Nouăsprezece trandafiri – Mircea Eliade

Eliade – spirit convins până la obsesie că este obligația fiecăruia
să dea tot ce e mai bun în el culturii. – Emil Cioran

Mircea Eliade

 9 martie 1907 – 22 aprilie 1986

scriitor, filozof și profesor

Mircea Eliade s-a născut pe 9 martie 1907 (24 februarie, pe stil vechi), în București și a decedat pe 22 aprilie 1986, la Chicago, SUA. A scris opere foarte importante, atât literare, filosofice, cât și științifice, lăsându-și amprenta la nivel internațional mai ales în ceea ce privește istoria religiilor și prin faptul că a fost tradus în 18 limbi.

Filozoful, publicistul, romancierul Mircea Eliade s-a impus în literatura şi cultura universală printr-o vastă operă literară, ştiinţifică, publicistică care l-a situat printre personalităţile notorii ale secolului XX. Sa născut la 9 martie (în alte surse – 13 martie) la Bucureşti, în familia ofiţerului Gheorghe Ieremia (care-şi va schimba numele în Eliade din admiraţie pentru Heliade Rădulescu) şi a Ioanei (n. Stoenescu).

Mircea Eliade a îmbogăţit literatura română cu o viziune nouă, scriind întâiul roman exotic în adevăratul înţeles al cuvântului. – George Călinescu

Eliade, Mircea. Nouăsprezece trandafiri. Mircea Eliade. Bucureşti : Humanitas, 2008. -232p.

Nouăsprezece trandafiri sau 19 trandafiri este un roman scurt de Mircea Eliade. Este un roman fantastic inspirat de mitul lui Orfeu. A fost scris la Eygaliéres în august-septembrie, 1978 și Chicago în februarie 1979. Ultimul lui volum de povestiri, apărut în 1980, arta lui Mircea Eliade atinge o esențializare pe care prozatorul a căutat-o în scrierile sale literare dintotdeauna. Dincolo de întâmplări, dincolo chiar de nostalgia evocării, o temă prezentă în multe din prozele sale fantastice dobândește acum o pondere covârșitoare: semnificația actului creator. Personajele nu mai sunt oamenii obișnuiți de altădată, încercați de întâmplări enigmatice și pline de semnificații, ci scriitori, artiști sau matematicieni pe cale să descopere o taină esențială pentru ei și pentru omenire.

Încadrarea operei | Tema | Structura şi compoziţia

Roman fantastic de dimensiuni mai reduse, „Nouăsprezece trandafiri” a fost publicat în februarie 1979. Întâlnim aici temele preferate ale prozei lui Mircea Eliade: ieşirea din timp, manifestarea sacrului prin obiecte şi acte profane, literatura ca valorificare şi prelungire a creativităţii mitologice, tema teatrului/spectacolului, camuflarea sacrului în profan (se ascunde după aparenţe), esenţa sacrului se dezvăluie doar celui care ştie să vadă etc.

Romanul cuprinde 25 de capitole organizate pe două planuri narative: unul simbolic, mitic, parabolic şi altul realist între care personajele pendulează permanent.

Spectacolul

Tabloul I. În concepţia personajelor lui Mircea Eliade, scopul tuturor artelor este acela de a releva „dimensiunea universală, adică semnificaţia spirituală, a oricărui obiect, sau gest, sau întâmplări, cât ar fi ele de banale sau ordinare”, în acelaşi timp, „descifrarea sensurilor simbolico-religioase ale evenimentelor, prin intermediul spectacolului dramatic poate deveni un instrument de iluminare, de mântuirea mulţimilor”. Ca urmare, pentru omul modern, o asemenea manieră de a practica arta dramatică reprezintă singura posibilitate de a dobândi libertatea absolută. Exerciţiul spiritual al identificării simbolurilor sub învelişul banalelor întâmplări cotidiene este însă destul de greu de practicat de omul zilelor noastre.

Revelarea semnificaţiilor simbolice se obţine „participând la un spectacol dramatic, cuprinzând adică dialoguri, dans, mim, muzică şi acţiune”. Dintr-o asemenea perspectivă, A.D.P. creează spectacolul dramatic care se poate transforma într-o nouă tehnică a mântuirii.

• Tabloul II prezintă rolul animalelor în istoria universală (Căprioara, zimbrul, măgarul).
• Tabloul III prezintă dansuri, pantomime şi cântece întemeiate pe mituri şi legende.
• Tabloul IV conţine valoare artistică – valoare filosofică. Istoriografia oferă evenimente  exemplare.

Creaţia dramatică a lui A.D.P. încearcă să reproducă creaţia divină. Prima piesă se numeşte simbolic: „La început a fost sfârşitul”. Din haosul iniţial Demiurgul a realizat marea sa Creaţie (Cosmogonia). Dintr-un haos similar, dar al artei, „se va crea Universul imaginar (….) un Univers dramatic, adică creat anume pentru spectacol – şi care numai întâmplător e semnat cu numele meu”.

