Francis Scott Fitzgerald – 125 de ani de la naștere

Francis Scott Fitzgerald

24 septembrie 1896 – 21 decembrie 1940

scriitor american de ficțiune

Francis Scott Key Fitzgerald născut la 24 septembrie 1896 decedat la 21 decembrie 1940 a fost un romancier, eseist, nuvelă și scenarist american. El a fost cunoscut mai ales pentru romanele sale care descriu flamboyance și excesul epocii jazzului – termen pe care l-a popularizat. În timpul vieții sale, a publicat patru romane, patru colecții de nuvele cu 164 de nuvele.

Deși a obținut succese și averi populare temporare în anii 1920, Fitzgerald a primit aprecieri critice abia după moartea sa și este acum considerat pe scară largă ca unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului XX.

Fitzgerald a făcut parte din așa-zisa „generație pierdută” a americanilor născuți în anii 1890 și maturizați în perioada Primului război mondial.

„Talentul sau era la fel de natural ca desenele imprimate de pulbere pe aripile unui fluture. Într-o vreme, nu-și dădea seama de acest lucru mai mult decât fluturele și n-a prins de veste când desenul a fost șters ori distrus. Mai târziu, a devenit conștient de aripile-i rănite și de alcătuirea lor; atunci a învățat sa gândească, dar n-a mai putut zbura, fiindcă pierduse pasiunea pentru zbor și nu-i mai rămăsese decât amintirea vremurilor când zbura fără efort.“
– Ernest Hemingway

Recomandăm spre lectură cărțile scriitorului american,
Francis Scott Fitzgerald:

Fitzgerald, Franci Scot. Marele Gatsby/ Francis Scott Fitzgerald. București: Litera, 2018 -237 p.
Marele Gatsby - F. Scott Fitzgerald

Scriitor talentat, a descris cu măiestrie și într-un stil artistic deosebit societatea vremurilor în care a trăit. Romanul „Marele Gatsby” scris în 1925 ne prezintă, aparent, povestea de dragoste dintre Jay Gatsby și Daisy, o tânără dintr-o familie înstărită. În fapt el zugrăvește întreaga societate americană a anilor 1925. Personajele ce apar rând pe rând în roman ne dezvăluie cum se vede dintr-un anumit loc, social, educațional și moral societatea americană. Personajele centrale J. Gatsby și Daisy s-au întâlnit în urmă cu cinci ani și s-au îndrăgostit. Continuarea acestei idile și împlinirea ei prin căsătorie este imposibilă datorită diferențelor sociale.

Tânărul Gatsby nu-i poate oferi încântătoarei și diafanei Daisy confortul din casa părinților săi. Dar el nu o uită pe frumoasa fiică a familiei Carraway. Își propune și reușește să ajungă atât de bogat încât nu numai că își poate permite căsătoria dorită, ci chiar să se facă dorit, să impresioneze prin lux și opulență. Însă frumoasa Daisy nu-l așteaptă, se mărită cu Tom Buchanan, fiul unei familii bogate, căsătorie din care a rezultat un copil, o fetiță. Naratorul romanului, Nick Carraway, văr de-al doilea cu Daisy îl întâlnește pe Gatsby și prin intermediul lui cei doi se reîntâlnesc. Începând cu evenimentele petrecute înainte de povestea propriu-zisă desfășurarea intrigii oscilează de la trecut la prezent.

Acum Jay Gatsby este Marele Gatsby. Un personaj bogat și excentric. Are o reședință somptuoasă, unde petrecerile se țin lanț și șampania curge din abundență. Gazda apare la apogeul petrecerii, își trece privirea peste cei prezenți așteptând parcă sunetul trompetei și al saxofonului, din ritmul jazz-ului pentru a-i confirma reușita. Contrar așteptărilor cititorului el apare în mod discret și voalat. O aștepta pe ea.

Marele Gatsby este un personaj enigmatic despre care se fac tot felul de presupuneri, zvonuri și bârfe cum că ar fi spion, a omorât un om, a studiat la Universitatea Oxford, etc. Fapte care totuși nu-i descumpănește pe petrecăreți.

Ce inspiră "Marele Gatsby"?

Luxul și opulența adoarme conștiința și impresionează. Pe Gatsby îl cunoaștem mai bine prin intermediul grupului ce se formează în jurul lui odată cu reîntâlnirea lui cu Daisy, de acum doamna Buchanan. Acest roman este expresia Visului American. Un vis despre libertate și realizare de sine, care cu timpul a devenit doar un vis despre succes.

