Aurelian Silvestru-un pedagog stăpânit de fiorul creaţiei

– 70 ani de la naştere

Aurelian Silvestru (n. 1 octombrie 1949, Cușelăuca) este un scriitor, psiholog, publicist și pedagog român din Republica Moldova. El este fondatorul și directorul Liceului de Inventică și Creativitate „Prometeu-Prim” din Chișinău, lider al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova și editorialist la Vocea Basarabiei.

Ca scriitor și publicist, a tradus mai multe monografii și manuale de psihologie, a publicat numeroase eseuri, broșuri și cărți pentru copii. Este autorul unei cărți de aforisme și al unei cărți de cântece pentru copii.
În 1991 a devenit președinte al Asociației de Creație TOCONO și a fondat Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu”, primul liceu particular din Moldova. A debutat cu proze scurte în ziarul „Tinerimea Moldovei”. A publicat articole și eseuri în diverse ziare și reviste. A tradus monografii și manuale de psihologie din limba rusă. Ulterior publică manualele de psihologie: „Cunoaște-te pe tine însuți” (1983), „Vârsta barierelor” (1987); iar mai apoi cărți de istorie pentru copii: „Daciada”, „Noi și biografia omenirii”; culegeri de aforisme, de cântece, precum și romane. În curtea Liceului „Prometeu”, a înălțat o biserică, unde au loc lecțiile de religie. 
În prezent Aurelian Silvestru este editorialist la Vocea Basarabiei și lider al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova. De asemenea, este redactor la revista „Litere”, subredacția Chișinău. Membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2010). În cărțile sale Aurelian Silvestru tratează diferite teme, printre care istoria, spiritualitatea și moralitatea.

 

Silvestru, Aurelian. Şi tu eşti singur/ Aurelian Silvestru. –Chişinău: Prut, 2014. – 283 p.

Credeam că voi scrie o poveste de iubire. Dar eroina principală s-a opus. Am intrat în lumea ei m-am înspăimântat: era o lume a durerii, cu oameni părăsiţi şi trişti, adeseori neînţeles de cei apropiaţi.

-Autorul

Cea mai lungă, pasională, zguduitoare  și frumoasă poveste se scrie în sufletele oamenilor.
Un univers infinit unde se nasc și mor fericiri, izvorăsc râuri de lacrimi, se-mprăștie și se-adună dunele de nisip ale nesiguranței.
Când soarele mângâietor al speranței pare că se stinge, umblă legată la ochi singurătatea, lovindu-se de pilonii fericirii, ca apoi, rănită și obosită să-ți spele rănile în apele iubirii, acolo unde orice tânguire și singurătate se deșteaptă.
Doar în fața iubirii singurătatea lasă mâinile jos și îngenunchează. Dar tu, ai avut curajul să-ți îngenunchezi singurătatea vreodată? sau ”Și tu ești singur?” ?
Romanul ” Și tu ești singur? ” al lui Aurelian Silvestru ne deschide porțile împărăției sufletului de unde izvorăsc marile povești ale lumii.
Chinuit de războaie grele și arșițe ucigătoare, sufletul continuă să plouă cu lumină și să înece întunericul.
Cu întunericul  luptă și sufletul Anei, protagonista romanului, care poartă încrustată adânc în inimă durerea întregului neam. Trăind o copilărie chinuită, lipsită de afecțiune, iubirea a fost capabilă s-o smulgă de pe scaunul trenului ce-o ducea rapid spre stația în care era gata să accepte ideea că viața fericită e un dar frumos, de lux, ce nu e oferit oricui, mai puțin ei.

Dar dragostea vine când te aștepți mai puțin, așteaptă pitită pe undeva, găsind momentul oportun când tu aproape uitasei că mai există o copiliță ștrengăriță ce-ți iese-n cale, îți zâmbește șăgalnic, apoi te face s-o tot aștepți zile la rând, în cale și-n vise.

 

Silvestru, Aurelian. cel rătăcit/ Aurelian Silvestru. –Chişinău: Prut, 2009. – 356 p.

