIȘELE DE LECTURĂ PENTRU FIECARE CARTE CITITĂ. ALEGE CARTEA ANULUI CA SĂ DEVII CITITORUL ANULUI!

Ziua în care am învățat să trăiesc

lg-highlighted2Laurent Gounelle este un autor francez de renume internațional și cel mai bine vândut, ale cărui cărți au fost traduse în 25 de limbi. Este un specialist în dezvoltare personală care s-a instruit în științe umaniste la Universitatea NLP din Santa Cruz. Bazându-se pe dragostea lui pentru psihologie și prin principiile de auto-ajutor, el scrie povești captivante care ghidează cititorul pe o cale de descoperire de sine. Specializat în științe umane, cu studii în Franța și în Statele Unite, conferențiar la l’Universite de Clermont-Ferrand, a colindat lumea întâlnind tot soiul de oameni care i-au oferit răspunsuri la o întrebare fundamentală: cum să ne atingem potențialul maxim și să găsim un sens vieții. 

Poetul român Mihai Eminescu spunea: „Viața este irosită pentru cel care n-a trăit-o așa cum ar fi vrut”. Adevărul este că, odată ce ajung în amurgul vieții, mulți oameni încep să aibă regrete și își dau seama că, dacă ar putea sî trăiască din nou, ar face-o altfel. Am vrut să scriu o poveste plecând de la dorința irezistibilă a oamenilor de a trăi conform celor mai profunde aspirații ale lor.” – Laurent Gounelle

Gounelle, Laurent. Ziua în care am învățat să trăiesc/ Laurent Gounelle. – București: Editura Trei , 2018. -252 p. 

Și dacă totul ar începe astăzi?

ziua-in-care-am-invatat-sa-traiesc_1_fullsizeJonathan lucrează în asigurări, deținând o firmă împreună cu fosta soție, Angela, și cu un prieten, Michael. Are o fetiță pe care o vede o dată la două săptămâni și este încă în proces de digerare a divorțului, de înțelegere a cauzelor care au dus acolo, mai ales că speră într-o împăcare.

Astfel, Jonathan a pierdut din vedere să se mai întrebe dacă acest job îi place, dacă-l mai practică în acord cu propriile principii, dacă este suficient de prezent în familie sau, după divorț, în relația cu fiica sa. Per ansamblu, a uitat să se mai întrebe ce-și dorește și dacă viața pe care o duce mai are vreo legătură cu el.

Personajul este un portret al majorității contemporanilor, așa încât nu e de mirare că romanul a ajuns bestseller, mai ales că este o formă plăcută de lecție despre cum să nu uiți să fii fericit chiar în această lume în care stresul și viteza ne sunt, de multe ori, principalii companioni.
Într-o zi, o țigancă îi ia mâna să-i ghiceasca viitorul și află că mai are puțin de trăit. Confruntat cu moartea iminentă, Jonathan începe să-și pună tot felul de probleme și are discuții provocatoare cu Margie, iar scriitorul se lansează astfel într-o analiză a vieții și a societății.

Secvențe memorabile: 

butterfly_thumbnail_05_square_0000„Natura ne dă înapoi ceea ce ne-a răpit civilizația.[…] Noi, oamenii suntem ființe complexe și natura ne ajută să înțelegem toată această bogație interioară, pe când civilizația ne dă sentimentul de lipsă, de frustrare. Știe să ne facă să credem și să simțim că ne lipsește ceva pentru a fi fericiți. Ne interzice să ne simțim mulțumiți cu ce avem, cu ce suntem. Ne induce permanent sentimentul că suntem incompleți.”

„Fiecare om, prin actele, cuvintele, stările de spirit, emoțiile sale, are o anumită influență asupra celor din jur și apoi asta se propagă asemenea cercurilor de la suprafața apei. Crede-mă! Nimic nu rămâne neutru, înțelegi? În final, fiecare dintre noi are un impact pe lumea asta.”

În concluzie, Ziua în care am învățat să trăiesc  demonstrează încă o dată, printr-o poveste simplă, pozitivă și cu care se poate identifica aproape oricine că depinde numai și numai de noi să prețuim viața și să o trăim la adevăratul ei potențial, chiar și atunci când avem impresia că ni s-au înecat toate corăbiile.

„O carte pozitivă, care-ți dă o stare de bine.” – Ouest-France

Vă îndemnăm să lecurați Ziua în care am învățat să trăiesc de Luarent Gounelle și cu siguranță nu veți rămâne dezamăgiți. Lectură plăcută!!33943778-beautiful-monarch-butterfly-flying-isolated-on-white-background-
NU UITAȚI CĂ VĂ PUTEȚI ÎNSCRIE LA CONCURSUL “BĂTĂLIA CĂRȚILOR 2020”. LA FINALĂ PARTICIPĂ CEI CARE AU CITIT TOATE CĂRȚILE DIN CONCURS ȘI AU COMPLETAT FIȘELE DE LECTURĂ PENTRU FIECARE CARTE CITITĂ. Alege cartea anului ca să devii cititorul anului!

 

Surse: http://www.evantaiulmemoriei.ro/2018/11/ziua-in-care-am-invatat-sa-traiesc-laurent-gounelle.html

Eu citesc(15-18 ani)

Yeonmi_Park_-_Atlas_Network_Liberty_Forum-684x1024Yeonmi Park s-a născut în Hyesan, Coreea de Nord, în 1993, iar în present locuiește la seul, Coreea de Sud. Călătorește în lume ca activistă pentru drepturile omului.