Fantasticul

Fantasticul la M. Eliade este sacru şi stă sub semnul irealului bachelardian („la fonction d’irréel”). Rudolf Otto[1] defineşte sacrul „un fapt iraţional şi specific, o categorie de interpretare care nu există decât în domeniul religios”. Sacrul are funcţia de mediere între realitatea transcendentă (Dumnezeu) şi homo religiosus. Această mediere se realizează prin mit, rit sau simbol.

Opera lui M. Eliade este încărcată de simboluri. Simbolul revelează sacrul, el însuşi este o „hierofanie” (formă de manifestare a sacrului în profan).

Tema

Tema este salvarea prin teatru, la care se adaugă mai multe teme: „căutarea tatălui”, Orfeu şi Euridice, Crăciunul şi Naşterea lui Cristos, iar pe un plan mai abstract jocurile amneziei şi ale anamnezei. Spectacolul este interpretat ca un mister, taină, „itinerar iniţiatic al revelaţiei”, Eliade valorificând aici motivul ieşirii din istoric prin intermediul spectacolului, viaţa dobândeşte sensuri noi prin pătrunderea în timpul mitic. Destinul se transformă în spectacol, omul devine demiurg, creator de noi lumi: „Cât timp ne vom putea costuma şi vom putea juca – suntem salvaţi„, salvare ludică din ghearele timpului. Absenţa teatrului propriu-zis ne apropie de teatrul absurdului. Începutul este de tipul ex abrupto. Finalul este deschis, specific prozei fantastice.

Personajele

Personajele romanului întruchipează oameni obişnuiţi, antieroi [2] în tradiţia romanului modern. Ceea ce îi scoate din banalitate este un accident, o pătrundere întâmplătoare sub incidenţa sacrului. Pandele este amnezic, adică şi-a pierdut funcţiile transcendentale şi sensul său de fiinţă iniţiată, dar prin revelaţia din noaptea de Crăciun se înscrie în galeria antieroilor.

Laurian şi Niculina sunt personaje-mesageri, purtătorii unor informaţii prin care poate fi pus în funcţiune motorul lumii. Ieronim Thanase este iniţiatul, un fel de personaj reper în scrierile lui Eliade care aici are misiunea de a duce Europei mesajul despre teroarea comunistă.

Eusebiu Damian este vocea narativă, un păstrător al mesajului, un antierou tipic. El este un personaj narator şi martor al întâmplărilor, un alter-ego al scriitorului. El are misiunea să înregistreze întâmplările şi, ca şi cititorul, este subiectul unui îndelungat proces iniţiatic. Dar ratează iniţierea, fiind cuprins de somn, somnul semnificând ignoranţă, moarte spirituală, dificultatea comunicării dintre sacru şi profan, înfrângerea somnului, ar face posibilă obţinerea imortalităţii. Dar Eusebiu Damian ratează, pierde accesul la tainele ultime. A rămâne treaz înseamnă a fi prezent în lumea spiritului, trezirea înseamnă redescoperirea adevăratei identităţii, a sufletului. La Platon „a cunoaşte” înseamnă „a-ţi reaminti”. Anamneză, din perspectivă platoniciană, presupune reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.

Pandele este amnezic, pentru el accesul spre trecut este inaccesibil. Amnezia înseamnă uitarea experienţei trecute, trăirea experienţei trecute în prezent ca pentru prima oară (sacralitatea lucrurilor, prospeţimea lor). Imposibilitatea amintirii evenimentelor aparţinând trecutului, înseamnă înstrăinarea de condiţia sacralităţii umane. Rolul spectacolului este de a reactiva memoria imperfectă a personajului. Niculina încearcă acest lucru la prima întâlnire, când interpretează 3 spectacole cu încărcături mitologice. Relatarea cronologică a întâmplărilor este întreruptă, pentru a aduce în prim plan prin intermediul jocului capricios al memoriei, alte evenimente disecate sub lupa amplelor confruntări de idei.

Eliminarea blocajului amnezic se realizează tot pe cale mitică, prin arta reprezentaţiei dramatice. Anamneză se produce prin „gesturi, prin incantaţii, prin spectacol”. A.D.P. prin intermediul spectacolului realizat de grupul de tineri actori din Tabără îşi modifică destinul artistic, renunţând la memorii şi roman, pentru a se consacra în exclusivitate teatrului. Ruinele unde se desfăşoară spectacolele semnifică degradarea mitului.

Naraţiunea

Naraţiunea evoluează de la simpla relatare la nivelul mitic, prin procedeul mitologizării faptului banal. Romanul se caracterizează prin ambiguitatea naraţiunii şi interferenţa planurilor.Tehnicile narative folosite de M. Eliade sunt cele specifice prozei fantastice a autorului, scrise după război: tehnica amânării subiectului prin reveniri la întâmplări petrecute anterior (povestirea primei întâlniri a Maestrului cu Serdaru şi Niculina abia în capitolul 3), tehnica colajului, naraţiunea la persoana l, confesiunea, monologul, tehnica relativizării perspectivei.

