Francis Scott Fitzgerald
24 septembrie 1896 – 21 decembrie 1940
scriitor american de ficțiune
Francis Scott Key Fitzgerald născut la 24 septembrie 1896 decedat la 21 decembrie 1940 a fost un romancier, eseist, nuvelă și scenarist american. El a fost cunoscut mai ales pentru romanele sale care descriu flamboyance și excesul epocii jazzului – termen pe care l-a popularizat. În timpul vieții sale, a publicat patru romane, patru colecții de nuvele cu 164 de nuvele.
Deși a obținut succese și averi populare temporare în anii 1920, Fitzgerald a primit aprecieri critice abia după moartea sa și este acum considerat pe scară largă ca unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului XX.
Fitzgerald a făcut parte din așa-zisa „generație pierdută” a americanilor născuți în anii 1890 și maturizați în perioada Primului război mondial.
„Talentul sau era la fel de natural ca desenele imprimate de pulbere pe aripile unui fluture. Într-o vreme, nu-și dădea seama de acest lucru mai mult decât fluturele și n-a prins de veste când desenul a fost șters ori distrus. Mai târziu, a devenit conștient de aripile-i rănite și de alcătuirea lor; atunci a învățat sa gândească, dar n-a mai putut zbura, fiindcă pierduse pasiunea pentru zbor și nu-i mai rămăsese decât amintirea vremurilor când zbura fără efort.“
– Ernest Hemingway
Recomandăm spre lectură cărțile scriitorului american,
Francis Scott Fitzgerald:
Fitzgerald, Franci Scot. Marele Gatsby/ Francis Scott Fitzgerald. București: Litera, 2018 -237 p.
Scriitor talentat, a descris cu măiestrie și într-un stil artistic deosebit societatea vremurilor în care a trăit. Romanul „Marele Gatsby” scris în 1925 ne prezintă, aparent, povestea de dragoste dintre Jay Gatsby și Daisy, o tânără dintr-o familie înstărită. În fapt el zugrăvește întreaga societate americană a anilor 1925. Personajele ce apar rând pe rând în roman ne dezvăluie cum se vede dintr-un anumit loc, social, educațional și moral societatea americană. Personajele centrale J. Gatsby și Daisy s-au întâlnit în urmă cu cinci ani și s-au îndrăgostit. Continuarea acestei idile și împlinirea ei prin căsătorie este imposibilă datorită diferențelor sociale.
Tânărul Gatsby nu-i poate oferi încântătoarei și diafanei Daisy confortul din casa părinților săi. Dar el nu o uită pe frumoasa fiică a familiei Carraway. Își propune și reușește să ajungă atât de bogat încât nu numai că își poate permite căsătoria dorită, ci chiar să se facă dorit, să impresioneze prin lux și opulență. Însă frumoasa Daisy nu-l așteaptă, se mărită cu Tom Buchanan, fiul unei familii bogate, căsătorie din care a rezultat un copil, o fetiță. Naratorul romanului, Nick Carraway, văr de-al doilea cu Daisy îl întâlnește pe Gatsby și prin intermediul lui cei doi se reîntâlnesc. Începând cu evenimentele petrecute înainte de povestea propriu-zisă desfășurarea intrigii oscilează de la trecut la prezent.
Acum Jay Gatsby este Marele Gatsby. Un personaj bogat și excentric. Are o reședință somptuoasă, unde petrecerile se țin lanț și șampania curge din abundență. Gazda apare la apogeul petrecerii, își trece privirea peste cei prezenți așteptând parcă sunetul trompetei și al saxofonului, din ritmul jazz-ului pentru a-i confirma reușita. Contrar așteptărilor cititorului el apare în mod discret și voalat. O aștepta pe ea.
Marele Gatsby este un personaj enigmatic despre care se fac tot felul de presupuneri, zvonuri și bârfe cum că ar fi spion, a omorât un om, a studiat la Universitatea Oxford, etc. Fapte care totuși nu-i descumpănește pe petrecăreți.
Luxul și opulența adoarme conștiința și impresionează. Pe Gatsby îl cunoaștem mai bine prin intermediul grupului ce se formează în jurul lui odată cu reîntâlnirea lui cu Daisy, de acum doamna Buchanan. Acest roman este expresia Visului American. Un vis despre libertate și realizare de sine, care cu timpul a devenit doar un vis despre succes.
Valori, sentimente, dorințe intense, orgolii și acțiune. Toate povestesc despre lumea anilor 1925, epoca Jazz-ului.
Fitzgerald, Francis Scott. Visuri de iarnă și alte povestiri / Francis Scott Fitzgerald. – Chișinău: Cartier, 2015. -228p.
Visuri de iarnă datorează mult poveștii de dragoste avute cu Ginevra King, dar ceea ce dă valoare prozei lui Scott Fitzgerald nu sunt detaliile vieții reale, ci adevărul esențial, fundamental, evocat de reformularea acestei experiențe, valoare pe care o extrage din fiecare moment trecător al existenței.
Poveștile nu sunt doar sentimentale sau nostalgice, din cauză că autorul nu se mulțumește doar cu recrearea unui trecut static. El ține foarte mult ca trecutul să-i invadeze prezentul, în care să fie absorbit viitorul.
Biblioteca „Alexandru Donici” 