Volumul „Cel rătăcit” al scriitorului şi eruditului psiholog Aurelian Silvestru, înainte de a fi un roman de aventuri, o poveste de dragoste, o „arenă” a emulaţiilor intelectuale rafinate, este un sondaj analitic al existenţei basarabene postsovietice, având în centru Omul, Credinţa, Biserica, relaţia Biserică-Politică-Putere şi fiind o pledoarie pentru Bine, Adevăr, Demnitate: „Nu-L supăra pe Dumnezeu. Lumea este imperfectă. Contează, însă, nu cum o găseşti când vii, ci cum o laşi când pleci… Încearcă să laşi în urma ta lucrurile un pic mai bune decât le-ai găsit! Şi nu uita că Binele şi Adevărul au fost şi trebuie să rămână împreună…”

Misterul pune la îndoială nu raţiunea, ci limitele ei… Ne place să credem că le ştim pe toate. Dar viaţa ne plasează uneori în centrul unor evenimente incredibile, pe care raţiunea nu le poate explica, şi atunci, ca să nu fim ridicoli, ne prefacem că analiza lor e sub nivelul demnităţii noastre sau, în genere, că ele nu există, de parcă realitatea s-ar compune doar din fenomenele pe cae suntem în stare să le înţelegem.

-Autorul

 

Silvestru, Aurelian. Îngerii dispar în ploaie/ Aurelian Silvestru. –Chişinău: Prut, 2017. – 148 p.

Pornind de la convingerea că viața însăși este literatură, Aurelian Silvestru ne propune un nou volum de nuvele- Îngerii dispar în ploaie, care se citește dintr-o respirație, dar te va marca pentru mult timp înainte. Cititorii atenți vor afla răspuns la întrebările pe care orice om și le-a pus, măcar o dată: unde îl găsim pe Dumnezeu, de ce nu trebuie să renunțăm la visele noastre și cine, dacă nu suferința este cel mai bun învățător (?). O carte trăită, un cadou minunat pentru cei care vor cât mai repede să crească mari, dar și pentru cei care ar da totul, numai să fie, măcar pentru o zi, copiii de altădată.

 

”Îngerii dispar în ploaie, dar revin în soare”, precum viața maestrului Aurelian Silvestru, un creator al unei lumi de basm, proiectată în realitate, pentru generațiile următoare, pe mai departe…

 

Silvestru, Aurelian. Pragul sau alte fărâme de suflet/ Aurelian Silvestru. –Chişinău: TOCONO, 2014. – 409 p.

Omul e slab…
Cine nu este? Cine se crede fără de prihană? 
Totuşi, ca Om, e Purtător de Suflet, iar asta înseamnă că are, de la naştere, puterea de a învinge răul, inclusiv -răul din sine. 
Dacă porţile Raiului s-ar deschide doar în faţa oamenilor care nu au avut nici un păcat, atunci Raiul ar fi, probabil, un loc pustiu…

Aurelian Silvestru

 

Silvestru, Aurelian. Cu gândul la tine/ Aurelian Silvestru. –Chişinău: TOCONO, 2015. – 405 p.

Volumul Cu gândul la tine cuprinde o serie de proze scurte (eseuri/povestiri) cu referire la momentele remarcabile din viaţa unor mari personalităţi ale lumii. Scrisă într-un stil simplu şi accesibil, cartea este plină de învăţăminte. Este foarte captivantă, se citeşte uşor şi poate fi o sursă bună pentru îmbogăţirea culturii generale a tinerilor cititori.

Nu trebuie să fii numaidecât talentat, ca să munceşti eficient. Dar este absolut indispensabil să munceşti eficient, ca să devii talentat. Culmea pe care te poate înălţa un astfel de efort se numeşte celebritate. …
Paginile ce urmează nu sunt biografii complete, nici analize critice sau cercetări. Sunt mai degrabă impresii despre măreţie şi talent. Citite în ansamblu, te vor ajuta să conştientizezi mai bine pentru ce s-au răstignit aleşii nemuririi. 

-Autorul

 

Silvestru, Aurelian. Femeia alege/ Aurelian Silvestru. –Chişinău: TOCONO, 2017. – 473 p.

Femeia alege – două romane într-o singură carte: „Cel rătăcit” şi „Şi tu eşti singur?”

Refuz să cred că putem trece prin viaţă fără să ucidem un vis, o floare, o speranţă sau o dragoste nevinovată. Ne-am sinucide sau ne-am da seama cât de cruzi suntem. Zilnic, iluziile muşcă din noi câte o fărâmă de suflet, până când îl mistuie aproape de tot. Atunci, fulgeraţi de adevăr, constatăm cu uimire că, fără suflet, nici moartea nu are nevoie de noi…

-Aurelian Silvestru

Silvestru, Aurelian. Poveşti pentru adulţi/ Aurelian Silvestru. –Chişinău: TOCONO, 2016. – 327 p.