Valori, sentimente, dorințe intense, orgolii și acțiune. Toate povestesc despre lumea anilor 1925, epoca Jazz-ului.

Fitzgerald, Francis Scott. Visuri de iarnă și alte povestiri / Francis Scott Fitzgerald. – Chișinău: Cartier, 2015. -228p.
Visuri de Iarna si alte povestiri

Visuri de iarnă datorează mult poveștii de dragoste avute cu Ginevra King, dar ceea ce dă valoare prozei lui Scott Fitzgerald nu sunt detaliile vieții reale, ci adevărul esențial, fundamental, evocat de reformularea acestei experiențe, valoare pe care o extrage din fiecare moment trecător al existenței.

Poveștile nu sunt doar sentimentale sau nostalgice, din cauză că autorul nu se mulțumește doar cu recrearea unui trecut static. El ține foarte mult ca trecutul să-i invadeze prezentul, în care să fie absorbit viitorul.

Copiii de făină de Anne Fine

Bătălia Cărților 2021
Categoria: copii (11-14 ani)

Anne Fine

scriitoare engleză de literatură pentru copii

Anne Fine s-a născut pe 7 decembrie, 1947 (vârsta 73 ani). Este scriitoare britanică faimoasă mai ales pentru textele dedicate copiilor, deși a scris și literatură pentru adulți. Este autoarea a peste patruzeci de titluri pentru copii, două dintre acestea câștigătoare ale prestigioasei Medalii Carnegie.

Pe lângă numeroasele premii obținute, Anne Fine a fost desemnată de două ori Autorul Anului la categoria Literatură pentru Copii. În 1998 s-a numărat printre cei cinci finaliști la premiul Hans Christian Andersen, iar în 2001 a fost desemnată câștigătoarea premiului Children’s Laureate, decernat o dată la doi ani pentru întreaga activitate.

Despre prima ei carte autoarea mărturisește că a fost ținută la sertar mai bine de cinci ani, după ce a fost respinsă de două edituri. Dar, în urma înscrierii manuscrisului într-un concurs, cartea a fost în sfârșit publicată 1978.

Copiii de făină este unul dintre cel mai apreciate titluri ale Annei Fine, pentru care, în 1992, a câștigat Medalia Carnegie.

Fine, Anne. Copiii de făină/Anna Fine. -București: Arthur, 2020. -213 p.
Anne Fine - Copiii de faina - elefant.md

Deși nimeni nu știe despre ce vorbește profesorul, cumva Simon, unul dintre vlăjganii clasei, prinde o vorbă din cancelaria profesorilor, cum că s-ar da copii de făină care ar exploda la Târg. Toată clasa află și se hotărăsc se opteze pentru acest curs. Însă copiii de făină încep să fie iubiți de către elevi, iar Simon se atașează cel mai tare de ei, mai ales că-l fac să se întrebe cu privire la plecarea tatălui său ce l-a părăsit încă de când era doar un bebe. Și Simon începe o muncă de detectiv care-l va ajuta să se maturizeze și să descopere rolul ascuns al copiilor de făină.

Care va culmina cu o explozie… sau?

Simion, personajul principal, are un mod aparte de a-ți ajunge la inimă de-a lungul poveștii. Are o sensibilitate aparte, este vânjos și se poate apăra singur. Însă sensibilitatea de care dă dovadă îl transformă într-un om disprețuit de toți colegii săi. Astfel el trebuie să se lupte cu toate sentimentele pe care fetița de făină le trezește în el și cu viața pe care era obișnuit să o aibă înainte.

Când amuzantă, când dramatică, povestea micilor saci de făină și a părinților lor adoptivi este una dintre acele povești care te pot marca și care te pot face să-i privești mai cu atenție pe colegii copilului tău care nu au decât un părinte. Te ajută să știi că acești copii s-ar putea să-și dorească persoane cu care să poată vorbi sau măcar ocazii pentru a-și lăsa sentimentele reprimate să fie exprimate fără frica. Este un roman pentru adolescenți care credem că ar ajuta foarte mult la relaționarea cu copiii care nu au decât un părinte.

Amuzant, alert și sensibil, Copiii de făină este un roman care te pune pe gânduri.

Vă așteptăm cu drag la biblioteca Alexandru Donici pentru a participa la concursul de lectură „Bătălia cărților” și deveni Cititorul anului!

