Familia – veriga societății

Scurt istoric

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor. 1994 a fost declarat An Internațional al Familiei, iar începând cu anul 1995, Ziua Familiei este sărbătorită în multe țări de pe planetă. 

Lecturi în familie

Familia este punctul de reper al oricărei persoane, centrul universului său interior. Ea constituie unitatea fundamentală a societăţii, spaţiul favorabil pentru  relevarea sistemului de valori nationale şi general-umane. 

Fiecare părinte îşi doreşte un copil educat, deştept, intelegent, afirmat şi apreciat. Una dintre căile de realizare a acestor obiective este lectura, revigorarea lecturii de familie. Lectura cărţilor trebuie să constituie o activitate cotidiană fundamentală, deoarece contribuie la îmbogăţirea vieţii fiecăruia dintre noi.

Cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei, BM „B.P. Hasdeu” vine cu o agendă a evenimentului. Activitățile propuse către Ziua Familiei au rolul de a facilita actul de comunicare în familie; a promova lectura de plăcere în mediul familial; a contribui la dezvoltarea cooperării în echipa familiei; a releva rolul abordării empatice relativ la carte şi familie. 

BM „B.P. Hasdeu” este instituția care dezvoltă comunități inteligente prin carte și lectură.

Cu ocazia Ziua internațională a Familiei vă recomandăm să lecturați cărți despre familie, romane în care apar povestite viețile mai multor generații ale aceleași familii. Și pentru că sărbătorile sunt despre familie și despre relațiile puternice de sânge, vă recomandăm să lecturați în această perioadă o saga de familie.

Noi venim cu propunerile, voi faceți alegerea!

37 Cuznetov tratatCuznețov, Larisa. Tratat de educație pentru familie. Pedagogia familiei / Larisa Cuznețov. -Chiținău: CEP USM, 2008. – 624 p

”… Părinții care au primit ei înșiși o educație sunt deja niște modele după care se îndreaptă copiii. Dar  pentru a-i face pe aceștia mai buni este necesar să facem din pedagogie un studiu, astfel nu este nimic de sperat de la dînsa, iar educația este încredințată unor oameni cu pregătirea rea… ”

Immanuel Kant

Familia ca valoare, fenomen antropologic, instituție socială evocă ideea unui spațiu uman important. Primul volum Fundamente teoretice și metodologia ale educației pentru familie conține analiza abordărilor filosofice, pedagogice și antropologice privind educația pentru familie, redefinirea cocnceptelor familie, educație și definirea conceptelor educașie pentru familie, etc.

Volumul al doilea Pedagogia familiei redă familia în secțiune sociopsihopedagogică, aspectele creării optimului familial în corelație cu autocunoașterea și autoeducația. 

 

proprietarul-forsyte-saga-vol-i_1_fullsizeGalsworthy, John. Forsyte Saga / John Galsworthy.- București: Mondero, 2003. – 267 p.

Saga Forsyte, publicată pentru prima dată sub acest titlu în 1922, este o serie de trei romane și două interludii publicate între 1906 și 1921 de către autorul englez John Galsworthy, premiat cu premiul Nobel. Cronizează vicisitudinile membrilor de frunte ai unei familii engleze mari, de clasă superioară, similară cu familia lui Galsworthy. Doar câteva generații scoase de la strămoșii lor fermieri, membrii familiei sunt conștienți de statutul lor de „bani noi”. Personajul principal, Soames Forsyte, se vede ca un „om al proprietății” în virtutea capacității sale de a acumula posesiuni materiale – dar acest lucru nu reușește să-i aducă plăcere. Secțiuni separate ale saga, precum și povestea lungă în întregime au fost adaptate pentru cinema și televiziune. The Man of Property, prima carte, a fost adaptată în 1949 de Hollywood ca That Forsyte Woman, cu Errol Flynn, Greer Garson, Walter Pidgeon și Robert Young. BBC a produs un serial popular în 26 de părți în 1967, care a dramatizat o trilogie ulterioară cu privire la Forsytes, intitulată A Modern Comedy. În 2002, Granada Television a produs două seriale pentru rețeaua ITV intitulată The Forsyte Saga și The Forsyte Saga: To Let, iar cele două serii Granada și-au făcut spectacolele în SUA ca parte a Masterpiece Theatre. În 2003, The Forsyte Saga a fost listată pe poziția 123 în sondajul The Big Read al BBC al „romanului cel mai iubit” din Marea Britanie. După The Forsyte Saga, Galsworthy a scris încă două trilogii și alte câteva interlude bazate în jurul familiei titular; seria rezultată este denumită colectiv Cronicile Forsyte