Cartea „Povești pentru adulți” de Aurelian Silvestru, ca și celelalte cărți ale acestui minunat scriitor, îndeamnă la meditație și analiză. Citind-o, te întrebi: cine sunt, de unde vin și încotro mă îndrept, care este rostul meu pe această lume și ce trebuie să fac pentru ca la sfârșitul vieții să pot spune că am trăit frumos?
„Povești pentru adulți” conține peste 150 de povestiri și parabole, toate având un singur scop: de a ne îndemna pe noi, cititorii, să fim mai buni cu cei din jur, mai iubitori, mai harnici, mai înțelepți, să ne trăim viața din plin, fără a face rău celorlalți și să ne ascultăm inima. Însuși autorul spune despre ea: „O carte bună prezintă realitatea ca pe o poveste, iar povestea – ca pe o realitate”.

„În toată lumea există nenumărate povești mirifice, cu întâmplări și snoave nemaipomenite, cu sfaturi și idei de toată frumusețea. Citindu-le, devii mai fericit, mai optimist, mai pregătit să treci cu bine dincolo de imposibil. Parte din ele le-am inclus în paginile acestei cărți. Pe unele le-am ajustat. Pe altele le-am îmbrăcat în haine noi. Ici – colo, am dat frâu liber fanteziei. Prin toate însă, ca un fir al Ariadnei, am lăsat sp curgă nestăvilita înțelepciune populară. E cartea sentimentelor și aspirațiilor pe care le trăim ca pe un basm zi de zi”, scrie Aurelian silvestru în Prefața cărții „Povești pentru adulți”.

 

Silvestru, Aurelian. A doua şansă/ Aurelian Silvestru. –Chişinău: Prut , 2011. – 58 p.

„Se spune că odată, demult, un potop a pustiit un continent întreg. Puţinii supraveţuitori s-au strâns la un loc şi au prins a-şi plânge de mila. Erau singuri. Singuri în tot Universul…” – Aurelian Silvestru

„Aurelian Silvestru este un scriitor fericit datorită cărţilor sale pentru copii, care pot fi citite şi de maturi, şi datorită cărţilor sale pentru maturi, care pot fi citite si de cei mici. – Scriitorul Ianoş Ţurcanu.

„A doua şansă” este o carte pentru suflet, remarcă autorul cărţii. Cartea include povestiri şi parabole pentru copii cu un pronunţat mesaj educaţional şi moral-spiritual.

 

La mulți ani, domnule Aurelian Silvestru! Toți împliniți și plini de toate, inclusiv de cărți din partea bibliotecii A. Donici!

 

 

 

 

Constantin Stamati – scriitor luminist al istoriei noastre

-150 de ani de la stingerea din viață a lui Constantin Stamati

Stamati Constantin (1786, Huşi sau Iaşi − 12.09.1869, Ocniţa). Scriitor şi traducător. Fiul paharnicului Toma Stamati şi nepot de frate al mitropolitului lacov Stamati. Învaţă, probabil, la Şcoala Domnească de la Iaşi, apoi îşi desăvîrşeşte instruirea ca autodidact. Însuşeşte limbile franceză, rusă şi greacă. Îndeplineşte diferite slujbe în cancelaria Vistieriei Moldovei (1806). În 1812 se stabileşte cu traiul la Chișinău. Ocupă diferite funcţii în administraţia Basarabiei: expeditor şi referent în departamentele guvernului local, ispravnic al ţinuturilor Ismail şi Hotin, agent cu însărcinări speciale pe lîngă guvernator ş.a. Devine consilier titular (1818), este decorat cu ordinul „Sf. Ana” de gradul III (1828). Face cunoştinţă cu scriitorul rus P. Svinin (1815-1816) şi cu marele poet A. S. Puşkin exilat în Basarabia (1821). C. Stamati debutează în literatură cu traduceri. Publică în „Albina românească” a lui Gh. Asachi tălmăcirea poeziei „Dumnezeu” de G. Derjavin (20 februarie 1830).  A mai tălmăcit poemul „Prizonierul din Caucaz” de A. Puşkin; poeziile „Întemniţatul” şi „Mi-e urît şi trist”, „Hăulitul închisului” şi respectiv „Bătrîneţele” de M. Lermontov; baladele „Harpa eoliană”, „Fiica lui Decebal şi Armin cîntăreţul”, „Gromoboi” de V. Jukovski; „Omul şi cugetul”, „Ce daune fac banii” de F. Bulgarin ş.a. A tradus şi a adaptat peste 30 de fabule din creaţia lui I. Krîlov şi I. Hemniţer.
Partea valoroasă a creaţiei lui C. Stamati, o constituie scrierile cu tematică istorică. În schiţele „Suceava şi Alexandru cel Bun în secolul al XV-lea”, „Domnul Moldovei”, „Marele Ştefan şi bravul său hatman Arbore” evocă momente importante din trecutul glorios al poporului. Supune criticii unele momente negative din viaţa societăţii din Moldova secolului al XlX-lea: „Neneaca, cuconaşul ei şi dascălul”, ş.a. Este ales membru al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi (1834); membru al Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi din Odessa (1841), în „Însemnările” căreia publică articolul „Despre Basarabia şi cetăţile ei vechi”, scris în ruseşte (1850). În 1866 este ales membru al Societăţii Literare Române, viitoarea Academie (22 aprilie 1866); peste un an însă îşi dă demisia. În 1870 este numit membru onorific al Academiei Române. La 23 octombrie 1988, în satul Ocniţa, unde este înmormântat scriitorul, a  fost inaugurată Casa-muzeu „C. Stamati”. Tot atunci în curte a fost instalat un bust al acestuia.