Tehnica palimpsestului presupune citirea printre rânduri a mesajului, descifrând simbolurile şi semnificaţiile pe care Mircea Eliade atât de bine le camuflează.

Titlul

Titlul, „Nouăsprezece trandafiri”, „simbolul apare cu sensuri mistice, de renaştere, florile vin ca semn al ieşirii în eternitate” [3]. Trandafirul (floarea cu treizeci de petale) a fost preluat în creștinism ca simbol a iubirii, a învierii şi a solidarităţii, fiind considerat imagine a sufletului şi a lui Hristos. Este asociat simbolic roţii timpului şi sugerează sensurile spaţiului labirintic.

În simbolismul cărţilor de tarot, a nouăsprezecea este cartea Soarelui, simbol al armoniei, reprezentând zodiacul, soarele cu şapte raze şi fiinţa dublă. Prin aceste atribute, numărul se apropie ca semnificaţie de sugestia evadării, pe care o are în opera lui Eliade. În final, şase dintre ei se ofilesc şi rămân treisprezece trandafiri; atât culoarea cât şi numărul simbolizează viaţa renăscută, căci, cifră a Morţii în cărţile de tarot, treisprezece desemnează un ciclu (doisprezece), peste care se adaugă o unitate, un început, în scrierile lui M. Eliade cel mai adesea revine cifra 19, cod al armoniei, către care aspiră fiinţa.

Mesajul

Libertatea este văzută ca o stare privilegiată a celui care scapă de sub teroarea istoriei, prin moarte sau prin evadarea din timp graţie spectacolului teatral sau meditaţiilor. Mesajul romanului oferă prima conotaţie, cea referitoare la funcţia magică a teatrului ca spectacol, artă gândită ca ritual iniaţic prin care spectatorul retrăieşte actul evocat. A.D.P. descoperă o poartă de intrare într-un alt timp după ce personajul participă la spectacolele de teatru experimental ale lui Ieronim Thanase, regizorul cu nume simbolic, aducând aminte de zeul morţii Thanatos.

Apelul la Orfeu şi Euridice este cea de-a doua conotaţie mitică a romanului, legată atât de fenomenul amnezie/anamneză, cât şi de misterele de tip şamanic practicate în antichitate. Mitul lui Orfeu ne trimite cu gândul la cel care merge în Infern pentru a-şi recupera soţia, pe Euridice, dar pe care o pierde definitiv fiindcă nesocotește interdicţia de a-i vedea faţa înainte de a ieşi din Infern. Doctrina orfică este explicată astfel: după moarte sufletul se îndreaptă spre Hades; celui bun i se permite să apuce pe drumul din dreapta spre câmpiile sfinte, unde poate bea apă proaspătă din Lacul Memoriei; păcătoşii sunt împinşi către drumul din stânga, ei sunt sortiţi reîncarnării şi sunt obligaţi să bea din izvorul Lethe, ca să uite întâmplările lor din cealaltă lume.

În „Nouăsprezece trandafiri” această conotaţie se descifrează mai ales din perspectiva finalului, când A.D.P. are revelaţia a ceea ce i se întâmplase în noaptea de Crăciun 1933. Asemenea lui Orfeu, nu rezistase ispitei de a-şi contempla iubita (actriţa care jucase rolul Euridicei). În cabana aceea de lângă Sibiu, târziu, către dimineaţă, este cuprins deodată de o sete grozavă, vede la fereastră o fată tânără blondă, cu părul despletit pe umeri, revine în dormitor, unde dă cu ochii de Euridice, cu care fata de la geam se asemăna izbitor, nu mai este în stare să înţeleagă nimic şi… din acea clipă nu şi-a mai adus aminte nimic (băuse oare din izvorul Lethe?).

Intrarea în uitare reprezintă, de fapt trăirea în timpul istoric, întoarcerea în sacru
se face prin ritualul anamnezei.

Piesa scrisă de Pandele începe cu sfârşitul şi îşi comentează intenţiile astfel: „La început a fost ceea ce va fi şi la sfârşit şi apoi din nou la început – la început a fost haosul”. În viziunea lui cititorul trebuie şocat, indignat. Numai după aceea poate avea loc, cum spune Niculina, răsturnarea, trezirea, reintegrarea. Când revine în locul în care s-a petrecut misteriosul episod, după ce se iniţiase în tehnicile evadării, reuşeşte să se elibereze de teamă şi de sete şi trece în tărâmul libertăţii absolute.

Pandele poartă în sine o experienţă neobişnuită, dar ale cărei sensuri au rămas camuflate dintr-un omenesc sentiment de frică; apariţia misterioasă a fiului reprezintă un semn, anume al întoarcerii la întâlnirea cu Euridice, adică în momentul în care i-a fost deschis drumul spre infern, spre o altă devenire. Fiul devine astfel calea, în sens biblic, reînvierea prin moarte. Ridicându-se asupra paradoxului esenţial (moarte-nuntă), el înţelege că fiinţa este „condamnată la libertate absolută„, numai că trebuie să-şi aleagă drumul spre ea încă din timpul vieţii.