0ddf8-1318

Steel, Danielle. Legături de familie / Danielle Steel. -București: litera Internațional, 2011. -287 p. 

Viaţa tinerei Annie Ferguson, arhitect în plină ascensiune, se schimbă pentru totdeauna în urma unui apel telefonic survenit într-o seară de duminică. Peste noapte, ea devine mama celor trei copii ai surorii decedate într-un accident de avion, împlinind, cu preţul renunţării la propria viaţă, o promisiune pe care nu o va regreta niciodată. Ce urmează? Aflaţi citind conţinutul cărţii.

 

 

912c8-familiaO lectură deosebită pe care o recomandăm cu plăcere, deoarece aceste romane sunt bine scrise , inteligente și grijulii cu personajele sale, romane apăsătoare, care oferă o poveste complexă și o atmosferă care lasă cititorul să trăiască singur, neforțat, drama narațiunii care se desfășoară în fața ochilor săi. 

Vă dorim lectură plăcută alături de familie.

După  perioada de pandemie vă invităm la filiala Aexandru Donici, pentru a lectura, a discuta aceste cărți !!!

Cele mai frumoase povești clasice

Minunata lume Disney ii însoțește și astăzi pe cei mici atât pe calea distracției, dar și a cunoașterii. Poveștile din cărțile Disney, desenele animate și filmele sunt la mare căutare de către părinții care vor să le ofere celor mici un cadru minunat de dezvoltare, dar și surse de amuzament și distracție de cea mai buna calitate.


Cărțile Disney oferă prin poveștile sale nu doar surse excelente de divertisment, ci și învățături, cunoștințe pe care copiii reușesc să le asimileze ușor. Sunt potrivite copiilor mici, dar și celor care nu vor să renunțe la eroii din copilărie.

Cele mai îndrăgite personaje, care au încântat generații întregi de copii, se întâlnesc în această delicioasă colecție: de la Peter Pan la Regele Leu, de la Mica Sirenă și Pisicile Aristocrate la Bambi și Pinocchio.

Vei afla cum reușesc să scape pisicile ducesei de planul diabolic de răpire pus la cale de majordom… Vei străbate câmpiile Africii alături de micuțul leu Simba… Îi vei însoți pe Bambi și pe prietenii lui prin ascunzișurile pădurii… Vei merge la circ împreună cu Dumbo… Vei număra 101 de dalmațieni jucăuși… Vei primi o lecție despre prietenie, devotament, respect și curaj alături de Doamna și Vagabondul.


Reprezintă cel mai frumos cadou pentru copilul tău pentru a-l familiariza cu o lume fantastică și plină de culoare. Perfecte pentru a fi citite cu voce tare, aceste povești clasice sunt scrise într-un limbaj accesibil copiilor, însă au și darul de a le îmbogăți vocabularul și de a le stârni imaginația.

„Cele mai frumoase povești clasice. Noapte bună, copii!”, publicată la editura Litera, reprezintă o  colecție ideală cu cele mai frumoase povesti clasice ilustrate, care le oferă copiilor ocazia de a pătrunde într-un univers necunoscut și fascinant, în care se întrepătrund visul, magia și suspansul. Fiecare carte are câte 48 de pagini şi ilustraţii inedite. 