„Modestă ca valoare artistică, moştenirea literară a lui C. Stamati se încadrează eforturilor depuse de primii noştri scriitori la înfiriparea şi statornicirea literaturii moldovenești de tip modern.” (Vasile Ciocanu)

 

Stamati, Constantin. Imnul lăutei românești/ Constantin Stamati. – Chișinău: Litera, 1997. -319 p.

Imnul lăutei românești conține poezii, fabule și alte scrieri. 

„Lăsați versurile și proza mea să se rătăcească, să curgă neregulat ca vântul, norii și pâraiele… Și de-ar fi răsplătirea mea ca și a albinei căreia răpim rodul, fără a-i mulțumi, eu însă ca servul credincios întorc talentul vechei mele patrii și zic:

Sum mulțumit, ca albina, de am putut cu a mea gură 
Să pun în fagurii noștri de miere o picătură…
Și în fine:
Quod potui feci faciant meliora potentes…”
Constantin Stamati

„În Basarabia din rumâni este domnul tituleanâi sovetnic Constantin Stamati, bărbat literat, cinstitor de oameni învățați, sârguitor spre luminarea neamului său, are tălmăcite și nu contenește de a tălmăci alese istorii pentru întocmirea năravurilor celor bune, fabule, romanțuri, versuri ce se numesc versuri albe, versuri împleticite, versuri drepte și alte frumoase istorii.” 
                                                                                                                          Dimitrache Pastiescul 

Cultura sa literară era într-adevăr bine orientată și destul de bogată, lecturile lui îl dusese până la literatura cea mai nouă din vremea lui. 
Poezia istorică a lui Stamati este o prelungire a poeziei istorice de dincoace de Prut: admirație pentru trecut, pentru vechile cetăți, pentru foștii eroi, melancolie în fața ruinelor și chemare către contemporanisă nu uite ce-au fost odată…

…Stamati realizează cu elementele poeziei noastre anonime o poemă epică plină de imaginație și de poezie și dă satisfacție, în mai mare măsură decât scriitorii de dincoace de Prut, dorinței generale de a se scrie o epopee românească cu elemente populare.
                                                                                                                                            Petre Haneș

Urmând pe Asachi, Stamati cultivă miturile naționale însă cu mijloace artistice superioare.

Simțul fabulosului, umorul satanic, desenul teratologic îi sunt hărăzite în cel mai înalt frad. 

George Călinescu 

 

 

Ion Hadârcă – un cavaler al metaforei

Ion Hadârcă  este un poet, eseist, publicist, traducător şi om politic din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990-1998 şi din 2009-2014. 