Ne spunem povești ca să putem supraviețui.

Joan Didion

Park, Yeonmi. Drumul către libertate / Yeonmi Park. –Iași:drumul-catre-libertate-autobiografia-unei-refugiate-din-coreea-de-nord Polirom, 2015. – 288p.

 Drumul către libertate este un roman autobiografic, foate puternic și cutremurător. În baza cărți poți face discuții pe următoarele teme: Războiul rece, Al doilea război, Foamea, Refugiații, Traficul de ființe umane, unde această temă este abordată în zilele noastre. Personajul principal este Yeonmi Park , unde îşi spune pentru prima oară povestea uluitoare, cu demnitate, curaj şi uneori cu umor. Drumul către libertate este o mărturie despre forţa spiritului uman şi despre riscurile pe care sîntem dispuşi să ni le asumăm ca să fim liberi. Romanul este tulburător, permitându-ne să înțelegem că drama acestor oameni nu este doar în interiorul țării, ci și dincolo de granițe, închise aproape ermetic.  Unde se povestește  o  mărturie tulburătoare cu privire la viața extrem de grea a oamenilor simpli din Coreea de Nord, dar aduce în același timp indicii importante cu privire la traficul de ființe umane (mai ales femei tinere) practicat la granița cu China și cu privire la dificila cale de integrare a refugiaților în Coreea de Sud. Oare cât de greu se va realiza, dacă se va întâmpla vreodată, o posibilă unire a celor două Corei?

Vă propunem câteva citate culese din acest roman tulburător, curtremurător:

… Există o vorbă despre bărbații ca tata: ”Putea supraviețui și pe piatra seacă”, ceea ce însemna că era descurcăreț și rezistent, indiferent de situație. (pag. 47)

…Familiile părinților mei considerau că aceștia se potriveau de minune, amîndoi aveau un songbun. Cum se spune la noi, rîndunica se potrivește cu rîndunelul și coțofana cu bărbătușul ei. În acest caz , și mireasa, și mirele erau din neamul coțofenelor. (pag. 47)

… Mai este un proverb coereean: ”Ața merge după ac”. De obicei bărbatul este acul și ața e femeia, așa că aceasta își urmează soțul acasă la el. Însă nu ia numemele lui. Pentru multe femei, aceasta este singura formă de independență de care au parte în viață. ( pag. 48)

”În Coreea de Nord, bunicul Park și părinții mei erau niște infractori. Tata aducea și vindea mărfuri pentru a scoate profit; în alte țări ar fi fost numit pur și simplu afacerist. Mituia funcționari – cărora nu le ajungeau salariile ca să-și hrănească familiile – pentru a călători nestingherit în propria țară. Și deși este adevărat că bunicul și părinții mei furau de la stat, statul le fura totul oamenilor, inclusiv libertatea.” (pag. 51)

”În lumea liberă, copiii visează la ce vor să se facă atunci când vor fi mari și cum își pot folosi talentele. Când aveam 4-5 ani, singurul lucru pe care doream să-l fac ca adult era să cumpăr câtă pâine voiam și s-o mănânc pe toată. Când îți este mereu foame, nu te gândești decât la mâncare.” (pag. 54)

”Eu nu am băut niciodată lapte în Coreea de Nord! Nici măcar nu am știut că vaca dă lapte până ce nu am fugit din țară.” (pag. 64)

„Nici unul dintre noi nu cunoștea conceptul de trafic de ființe umane și nu ne trecea prin cap că ar exista cineva atât de abject încât să vândă oameni. Și nu prea eram în stare să gândim critic pentru că fuseserăm învățați să nu punem întrebări. Eu chiar credeam că, dacă am reuși să traversăm fluviul fără să fim împușcate sau arestate, eu și Eunmi ne-am descurcat. Dar, când ești așa de flămând și de disperat, ești dispus să-ți asumi orice risc ca să supraviețuiești.” (pag. 121)

…Dar aceea ce m-a izbit a fost o frază simplă pe care am auzit-o de numărate ori:” Într-o democrație, dacă muncești din greu, vei fi răsplătit.”(pag. 238)

… Universitatea a fost fondată în 1906 de niște budiști și, cu toate că acceptă studenți indiferent de religia pe care o au, cele patru principii ale sale reflectă originile acestei școli:

Echilibrează-ți mintea curată.

Poartă-te sincer și loial.

Iubește-i pe oamenii cu bunăvoință.

Salvează omenirea de suferință. (pag.248)

… Și am mai învățat ceva în ziua ceea : fiecare dintre noi are deșertul lui. Poate că nu este același deșert ca al meu, dar toți trebuie să le traversăm pentru ca viața noastră să aibă un scop și să fim liberi.(pag. 266)

La finele acestui roman am dori să încheiem cu frazele autoarei:

Pe parcursul călătoriei mele am văzut lucrurile oribile pe care și le pot face oamenii unii altora, dar am fost martoră și la gesturi de tandrețe, de bunătate și de sacrificiu în cele mai groaznice împrejurări imaginabile. Știu că este posibil să-și pierzi o parte din umanitatea pentru a supraviețui. Dar mai știu și că scînteia de demnitate umană nu se stinge niciodată de tot și că, dacă i se oferă oxigenul libertății și puterea dragostei, poate străluci din nou.

 Iată povestea mea, povestea alegerilor pe care le-am făcut ca să pot supraviețui.