Evadarea din lumea aceasta, ruperea de durata profană şi intrarea în Marele Timp înseamnă dobândirea libertăţii absolute – condiţie a mântuirii sufletului, cea de-a treia mare conotaţie a romanului.

Detaliile textului se armonizează în jurul mitului cristic. Vârsta de 33 de ani, vârsta lui Iisus, când Pandele scrisese Orfeu şi Euridice, piesă pusă în scenă şi apoi înlocuită de autorităţi cu grupajul de colinde Steaua sus răsare, întâmplarea insolită din noaptea de Crăciun, noaptea naşterii Mântuitorului.

Asemănarea dintre Orfeu şi Iisus e mărturisită de însuşi Pandele într-o primă discuţie cu Serdaru. Dar, în timp ce Orfeu este văzut ca erou civilizator în plan artistic, Iisus este eroul civilizator al lumii în plan moral, în acest context, moartea fizică, înseamnă mântuirea sufletului, căci existenţa lui se prelungeşte în sacru.

---

• [1] Rudolf Otto, Sacrul. Despre elementul iraţional din ideea divinului şi despre relaţia lui cu raţionalul, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1996
• [2] I.P.Culianu – Mircea Eliade, Ed. Nemira, 1995
• [3] Doina Ruşti – Dicţionar de simboluri din opera lui M. Eliade, Ed. Vremea 2005, p. 208

Cele mai interesante ediții pentru copii din colecția de aur

Curioși din fire, copiii își doresc să exploreze lumi noi, să învețe lucruri noi și să experimenteze emoții noi. Trezindu-le interesul pentru lectură, le deschidem poarta nu doar către educație, ci și către imaginație, creativitate, inovație. Dacă sunteţi în căutare de cărţi interesante pentru copii iată câteva recomandări care sperăm să vă fie utile.

Cele mai captivante aventuri povestite vreodată. Chișinău: Arc, 2020. -128p.

O carte minunată, care îi va conduce pe micii cititori în lumea uimitoarelor aventuri imaginate de maeștri literaturii universale, în lumea – nemuritoarelor povești clasice.

Din acestă carte, o să faceți cunoștință cu următoarele povești captivante:

• Ocolul Pământului în 80 de zile după romanul lui Jules Verne
• Robinson Crusoe după romanul lui Daniel Defoe
• Aventurile lui Lancelot după o poveste medievală
• Gulliver în țara piticilor după romanul lui Jonathan Swift
• Colț Alb după romanul lui Jack London
• Cei trei mușchetari după romanul lui Alexandru Dumas
• Tarzan, omul maimuță după romanul lui Edgar Rice Burroughs
• Comoara din insulă după romanul lui Robert Louis Stevenson
• O călătorie spre centrul Pământului după romanul lui Jules Verne
• Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn după romanul lui Mark Twain
• Sandokan, Tigrul Malaziei după romanul lui Emilio Salgari

Cele mai faimoase istorii de groază și mister. Chișinău: Arc, 2020. -124p.

Cele mai faimoase istorii de groază și mister din toate timpurile, admirabil ilustrate și adaptate pentru tinerii cititori cu o neașteptată notă de umor.

În acestă carte găsiți următoarele istorii
de groază și mister:

• Fantoma din Cartersville o poveste scurtă de Oscar Wilde
• Blestemul mumiei după romanul lui Arthur Conan Doyle
• Frankenstein după romanul lui Mary Shelley
• Legenda Călărețului fără cap după nuvela lui Washington Irving
• Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde după romanul lui R.L. Stevenson
• Fantoma de la Operă după romanul lui Gaston Leroux
• Câinele din Baskerville după romanul lui Arthur Conan Doyle
• Dracula după romanul lui Bram Stoker
• Olandezul zburător povestire inspirată din opera lui Richard Wanger
• Portretul lui Dorian Gray după romanul lui Oscar Wilde
• Stăpânul lupilor după romanul lui Alexandre Dumas
• Lada dreptunghiulară după nuvela lui F. A. Poe

Cele mai frumoase povești pentru copii. – Chișinău: Arc, 2019. -124 p.