Colecţia cuprinde:

  • Noapte bună, copii! Bambi (vol. 1) – 2015
  • Noapte bună, copii! Regele leu (vol. 2) – 2015
  • Noapte bună, copii! Pinocchio (vol. 3) – 2015
  • Noapte bună, copii! 101 dalmațieni (vol. 4) – 2015
  • Noapte bună, copii! Peter Pan (vol. 5) – 2015
  • Noapte bună, copii! Pisicile aristocrate (vol. 6) – 2015
  • Noapte bună, copii! Mica sirenă (vol. 7) – 2016
  • Noapte bună, copii! Cartea junglei (vol. 8) – 2016
  • Noapte bună, copii! Doamna și vagabondul (vol. 9) – 2016
  • Noapte bună, copii! Dumbo (vol. 10) – 2016
Te invităm să-ți însoțești eroii Disney preferați în minunatele lor aventuri!

Această prezentare necesită JavaScript.

Transmite bucuria lecturii cu ajutorul acestor povesti fascinante, ilustrate atrăgător și prezentate într-o formă captivantă pentru cei mici!
Te aşteptăm la biblioteca pentru copii „A. Donici” !

 

Noi apariţii literare

Bătălia cărților este un concurs de lectură pentru copii și adolescenți. Ei sunt îndemnați să citească 10 cărți recomandate din literatura română și universală într-o anumită perioadă de timp. Scopul concursului este de a stimula lectura în rândul copiilor şi adolescenţilor, de a promova cărţile de valoare destinate acestor categorii de vârstă. Mai jos dorim să vă prezentăm o parte din carțile propuse pentru concursul „Batalia Carților 2019”, pentru categoria copii (10-14 ani).

Unsworth, Tania. Viața secretă a lui Daisy/ Tania, Unsworth. – București: Corint Junior, 2016.-286p.

O nouă carte de la Editura Corint Juniordin seria Aventură și Mister, care vă va ține cu sufletul la gură de la început până la final.

viata_secreta_a_lui_daisy_fitzjohnDaisy Fitzjohn nu este o fată obișnuită. Ea are 11 ani și trăiește împreună cu mama ei, la Brightwood Hall. Nu a fost niciodată la școală și nu a părăsit niciodată uriașa proprietate a mamei sale. Are însă o imaginație extrem de bogată și o mulțime de prieteni cu care se joacă și vorbește: animăluțul său preferat Tar, care este un șobolan foarte mâncăcios, micul Charles, un băiat care își are locuința în tabloul de pe unul din pereții conacului, calul True, o tufă ornamentală din curtea proprietății, micuța exploratoare Frank, o fantomă potrivită la momentul potrivit și mulți alți prieteni care îi fac ziua mai frumoasă…

Mama îi spunea că e uluitor cum aduce ea la viață toate lucrurile acestea, însă Daisy nu consideră că aduce lucrurile la viață. Pentru ea, totul era deja însuflețit. Nu doar animalele și plantele, ci și rămurelele, pietrele, stelele sau jucăriile. Că fiece lucru are o viață a sa tainică, gânduri și sentimente. Daisy boteza aricii sau purta lungi conversații cu vreun copac ori cu una din numeroasele statui care împânzeau grădinile conacului. Daisy prefera să vorbească cu statuile și cu copacii decât cu păpușile plictisitoare. Nu fac decât să bea ceai și să se certe cine are cel mai frumos păr, se plângea ea.

Într-o bună zi, Caroline pleacă la cumpărături, cum făcea în fiecare săptămână, însă de data aceasta ea nu se mai întoarce, lăsând-o pe Daisy singură și neștiută de nimeni pe uriașa proprietate. Când la conac apare din senin un bărbat cu un rucsac și două sacoșe de cumpărături mari, din plastic, viața lui Daisy se va schimba radical. Ea va porni într-o aventură în care va trebui să dezlege misterul dispariției mamei sale și va descoperi că nebunia este secretul bine păstrat al familiei Fitzjohn…

-Dar cum poți să fii sigur? Cum poți să fii sigur că nu e doar în imaginația ta? sau a altcuiva. Dacă exist numai în mintea cuiva? Precum un personaj de carte. Personajele de carte știu oare că sunt inventate? 

Preus, Margi. Inimă de Samurai/ Margi, Preus. – București: Booklet, 2016.-255p.

Nu contează ce origini ai și de unde provii, dacă ai ambiție și îți dorești ceva cu adevărat, poți reuși orice și poți ajunge oriunde, oricât de greu ar fi! Carte inspirată din viața lui Nakahama Manjiro, cunoscut ca primul japonez care a ajuns în America.