Pastel de George Coșbuc

George Coşbuc

20 septembrie 1866 – 9 mai 1918

Poet și traducător

George Coşbuc s-a născut 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud. A debutat  cu volumul de poezii ,,Balade şi idile”-1883. Volumul ,,Fire de tort”, este inspirat din viaţa satului ardelenesc. Creaţiile oglindind istoria țării sunt reunite în volumul de versuri ,,Cântece de vitejie” şi în cele de proză: ,,Povestea unei coroane de oţel” sau ,,Războiul nostru pentru neatârnare, povestit pe înţelesul tuturor”. Unele poezii înfăţişează frumuseţile naturii în diverse anotimpuri: ,,Vara”, ,,Iarna  pe uliţă”, ,,La Paşti”, ,,Vestitorii primăverii”. A decedat la 9 mai 1918, Bucureşti, a fost un poet român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Opere:
  1. Vol.  „ Balade şi idile: Noapte de vară , La oglindă , Trei, Doamne şi toţi trei
  2. Vol.  „ Fire de tort”: Mama, Cântec, Iarna pe uliţă , Concertul primăverii
  3. Vol.  „ Cântece de vitejie”: Cântecul redutei

Poezia lui George Coşbuc pare cititorului aidoma unui imens spectacol în care ceremonialurile rustice se desfășoară într-o manieră ce pune în evidență sentimentele și pasiunile participanților la ele, relevând un bogat fond al trăirilor.

Pastel

Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi adoarme-apoi şi ea.

Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua întreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.

Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
 Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.

Tăciunii-n vatră dau lumină;
Pe drumul de drumeţi sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jăratec;
Grăbit, dă roate, singuratec,
Tăcutul liliac.

Şi tot mai noapte-apoi se face,
Păduri şi ape-adorm acum;
Din cer scoboar-adânca pace.
Ici-colo vrun zăvor mai sună –
Începe-a se zări de lună
Şi-i linişte pe drum.

Copiii dorm, visându-şi jocul.
 Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea înveleşte focul,
Încuie uşile la tindă,
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
S-aude acum rozând.

,,PASTEL” de George Coșbuc este o poezie alcătuită din cinci strofe şi a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Pagini literare” în 1899. 

Termenul ,,pastel” provine din artele plastice, iar la origine, acest termen desemna un creion colorat moale pentru desen. Termenul s-a extins, desemnând atât o tehnică artistică de pictură, cât și orice tablou sau desen executat cu acest fel de creioane. În literatură, preluat de poetul român Vasile Alecsandri – considerat creatorul pastelului în literatura română, termenul a ajuns să desemneze o poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură.

Pastelurile sunt bogate și în imagini artistice (vizuale, olfactive și auditive ) și exprimă sentimentele poetului în mod direct, prin intermediul descrierii și al figurilor de stil precum epitete, comparații și personificări. Autorul creionează un tablou al naturii având în prim plan elemente ale naturii, pe care le descrie.    

În literatura română au mai scris pasteluri Mihai Eminescu, George Bacovia, George Coșbuc, George Topîrceanu, Ion Pillat, Lucian Blaga, Ion Heliade  Rădulescu.    

Pastelul este o specie a liricii peisagistice, în care se descrie un colț din natură: grădina, pădurea, dealul și valea, apele, satul, vatra, drumul, întreaga natură – cer și pământ. Poetul, exprimându-și propriile sentimente în strânsă legătură cu aspectele înfățișate, simte pacea naturii, se lasă copleșit de împăcarea din întregul Univers. Aspectele din natură prezentate sunt  peisaje de diferite  dimensiuni.

Modul de expunere predominant este descrierea, iar, când poetul zugrăvește un peisaj de început al serii, înfățișând  momentele înserării în derularea ei, pastelul dobândește caracteristicile unui tablou în versuri. Aspectele zugrăvite și sentimentele poetului sunt puse în evidență prin intermediul imaginilor artistice, predominante fiind cele vizuale, locul culorilor din pictură fiind luat de figurile de stil, între care epitetele cromatice ocupă un loc important. 

Titlul „Pastel” este sugestiv, indicând denumirea speciei liricii peisagistice, utilizată doar în cadrul literaturii române. Astfel, titlul are rolul de a anticipa descrierea unui colț de natură, în care poetul își exprimă discret sentimentele de încântare în liniștea ce cuprinde împrejurimile satului. Treptat, orice trimitere spre ideea de mișcare dispare.