O carte de neuitat cu ilustrații frumoase și cu personaje memorabile ce te vor însoți în uimitoarea lume a fabulelor și a basmelor pentru copii. În acest volum vei descoperi 18 texte fermecătoare, unele, foarte puține din ele, cunoscute de toți copiii, pe altele însă le vei auzi sau citi prima oară. O carte minunată cu ilustrații splendide și cu personaje memorabile ce te vor însoți în uimitoarea lume a fabulelor și a basmelor pentru copii. Iată care sunt ele:

• Uriașul cel egoist basm de Oscar Wilde
• Motanul și Șoricelul poveste de Frații Grimm
• Prințesa cea isteață basm de Marie – Jeanne de Villandon
• Barza și păunul fabula de Esop
• Omulețul de ghimbir snoavă englezească
• Iepurele și Ariciul basm de Frații Grimm
• Zeus și broasca-țestoasă fabulă de Esop
• Cinci boabe într-o prăpastie basm Hans Christian Andersen
• Delfinul și maimuța fabulă de Esop
• Cei trei purceluși basm popular englezesc
• Prințesa de pe dealul de sticlă basm de Peter Christen Asbjornsen și J. Moe
• Păstorița și coșarul basm de Hans Christian Andersen
• Fata-șoricel basma de Lev Tolstoi
• Prințul Fericit basm de Oscar Wilde
• Povestea regelui Rățoi basm de Charles Marelles
• Florile micuței Ida basm de Hans Christian Andersen
• Povestea lui Sarah și Becky basm de France Hodgson Burnett
• Vânătorul și soarele fabulă de Esop

Cele mai frumoase povești de Frații Grimm. – Chișinău: Arc, 2016. – 124 p.

O selecție impresionantă de povești nemuritoare din toată lumea. O carte, care îi va conduce pe micii cititori în lumea nemuritoarelor povești scrise de Frații Grimm.

În acestă carte veți găsi cele mai frumoase
povești de Frații Grimm:

• Hansel și Gretel
• Prințul fermecat
• Fluierul fermecat
• Muzicanții din Bremen
• Baba Dochia
• Cizmarul și spiridușii
• Pasărea de aur
• Rapunzel

• Lupul și cei șapte iezi
• Frățior și surioară
• Rumpelstiltskin
• Peștișorul de aur
• Păzitoarea de gâște
• Cele trei pene, Bucle-de-Aur și cei trei urși

Cele mai frumoase povești din O mie și una de nopți. Chișinău: Arc, 2018. -128p.

Această minunată carte conține ilustrații superbe și personaje de neuitat, care îi vor conduce pe micii cititori în lumea nemuritoarelor și captivantelor povești ale Șeherezadei.

• Povestea Șeherezadei
• Pescarul și djimul
• Măgarul și boul
• Prințul Qamar Al-Zaman și prințesa din China
• Ali Baba și cei patruzeci de hoți
• Aladin și lampa fermecată
• Aventurile lui Sindbad Marinarul
• Cocoșul și vulpea
• Prințul Zeyn și regele djinnilor
• Badr și Giauhare
• Calul fermecat

Cele mai frumoase mituri. -Chișinău: Arc, 2018. – 128 p.

Această splendidă carte, bogat ilustrată și cu personaje de neuitat, te va ajuta să descoperi cele mai frumoase mituri. Citindu-le, vei învăța care sunt adevăratele valori. O carte minunată, care îi vor conduce pe micii cititori în lumea nemuritoarelor mituri, repovestite de Stefania Leonardi Hartley.  Volumul cuprinde 14 texte:

• Originea zeilor
• Zeii din Olimp
• Pandora și Prometeu
• Demeter și Persefona
• Labirintul Minotaurului
• Flautul lui Pan
• Aventurile lui Herakles
• Regele Midas
• Perseu și Meduza
• Pegas și Belerofon
• Lason și argonauții
• Gris și mărul discordiei
• Războiul troian
• Călătoriile Ulise

Vă invităm la o nouă doză de lectură! Vă așteptăm la Biblioteca „A. Donici”, pentru a cunoaște mai bine această minunată serie de cărți! Vă garantăm că o să vă placă și n-o să rămâneți dezamăgiți! Lectura plăcută!

Cronicile din Narnia de C. S. Lewis

Clive Staples Lewis

29 noiembrie 1898 – 22 noiembrie 1963

scriitor britanic cunoscut în special pentru ciclul narativ pentru copii Cronicile din Narnia

C.S. Lewis s-a născut în ziua de 29 noiembrie 1898, în Belfast, Irlanda. Fermecați de poveștile cu animale fantastice, Clive și fratele lui mai mare, Warre, creează o lume imaginară foarte complexă, Boxen, care le va servi până târziu. Cu nevoie constantă de a fi încurajat să scrie, C.S. Lewis ajunge să publice peste treizeci de cărți cu cele mai diverse teme. A fost profesor la Magdalen College și, din 1954, profesor de literatură medievală și renascentistă la Cambridge.

Ca scriitor pentru copii ajunge cunoscut, după ce e publicată, începând cu anii 1950, celebra serie în șapte volume Cronicile din Narnia, care s-a vândut în peste 100 de milioane de exemplare în întreaga lume. S-a stins din viață pe 22 noiembrie 1963, la Oxford.

