Păsările tinereții noastre – două păsări, două destine

Carte jubiliară
50 de ani de la publicare

„O nostalgică afecțiune pentru sat, pentru lumea purtătoare de viață a celor ce au ținut suflul neîntrerupt al perpetuării neamului domină drama din Păsările tinereţii noastre. Este, de fapt, coordonata ideatică pe care Ion Druță își așază conflictualitatea factologică în care sunt angajați eroii săi, reflectând asupra nevoii de suflet în tot ce se întreprinde actualmente acolo, subsumând întregul univers rural firului intim al istoricității sale.” (Constantin Cubleșan)

Păsările tinereții noastre este o dramă de o complexitate etică avansată, scrisă de genialul Ion Druță în anul 1971. Personajele principale sunt Pavel Rusu și mătușa Ruta. Acțiunea se petrece în satul Valea Cocorilor astfel limbajul este arhiplin de arhaisme, regionalisme, etc. Se întâlnesc didascaliile, care indică elemente de decor prin care se organizează sugestiv spațiul acțiunii. Aceste 2 personaje ne copleșesc prin felul în care se completează unul pe altul.

Pavel Rusu este un sclav al timpurilor, și-a dedicate toată viața prosperării acestui sat, a făcut mereu bine oamenilor, dar nici o dată nu s-a gândit la cele eterne. Pe de altă parte, mătușa Ruta este o păstrătoare a tradițiilor, amintirilor și frumuseții neschimbate a plaiului, a oamenilor buni. Putem afirma că Pavel Rusu este un om al faptelor, iar mătușa Ruta unul al sufletului. Aceste personaje sunt complexe și prin acestea se realizează ideea că ambii au avut același ideal în viața doar că unul îl avea simbolizat în cocoare, dar celalalt în cocostârci. Aceasta fiind ideea principală a operei: continuitatea idealului în viața oricărui om.

Portretul fizic și moral al personajelor sunt conturate în text prin cele două modalități de caracterizare, modalitatea indirectă prevalează. După comportament, vestimentație putem observa că mătușa Ruta păstrează tradițiile satului, iar din halucinații desprindem numeroase calități: bunătatea, hărnicia, dedicarea vieții pentru bunăstarea satului. Prin aceste retrospecții se reface întregul drum al evoluției personajului.

Proiectarea autorului stăpânește ideea că principalele probleme ale timpului ar fi conștientizarea provenienței unei culturi, iar pe de altă parte se întâlnește nevoia păstrării culturii, tradițiilor.

“Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat – care e gândul!”

Vă dorim o lectură plăcută!

Punguța cu doi bani – operă jubiliară

Punguța cu doi bani de Ion Creangă
-145 de ani de la publicare-

CREANGĂ, ION. PUNGUȚA CU DOI BANI / ION CREANGĂ. BUCUREŞTI: FLAMINGO GD, S.A. – 16 P.

Punguța cu doi bani este o poveste scrisă de Ion Creangă, a cărei ediție originală a fost publicată pentru prima oară în „Convorbiri literare” nr. 10 din 1 ianuarie 1876.

În aceasta poveste autorul subliniază defectele oamenilor într-un mod ironic și plin de umor. Totul pornește de la o babă și un moș. Baba avea o găină și moșul un cucoș; găina babei se ouă de câte două ori pe fiecare zi și baba mânca o mulțime de ouă; iar moșneagului nu-i da niciunul.

La îndemnul babei, moșneagul pofticios și hapsân, prinde cocoșul și îi dă o bătaie zdravănă pentru a face ouă. Cocoșul, pleacă de acasă și găsește o punguță cu doi bani. Pe drum se întâlnește cu un boier lacom, care vrea să-și mărească avuția chiar și cu acei câțiva bănuți din punga cocoșului. Cocoșul, trece prin mai multe pericole puse la cale de către boier, din care scapă cu bine de fiecare dată. Ba mai mult, lasă boierul fără animale, fără galbeni și fără păsări în curte, ducându-le moșului acasă. Baba, lacomă pe averea moșului, bate și ea găina, dar găina nu i-a adus decât o mărgică acasă. Baba când vede, o bate până-o omoară, rămânând și fără unica ei bogăție, căci

„Lăcomia strică omenia”. 

Dănilă Prepeleac – omul lui Dumnezeu, cu năravul dracului

Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru. În Creangă trăiesc credințele, datinile, obiceiurile, limba, poezia, filozofia poporului, cum s-au format în mii de ani de adaptare la împrejurările pământului dacic…


145 de ani de la publicare

Povestirea Dănilă Prepeleac are ca temă lupta dintre bine și rău, ca în poveştile populare. Ideea este că omul are mai multă minte de la Dumnezeu, decât demonii.

„Dănilă Prepeleac” – o poveste scrisă de Ion Creangă și publicată la 1 martie 1876 în revista Convorbiri literare din Iași.