447316-0-240

La mijlocul secolului al XIX-lea, Manjiro, un baiat japonez, este prins de furtună și salvat de niște mateloți americani. Cum Japonia nu îi primește înapoi pe cei odată plecați de pe teritoriul ei, Manjiro se vede nevoit să rămână pe vasul american. Dintr-un biet pescar, el se transformă într-un marinar curajos, alăturându-se vânătorilor de balene. Își măsoară forțele cu stihiile naturii, ia parte Ia goana după aur din California și devine cunoscut ca primul japonez care a pus piciorul în America. Dorul de casa lui și de Japonia îl chinuie din ce în ce mai tare.  Japonezii au reguli stricte. Cine a plecat de pe insulă și a călcat pe un alt pământ, nu mai are voie să pună piciorul înapoi pe pământ japonez. Dar adevarata provocare a vieții sale va fi alta: navigând între două lumi desparțite de prejudecăți mai adănci decât oceanul, va reuși el să întindă o punte între America și Japonia?

Roman distins cu Newbery Honor!
Va reuși Manjiro, oare să schimbe mentalități înrădăcinate de secole și să scoată Japonia din izolare? Vor reuși ceilalți să treacă peste prejudecăți și să îl accepte pe Manjiro așa cum este, un băiat japonez, crescut în America?
Porter, H. Eleanor. David și vioara lui/ H. Eleanor, Porter. – București: Sophia, 2017.-288p.

1160969„Lumea e frumoasă, David, să nu uiți niciodată asta! Și, dacă uneori te simți îndemnat să crezi că nu-i frumoasă, aminteste‑ți doar ca tu, daca vrei, o poți înfrumuseța.” Așa suna cel din urma sfat pe care David, un baiețel în vârsta de numai zece ani, îl primeste de la tatal său. Vrând să-și crească baiatul într‑o lume lipsită de rău și neatinsă de convențiile și de prejudecațile sociale, un bărbat care nu își dezvaluie nimanui numele duce o viața retrasă într‑o colibă din varf de munte alaturi de fiul sau, David. Instruit chiar de tatăl lui – el insuși un violonist desavarșit –, David invata să cânte la vioară și pune în cântecele sale întreaga frumusețe a lumii. 

Scrisă de Eleanor H. Porter, autoarea minunatului roman pentru copii Pollyanna, această carte – David si vioara lui – este povestea unui baiețel orfan, David, care își află calea în viața, înfrumusețând prin bunatatea, inocența și talentul său viețile tuturor celor pe care îi întalnește și castigându‑le astfel dragostea.

Niculescu, Veronica. O vară cu Isidor/ Veronica Niculescu.- Iași: Polirom, 2017. – 218 p.

 O poveste despre prietenie, libertate și visuri.

1166479

O fetiță de 13 ani din București se hotărăște să-l salveze pe condorul Isidor, cel mai bătrîn locatar de la Zoo Băneasa, după ce vede la televizor știrea despre moartea cimpanzeului, veteranul de pînă atunci al grădinii. Dar ce te faci cînd reușești să eliberezi o pasăre care nu mai știe să zboare? Fetița aduce condorul acasă, unde îl ascunde o vreme, și descoperă lucruri fascinante despre el. Apoi cei doi fug împreună la Sinaia. La munte, în locul care seamănă cu casa de demult a condorului, ea speră să-l învețe să zboare din nou și să-l elibereze cu adevărat, în timp ce legătura dintre ei devine tot mai puternică.

Bătălia Cărților este un proiect care vine în întâmpinarea celor care cred în forța și provocările lecturii, fiind o frumoasă invitație de a descoperi universul unic al cărților.
Recomandăm aceaste cărți deosebit de emoționante cu multă căldură. Dorim ca ele să vă încalzească sufletul în aceste zile friguroase de iarnă.
Te așteptăm cu mare drag la biblioteca „A. Donici”! Descoperă cele mai frumoase cărți de lectură pentru copii aici și fii primul care le va citi!