Cronicile din Narnia de C. S. Lewis:

• Vol 1: Nepotul magicianului
• Vol 2: Leul, Vrăjitoarea și dulapul
• Vol 3: Calul și băiatul
• Vol 4: Prințul Caspian
• Vol 5: Călătorie cu Zori de zi
• Vol 6: Jilțul de argint
• Vol 7: Ultima bătălie

Cronicile din Narnia cuprind de fapt un număr de 7 cărți despre copilărie, aventură și maturizare.  Volumele se citesc foarte repede și sunt captivante prin imagini colore.

Tema cărții este destinul ținutului fantastic Narnia, un tărâm fermecat descoperit de frații Pevensie prin intermediul unui șifonier. Dintr-o joacă de copii, totul se transformă în aventura vieții acestor copii. Geografia Narniei cuprinde mai multe ținuturi, cum ar fi Archen, Calormen, Ettinsmoor sau Terebinthia.

Personajele principale sunt cei patru frați, pe numele lor Peter, Susan, Edmund și Lucy. Rolul pe care aceste personaje îl vor juca în deciderea destinului Narniei este unul foarte important. Aceștia vor experimenta diferite situații, vor întâlni creaturi fantastice și vor afla ce este teama, frica, speranța sau fericirea. Aslan, leul fermecat, este unul dintre personajele mele preferate. Nu vreau să vă povestesc ce se întâmplă în fiecare volum, ci vreau doar să vă spun că nu vă veți plictisi nicio secundă de această aventură a Narniei fantastice.

Celelalte personaje sunt formate din pitici, vrăjitoare, animale vorbitoare și foarte multe creaturi mitologice (giganți, fauni, unicorni, satiri, etc.) Este descris formidabil modul în care scriitorul descrie atât de bine Narnia și viețuitoarele sale.

Atmosfera este una de basm care te face să îți dorești să fii din nou copil.

Așteptările mele legate de carte au fost cu mult întrecute și îmi doresc ca peste câțiva ani să retrăiesc cartea alături de locuitorii fantastici ai Narniei și de cei patru eroi. Finalul cărții este unul pe măsură, așa că ce mai așteptați? Citiți cartea și reveniți cu o părere!

 Lewis, C.S. Cronicile din Narnia. Vol 1 : Nepotul magicianului / C.S. Lewis. – Bucureşti : Arthur, 2021. – 184 p.

Primul volum al seriei Cronicile din Narnia, intitulat Nepotul magicianului, este exact ceea ce ai aștepta de la o carte pentru copii scrisă de C.S. Lewis, adică o carte plină de
fantezie și aventură.

Eroii acestui prim volum al seriei sunt Digory Kirke și Polly Plummer, un băiat și o fată care se împrietenesc și descoperă întâmplător secretul unchiului Andrew (unchiul băiatului), respectiv niște inele fermecate cu ajutorul cărora pot călători în alte lumi. În periplul lor fantastic, copiii ajung în Charn, oraș ajuns în ruină, iar aici o readuc la viață – dintr-o teribilă greșeală, cauzată de curiozitatea lor – pe regina-vrăjitoare Jadis, o ființă foarte puternică și, cum altfel decât, malefică.

După ce o „scapă” pe Jadis în lumea lor, la Londra, unde aceasta vrea cu orice preț să domnească și dă toate lucrurile peste cap, băgând spaima în bieții muritori de rând, Digory și Polly reușesc totuși să o scoată de acolo, ducând-o în tărâmul numit Narnia, unde asistă cu toții la crearea unei lumi noi de către maiestuosul leu Aslan. Lucrurile se complică însă. Digory se face vinovat de aducerea Răului în lumea nou-creată și primește sarcina de a porni într-o călătorie al cărei scop este găsirea și aducerea unui fruct cu proprietăți miraculoase, călătoria în sine fiind și un test la care este supus băiatul.

Există în acest roman o serie de elemente similare cu anumite detalii din cartea de căpătâi a creștinismului și anume Biblia, iar asta în ciuda faptului că Lewis nu a intenționat să scrie o parabolă care să reia într-o formă oarecare istoria biblică. Leul Aslan apare în rol de creator al lumii Narniei, iar faptul că este leu – nu tigru, nu panteră, nu altceva – ne trimite cu gândul la imaginea biblică a Leului din Iuda, un supranume al lui Hristos. Aslan, înțelept, calm, sigur, puternic, plin de compasiune, ascultat de cei din jurul lui, reflectă chiar imaginea Creatorului din Biblie. Cuvintele lui, adeseori, au nuanță profetică – Aslan vorbește despre evenimente viitoare cu siguranța celui care știe dinainte ce se va întâmpla.

Pomul care crește în Narnia și care, după cum spune Aslan însuși, va proteja lumea lui de energiile negative ale Răului ne trimite cu gândul la Pomul cunoașterii binelui și răului din grădina Edenului. Adam și Eva pot fi asociați aici cuplului regal, Frank și Helen, ales de Aslan să domnească peste tărâmul nou creat. Iar scena în care Digory este ispitit de vrăjitoarea Jadis să mănânce mărul pare o rescriere a scenei în care Eva este amăgită de Șarpe să guste din fructul interzis.