Subiectul este comic, fiindcă povestitorul, adică autorul, are umor, iar eroul său Dănilă Prepeleac este un hâtru. La început el este sărac, leneş, avea o mulțime de copii, dar, ori fugea el de noroc și norocul de dânsul. Fiindcă-i lipseau cele necesare pentru gospodărie, se ducea mereu la fratele său să împrumute ba carul, ba uneltele de muncă la câmp. Acesta-i spune să-și ducă boii la târg să-i vândă și să-și cumpere car și alți boi mai mici. Dănilă Prepeleac, fiind „nechibzuit la trebi”, schimbă boii pe un car, apoi carul pe o capră, capra pe un gânsac, gânsacul pe o pungă goală și se întoarce acasă. Îi spune fratelui său ce a pățit şi-l roagă să-i mai dea o dată carul cu boi, ca să-și aducă lemne din pădure. Fiind leneş, trage carul lângă copacul, pe care-l doboară, și distruge carul, omoară boii fratelui său și, disperat, se gândeşte să-i ceară și iapa ca să fugă în lume. De aceea fratele său îi spune: „se vede că tu ai fost bun de călugărit iar nu de trăit în lume, să necăjeşti oamenii şi să chinuieşti nevasta și copiii!”.

După ce ia și iapa fratelui său, se întoarce în pădure să caute toporul, ce-l aruncase după nişte lişițe. Aici își aduce aminte de cuvintele fratelui său, că ar fi bun de călugăr și începe să însemne locul. să aleagă copacii, ca să dureze un schit. Este ispitit de un diavol ieşit din iaz, care, aflând ce vrea să facă, dă de ştire lui Scaraoschi. Acesta îl ispiteşte cu un burduf de bivol, plin cu bani, ca să-l dea „pusnicului Dănilă” şi să-l poată „mătura de-acolo”. Ispita este mare și Dănilă recunoaşte: ,,Aveți noroc, spurcaților, că-mi sunt mai dragi banii decât pusnicia, că v-aş arăta eu vouă”. Scaraoschi este tare mâhnit pentru pierderea unei comori atât de mari, cu care ,,ar fi putut dobândi o mulțime de suflete” şi de aceea trimite un alt drac şi-i zice lui Dănilă, ca să-şi încerce mai întâi puterile şi apoi să ia banii. Prima încercare propusă de drac era să înconjoare iazul cu iapa în spate de trei ori, fără s-o pună jos, ca să răsufle. Dracul înconjoară iazul cu iapa în spate, iar Dănilă o încalecă, zicând că el o duce între picioare. A doua încercare la fugă îl pune pe drac să se ia la întrecere cu un iepure, zicând că acela-i copilul lui cel mai mic.

Dracul este depăşit de iepure și propune să se ia la trântă. Dănilă îl duce la bârlogul unui urs şi-i spune că acolo stă un unchi de-al lui și să se bată cu el. A patra încercare este care chiuie mai tare. Dănilă ascultă felul în care dracul chiuie de se cutremură pământul. El îi leagă ochii și urechile cu un ştergar, ca să nu-i sară creierii din cap, şi-i trage ,,cu o drughineață groasă de stejar” una la stânga, alta la tâmpla dreaptă şi alta în frunte. Dracul fuge în iad, dar vine altul cu un buzdugan mare de fier, care-l aruncă de nu se mai vede trei zile și trei nopți și când cade, ,,s-a cufundat în adâncul pământului”; de s-au zguduit temelile lumii. Dănilă se preface că vrea să-l arunce în lună și dracul se sperie, ia buzduganul și sare în iaz. Vine alt drac şi-i spune să se întreacă în blesteme. Dracul îl blestemă și-i plesneşte un ochi în cap. Dănilă îl pune să ia burduful cu bani şi să-l ducă acasă, unde-i pune pe copii ,,să ia ragila și pieptenii de pieptănat câlți“ şi „să tabere pe el să-l schingiuiască dụpă placul lui Dănilă”.

Umorul se împleteşte cu fantasticul, cu expresivitatea limbajului popular. Întâmplările au o succesiune şi-l determină pe cititor să-l asculte pe povestitor, care ca un hâtru şuguieşte pe seama eroului său Dănilă, făcându-l să piardă boii, apoi reabilitându-l, făcându-l să câştige întrecerea cu dracii, spre a sublinia ideea că și un oarecare om, nu tocmai isteț, poate ieşi învingător în lupta cu forțele răului.
Oralitatea stilului este realizată prin interjecții: ,,u! ia! na! na!, „Măi, măi, măi!“ și substantive la cazul vocativ: „Doamne!” „Sărmanul!” „băieți!” ,,dă, dă,” ,,Măi omule”, ,,A… leu”.. V..leu”, ,,Bun!”, ,,Mă, Michiduță!”, prin expresii ale limbii vorbite: „Ce vrei să faci aici, mặi omule?”, „Na-i-o frântă că ți-am dres-o”, „Mai şede el cât şede, de cască gura prin târg, ș-apoi își ia tălpăşița spre casă”, „Bine v-am găsit, bădiță!”, „Apoi dă, bặdiță, m-am pornit cu graba și m-am întors cu zăbava”.

Prin poveştile și basmele sale, lon Creangă se alătură marilor scriitori Mihail Eminescu, I.L.Caragiale, loan Slavici în sensul că ei pun bazele prozei fantastice în literatura română.