Poet liric şi politician de marcă, care nu confundă poeticul cu politicul, nici politicul cu poeticul” (Mihail Dolgan)

Biografie

Ion Hadârcă (17.08.1949, comuna Sângereii Vechi, judeţul Bălți). Studiază la Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (1970-1974). Frecventează cenaclul „Luceafărul”. Publică în presa periodică. Face doctorantura la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Științe a Moldovei (1974-1977). Activează în calitate de redactor, șef de redacție la Editura ”Literatura Artistică” (1978-1981), președinte al cenaclului literar „Luceafărul” al ziarului „Tinerimea Moldovei” (1982-1985), consultant literar (1985-1987) și secretar (1987-1989) al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Se încadrează în Mișcarea de Eliberare Națională (1986-1996). Este primul președinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992) și președintele primei Mari Adunări Naționale din 27 august 1989. Este ales deputat în Congresul deputaților din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) (1989-1991), deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1998); prim-vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova (1990-1993). În perioada activității parlamentare a contribuit la proclamarea suveranității și independenței Republicii Moldova.

Aprecieri critice

„Poezia lui a rămas însă aceeaşi: o splendidă sinteză de simţire şi luciditate. Moldova suverană îi datorează mult şi luptătorului Hadârcă, şi poetului Hadârcă. Citindu-l pe acest poet, după ce i-am tot citit pe ceilalţi, sunt obligat să constat că marea poezie de la Chişinău este recunoaşterea revoluţiei de la Chişinău. Sper, pentru tot restul poeziei române, cea scrisă între hotarele de azi ale statului nostru, să se molipsească de simplicitatea, de îndurerarea, de fatalitatea poeziei basarabene. O poezie care a dezrobit o ţară. Unul din numele acestei lupte este acelaşi cu unul din numele acestei poezii: Ion Hadârcă.” —Adrian Păunescu

Activitatea literară a lui Ion Hadârcă

A debutat ca poet în timpul şcolii, publicând în anul 1965 primele versuri în revista „Cultura Moldovei”. Poezii i s-au publicat în ziarele „Tinerimea Moldovei”, „Moldova socialistă”, „Cultura Moldovei”. În anul 1977, este consemnată apariţia primei plachete de versuri a lui Ion Hadârcă, „Zilele”. Pentru acest volum, i-a fost decernat Premiul „Boris Glăvan” al tineretului din RSS Moldovenească.  Este Președinte al Cenaclului literar „Mihai Eminescu” de pe lângă Biblioteca municipală „Onisifor Ghibu”.

Versurile sale au fost traduse în limbile rusă, ucraineană, bielorusă, letonă, azerbaidjană, lituaniană, kazahă, armeană, engleză, franceză, italiană, maghiară, bulgară. Traduce din opera lui M. Cervantes, Ch. Baudelaire, A. Puşkin, M. Lermontov, G. Guillen, D. Harms, M. Aguirre, R. Alberti, M. Hernandes, F. Mayor, I. Draci. Pe lângă limba română, Ion Hadârcă mai vorbeşte limbile engleză şi rusă.

„Remarcăm la poetul Ion Hadârcă o anumită eleganţă, de loc ostentativă, a rostirii. Poetul nu-şi caută formula, ci o găseşte cu uşurinţă aproape întotdeauna. Atunci când sintaxa este însă întoarsă, el nu-şi abandonează ţinuta, ci ca un adevărat arbitru al verbului, care a dobândit înţelepciunea de a fiinţa într-un ţinut pe cît de miraculos, pe atât de ambiguu, mărginit de două imperii, unul lăuntric, altul exterior.”

—Nichita Danilov

Premii

• Laureat al revistei „Flacăra” (1992)
• Premiul „Mihai Eminescu” al Consiliului judeţean Suceava (1997)
• Premiul „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris…” pentru volumul de poeme Helenice în cadrul celui de-al VII-lea Salon de Carte Românească (Iaşi, 1998)
• Premiul revistei „Convorbiri literare” (2001);
• Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998, 2002, 2008);
• Premiul la Salonul de Carte de la Chișinău (2006);
• Premiul „G. Lesnea” la Salonul de Carte de la Iași (2006);
• Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române (2010).

• Medalia Mihai Eminescu ( 2009).

Hadârcă, Ion. Liră din Acvariu/ Ion Hadârcă. –Chișinău: Cartier, 2014. -56p.