Pe de altă parte, aș spune că romanul lui Lewis are și alte influențe decât cele biblice, respectiv elemente similare cu legendele și miturile grecești, de exemplu. Mă gândesc la calul înaripat numit Penat, care poate fi un corespondent al lui Pegas. Cât despre Charn, orașul în care copiii o descoperă pe vrăjitoare, se poate ca acesta să fi fost inspirat din mitul Atlantidei.

Cititorii vor simți, probabil, citind acest prim volum, că unele lucruri nu se leagă ori că sunt insuficient dezvoltate, dar asta deoarece cartea este doar prima din seria dedicată Narniei. Nepotul magicianului este pentru Cronicile din Narnia ceea ce este Geneza (sau Facerea) pentru Biblie: o carte a începuturilor, a originilor, a introducerii în scenă a personajelor principale, a descoperirii luptei dintre bine și rău.

Lewis, C.S. Cronicile din Narnia. Vol 2 : Leul, Vrăjitoarea și dulapul / C.S. Lewis. – Bucureşti : Arthur, 2021. – 163 p.

Al doilea volum din serie este romanul Leul, Vrăjitoarea și Dulapul (The Lion, the Witch and the Wardrobe). Acțiunea se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Atacurile aeriene asupra Londrei obligă familia Pevensie să-și trimită copiii la țară, în casa imensă a unui bătrân profesor. Peter, Susan, Edmund și Lucy se ascund într-un dulap și ajung într-o altă lume, cuprinsă de o iarna aprigă, fără sfârșit. Minunatul tărâm întrupat din cântul Leului Aslan a căzut prada Vrajitoarei Albe, care s-a autoproclamat regina și a făcut din Narnia un loc în care Moș Crăciun nu ajunge niciodată.

Iertarea și sacrificiul de sine sunt de asemenea tratate în roman. Aslan este un leu uriaș, care are puterea și curajul de a se opune forțelor răului din Narnia. Numai Aslan, adevăratul rege al Narniei, mai poate salva această lume și să aducă înapoi primăvara. Dar cu ce preț?

În anul 2005, romanul Cronicile din Narnia: Leul, Vrăjitoarea și Dulapul de C.S. Lewis  a fost ecranizat pentru marele ecran de Walt Disney Pictures. Regia filmului este semnată de Andrew Adamson.

Lewis, C.S. Cronicile din Narnia. Vol 3 : Calul și băiatul / C.S. Lewis. – Bucureşti : Arthur, 2021. – 197 p.

În al treilea volum „Calul și băiatul”, în noaptea în care Shasta afla că nu e fiul pescarului Arsheesh și ca acesta vrea să-l vândă ca sclav, se hotărăște să fugă împreună cu Bree, Calul Vorbitor. În drum spre miazănoapte, spre Narnia, se întovărășesc cu Aravis și cu Hwin, fugare și ele. Când trec prin cetatea Tashbaan, cei patru prieteni află de complotul pus la cale de calormeni împotriva narnienilor.

Astfel, pornesc într-un suflet spre Narnia, sperând ca o sa ajungă la timp ca
să-i avertizeze de pericolul care-i paște.

Lewis, C.S. Cronicile din Narnia. Vol 4 : Prințul Caspian / C.S. Lewis. – Bucureşti : Arthur, 2021. – 199 p.

Multă vreme a trecut și multe s-au schimbat în Narnia de când au plecat Regii și Reginele înscăunați de Aslan, adică Peter, Susan, Edmund si Lucy. Tărâmul a fost cucerit de telmarini, un popor fără pic de iubire față de Vechii Narnieni și de obiceiurile lor. Caspian, moștenitorul de drept al tronului, se răscoala împotriva cârmuirii telmarine și lupta alături de Animalele Vorbitoare pentru recucerirea Narniei.  Însă armată unchiului său este mult mai numeroasă și dă semne că l-ar învinge.

Prințului Caspian nu-i rămâne decât să sune din corn și să spere că la chemarea lui
vor răspunde cei mai viteji luptători din toate timpurile.

Lewis, C.S. Cronicile din Narnia. Vol 5 : Călătorie cu Zori de zi / C.S. Lewis. – Bucureşti : Arthur, 2021. – 227 p.

„Călătorie cu Zori de zi” este al cincilea volum din Cronicile din Narnia, o serie care atrage cititorii pe un tărâm magic, locuit de personaje de neuitat.

Lucy și Edmund, împreună cu nesuferitul lor văr Eustace, sunt absorbiți ca prin minune într-un tablou cu o corabie pe mare. E vorba despre Zori de zi, la bordul ei gâsindu-se Caspian, Regele Narniei. Alături de însoțitorii săi, printre care și nelipsitul Reepicheep, viteazul șoarece războinic, Caspian îi caută pe cei șapte lorzi rătăciți ai Narniei iar călătoria îi duce către Capătul Lumii. Până acolo sunt legați și scoși la vânzare de negustori de sclavi, se întâlnesc înfricoșător de aproape cu un balaur și vizitează mai multe insule fermecate – inclusiv locul unde se împlinesc visele.