Căutând să surprindă momentul înserării, Coșbuc recompune, în spațiul imaginar al poeziei, un peisaj rustic, în care noaptea se insinuează treptat, până reușește să ia în stăpânire întregul tablou. Cadrul descrierii este vast.

Astfel, în strofa întâi privirea poetului se oprește în grădină, simțind adierea muzicală a vântului, ființă supranaturală, înzestrată cu ,,aripi” (folosind aliterația, alternează repetiția consoanelor ,,v”, care dă senzația de mișcare a vântului cu ,,ș” ce aduce liniștea înserării), urmărindu-l alinându-se în căutarea ,,culcușului”; macul ,,roș”, cicoarea își închid florile, adormind.

Imaginile vizuale urmăresc roșul macului, culoarea bucuriei, freamătul petalelor, refugiul vântului, prin vișinii grădinii, personificat asemenea unui plimbăreț prin natură.
Personificarea „Din ochi clipește-ncet cicoarea/ Și-adoarme-apoi și ea” exprimă starea de liniște redată de contemplarea naturii, cu puternice reverberații în sensibilitatea eului liric. Această personificare are rolul de a crea o atmosferă în care liniștea își pune amprenta asupra florilor.
Elementul uman este prezent prin ființa poetului: ,,eu, care se oprește lângă pădure ce-a obosit ,,căci ziua-ntreag-a tot cântat”, pare o ființă ce ocrotește arborii, păsările, le ascultă glasurile. În tăcerea amurgului, ființa ei se retrage în gânduri. Privirea alunecă spre dealuri, spre cărarea și mai departe spre sat, totul umbrit de noaptea ce se apropie.
Personificarea pădurii, verbele: a obosit, tace, amurgește, întunecă – aduc liniștea care cuprinde natura. Verbele la prezent, predominante în poezie, au rolul de a transmite ideea eternizării naturii surprinse în acest pastel, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserării.

În a treia strofă a pastelului este prezentat un tablou static, care întregește starea de liniște ce a cuprins întreaga natură în momentul înserării. Descrierea surprinde trecerea de la crepuscul la noapte, prin imaginea vizuală:amurgul moare… dă semne nopții din ponoare”. 

Personificarea „Ea-mbracă haine-ntunecate”, precum și epitetul personificatortăcută”, au rolul de a crea o atmosferă plină de mister, noaptea este o ființă de basm, un înger întunecat, care ,,bate din aripi, plutind”. Se remarcă impersonalitatea vocii lirice, pentru că poetul a  accentuat spectacolul naturii, o magnifică panoramă surprinsă în toate detaliile ei. Verbele sugerează încremenirea naturii cuprinsă de o liniște profundă.
În atmosfera întunecată apare lumina ,,tăciunilor”, imagine caldă, odihnitoare, de pace, singura mișcare este graba unei femei ,,să ceară cu-mprumut jăratec”și a păsării de noapte care ,,dă roate-tăcutul liliac”, epitet ce completează liniștea, ușoara mișcare.
Tabloul plin de mișcare lină devine, în final, static, totul este copleșit de somn, de adânca pace, iar sunetul ,,zăvorului” închide poarta dintre om și natură. Liniștea domină pe ,,drum”și în cer, iar luna devine stăpâna nopții.

Crisp Autumn Leaves Twitter Header Cover | Cover pics for facebook,  Facebook cover, Cover pics

În ultima strofă, poetul redevine copilul ,,visându-și jocul”, alături de mama care face ultimele mișcări casnice: ,,mai toarce, învelește focul”, grijulie ,,încuie ușile” și apoi ,,se culcă”. Noaptea în sat e încremenită într-un prezent etern. Singurele zgomote în liniștea nopții sunt: zăvorul și cariul care roade ,,în grindă”, sunete calde, plăcute în noaptea odihnitoare, o muzică abia șoptită în tăcerea desăvârșită.

Măsura versurilor de 8-9 silabe, ritmul iambic, rima inegală: pereche, monorimă dau o legănare a timpului în pacea nopții ce cuprinde natura.

Sursă:
  1. Literatura română : Dicţionar-antologie de istorie şi teorie literară. – Chişinău: Museum, 2005, p. -144-153.
  2. Ciocanu, Ion. Literatura română: studii şi materiale pentru învăţământul preuniversitar. -Chişinău: Prometeu, 2003. -p. 196-205.