Un experiment liric unic în literatura noastră, o carte care pare a se circumscrie poe­ziei sentimentului religios…

 

„Într-o Schiţă de geneză virtua­lă, Ion Hadârcă face o mărturisire de credinţă privind ceea ce el numeşte protogeneza de sine care se petrece într-o unitate spaţiu-timp foarte specială „prin separarea celor două orizonturi indivizibile – de Spaţiu şi Timp. Orizonturi în absolut şi orizontal de irea­le, care mereu se aglutinează reciproc, tinzând spre marginile infinitului tocmai pentru a le înghiţi înapoi în unitatea lor primordială”. Atunci-acolo, din Haos, se naşte Structura, termeni aflaţi nu atât într-un raport tensional, cât în unul de complementaritate, unite, în fond, într-un Haosmos…

Hadârcă, Ion. Era barbară/ Ion Hadârcă. –Chișinău: Garuda-art, 2005. -412p.

 

Există poeţi egali cu propriul lor destin şi există poeţi ale căror destine se fac egale cu înseşi destinele popoarelor din sânul cărora au răsărit. – Ion Hadârcă

 

 

Hadârcă, Ion. Două imperii/ Ion Hadârcă. –Chișinău: Garuda-art, 1998. -46p.

Ion Hadârcă este şi un strălucit sonetist, care cultivă sonetul modern şi modernizat şi în care îmbină în mod armonios „slova de foc” cu „slova făurită” (Tudor Arghezi)

Cutia de viteze

Prin cerceveaua geamului, distrat,

Mai urmăresc eterna mişunare.

E timp pierdut, dar fac o încercare

Să sparg găoacea cadrului blazat.

Şi evadând în jeep-uri, avioane,

Tot mai grăbit şi tot mai amorţit,

De propria-mi făptură depăşit,

Nu simt cum sarea-mi urcă prin ciolane.

Doar într-o parte, firele de grâu

Nu sar pe roţi, nu muşcă din zăbale.

Momit în serpentine şi spirale,

Nu se grăbeşte cântecu-n scatiu,

Şi an de an plătica din pereche

Depune icre noi în delta veche.

 

Hadârcă, Ion. Sonetariu/ Ion Hadârcă. –Chișinău: Prut, 2013. -104p.

Cu sonetele din Memo­ria celulozei şi, mai ales, cu cele din Sonetariu se întorc în lirica lui Ion Hadârcă elegia şi erosul, tema departelui şi cântecul trist al (pe)trecerii omului. Spre deosebire, însă, de predecesori, Ion Hadârcă merge mai departe, încercând o temerară şi unică experienţă de reformare a sonetului prin absorbţia metodică a rigorilor formei, deconstrucţia şi reasamblarea postmodernă a arhirigidului construct sonetist…– Ioan HOLBAN

 

 

Hadârcă, Ion. Helenice/ Ion Hadârcă. –Chișinău: Uniunea Scriitorilor, 1998. -128p.

Sincer vorbind cu lumea nu văd ce atribuţii aş avea faţă de textele aici vădite. Aş putea pretinde, cu aproximaţie, doar la nişte pretexte de ecouri eline, survenite în urma unor călătorii, reflexii şi lecturi. Mai degrabă, deci, nişte pretexte de preludii sau foraje oarbe prin straturi de epoci compacte. Prilej de a comunica, pretext de-o vorbă… In stricto senso, adevăratele pretexte au existat numai în energo-generatoarele de spirit clasic ale unui Empedokles ori Sokrates – cei care au refuzat textul ca atare, savurînd oral şi mental beţia de esenţe existenţiale ce preced şi succed individul ori fapta, evenimentul fatal.

Hadârcă, Ion. Artera Zen/ Ion Hadârcă. –Chișinău: Prometeu, 2006. -80p.

Faţa pâinii (apoteoza spicelor)

Cu tot negrele ţărânii           Şi când mirii se sărută
Preacurată-i faţa pâinii        Preacurată-i faţa pâinii 
Şi cu risipa fărâmii               Cu dinţi umezi de-alăută
Preacurată-i faţa pâinii        Preacurată-i faţa pâinii 
Şi cu sarea grea din spate    Căci în trupul de secară                
Preacurată-i faţa pâinii        Preacurată-i faţa pâinii 
Şi-mpărţită-n jumătate         Urcă dragostea de ţară
Preacurată-i faţa pâinii         Preacurată-i faţa pâinii 
Maică-Ea de dimineaţă          Şi-n prosoape ne desface
Preacurată-i faţa pâinii         Preacurată-i faţa pâinii 
A purtărilor de-o viaţă          Ani de muncă ani de pace
Preacurată-i faţa pâinii         Preacurată-i faţa pâinii.

O carte care impune un poet impecabil,cu o scriitură incitantă, polemică, de mare acuratețe și rafinament. – Daniel Corbu