Călătorie cu Zori de zi este al cincilea volum din Cronicile din Narnia, o serie care atrage cititorii pe un taram magic, locuit de personaje de neuitat.

Lewis, C.S. Cronicile din Narnia. Vol 6 :  Jilțul de argint / C.S. Lewis. – Bucureşti : Arthur, 2021. – 220 p.

Un nobil grup de prieteni, format din Jill, Eustace și Puddleglum, Omul-din-mlaștini, este trimis de Aslan să-l salveze pe Rilian, Prințul Narniei dispărut. Ca să-i călăuzească, Aslan îi dă lui Jill patru semne pe care trebuie să le țină bine minte, în ordinea în care i-au fost date. În căutarea lor, cei trei au de înfruntat pericole groaznice și de străbătut peșteri adânci și întunecate. Dar misiunea lor în Ținuturile Subpământene îi face să înfrunte un rău mai seducător și mai mortal decât și-ar fi închipuit vreodată.

 Jilțul de argint este o poveste în care devotamentul și dârzenia se
împletesc cu simțul aventurii și cu neînfricarea.

Lewis, C.S. Cronicile din Narnia. Vol 7 : Ultima bătălie / C.S. Lewis. – Bucureşti : Arthur, 2021. – 193 p. 

Premiată cu Carnegie Medal, Ultima bătălie e concluzia unei povești despre ținutul Narniei, unde trebuie să-ți iei rămas-bun și unde începe aventura.

Inorogul spune că oamenii sunt aduși în Narnia când ținutul e frământat și tulbure. Iar acum Narnia se găsește la ananghie. Un fals Aslan cutreieră țara. Singură speranța este ca Jill și Eustace, vechi prieteni ai Narniei, să fie în stare să-l găsească pe adevăratul Aslan și, astfel, să readucă pacea în ținut.

Sarcina lor e grea fiindcă, așa cum spune Centaurul, „Stelele nu mint niciodată, pe când Oamenii și Fiarele, da“.

Seria „Cronicile din Narnia” este o serie excepţională, cu o lume feerică, aventuri dintre cele mai captivante, deşi încărcate de pericole, dar din care mereu este câte ceva de învăţat.

Fiecare dintre cele şapte volume te învaţă să te descoperi sau să te redescoperi dacă crezi că s-a pierdut ceva din tine pe drum, te îndrumă să îţi asumi riscuri după ce suceşti pe toate părţile o situaţie, îţi arată cât de frumoasă este prietenia şi cât de mult înseamnă să ai o fiinţă de încredere alături, chiar dacă este persoană sau nu.

Citate

Starea de spirit a lui Aslan îi molipsi pe toţi în seara aceea. Peter nu se simţea prea în largul lui la gândul că va trebui să dea bătălia de unul singur; vestea că Aslan s-ar putea să nu fie cu ei îl luase prin surprindere. În timpul cinei din seara aceea nu se vorbi prea mult. Toţi îşi dădeau seama cât de diferit fusese totul cu o seară înainte sau chiar şi în dimineaţa aceea. Aveai senzaţia că vremurile bune, care de-abia începuseră, se apropiau deja de sfârşit.

În zilele acelea, departe, în sudul ţinutului Calormen, pe o limbă de pământ la malul mării, trăia un pescar sărman, pe numele său Arsheesh. Împreună cu el locuia un băiat care-i spunea Tată. Numele băiatului era Shasta. Dimineaţa devreme, Arsheesh ieşea în larg la pescuit, iar după-amiaza îşi înhăma măgăruşul la căruţa încărcată cu peşte şi pornea înspre satul aflat cam la o milă mai la sud. Dacă vânzarea era bună, pescarul se înapoia acasă bine dispus şi Shasta scăpa de bruftuială. Dar dacă vânzarea mersese prost, Arsheesh îi găsea mereu nod în papură şi nu de puţine ori Shasta mânca bătaie. Şi nu era greu să-i găsească pricină, căci numeroase erau îndatoririle lui Shasta: de la reparatul şi curăţatul plaselor de pescuit şi până la pregătirea cinei şi dereticatul prin colibă.

Magia merge mână în mână cu sângele nobil. Cine-a mai pomenit ca un om simplu să fie Magician? Eu ştiu care e adevărul, chiar dacă nu mi-l spui. Unchiul tău este marele Rege şi marele Magician al lumii voastre. Prin arta lui, a reuşit să-mi vadă chipul într-o oglindă magică sau într-un lac fermecat; încântat de frumuseţea mea, a făcut o vrajă care a cutremurat lumea voastră din temelii şi v-a trimis pe voi peste marea prăpastie care desparte tărâmurile să mă rugaţi să merg la el.

Lectură plăcută!